duminică, 13 iulie 2014

Despre sâmbăta ce fu făr de cuvinte









8 comentarii:

  1. Cred ca uitarea e mecanismul natural ce ne pastreaza la adapost de clipele de extaz sau disperare...a nu mai simtii nimic e starea suprema de echilibru...a refuza sa mai participi la propriile tale amintiri...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, atunci io-s pe margini ale disperării că numa cu "năluciri" d' astea mă hrănesc. Drept e că taman în ziua asta îmi trecu prin minte că-s tare multe din urmă moarte pe care le tot car păgubos.

      Ștergere
    2. "Simbata far de cuvinte" a avut acest rol "terapeutic".... adica rolul de " Acum si aici", atit si fara nostalgii sau asteptari....fara alt timp si alt spatiu...doar un acum permanent....

      Ștergere
  2. Ce liniste si calm a fost in sambata ta! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fui fericita tare! Iti scriu joi cat de leac imi fu iesirea asta. Inca-s uluita, la nici 30 de km m-am trezit far de nicio durere. Io care dupa 9 ceasuri de sezut pe scaun nu poci urca pan la doi far de limba scoasa, sambata, dupa o zi de carat apa, scuturat presuri, carat lemne pentru mamaligi crude, urcam dealuri in cautat de sunatori si privind luna cu gura cascata. Da, iara mi se reaminteste ca nu-s deloc la locul potrivit.

      Ștergere
  3. Draga mea, asta inseamna leac pentru toate bolile. Frumos si linistit. Ma bucur pentru tine. La cat mai multe linistiri din astea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bun venit pe zambetania cu vorbele, Miha!:) Pan la cat mai multe drumul e lung, macar una sa mai prind pana-n iarna:))

      Ștergere