Film Click

FILM Miracol în Alabama

The miracle worker-1962

Din câte îmi amintesc filmul acesta este bazat pe o poveste reală, poate mă înşel, voi verifica.
Copilul de câteva luni al unei familii este surdo-mut ”congestie acută a creierului” este diagnosticul medicului. Dacă primul contact îl avem cu fetiţa în leagăn, cel de al doilea este cu imaginea ei reflectată intr-un glob 7 ani mai târziu. Aceasta este situaţia, niciunul dintre membrii familiei (mama Katie, tatăl Arthur, fratele) nu pot comunica de niciun fel cu ea. Pentru că problemele pe care le creează atât prin crizele bolii cât şi prin neputinţa în sine de a se face înţeleasă se agravează, ultima solutie pentru familie este s-o interneze într-un azil de debili mintali. La insistenţele mamei, se încearcă un ultim tratament acasă. Este angajată o profesoară particulară, ea însăşi prizoniera propriului coşmar al unei copilării intr-un azil şi a morţii premature a unicului frate, ea insăşi parţial recuperată de la orbire.
Aşa incepe o poveste dramatică de salvare a fetiţei, încercări repetate, eşecuri spectaculoase pentru toate eforturile de a pătrunde in globul făr’ de fisură. Văz n-are, auz n’are, prin atingere ar fi o soluţie de comunicare! O poveste atât de frumoasă şi de nedezvăluit despre respingere şi afecţiune, despre răbdare infinită, despre încătuşările dragostei părinteşti, despre puterea lui a vedea nu cu ochii şi a vorbi nu în cuvinte, despre emoţii miraculoase! Copleşitor momentul în care oul pe care fetiţa îl ţine in palmă se sparge şi un pui face eforturi de eliberare. Multe dintre imagini sunt spectaculoase, aproape violent emoţionale.
Musai de văzut! Probabil unul dintre primele 5 filme pe care le-am văzut din toate timpurile, să nu mai spun că am plâns cu sughiţuri, e de la sine înţeles!

Film O iubire fără de şfârşit

Film: Trenuri şi vieţi

RAILS&TIES-2007
Pentru că aseară a nins mult la părinţii mei şi am rămas fără cablu la Tv, am încercat din colecţia de DVDuri caştigate de către fratele meu. Am nimerit acest film, o dramă, mi-a plăcut!


Îmi plac şi filmele şi cărţile în care se vorbeşte despre situaţii limită viaţă-moarte. Măcar în secundele alea conştientizez că n-am motive întemeiate de a mă plange. Ştiu eu asta bine întotdeauna, da-mi permit uneori luxul de a mă alinta prin vaiet!

În film se întrepatrund două drame, cea a lui Tom Stark (Kevin Bacon) şi a soţiei sale Megan (Marcia Gay Harden) aflată într-una din ultimele faze ale unui cancer la san pe de o parte, pe de cealaltă a lui Davey Danner(Miles Heizer) un băieţel a cărui mamă se droghează spre uitarea de sine .

Tare dureroase sunt toate scenele(memorabile) in care Tom, neputincios in faţa bolii, mai mult se închide în muncă (este mecanic de locomotivă), deşi îşi iubeşte cu pasiune soţia, risipind astfel ultimele secunde de împreună. Foarte mult mi-a placut şi prestaţia Marciei Gay Harden, al cărei chip brăzdat de suferinţa bolii este şi luminos de iubire şi demn în lupta pierdută cu moartea.

Cele două poveşti se intersectează în momentul în care trenul condus de Tom intra in maşina lăsată pe şine spre sinuciderea femeii fără speranţe, mama lui Davey. Astfel privim cele două extreme, femeia la 27 de ani care renunţă de bună voie la viaţa şi fiu, iar dincolo femeia de 42 de ani, care a crezut că are tot timpul din lume să nască un copil şi care acum trăieşte intens cele cateva momente rămase. Emoţionante sunt clipele în care, măcinăta de durerile finale, ia lecţii de pian sau priveşte marea. Frumos conturată din toate unghiurile povestea aceasta cu lacrimi ce stau să cada şi cand se intamplă asta sunt insoţite de zambet. Şi parcă nici moartea nu-i înspăimantătoare, o vezi acolo în prag şi-i zambeşti cu toate cele dragi ţie, pe care de n-ar fi fost ea iminentă, nu le-ai fi făcut în veci!
Nu mai zic din film, nu-i poate de nota 10, nu rămane minute în şir pe retină după ce se termină, dar are o poveste frumoasă şi-n alea două ceasuri e numai emoţie, zic că nu-i puţin!

Film ŢARUL

După ce am văzut "Ostrovul", mi-am dorit foarte tare să mai văd un film cu actorul din rolul principal, Petru Manonov. Întâmplarea face să fie un film şi al aceluiaşi regizor, Pavel Lunghin.
"Ţarul" este un film crâncen. Are o cu totul altă profunzime, dar gândul mi-a fost la cruzimea din "Patimile lui Isus",are în centru povestea lui Ivan cel Groaznic, cu date şi nume şi locaţii de zici că-i istoria reală a Rusiei de la 1500. Se pare că-i "doar" un film artistic totuşi. Pentru mine-i total lipsit de importanţă de povestea este adevărată or ba. Dar, pe net, am văzut ceva dispute pe tema aceasta.
Multe nu-s de povestit, dacă-n "Ostrovul" închideam adesea ochii să ascult mai bine rugăciunile părintelui Anatolie în ruseste, aici s-o-ntamplat de ceva ori să plec privirea pentru a nu fi direct focusată pe violenţa unor imagini. Petru Manonov este ţarul infăptuitor de cruzimi fără limite, dar eu nu l-am putut foarte tare detaşa de lumina părintelui Anatolie şi e crancen,dar dincolo de toate cruzimile, l-am avut in minte pe călugarul revărsător de iubire. La un moment dat, la curte este găzduită o fetită orfană, ţarul ii omorase părintii, tandreţea cu care insă Ivan o poartă este aceeaşi din "Ostrovul". Există o imagine răvăsitoare a credinţei fetiţei in protectia oferită de Maica Domnului si-n bucuria fără teamă de a infrunta cu mainile goale răul cel mare. Puţine personaje are filmul, toate de neuitat. Vlădica Filip, mitropolitul Moscovei, posesor al clarviziunii, ca Anatolie dincolo, mare mucenic si cu viaţa jertfă pe altarul credinţei, fabuloase imagini despre martiri ai unui crez de nebiruit! Sunt multe secvenţe rămase-n minte dupa film. Sărutul lui Ivan şi pecetea verdictului fatal, apoi inmormantarea mitropolitului si alte jertfe cu sange, veselia tarului la toate torturile şi peste toate singurătatea celui cu puterea lumii in maini. Mai există şi aghiotantul ţarului, care-i dracu gol, tata tuturor relelor, uriaşă prestaţie şi aceasta!
Frumos film! Dureros, răul şi binele, infrangerea celui din urmă şi speranţa noastră infinită ca nu-i pentru totdeauna!

Film OSTROVUL

Iară despre un film, rusesc de astă dată! Un film, aproape fără subiect, în urma vizionării m-am simţit ca după două ceasuri de ascultat fără respiraţie căldura părintelui Teofil. L-am privit exact ca pe o icoană, în linişte şi-n lumină inexplicabile.
Ziceam aproape fără de subiect, adică o secundă de război şi un prizonier care trebuie să aleagă între viaţa sa şi a superiorului său, apoi încă o secundă cu decizia, in rest 2 ceasuri cu povara faptei.
Pentru mine, care sufăr de alergie cruntă la orice manifestare publică religioasă, acest film rugăciune a fost minunat! În viaţa mea de toate zilele să fi intrat în contact cu un călugar care toata ziua altă trabă n-are în afara dialogului cu Dumnezeul său, păi instant respingeam contactul! În film, personajul călugărului Anatoli este atat de frumos, încat m-am trezit dublandu-i rugile. Musai tre' să mai caut un film cu actorul acesta Pyotr Mamanov!
Un şugubăţ, după cum îl caracterizează a fi celelalte personaje, adică stareţul mănăstirii în care-şi plange păcatele-părintele Filaret şi unul dintre călugării- Iov, căruia îi tot joacă feste d'alea crunte ca-n amintiri din copilărie! D'asta la început spuneam că am avut senzaţia întalnirii cu părintele Teofil! Adică o credinţă puternică cimentată în lumina chipului, la Anatoli în sclipirile ochilor, o relaţie cu Dumnezeu de o naturaleţe dezarmantă, părintele Teofil ne povestea cum uneori Îi recită versuri dragi, la Anatoli asta înseamnă că pentru a vorbi cu Dumnezeu nu are nevoie de cadrul unei biserici, ce frumos se roagă ghemuit pe zăpada ce dă să fugă, nu are nevoie de o direcţie, estul?!, se aşează în spatele călugărilor pe lateral, într-o poziţie nefirească pentru rugăciunile acestora, are şi darul clarviziunii celor ce vor urma, deci diagnosticul este limpede pus: nebun!
Acesta este tot filmul, despre frumuseţea unei credinţe dincolo de religie, reguli, şabloane, teorie! Mai este şi despre dragoste uriaşă faţă de aproapele, dar nu aceea de pe hartia cu poruncile! Despre iertare şi iară va să zic nu cea dogmatică, amu' văd că este despre tot ce scrie în cărţi a fi Dumnezeu! Frumuseţea este că un om a avut misiunea de a construi fapte pe fiecare teorie d'asta şi rezultatul final este răvăşitor!

Film VIETILE ALTORA

Das leben der anderen (2006)

Citisem multe recomandari pentru filmul acesta. Amu' dupa ce l-am vazut n-as scrie ca poate fi unul dintre cele mai bune filme din toate vremile. O poveste despre securitatea din Germania de Est, nu ca difera ea de alte astfel de sisteme! Cred ca nu -s impresionata pe cat ar trebui doar din motivul finalului. Nu prea am eu credinta ca in realitatea au existat si securisti buni, nu in sensul ca nu au facut rau, ci in acela ca au facut mult bine. Asa este filmul. Un dramaturg este inregistrat, monitorizat 24 din 24, astfel intram in contact cu toate tradarile pe care le primeste din partea tuturor. Desi e sfasietor de dureros cum i se intampla viata intre momentul zero al punerii sub monitorizare si momentul final al caderiii comunsimului exista extrem de multe momente de zambet, de prietenie, de sacrificiu pana la jertfa care sa mai atenueze din tot raul ce se pravale. Asta o fi si motivul pentru care intr-un sistem atat de negru oamenii chiar au trait si binele. Zic iara ca dincolo de retinerile pe care le am ca un om ce avea in fisa postului ticalosia a ales sa schimbe lumea prin putinul bine ce-l putea face, ulterior se dovedeste un putin urias, filmul acesta e cutremurator!

Film REGELE PESCAR

The fisher king (1991)
Un film ca o poveste, nu doar pentru că, pe undeva, există basmul regelui pescar despre un tanăr prinţ, care pentru a primi tronul, trebuie să petreacă o noapte singur in padure spre a-şi dovedi curajul. Noapte în care are viziunea Sfantului Graal în interiorul unui foc cu misiunea de a fi instrument de tratament în vindecarea sufletelor oamenilor. Dar cu visuri de măreţie şi putere, nu doar că naşte dispariţia Graalului, dar se alege şi cu o rană adancă din foc. Prinţul trăieşte singur doar spre a muri, fără prieteni, fără a iubi şi a fi iubit, pană-n ziua în care un nebun îi intră în palat, şi-l vede pe el, omul de dincolo de rang. Prietenia vindecătoare de răni crunte şi născătoare de vise împlinite într-o poveste minunată!
Basmul în film nu are ponderea pe care deja i-am dat-o eu a'ci, dar era prea frumos să-l cioparţesc!
În film Jeff Bridges este DJ la radio şi Robbin Williams este nebunul Perry. DJ-ul Jack Lucas la un moment dat, într-o emisiune, răspunde unuia dintre ascultatori, răspunsul declanşează în acesta(un psihopat) o reacţie finalizată cu multe curmări de vieţi. Plin de remuşcări renunţă la activitatea de la radio şi-ntr-una dintre nopţi este subiectul unui incident cu riscuri de pierdut viaţa. Este noaptea în care-l întalneşte pe nebunul Perry şi de aici începe făurirea basmului. Nu mai povestesc, dar actorii aceştia sunt uriaşi în film!
Există o secvenţă emoţionantă, în care nebunul gol puşcă dansează în ploaie pentru a elibera energii indepărtatoare de nori sub privirile ironice ale domnului în toate minţile. Ce de bariere prabuşeşte nebunia sau mai bine ce de piedici construieşte luciditatea! Şi există şi reversul secvenţei cand raţionalul împărtăşeşte credinţa în puterea minţii deplasatoare de nori, pentru ca nebunul vindecat să o nege.
Frumos pană dincolo de lacrimi filmul acesta!

Film ASFALT TANGO

În weekend am văzut filmul lui Nae Caranfil din 1995 "Asfalt Tango". N-o să mă dau mare cronicăreasă de film, încerc doar să recomand un film, pentru a evita căutarea şi vizionarea a zeci de filme proaste în momentele şi aşa puţine pe care le găsim pentru astă bucurie.

Eu îs mare fan Nae Caranfil şi Mircea Diaconu. M-am lăsat pe mana lor şi bine mi-am făcut!

Filmul este o comedie cu lacrimi, razi de situaţii absurde, de limbaj, de personaje timp dedouă ceasuri, pentru ca la final să rămai cu tristeţea neputinţei că, după atatea zambete, realitatea asupra căreia ai lăcrimat a bine, este dureros de tragică.

Romania anilor 90(de ar fi filmat azi totul ar rămane neschimbat) cu domnişorici ce visează ca peste mări şi ţări să-şi întalnească jumătăţile şi să-şi depăşească limite financiare, de astă dată în Franţa, cu domni gata săritori în a împlini astfel de vise(Florin Călinescu- impresarul lor, este absolut fermecător în rolul acesta de bărbat prostuţ, dar super şcolit/şmecherit în meseria aceasta- eu nu-s deloc mare admiratoare a actorului şi Constantin Cotimanis - şofer al autobuzului ce le transportă la destinaţia înălţătoare).
Dacă Florin Călinescu, Gigi în film - absolut savuros, este reprezentantul naţiei ce pleacă, există şi o doamnă pentru patria primitoare, Marion, adică Charlotte Rampling, senzaţională!

Îmi amintesc şocul pe care-l trăiesc cand mai văd la TV cate o ancheta despre traficul de carne vie şi ce drame trăiesc femeile respective, păi de-n realitate personajele rele îs tot aşa de simpatice, nu le este deloc greu să caştige încrederea victimelor.
Deci, acesta este subiectul filmului. Drumul către Franţa, prin Romania, al mai multor aspirante de bunăstări afective şi materiale. Cum Romania este a căruţelor, a mijloacelor de transport care întai se leagăna pe laterale şi apoi înaintează, a uliţelor bogate-n gropi şi animale, în timpul filmului echipa nu reuşeşte să ajungă la graniţă. La toate infrastructurile lipsă se adaugă şi păţania centrală, unul dintre soţi vrea cu orice chip să-şi împiedice nevasta să emigreze astfel. Soţul este domnul Mircea Diaconu. Omul ăsta m-ar putea convinge şi să empatez cu un criminal, de acela i-ar fi rolul! Nu-i criminal în Asfalt Tango, ci doar un amărat cu credinţa lui în pană moartea ne va despărţi!
Există o secvenţă înduioşătoare: după n încercări de a o convinge, la un moment dat se apropie de autobuz, soţia in interior - imagine printr-o frantură de draperie ridicată - se retrage violent, el ridică mainile a abandon şi renunţare, nu mai are nimic, este doar iubirea dezarmană a unei neputinţe cum nu mi-o mai fost dat să văd!


Pe net am văzut că alţi spectatori au fost dezamăgiţi de final, eu nu!