CEA MAI FRUMOASĂ POVESTE - ADRIAN CIOROIANU

Inventarul cărților în curs de citire
Ptiu, ptiu, să mă stuchi pentru a nu mă deochea! Am izbutit pân acuș în aproape toate zilele anului ăstuia să citesc, de nu mai multe pagini, măcar câteva rânduri. 

• Deși planul lui 2019 prevede să citesc doar dintre cărțile neterminate ale anului trecut,  la a doua carte am încălcat restricția. Păi ar însemna să trudesc la cinci volume tot anul, căci încă n-am descoperit butonu' care-mi dă dezlegare pentru cărțile sunt scrise și spre a fi abandonate înainte de ultima pagină. 

În speranța că voi ajunge cândva să citesc doar o carte, treacă de la mine, hai, două, am introdus noua rubricuță în textele despre cărți. Dintre cele începute în 2018 mai am 5 neterminate din 6 ș-am pornite din 2019 încă 2 bucăți.

De ce astă carte

Pentru că sunt un urmăritor constant al emisiunilor realizate de Adrian Cioroianu pentru TVR, aveam de multă vreme titlul pe lista de dorințe.  

• Mi-am comandant culegerea în campania dacă tot vor fi șase luni făr de salariu, ia să-mi cresc  stocuri de cărți,  în toate săptămânile,  cât mai îs bani.  

Aveam deci șapte cărți începute, dar am vrut musai să nu pitesc Cea mai frumoasă poveste printr-o traistă ce să ia drumul spre casa cea nouă. Inițial am zis doar să-i citesc începutul, apoi n-am mai lăsat-o din ochi pân la final. Prea frumoasă e!

*****CEA MAI FRUMOASĂ POVESTE

În școală am urât istoria. Îmi amintesc toți profesorii din generală și pe madam Lefter (profa din liceu, îi ziceam Fosila și  visam în toate nopțile cum plătesc pe cineva s-o bată pe stradă) din cauza cărora pentru mine materia aceasta a fost un coșmar. Să rețin ani, nume, locuri fu peste putințele mele de supratocilară. 

Zâmbesc imaginii profesorului de Istoria gândirii economice din facultate, al cărui nume nu-l mai știu de atunci, dar îmi revin limpede clipele când trecea printre bănci și povestea. Așa erau toate orele sale, bucurie! Din păcate, cursul  a fost de numa' un semestru. Teorii despre bani, Adam Smith, cred că de-aș avea notițele mi-aș aminti chiar detalii îngropate sub  cei douăzeci de ani trecuți.  

Dar nu în toamna aia m-am îndrăgostit eu de istorie, ci după încă vro zece ani, pe când Viața mi-a dăruit doi prieteni ce respirau istorie. Îi puteam asculta ore în șir făr să mă plictisesc. Mulțumesc, Dan! Mă înclin, Tib! În aste vremi, făr de profesori și pasionați,  îl urmăresc pe Julius pe rețeaua albastră și tot ce prind pe televizor. 

Spun povești nu pentru că idealizarea trecutului ar fi obligatorie - ci pentru că Istoria, de fapt, aceasta este: o poveste, cât mai apropiată posibil de realitatea de altădată. Un istoric este un cercetător al trecutului, desigur - dar, înainte de toate, el este un om a cărui misiune este să spună o poveste despre cei ce-au fost și cele ce s-au întâmplat.  

Am scris atât de mult doar pentru a pune în context cât de minunată este această carte pentru un om ca mine, adică unu care habar n-are istorie și care iubește poveștile. Aș cam paria că puțini dintre cei pasionați, deci nu habarniști ca mine, cunosc dintre amănuntele istorice, alea de fac deliciul scrierii/emisiunii domnului profesor Adrian Cioroianu. 

Ce-i fain la cărțile astea cărora le urmăresc scriitorul? Faptul că le citesc în capul meu cu vocea autorului lor real. Ceea ce întregește grozav plăcerea lecturii. Pentru că multe dintre episoadele Celei mai frumoase povești mi le aminteam de la TV, am reușit pe parcursul lor să revăd chiar zâmbetele vorbitorului, să-i regăsesc tonul ironic și uneori să proiectez lectura chiar în locurile în care poveștile au fost filmate pentru televiziune. 

Sigur că pentru mine frumusețea istoriei se reduce la detaliile de cancan. Astfel am recunoscut integral textul despre amantele lui Carol al II-lea, despre telegrama trimisă lui Ceaușescu de Salvador Dali or afișul filmului XXX la trecerea Ceușeștilor prin Londra cu regala caleașcă.

Sunt 91 de povești în ăst volum, Adrian Cioroianu le spune minunat 91 capsule de trecut.  

  ...probabil că singura concluzie a acestor pagini este și cea mai simplă: Istoria e, mai presus de toate, o poveste apropiată de adevăr despre ceea ce a fost.Iar pentru unii dintre noi, tocmai acest lucru o face cea mai frumoasă poveste dintre toate câte există. 

Nu prea mai am ce zice. Ca de fiecare dată, mă feresc să vorbesc despre carte. Eu nu scriu recenzii, eu scriu povești. Poate doar să adaug că sunt multe personaje în culegerea aceasta, și Feți Frumoși, Ilene Cosânzene nu prea, și Greuceni și balauri cu șapte capete, deși străduința mi s-a părut a fi de a găsi tonurile de gri, nu prea există extremele către doar alb or doar negru. Și, deși, mie îmi place să identific dumnezei, profesorul de Istorie cam le-o șubrezit piedestalul unora. Ba, altora pare să le fi deschis o umbrelă protectoare împotriva tuturor scuipaților de-i primesc în aste vremi. Foarte interesant acest exercițiu pentru un om a cărui singură (ne)cunoaștere este manualul de Istorie din școala comunistă. 

Deci, urmează, pentru cei care vor citi cartea, o călătorie prin trecut către capsule pe care-i scris: Carol I (îl și aud pe Adrian Cioroianu rostind Carol Întâiul), Ecaterina Teodoroiu, Eugeniu Carada, Regina Maria, Corneliu Zelea Codreanu, Regele Carol al II-lea, Nicole Titulescu, Armand Călinescu, Nicolae Iorga, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ion Antonescu, Petru Groza, Ana Pauker, George Enescu  și, oi, cât de mulți alții. 

Și nu-i doar despre oameni, îi și despre evenimente (Răscoala de la 1907, trimiterea Tezaurului la Moscova, trecerea la calendarul gregorian, vizita lui Charles de Gaulle or a lui Richard Nixon, cutremurul din 4 martie 1977) or construcții (Castelul Peleș, Academia Română, Cazinoul din Constanța, Palatul Telefoanelor, Canalul Dunăre - Marea Neagră, Arcul de Triumf). 

V-am zis că-i grozavă doară. 

Despre steluțe

Oricât m-aș strădui să reduc numărul steluțelor acordate, îs blestemată să nimeresc doar cărți potrivite sufletului meu. Pân voi boci iară că jumate dintre ele e nedreptățită de top 10, în care nu încape,  dăruiesc steluțele toate. 

Mi-am propus, poate voi și reuși, să păstrez culegerea pe birou, la îndemână, pentru a o frunzări adesea. Povestirile sunt foarte scurte și pot fi citite pe foarte sărite, făr de prea multe legături între ele fiind. Poate o învăț pe de rost, că doară n-am abandonat misiunea noastră, a supertocilarilor!

Și de voi uita, n-aș zice acum că-i posibil, să las aci că cea mai mare parte din Cea mai frumoasă poveste am citit-o într-o duminică de ianuarie în care B. deretica de zor la casa cea nouă. Eu m-am pitit într-un colț, lângă soba din singura cameră ce are un pat. Ș-am avut tot felul de dileme în timpul lecturii: să șed la orizontală picior peste picior, să mănânc alune și să sparg semințe simultan, să mă cocoloșesc mai bine pe gecile noastre saltea. Și B. avea aceleași năcazuri ca mine: ambelor lustre ce trebuiau montate le lipsea cârligul de susținere, în dormitor o porțiune nu era curată nici după a treia spoire, din cinșpe mii de șurubelnițe exact aia care-i trebuia, cea mai mică, îi lipsește. Deh, familie cu probleme multe! Bașca, din când în când, mă consulta: sigur nu vrei să-ți instalez televizorul? îți mai aduc lemne pentru foc? Grea viața mea, vă zic!

• Cea mai frumoasă poveste: câteva adevăruri simple despre Istoria românilor / Adrian Cioroianu, editura Curtea Veche Publishing, 2013, 284 pagini. 

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:

*          cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

**        volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

***        cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

****       scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;

*****    cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

________________

În 2019 am mai citit:

1. An/Organic - Florin Pîtea ***
2. Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
3. Suflete cusute - Anne Lamott ****