În weekend am văzut filmul lui Nae Caranfil din 1995 "Asfalt Tango". N-o să mă dau mare cronicăreasă de film, încerc doar să recomand un film, pentru a evita căutarea şi vizionarea a zeci de filme proaste în momentele şi aşa puţine pe care le găsim pentru astă bucurie.
Eu îs mare fan Nae Caranfil şi Mircea Diaconu. M-am lăsat pe mana lor şi bine mi-am făcut!
Filmul este o comedie cu lacrimi, razi de situaţii absurde, de limbaj, de personaje timp dedouă ceasuri, pentru ca la final să rămai cu tristeţea neputinţei că, după atatea zambete, realitatea asupra căreia ai lăcrimat a bine, este dureros de tragică.
Romania anilor 90(de ar fi filmat azi totul ar rămane neschimbat) cu domnişorici ce visează ca peste mări şi ţări să-şi întalnească jumătăţile şi să-şi depăşească limite financiare, de astă dată în Franţa, cu domni gata săritori în a împlini astfel de vise(Florin Călinescu- impresarul lor, este absolut fermecător în rolul acesta de bărbat prostuţ, dar super şcolit/şmecherit în meseria aceasta- eu nu-s deloc mare admiratoare a actorului şi Constantin Cotimanis - şofer al autobuzului ce le transportă la destinaţia înălţătoare).
Dacă Florin Călinescu, Gigi în film - absolut savuros, este reprezentantul naţiei ce pleacă, există şi o doamnă pentru patria primitoare, Marion, adică Charlotte Rampling, senzaţională!
Îmi amintesc şocul pe care-l trăiesc cand mai văd la TV cate o ancheta despre traficul de carne vie şi ce drame trăiesc femeile respective, păi de-n realitate personajele rele îs tot aşa de simpatice, nu le este deloc greu să caştige încrederea victimelor.
Deci, acesta este subiectul filmului. Drumul către Franţa, prin Romania, al mai multor aspirante de bunăstări afective şi materiale. Cum Romania este a căruţelor, a mijloacelor de transport care întai se leagăna pe laterale şi apoi înaintează, a uliţelor bogate-n gropi şi animale, în timpul filmului echipa nu reuşeşte să ajungă la graniţă. La toate infrastructurile lipsă se adaugă şi păţania centrală, unul dintre soţi vrea cu orice chip să-şi împiedice nevasta să emigreze astfel. Soţul este domnul Mircea Diaconu. Omul ăsta m-ar putea convinge şi să empatez cu un criminal, de acela i-ar fi rolul! Nu-i criminal în Asfalt Tango, ci doar un amărat cu credinţa lui în pană moartea ne va despărţi!
Există o secvenţă înduioşătoare: după n încercări de a o convinge, la un moment dat se apropie de autobuz, soţia in interior - imagine printr-o frantură de draperie ridicată - se retrage violent, el ridică mainile a abandon şi renunţare, nu mai are nimic, este doar iubirea dezarmană a unei neputinţe cum nu mi-o mai fost dat să văd!
Pe net am văzut că alţi spectatori au fost dezamăgiţi de final, eu nu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu