Na, că-s şi gazdă de Provocare dragă!
Când Cerasela, mama lu’ Mistery Box Challange m-o-ntrebat de nu poftesc a găzdui ediţia de iulie, cea cu numărul 4, am refuzat cu gându că habar n-am unde/cum voi fi pe 31 iulie (cu calculator or făr de net). Apoi, am acceptat pe jumate că cică există o putere a lu’ da care mută şi munţii. Ş’ apoi era musai să pricep şi io că-i tare uşor de pe margine a te văicări ce provocare grea şi nu taman simplu de hotărât lista ingredientelor.
Provocarea Cutia misterelor are câteva reguli bătute-n cuie:
* cutia conţine un numar de 7 pân la 10 ingrediente şi un ingredient vedetă
* reţeta ce va defila la parada de la finalul lunii va avea musai ingredientul vedetă şi unul or mai multe dintre celelalte
* preparatele participante nu trebuie sa conţină alte ingrediente în afara celor propuse de gazdă cu excepţia apei, a oricărui tip de grăsime vegetală sau animală, a zahărului, mierei or altor îndulcitori, făinei, amidonului, sării, condimentelor (aici fiind incluse şi condimentele lichide de exemplu: soia sos, worcestershire sos, teriaki sos etc. dar şi toate tipurile de oţet, muştar, ketchup, maioneză), verdeţurilor (pătrunjel, mărar, coriandru, cimbru, etc.) păstăilor de vanilie, aromelor pentru prăjituri şi altor aditivi alimentari (zahăr vanilat şi aromatizat, gelatina, conservanţi, coloranţi), agentilor de creştere pentru aluaturi (bicarbonat de sodiu, bicarbonat de amoniu, praf de copt şi drojdie)
* reţeta participantă la provocare trebe postată pe blogul personal cu link către blogul care a născut-o şi către cel gazdă care a lansat ingredientele ediţiei. Pentru participanţii făr de blog regula este să trimită poza preparatului şi reţeta
* termenul limită este sfârşitul lunii, deci 31 iulie pentru episodul acesta al provocării
Amu un scurt istoric al ediţiilor trecute:
* prima gazdă, în aprilie, fu Cerasela cu următoarele ingrediente: carne de vită, pere, morcovi, ceapă, roşii, cartofi, usturoi, aluat foietaj, lapte, rucola şi ingredientul vedetă ghimbirul.
* a doua, Crisa cu: dovlecel, ouă, peşte, căpşune, rabarbar, spanac, varză nouă, lămâie, ceapă verde, usturoi verde, iară ingredientul obligatoriu fu iaurtul
* la iunie gazdă fu Monica şi ale ei propuneri: cireşe, porumb dulce, brânză de vaci, ficat de pui, roşii, mazăre, carne de curcan şi ingredientul vedetă ananasul.
Lista lui iulie, pe care eu o propun, cuprinde: pepene roşu, ton, ciocolată neagră, vinete, nuci, ouă, bere, vişine şi ingredientul vedetă CAŞCAVALUL.
Cu rugăciuni către Doamne Doamne să nu mă lase a defila singură la parada finală de pe 01 august, vă doresc inspiraţie!
Io deja nu mai dorm noaptea de grija lu’ cum să fac caşcavalul vedetă pe ciocolată.

Doamne, ce greeeeeeeeeeeeu !!! Cum de ti-a dat prin cap alaturarea asta de ingredienteeeeeeee? :P
RăspundețiȘtergereNa, a fost greu? :D
Acus sa ma gandesc ce sa fac eu cu toata informatia asta :D
Bineinteles ca s-o cherdut un raspuns. M-am uitat la ce am in casa, am scos ce era la alte editii, am lasat ouale far de care nu poci gandi retete si gata:))
RăspundețiȘtergereLogic :D
RăspundețiȘtergere