Film: Trenuri şi vieţi

RAILS&TIES-2007
Pentru că aseară a nins mult la părinţii mei şi am rămas fără cablu la Tv, am încercat din colecţia de DVDuri caştigate de către fratele meu. Am nimerit acest film, o dramă, mi-a plăcut!


Îmi plac şi filmele şi cărţile în care se vorbeşte despre situaţii limită viaţă-moarte. Măcar în secundele alea conştientizez că n-am motive întemeiate de a mă plange. Ştiu eu asta bine întotdeauna, da-mi permit uneori luxul de a mă alinta prin vaiet!

În film se întrepatrund două drame, cea a lui Tom Stark (Kevin Bacon) şi a soţiei sale Megan (Marcia Gay Harden) aflată într-una din ultimele faze ale unui cancer la san pe de o parte, pe de cealaltă a lui Davey Danner(Miles Heizer) un băieţel a cărui mamă se droghează spre uitarea de sine .

Tare dureroase sunt toate scenele(memorabile) in care Tom, neputincios in faţa bolii, mai mult se închide în muncă (este mecanic de locomotivă), deşi îşi iubeşte cu pasiune soţia, risipind astfel ultimele secunde de împreună. Foarte mult mi-a placut şi prestaţia Marciei Gay Harden, al cărei chip brăzdat de suferinţa bolii este şi luminos de iubire şi demn în lupta pierdută cu moartea.

Cele două poveşti se intersectează în momentul în care trenul condus de Tom intra in maşina lăsată pe şine spre sinuciderea femeii fără speranţe, mama lui Davey. Astfel privim cele două extreme, femeia la 27 de ani care renunţă de bună voie la viaţa şi fiu, iar dincolo femeia de 42 de ani, care a crezut că are tot timpul din lume să nască un copil şi care acum trăieşte intens cele cateva momente rămase. Emoţionante sunt clipele în care, măcinăta de durerile finale, ia lecţii de pian sau priveşte marea. Frumos conturată din toate unghiurile povestea aceasta cu lacrimi ce stau să cada şi cand se intamplă asta sunt insoţite de zambet. Şi parcă nici moartea nu-i înspăimantătoare, o vezi acolo în prag şi-i zambeşti cu toate cele dragi ţie, pe care de n-ar fi fost ea iminentă, nu le-ai fi făcut în veci!
Nu mai zic din film, nu-i poate de nota 10, nu rămane minute în şir pe retină după ce se termină, dar are o poveste frumoasă şi-n alea două ceasuri e numai emoţie, zic că nu-i puţin!