Provocarea 7 texte în 7 zile pare-se îndeplinită cu multe cărți ș-o rețetă se încheie. Azi, ultima parte.
Intenția mi-o fost să scriu 7 povești scurte atunci gând am gândit, la începutul lunii, provocarea. Cărțile au dat năvală, decembrie e bogat în lecturi, până acu îs 5 bucăți și mai e vreme pentru îmbunătățit recordul.
De ce astă carte
Pentru că Eric-Emmanuel Schmitt.
2019 a fost un an sărac pentru Schmitt pe Zambetania. Deși am la dispoziție colecția sa integrală, în biblioteca prietenii mele, deși este unul dintre autorii preferați, nu mă prea înghesui să-l citesc. Scriitura sa variază de la 2 la 5 steluțe c-o viteză pe care nervii mei de fan n-o mai prea tolerează.
Cum însă o zi întreagă n-am șezut în pat decât pentru strănut, pisoi gri, muci, dureri în gât, mâță cu șosete albe, varză în cap, pisică tărcată mi-am zis că nu-i un risc prea mare de citesc doi șmiți spre petrecut boala.
Nu m-am înșelat, de oricâte steluțe (subiective) ar fi un volum, cert e că se va citi ușor. Diferența în calificative e asigurată de emoție, citești cartea cu aceeași implicare pe care o acorzi unui panou publicitar la țevi roz pentru submarine ori în tot timpul ți-i inima la gât pentru că-n locul ei poposește un bolovan care doare a dracu.
- Mulțumesc, Crisa!
- Mulțumesc, Crisa!
**** Despre răzbunarea iertării și alte 3 povestiri.
Volumul de astăzi cuprinde 3 nuvele aproape egale ca număr de pagini (în jurul a 75) și o a patra ceva mai scurtă (vreo 40 de pagini).
Prima dintre acestea, Surorile Barbarin, a fost dezamăgitoare. Nu c-aș fi pornit cu multe așteptări, dar o altă culegere, Cea mai frumoasă poveste din lume, este pentru mine încă una dintre cele mai strașnice scriituri ale domnului de astăzi. Atât am fost de încântată încât am scris despre ea în două rânduri succesive, AICI și AICI.
Prima dintre acestea, Surorile Barbarin, a fost dezamăgitoare. Nu c-aș fi pornit cu multe așteptări, dar o altă culegere, Cea mai frumoasă poveste din lume, este pentru mine încă una dintre cele mai strașnice scriituri ale domnului de astăzi. Atât am fost de încântată încât am scris despre ea în două rânduri succesive, AICI și AICI.
Poate că și Surorile astea gemene ar fi fost mai breze de nu întrevedeam deznodământul textului cu mult înainte de ultimul punct. Nu pun noul meu talent detectivistic decât pe seama multelor ore, ale ultimului an, dedicate canalului de crime. Să mai zic că urmăresc cu interes taman o serie de episoade ce au ca subiect surori criminale? Îs multe pe care le-am înghițit greu la lectura asta. Există o soră foarte bună și una foarte rea. N-aș crede că e credibil extremismul acesta, dar să zicem că există și sfinți pe lumea asta, care iartă tot și toate. Din ăst punct de vedere devine interesantă scriitura prin prisma titlului: ai iertat-o, iată, cum s-o răzbunat! Nu mai bine îți vedeai de viața ta ca orice om cu limite în ale iubirii?!
Multe pagini sunt dedicate surorii bune, care îi o înțeleaptă ș-o altruistă încă de pe la 4 ani. Dar așa c-o limpezime de psihoterapeut, zău! Am în viața mea doi frați, dintre care unul este mai bunuț și mai împăciuitor, dar e mai mare cu 4 ani și n-aș crede că la tot pasul conștientizează cruzimea fratelui răuț ș-o captează pentru a o transforma în raze de soare și nourași roz.
Cea de a doua nuvelă se numește Domnișoara Butterfly. Deși are în centru opera compusă de Pucini, Madama Butterfly, povestirea lui Schmitt atinge și multe alte sensuri. În opera respectivă un militar american aflat în Japonia, lângă portul Nagasaki, se amuză căsătorindu-se, făr de nicio intenție de a fi responsabil și asumat, c-o japoneză. Mireasa este Cio-cio-san, al cărei nume înseamnă fluture. Desigur că rămâne și singură și cu un copil. După vreo 3 ani, timp în care doamna l-o tot așteptat și bocit, militarul se întoarce însoțit de-o nevastă americancă. Aceasta, Kate, acceptă imediat să crească pruncul lui Cio-cio-san cu bărbată-su. Mama japoneză se va sinucide în numele lui cine nu poate trăi cu cinste, se poate sinucide cu cinste. Ei bine, pornită pe așteptări criminale, întreaga povestire am anticipat-o cu trădători. De aceea n-aș ști să zic de scenariile din capul meu m-au captivat sau chiar scriitura.
Răzbunarea iertării este textul cu numărul trei al volumului. O mamă, a cărei fiică a murit ucisă de un violator în serie, îl tot vizitează la închisoare pe criminalul condamnat pe viață. Citind povestirea am tot presupus care-i sunt intențiile. Cel mai departe de firul lui Schmitt era scenariul în care o face pentru a-l zăpăci pe ticălos pân la a se îndrăgosti de ea, de a regreta faptele și de a deveni un înger alb încă de pe pământ. Personajele cărții ăsteia cam așa iubesc. Dar, Slavă Cerului, nu fu cazul! Pe tot parcursul lecturii m-o bântuit o imagine. Da, da, tot de pe televizorul cu criminali. Cei care relatează faptele groaznice în fiecare episod în general sunt membrii ai familiei victimei. La final, exact când curge genericul, aproape fiecare mărturisește că l-a iertat pe făptaș pentru că altfel n-ar fi putut trăi cu atâta ură. Ei, bine, după un astfel de episod și astfel de mărturisiri, i se dă persoanei o poză cu nenorocitul. Fusese prietenul lui cel mai bun și-i ucisese părinții în urmă cu 15 - 20 de ani. Deci, exact după lumină pe chip, l-am iertat, poza. În secunda aia a scos un urlet sfâșietor. Îl urăsc, nu i-am mai văzut chipul de atunci, dar îl foarte urăsc, iertați-mă, chiar nu l-am iertat după cum am crezut! Cam așa fu și cu Elise, mama lui Laure și întâlnirea ei finală cu Sam, după 5 ani de vorbitor.
Din astă perspectivă, finalul nu m-o surprins pe atât de tare pe cât o fost gândit de autor, dar amu chiar nu mai e vina omului că m-o nimerit antrenată.
Și ultima nuvelă este Desenează-mi un avion, cea mai scurtă ziceam. Pentru mine cea mai slabă dintre toate. Separat i-aș fi acordat 2 steluțe. Un bătrân la 92 de ani se aruncă într-o misiune apocaliptică și total neverosimilă. Mai apare ș-o fetiță care la 8 ani e Filosofia însăși în persoană. Schmitt n-o zis, dar eu am presupus că-i neam cu Lily Barbarin, dumnezoaica din primul text. Am fost foarte dezamăgită de ultima parte a volumului pentru că după un început nu de 5 steluțe, cele două nuvele ce-au urmat au ridicat mult bucuria lecturii prin ceva acțiune și olecuță de emoție.
Știam despre mine că nu-s capabilă de prea mare iubire, dar răspunzând la chestionarul lui Schmitt verdictul este că-s varză. Nu m-aș sinucide pentru ca cineva drag să trăiască, n-aș accepta să fiu sinucisă pentru ca cineva drag să trăiască, n-aș aștepta iubirea cu miile de ani și cu mâinile în buzunare, n-aș, nu m-aș! De aia sunt frumoase toate cărțile, chiar și astea mai urâte, pentru că propovăduiesc marea iubire de ajungi să crezi că trăiești una la tot pasul.
Despre steluțe
Multe pagini sunt dedicate surorii bune, care îi o înțeleaptă ș-o altruistă încă de pe la 4 ani. Dar așa c-o limpezime de psihoterapeut, zău! Am în viața mea doi frați, dintre care unul este mai bunuț și mai împăciuitor, dar e mai mare cu 4 ani și n-aș crede că la tot pasul conștientizează cruzimea fratelui răuț ș-o captează pentru a o transforma în raze de soare și nourași roz.
Cea de a doua nuvelă se numește Domnișoara Butterfly. Deși are în centru opera compusă de Pucini, Madama Butterfly, povestirea lui Schmitt atinge și multe alte sensuri. În opera respectivă un militar american aflat în Japonia, lângă portul Nagasaki, se amuză căsătorindu-se, făr de nicio intenție de a fi responsabil și asumat, c-o japoneză. Mireasa este Cio-cio-san, al cărei nume înseamnă fluture. Desigur că rămâne și singură și cu un copil. După vreo 3 ani, timp în care doamna l-o tot așteptat și bocit, militarul se întoarce însoțit de-o nevastă americancă. Aceasta, Kate, acceptă imediat să crească pruncul lui Cio-cio-san cu bărbată-su. Mama japoneză se va sinucide în numele lui cine nu poate trăi cu cinste, se poate sinucide cu cinste. Ei bine, pornită pe așteptări criminale, întreaga povestire am anticipat-o cu trădători. De aceea n-aș ști să zic de scenariile din capul meu m-au captivat sau chiar scriitura.
În iubire meritul stă în cel care iubește, nu în cel care este iubit.Este partea, dintre cele patru, care m-o prins cel mai tare. A avut foarte multă acțiune și atunci ritmul a fost mai alert. Și finalul a reușit să mă surprindă, pornită fiind pe cărări cu morți și pușcării.
Răzbunarea iertării este textul cu numărul trei al volumului. O mamă, a cărei fiică a murit ucisă de un violator în serie, îl tot vizitează la închisoare pe criminalul condamnat pe viață. Citind povestirea am tot presupus care-i sunt intențiile. Cel mai departe de firul lui Schmitt era scenariul în care o face pentru a-l zăpăci pe ticălos pân la a se îndrăgosti de ea, de a regreta faptele și de a deveni un înger alb încă de pe pământ. Personajele cărții ăsteia cam așa iubesc. Dar, Slavă Cerului, nu fu cazul! Pe tot parcursul lecturii m-o bântuit o imagine. Da, da, tot de pe televizorul cu criminali. Cei care relatează faptele groaznice în fiecare episod în general sunt membrii ai familiei victimei. La final, exact când curge genericul, aproape fiecare mărturisește că l-a iertat pe făptaș pentru că altfel n-ar fi putut trăi cu atâta ură. Ei, bine, după un astfel de episod și astfel de mărturisiri, i se dă persoanei o poză cu nenorocitul. Fusese prietenul lui cel mai bun și-i ucisese părinții în urmă cu 15 - 20 de ani. Deci, exact după lumină pe chip, l-am iertat, poza. În secunda aia a scos un urlet sfâșietor. Îl urăsc, nu i-am mai văzut chipul de atunci, dar îl foarte urăsc, iertați-mă, chiar nu l-am iertat după cum am crezut! Cam așa fu și cu Elise, mama lui Laure și întâlnirea ei finală cu Sam, după 5 ani de vorbitor.
Din astă perspectivă, finalul nu m-o surprins pe atât de tare pe cât o fost gândit de autor, dar amu chiar nu mai e vina omului că m-o nimerit antrenată.
Și ultima nuvelă este Desenează-mi un avion, cea mai scurtă ziceam. Pentru mine cea mai slabă dintre toate. Separat i-aș fi acordat 2 steluțe. Un bătrân la 92 de ani se aruncă într-o misiune apocaliptică și total neverosimilă. Mai apare ș-o fetiță care la 8 ani e Filosofia însăși în persoană. Schmitt n-o zis, dar eu am presupus că-i neam cu Lily Barbarin, dumnezoaica din primul text. Am fost foarte dezamăgită de ultima parte a volumului pentru că după un început nu de 5 steluțe, cele două nuvele ce-au urmat au ridicat mult bucuria lecturii prin ceva acțiune și olecuță de emoție.
Știam despre mine că nu-s capabilă de prea mare iubire, dar răspunzând la chestionarul lui Schmitt verdictul este că-s varză. Nu m-aș sinucide pentru ca cineva drag să trăiască, n-aș accepta să fiu sinucisă pentru ca cineva drag să trăiască, n-aș aștepta iubirea cu miile de ani și cu mâinile în buzunare, n-aș, nu m-aș! De aia sunt frumoase toate cărțile, chiar și astea mai urâte, pentru că propovăduiesc marea iubire de ajungi să crezi că trăiești una la tot pasul.
Despre steluțe
Îs fascinată să acord steluțele înainte de a citi o carte, să le anticipez. Așa se face că atunci când am pornit textul acesta am și notat 4 steluțe. M-am gândit că-n patru povestiri îs șanse mai multe pentru o scriitură bună decât într-un roman lălăit, cum fu pentru mine Pe când eram o operă de artă, volum citit în aceeași zi cu Răzbunarea.
Nu-i o culegere de 4 steluțe, e de 3 jumătate spre 3, dar cum a fost mai interesantă pe ici, pe colo decât volumul anterior voi merge pe confirmarea celor 4 steluțe anticipate. Și-mi place foarte mult coperta, chiar de riscul ca fetița să fie antipatica, Daphne, din ultima povestire e mare.
____________
Nu-i o culegere de 4 steluțe, e de 3 jumătate spre 3, dar cum a fost mai interesantă pe ici, pe colo decât volumul anterior voi merge pe confirmarea celor 4 steluțe anticipate. Și-mi place foarte mult coperta, chiar de riscul ca fetița să fie antipatica, Daphne, din ultima povestire e mare.
- Răzbunarea iertării - Eric-Emmanuel Schmitt, editura Humanitas Fiction, 2019, 262 pagini.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut niciun zâmbet or emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;
***** cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
În 2019 am mai citit:
- An/Organic - Florin Pîtea ***
- Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
- Suflete cusute - Anne Lamott ****
- Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
- Efemeride - Irvin D. Yalom *****
- Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
- Insula roboților - Petre Brown ****
- Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***
- Povestea mea - Michelle Obama *****
- Culorile rândunicii - Marius Daniel Popescu ***
- Regula de 5 secunde - Mel Robbins ***
- Terapia Integrării Trecutului - Ingeborg Bosch (Text 1); (Text 2) *****
- Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman *****
- Drum sângeros către moarte - Sven Hassel **
- Zuleiha deschide ochii - Guzel Iahina *****
- Fugara - Alice Munro *****
- Chipul - Alice Munro *****
- Terente - Zodia Zmeului / Doina Popescu - Brăila****
- Ochii dragonului - Stephen King *****
- Uciderea Comandorului (2) - Haruki Murakami *****
- Haruki Murakami - Ascultă cum cântă vântul *** Pinball. 1973 ****
- Evanghelia după Pilat - Eric Emmanuel Schmitt ****
- O logodnă foarte lungă - Sebastien Japrisot *****
- Semn că te am - Ioana Chicet-Macoveiciuc ****
- Câmpul cu iarbă neagră - Belinda Bauer ****
- Fuga spre câmpul cu ciori - Savatie Baștovoi ****
- Nu putem evada din Istoria noastră. Cea mai frumoasă poveste, vol. II - Adrian Cioroianu *****
- Orașul fetelor - Elizabeth Gilbert ***
- Simona - Dara Codescu, Alice Năstase Buciuta ****
- Solenoid - Mircea Cărtărescu ***
- Visul călătorului - Stelian Zamora ****
- Frankenstein - Mary Shelley ****
- Inocenții - Ioana Pârvulescu ***
- Podul de lut - Markus Zusak *****
- Femei care iubesc prea mult - Robin Norwood *****
- O lună de duminici - John Updike****
- Viața lui Darwin - Michael White și John Gribbin****
- Manuscrisul fanariot - Doina Ruști ***
- Strigoi fără țară - Mircea Daneliuc *****
- Tommy și prietenii săi - Jerome K. Jerome **
- Convorbiri cu Mircea Daneliuc - Alexandru Petria *****
- Iepurii nu mor - Savatie Baștovoi *****
- Un om îndurerat - Victor Ion Popa ****
- Carrie - Stephen King ****
- Pe când eram o operă de artă - Eric-Emmanuel Schmitt ***
"Cartea asta a spalat toate resentimentele si dezamagirea acumulate de la ultimele 3 carti citite de mine si scrise de Schmitt: Omul care vedea dincolo de chipuri, Adolf H. Două vieţi, Noaptea de foc.
RăspundețiȘtergereEfectiv am devorat-o in doar cateva ore intr-o dupa-masa, asta dupa ce am amanat voit lecturarea ei, cateva saptamani de la cumparare, de frica unei noi dezamagiri." - cam asta scriam eu dupa lecturare si parerea imi ramane neschimbata si dupa ce am citit recenzia ta :D
Asta cu imprumutat carti doar pentru ca ma roade curiozitatea sa aflu de avem vreo placere comuna, a devenit o adevarata placere palpitanta pentru mine :D Faptul ca am primit 2 recenzii in mai putin de o luna de la pususl cartilor in mainile tale este un dar de Craciun :D Pusa langa seara de ajun in care am gasit parcarea goala, mai ca incep sa cred ca Mos Craciun exista :D
Ha, ha! N-am citit Omul, Adolf mi-o plăcut mult ca subiect și nici Noaptea nu-mi fu indiferentă datorită mărturisirilor reale din viața scriitorului îndrăgit. Răzbunarea fu cu ceva minusuri dar într-un top personal schmittian nu-i pe la coadă:))) Săru mâna, pentru cărți! Chiar de nu pare, fură o bucurie.
Ștergere