Zambetania: FĂRĂ INSTRUCȚIUNI DE FOLOSIRE

2/31 ➤ Provocarea lunii decembrie: 31 de povești pentru 31 de zile.

Fără instrucțiuni de folosire adună praf în teancul volumelor citite, care-și așteaptă defilarea pe blog încă din mai 2024. Între timp, firește c-am uitat ce-am citit. Nimic nou!

Mă bucur mult că astăzi participă în prima linie la parada festivă a lui Decembrie. Slavă! A doua dimineață, a doua carte...

De ce astă carte

De-mi amintesc corect, de pe blogul Laurei Frunză am aflat de acest volum. L-am rătăcit pe liste de dorințe o vreme pân să-l cumpăr. L-am citit ș-o mai trecut un an jumate pân să scriu despre el. Deh, mi-s foarte organizată!

Am un gol în stomac, pentru că-n secunda asta nu-mi amintesc decât că mi-a plăcut mult, dar habar n-am despre ce era vorba. Mi-ar plăcea să știu a-mi descifra emoția aceasta de panică atât de puternică. Nu mă scoate nimeni la tablă și nu mă lasă corigentă pe vară. Și nici nu mă concediază de la Zambetania pentru că am uitat ce am citit și despre care trebuie (vreau) să scriu.

Sunt nițeluș frustrată că nu am povestit la cald despre o scriitură românească dreaptă, deșteaptă, crudă. Cândva, când o să mă fac mare, nu voi mai amâna pân la uitare bucuriile astea mici, atât de mari.

**** Un debut fain, aproape strașnic

Am notat pe fișa de lectură, c-un an și mai bine în urmă: două titluri recomandate de Ioana Burtea pentru lista autorilor musai de citit, două citate și numărul de steluțe. Și ceea ce este întotdeauna la punctul 0: data achiziției și prețul — martie 2024, 40 de lei după o reducere de 20% — și data lecturii: Paște 2024, vizită de patru zile la tovarășii din Bragadiru.

Cele două titluri care mi-au atras atenția, dintre multele citate de autoare, sunt: Foame. Memoriile corpului (meu) de Roxane Gay și Anul gândirii magice de Joan Didion.

Sucită minte mai am. Îmi amintesc ca prin ceață câteva frânturi din carte, dar văz limpede lenjeria de pat portocaliu superb din camera în care am fost găzduiți întâia dată la Bragadiru, raftul din dreapta față doldora-n volume din colecția Jurnalului Național, sentimentul că mi-s printre oameni atât de buni, chiar de aproape străini. Stau cocoloșită într-un pat mare, cățelușa e de pază la ușă, îmi propun să discut la ciocnitul ouălor despre cartea de-o am în mână...

Acum pân o frunzăresc spre reamintire, îmi trece prin cap că erau articole publicate în DoR și că Ioana a mărturisit public o traumă oribilă. Îl voi întreba pe AI (de-o ști) de bat câmpii — tare aș vrea să mă-nșel și acelea să fie amintiri din altă carte și din altă viață.

Nu sunt o persoană cu regrete și am convingerea că, în ciuda greutăților, viața mea s-a dus într-o direcție bună. Fac munca pe care mi-o doresc, care îmi dă sens, dar am învățat să nu mă identific doar cu ea. Am oamenii pe care-i vreau lângă mine. Am reușit să-mi confrunt traumele și să le transform în ceva constructiv – un eseu, o piesă de teatru. Încheierea relației cu Răzvan a fost un eveniment din care au rezultat lucruri pozitive. Nu e nicio părticică din mine care se întreabă “cum ar fi fost să mai încercăm?”

Câteva date despre autoare mai întâi: este născută în 1988 și a absolvit Jurnalismul în Marea Britanie. Are peste 15 ani de experiență în presă, dintre care mai bine de 7 ani la DoR (Decât o Revistă). Pentru materialele publicate a primit numeroase premii. Fără instrucțiuni de folosire este volumul său de debut, apărut în 2023.

Șase eseuri cuprinde culegerea, dintre care cinci au fost publicate, într-o formă ușor diferită, în DoR, în perioada 2015–2022.

Dacă am înțeles ceva după șapte ani de terapie, introspecții și lecturi despre relații, este că problemele de intimitate și de comunicare se rezolvă în relație. Nu în singurătate. Nu pedepsindu-te cu lipsa iubirii și nu pedepsindu-l pe celălalt pentru că te-a rănit.

O trebuit să fac aici o pauză de vreo două săptămâni pentru a reciti primul text și ultimul. Era profund nedrept să orbecăi printre neamintiri taman acum. Sunt un cititor care iubește scriitorii români contemporani. Când aud că un om trăiește din scris, i-aș cumpăra toate cărțile, numai să poată face asta în continuare.

Uneori, de mult prea puține ori, nu doar că devin conștientă, dar pur și simplu mă contopesc cu recunoștința. Simt și cu inima și cu mintea că sunt un om păzit de rele. Nu lipsit de ele, dar cu siguranță protejat. Ioana este mai mică decât mine cu 10 ani. Cel puțin pân acum, o trăit cinșpe vieți. Cu puțină exagerare oi găsi și eu vreo trei bifate. Nu mă plâng, Universule! Constat: am luat la cunoștință și sunt profund recunoscătoare pentru menajamente.

Aseară am fost la aniversarea unei puștoaice de-o știu de vreo opt ani. A împlinit 17. Nu am idee, pot doar bănui ce s-a întâmplat de s-a transformat în cea mai urâtă dintre versiunile posibile. Mă gândesc la anturaj, la divorțul părinților, poate multe altele despre care habar n-am. Încă nu pot suprapune imaginea de aseară a femeii vampă, ușor cherchelite, extrem de agresivă în vorbe, cu cea a fetiței care iubea copiii, era doar zâmbet și blândețe.

Întâmplarea aceasta mi-a întărit o credință ce mi se conturează de ceva vreme: poate că terapia vindecă, dar nu vei ști niciodată câte ai pierdut pe vecie. Tot spunem: accidentul 1, trauma 2, ticăloșia 3 m-au întărit, m-au croit să fiu omul puternic de astăzi. Dar cât de mare ai fi fost făr de ele, crescut în lumină și iubire?! Nu-mi zi că mai slab, nu pot crede!

Și, ca să revin la carte, mă întreb cum ar fi scris Ioana Burtea dacă primii ani și tinerețea nu i-ar fi fost atât de cruzi. Care ar fi fost subiectele ei, dacă marile teme nu i-ar fi fost hărăzite: abuzul, pierderile, relațiile eșuate, depresia, traumele emoționale, burnoutul? Îmi place mult versul bube, mucegaiuri și noroi, printre puținele de le mai știu din școală. Mai era și Drosophila melanogaster în buletin pentru musculița de oțet.

Așa aș descrie volumul: relatări oneste din mocirla oamenilor și, pe alocuri, frumusețea vieții. N-aș băga mâna-n foc întotdeauna pentru toți oamenii mei, dar cumva pe cei care-i citesc îi simt cinstiți și cred că-i o mare dovadă de curaj să te despoi așa de secrete în piața publică.

Ca un om care a lucrat mult pe vindecare adunând ani de terapie, lucrarea Ioanei Burtea are meritul de-a prezenta-n oglindă și punctul de vedere al specialistului. Dacă a este fapta, atunci întâmplarea t îi este cauza, iar soluțiile în acest caz sunt x, y, z. Vine ca o limpezire a tuturor cărților de teorie psihoterapeutică întâlnite pân la ea. Sigur, nu-i scrisă de un om calificat în domeniu, ci de unul care a învățat pe propria piele și prin propria viață că teoriile alea chiar au corespondent în practică. N-aș zice că-i puțin lucru.

Nu se vru un manual cu instrucțiuni de folosire, dar chiar asta este. E greu (imposibil?) pentru victime să descopere instantaneu abuzul (oricare i-ar fi forma), dar poate aflând în sânge poveștile Ioanei, câteva beculețe roșii se vor aprinde înainte să fie mult prea târziu.

Ioana este jurnalist până-n măduva oaselor și scrie o carte despre ea însăși. O face cu luciditate și documentare elaborată, cum îmi imaginez că scrie (a scris) despre orice alt personaj. Este un mod de abordare care, la prima vedere, m-a uluit. Nu sunt o excepție, știu bine că sunt doar o piesă dintr-un puzzle al familiilor toxice și țării disfuncționale, pare să accentueze.

Și pentru că este mult întuneric pe multe dintre pagini, punctele de lumină, puține și rare, devin prețioase. Prietenia e unul dintre umerii ei de sprijin și ce frumos că există. În curând nici oamenii născuți în 2000 nu mai sunt atât de tineri, dar Ioana_1988 este atât de înțeleaptă și profundă! A primit multe lecții dureroase, dar și când a ajuns la liman... Bravos!

Este o expresie în limba moldovenească, sunt mai multe, pe care o ador: Ești bravo! Se potrivește atât de bine Ioanei: Ești bravo, femeie copilă! Adesea-mi vine-n minte pilda talanților. Iaca ce-o făcut Ioana cu al său, pentru că nu contează cât de mult ai primit, ci cum folosești ceea ce ai.

Era într-adevăr cel dintâi eșec, dar mai grav era că nu mă învățase nimeni valoarea experiențelor pe care le etichetăm drept eșecuri. Nu mi-a spus cum te pot ajuta rateurile să înveți lucruri despre tine, cum te aduc cu picioarele pe pământ. Nu mi-a spus că uneori sunt necesare pentru ținerea egoului sub control, acel ego care se tăvălește pe jos de durere la o simplă critică, dacă nu e antrenat să o absoarbă. Eu știam că eșecurile sunt rele și că spun ceva rău despre mine: că nu sunt suficientă.

Despre steluțe

Îmi pare tare rău că nu mi-am notat motivul pentru care am acordat doar patru steluțe lecturii în mai 2024. Îmi vine s-o recitesc toată, ca să anulez frustrarea aceasta cauzată de uitare. Pot doar bănui că fu stilul cauza.

Pe de o parte, am admirat enorm analiza chirurgicală, făr de anestezie, operată de Ioana Burtea făr de ascunzișuri și cotiri, dar pe de altă parte fu nițeluș rece, de parcă nu ar fi trăit ea drama. Este limpede că, pentru a supraviețui abuzului, te dedublezi, îngheți simțurile. Mă așteptam să mă frângă, să-mi îngreuneze respiratul... Drept e că nu o pot învinovăți pe Ioana pentru simțurile mele tocite de miliardele de cazuri pe care le devorez pe canalul de crime, ca să nu mai le pomenesc pe cele pe care mi le mai azvârle-n plex realitatea zilelor noastre.

A durat opt ani să strâng poveștile din acest volum, să îmi adun curajul de a le scrie și publica. Nu ar fi fost posibil fără editorul DoR (Decât o Revistă), Cristian Lupșa, care vede nuanțe în textele mele și oportunități pentru ele, pe care eu nici nu le văd.

Și-mi amintesc iară că există oameni care, din principiu, nu citesc autori români contemporani. Și care nu vor afla niciodată cât de mult au pierdut. Ce trist!

Fără instrucțiuni de folosire de Ioana Burtea, editura Nemira, 2023, 291 pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturile abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

➤ Celelalte 445 de volume despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor din 2022 - 2025 este AICI.

______________________

În 2025 am mai scris despre:

marți, 2 decembrie 2025

FĂRĂ INSTRUCȚIUNI DE FOLOSIRE | IOANA BURTEA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu