joi, 10 iulie 2014

Brioşe din îngheţată

    


      Îs bini, mulţumesc de întrebare! Mă simt rău, dar de medicul zice că-s perfectă,  cine-s io să-l contrazic?!
        Întâi să mărturiesc că-n vara asta nu poftesc deloc îngheţată. De nici un soi.
       Apoi  să spui că bogdaprosteşte căpătasem taman un kil scump de Milka cu ciocolată şi biscuite.

Brioşele din îngheţată le-am salvat de la Laura. Tre să mă spovedesc că n-am crezut o secundă că-mi vor reuşi. Deşi blogul ei e unul dintre cele cu multe reţete testate grozav,  amu nu-mi puteam închipui că din îngheţată la cuptor va şedea vrun solid în chese la final. Nu doar c-o şezut crescut, pufos, dar fu şi unul dintre cele mai delicioase deserturi gustate de mine vrodată.


Pentru 6 brioşe eu am folosit exact jumătate din cantităţile reţetei:
-          250 gr îngheţată de care spusei
-          80 gr făină
-          1 linguriţă rasă praf de copt
-          am mai adăugat stafide înmuiate-n rom  şi cireşe confiate rămase de pe la reţetele din urmă, tare bine le-o prins adaosul ăsta.

Laura zice să scoatem îngheţata din congelator cu 5 minute înainte de pregătire brioşe. Io care-s o dişteaptă am scos-o cu vrun ceas înainte în frigider, c-am zic că-n 5 minute afară e tot bocnă. Sigur că după un ceas aveam o îngheţată complet topită la frigider. Cine pândea apoi la congelator reîngheţarea?! N-am mai avut răbdare s-o îngheţ pân  la faza de susţinută cum zice Laura. La mine fu ceva moale. De aia mă minunez c-o ieşit.


Am turnat îngheţata într-un vas, apoi stafidele şi cireşele,  am pus făina şi praful de copt, am amestecat uşor pân am încorporat făina şi am împărţit compoziţia în chese. În cuptorul preîncins la mine s-o copt în 35 minute la foc mediu pân o trecut testul scobitorii. Trebea 30 minute la 180 º C.

Le-am decorat tot cu cremă de brânză că nu mă mai satur de ea de la paşte încoace (200 cremă de brânză, 100 gr unt, 50 gr zahăr pudră). De aveam mai multe mă străduiam şi făceam crema malaga.  Laura zice că nu-i musai crema şi-s perfect de acord. Sunt suficient de aromate făr de adaosul ăsta.
Abia aştept să le repet c-o îngheţată albă, poate chiar ca blat de tort.


            Ziceam la ciocolatoasele din urmă că fură pentru aniversat om drag. Pachetul complet nedecorat pe lângă ciocolatoase avu şi îngheţetoasele astea. Unele dintre cele mai grozave reţete de brioşe m-am găsit să le testez taman pentru dar special.
Tot de la Laura mai am o variantă  minunată de brioşe cu brânză, nu ştiu de le-o veni rându repetării curând. Nu le-am făcut decât de vro 4 ori, când să le şi pozez?!

5 comentarii:

  1. uneori, miinile unei femei pot alatura elemente din natura, aparent divergente dealtfel, le uneste estetic printr-un pact, o intelegere tainica, in care mingiierea si alintul pot fi ingrediente si parca dincolo de orice lege sau stiinta ce guverneaza lumea...atunci noi spunem ca uite....e un miracol...!

    RăspundețiȘtergere
  2. eu ma gindeam ca la scrierile mele sa le zic de fapt A..fise (Afise...sau fishele lui A)..de exemplu :...Atentie la blogul asta, sunt deste carora le poti duce dorul !

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca tu zici ca-s bune, atunci e musai sa le fac si eu :D Daca nu le fac briosa si le transform in prajitura cu blat si crema, o fi bine oare?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu le fac foaie la o data viitoare:) Amu ma-ntreb cum sa le reusesc cu inghetata de casa. Oricum, is musai de-ncercat!

      Ștergere