"Ai toată viaţa înainte" este un roman apărut în colecţia Cotidianului în 2006. În perioada respectivă cu mari eforturi am reuşit să-mi aproape întregesc colecţia aceasta de literatura, dar se pare că eforturile n-au fost în măsură să nască şi citirea implicită a tuturor cărţilor cumpărate. De regulă, citesc în tren şi cum trenurile mi s-au rărit spre deloc, o fi şi asta o explicaţie. Deci, duminică-11.30 în tren, căldură mare 50 grade şi pustiu. Încep cartea şi-mi amintesc acum că eram la pagina 70 prima dată cand m-am uitat să vad în ce staţie e trenul, trecuse o oră. După încă jumatate de ceas eram gata să plec din staţia în care trebuia să cobor, absorbită total de poveste. Cu primul taxi m-am dus acasă şi n-am lăsat-o din mană pan' n-o fost gata. Păcat că are doar 170 de pagini. Am uitat să aduc în cadru şi cei doi pui de ţigan care m-au colindat pe tren la început de decembrie, eu citeam, ei cantau frumos, chiar foarte frumos!
Acum privind cu atenţie cartea văd că este chiar primul volum din colecţia celor 131, probabil l-am comandat pe site spre final, altfel cu siguranţă nu era necitit pan' amu'!
Cartea aceasta mi-a amintit mult de bucuria cu care am citit la un moment dat pe nerăsuflate la birou povestea lui "Oscar si tanti Roz". Poveştile în esenţă sunt drame, dar există o seninatate şi o lumină în toate relele trăite acolo, absolut dătătoare de emoţii pozitive cititorilor. Exact ca la filmul de c-o seară înainte. Dacă Oscar este copilul aflat pe un pat de spital intr-o fază terminală de cancer şi tanti Roz este infirmiera ce-i injectează iubire şi în "Ai toată viaţa înainte" există o madam Roza, fostă prostituată ce are-n îngrijire un Momo(Mohamed).
Cartea este fabuloasă şi de nepovestit. Amu' că am accentuat asta, să încep să povestesc! Mohamed este un băieţel care vorbeşte cu naivitatea şi umorul varstei despre înţelepciunile vieţii din bordelul în care-şi trăieşte copilăria. El, pui de arab, abandonat de o prostituată, ea evreică, tot prostituată, dar la pensie. Toate paginile cărţii povestesc despre iubire, mii de feluri de iubire, a orfanului pentru mama pe care nu a întalnit-o niciodată, sfaşietoare randurile în care işi imaginează că de va avea dureri de burtă ea va apare să- l vindece, apoi a orfanului către protectoare şi devotamentul şi veşnicia legăturii create între ei, iubirea prietenilor proxeneţi sau prostituate, o lume minunată!
Există pasaje de umor nebun, situaţiile sunt absolut dramatice, moartea este decorul permanent, dar unghiul pe care-l înclină copilul pentru a le privi este demenţial, exact ca şi Oscar.
O să deschid la întamplare pentru cateva randuri, cu siguranţă nu cele mai potrivite, dar musai doveditoare.
"Am uitat sa va spun ca madam Roza pastra un portret mare de-al lui nenea Hitler sub pat si cand era nefericita si nu mai stia la care sfant sa se inchine, il scotea, il privea si imediat se simtea mai bine, oricum, scapa de-o mare grija. Pot sa spun asta in favoarea lui madam Roza care, ca evreica, era o femeie sfanta"
"M-am intins pe jos,am inchis ochii si am facut exercitii sa mor, dar cimentul era rece si imi era frica sa nu ma-nbolnavesc. Cunosc o groaza de tipi care se drogheaza in prostie dar, in ce ma priveste, eu n-o sa pup viata in fund ca sa fiu fericit. N-avem nimic in comun. Cand voi fi major dupa lege, poate ca voi face pe teroristul cu deturnare de avioane si luare de ostatici, ca la televizor, ca sa pretind ceva, inca nu stiu ce, dar nu un chitibus. O treaba ca lumea, ce mai. Pentru moment n-as putea sa va spun ce trebuie sa pretinzi, fin' ca n-am facut pregatire profesionala."
Ce frumos e scrisă, ce frumos e tradusă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu