duminică, 21 aprilie 2019

DRUM SÂNGEROS CĂTRE MOARTE - SVEN HASSEL



Provocarea Ai 15 zile să termini 7 dintre cărțile începute, volumul 2 /  ziua 7. 

_______________
Inventarul cărților în curs de citire
  • Deși planul lui 2019 poruncește să citesc doar dintre cărțile neterminate ale anului trecut, de la a doua carte am încălcat restricția. Păi ar însemna să trudesc la patru volume tot anul, căci  n-am descoperit butonu' care-mi dă dezlegare pentru cărțile sunt scrise și spre a fi abandonate înainte de ultima pagină. 
    În speranța că voi ajunge cândva să citesc doar o carte, treacă de la mine, hai, două, am introdus raportarea necititelor. Dintre cele începute în 2018 am 2 neterminate din 6 ș-am pornite din 2019 încă 5 bucăți. 


    De ce astă carte
    În casa cea nouă au rămas de la vechiul proprietar probabil o sută cincizeci de cărți. Pe mine Marie Kondo m-o convins să nu păstrez cărți pe care nu le citesc/recitesc. B. n-ar îndepărta în schimb nici volumele despre săparea mormintelor șanțurilor, nici pe cele despre operații pe creier or despre creșterea vidrelor. Am ajuns la un fel de armistițiu care zice că renunțăm la cărțile despre prelucrarea lemnului, organizarea transportului și protecția muncii, vro treizeci la număr. Din cele peste o sută rămase în așteptarea bibliotecii mi-am ales și eu doi autori spre citire (Jerome K. Jerome, cu un titlu încă neterminat și Sven Hassel c-un volum din care lipsesc 20 de pagini, cel de azi).
      • În adolescență am citit Sven Hassel. N-am habar cum ajungeau cărțile sale atunci la mine, probabil le împrumutam de la bibliotecă, dar de douăzeci de ani nu m-am mai întâlnit cu niciun rând de-al său. Să mai zic cu ce doruri am pornit lectura?

       **Atunci, Dumnezeu și-a întors privirile de la ei
      Dacă nu ar fi existat Provocarea Ai 15 zile să termini 7 cărți, nu aș fi scris anul acesta și nici în următorii, probabil, 3 ani despre Drum sângeros. Cu fiecare astfel de lectură, în timpul căreia nu înțeleg povestea, nu văd personajele și mă lupt cu fiecare rând în parte îmi spun că e cazul să abandonez  pentru prima dată în viața mea o carte, dar tot NU POT! 

      Tocmai pentru că știam ce am acasă pe noptieră am gândit Provocarea. Cu excepția primelor două titluri despre care deja care am scris, restul  e reprezentat de: cartea asta la care citesc de 3 luni jumate, 300 de pagini din una începută în 2016, 500 de pagini de la alta pornită la sfârșitul lui martie, încă 300  ale unui volum nici nu-mi mai amintesc când urnit etc.   Am foarte multe cărți în așteptare, care știu că-s splendide, și eu mă-mpotmolesc în astea nonstop. Puteam la infinit începe și termina alte și alte titluri, dar țiu musai, după cum ziceam că mi-i diagnosticul, să sfârșesc orice/tot din ce-i început. 
      Micuțul e o namilă care gândește și acționează doar din instinct (...) Porta, omul pe care războiul l-a înghițit, dar nu a reușit să-l digere și, în ultimă instanță, Sven, observatorul, care reușește să descrie atât de bine simțămintele soldatului la vreme de război. (Fragment din Prefața semnată de Claudiu Florian)
      N-aș fi știut să vorbesc astfel despre personaje. Cum am citit și eu cartea asta, presupun că eroii poveștilor sunt creionați în celelalte volume, pe care poate le-am citit. Azi nu mi-am amintit decât că devoram, în urmă cu 25 de ani,  tot ce era semnat Sven Hassel.

       Ce aș fi spus eu despre Observator, Micuțul și Porta în urma lecturării Drumului sângeros? Că fac nonstop un stand-up făr de umor, agasant, obositor. Adică, na, eu am adorat M.A.S.H., dar acolo printre glumițe era loc de 5 bocete și 10 emoții. Din păcate pentru mine n-am știut să-mi fac perechi din cărțile lecturate greu în ultima vreme. De-aș fi sincronizat Culorile rândunicii (volum lipsit de dialoguri) cu Drum sângeros, o carte cu sute de dialoguri, ar fi fost un echilibru grozav. O fost extrem de obositor să parcurg 300 de pagini, fiecare cu 20 de liniuțe de dialog. Și 15 parcă mă forțau să hăhăiesc, exact ca la filmele alea de pornesc de la premisa că tu spectator nu ai habar când să râzi, tre să-ți dea tonul niște aplaudaci.
      -N-am făcut decât să executăm ordinele, se precipită, neliniștit, omul cu țigaretul. - Ordinele? șuieră Porta. Și coaiele tot din ordin le purtați, așa-i? Uite, ce-i, copilași, noi suntem plătiți ca să ucidem. Plătiți de către statul german. Ne-au dat pentru asta grade pe mânecă și tinichele pe piept. Suntem buni în meseria asta, pricepeți? 
      Nu știu să rezum despre ce a fost vorba, cu excepția faptului că-n juma de carte cele 3 personaje au însoțit un condamnat prin toată Europa, e vorba de al Doilea Război Mondial, l-au plimbat pân l-au predat la o închisoare rusească. Nu știu din ce țară l-au luat. Cert este că eroii din filmele americane sunt mici copii pe lângă ăștia care aruncă trenuri și restaurante în aer la fel de des pe cât tușesc eu când îs răcită. Începusem a zice că voi nota repede cele câteva fragmente care mi-au atras atenția. 

       Este un moment, cel de mai jos,  pe care-l știu de la Horațiu Mălăele (nu, nu mi l-o zis mie special, l-am găsit pe Youtube - Nebun cu nervii capului, parcă se numește) și care mi se pare extrem de amuzant. Iertare, m-am străduit de o sută de ori să-l editez corect, liniile de dialog s-au răzbunat că le-am pomenit doar de rău. 
      - Eu și familia mea a trebuit să ne înfățișăm unei comisii pentru puritate rasială, zice. Din cauză că am ajuns propriul meu bunic. (...)- (...) E vina nevesti-mi, ticăloasa aia căpiată. Are o fiică matură după care i s-au aprins călcâiele lui taică-miu și s-a-ncurcat cu ea. - Fiica nevesti-ti trebuie să fie și fiica ta, constată Bătrânul, cu o expresie foarte serioasă pe chip. - Da, da, așa-i, dar vezi că nu-i chiar așa. Ea o avea pe fi-sa înainte de a ne înnoda noi doi. Și uite-așa rezultă că taică-miu mi-a devenit ginere și fiică-mea mi-e mamă! (...)- (...) nu puteau pricepe că eu și cu femeia mea avem un fiu care-i cumnat cu taică-miu.- (...) fiică-mea, nevasta tatei și a mea mamă, a avut un fiu. El mi-e frate, că doar e fiul lui taică-miu, dar e și fiul fiicei mele, ceea ce înseamnă că-i sunt bunic. - În cazul ăsta,  nevastă-ta ți-a devenit dintr-o dată bunică, urlă Porta, vesel.- Da, afurisită treabă, așa-i? mormăie Bivolul, cu o privire pierdută spre ceruri. Io-s soțul  nevesti-mi, dar îi sunt și nepot pentru că sunt fratele fiului fiică-si și, din moment ce soțul bunicii tale ți-e automat bunic - își desfăcu brațele într-un gest disperat -, atunci e limpede ca lumina zilei că eu îmi sunt propriul bunic și comisia aia de puritate rasială nu știe de unde să-nceapă ca să legalizeze toată treaba. Și de aia sunt eu acuzat de misgenație, care-i un fel de incest. (Pag. 23)
      Spre final cartea m-a prins puțin (din fericire pentru credința mea că o carte se poate salva prin ultima pagină), dar merg pe două steluțe pentru că voi citi/reciti și alte volume semnate Sven Hassel și poate acolo va fi loc de mai multe.  

       Despre steluțe
      Am citit trudit cartea asta. În sensul propriu pentru că văd din ce în ce mai greu literele foarte mici, ceea ce s-a suprapus nefericit tipăriturii pe hârtie veche și scris decolorat. Apoi, la celălalt sens, deși am încercat în toate zilele să citesc din ea (am început-o pe 2 ianuarie!), de cele mai multe ori am abandonat-o după câteva rânduri pentru a merge către lecturile care m-au prins.
      Cele două steluțe se datorează  neputinței de a lăsa o carte neterminată, exact definiția pe care am gândit-o pentru ele când  am introdus sistemul. 

      • Atunci, Dumnezeu și-a întors privirile de la ei. Drum sângeros către moarte / Sven Hassel, traducere de Claudiu Florian,  editura Nemira 1993, 281 pagini.


      Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
      *          cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
      **        volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
      ***        cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
      ****       scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;
      *****    cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

       ________________
      Publicat de la
      Etichete:

      Niciun comentariu:

      Trimiteți un comentariu

      Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)