O MIE DE NOPȚI - E.K. JOHNSTON

Când am căpătat de la Crisa, în intersecția noastră de vis cu Sighișoara,  un teanc nou de cărți (Săru' mâna, bogdaproste!) m-am panicat: apăi, când le mai citesc și pe astea?! Am foarte multe volume în așteptare, îmi doresc să le lichidez cât de repede pentru a le vinde. Nici nu mai știu pe unde să le mai țiu pân atunci. Soluția o fost să trimit darul direct la Timișoara, le-oi citi când le-o veni rândul. Întâmplarea o făcut să am nevoie de una dintre cărți pentru drumul lung de întoarcere. Am ales O mie de nopți, pentru că habar n-aveam de ea, dar suna a Șeherezada, or asta-i întotdeauna foarte interesant.  Și nici nu m-am înșelat prea tare cu premisa aceasta. Cum pilula pentru răul de mișcare mă ține într-o adormire continuă, n-am prea izbutit a o citi când mi-am propus. Apoi trebile grele cu mutatu mă trimiteau în pat epuizată. Dar tot am reușit în aste condiții vitrege să mă bucur de o lectură grozavă. Săru' mâna, bogdaproste!

Am citit-o în sincron cu Dragă viață și mi-s tare surprinsă de performanță. Poveștile cu multe personaje nu le poci urmări, am vraiște-n cap și făr de ele. Or Dragă viață are cinșpe scrieri de proză scurtă, fiecare cu eroii și firele sale narative, iară O mie de nopți n-o fi având sute de întâmplări de legendă, dară câteva zeci sigur are. Am avut ore în care nu le-am lăsat din mână, o scriere Alice Munro, douăzeci de pagini E.K. Johnston și iară de la capăt și gata trei ceasuri de mers cu trenu zburate într-o respirație. Fură lecturi captivante. Că mi-s grozave cărțile de-mi apar în cale anu ăsta am știut dintru început, dar nici n-am năzuit că pe atât de grozave. Săru' mâna, bogdaproste!

Citind cartea aceasta cu sufletul la gură, mi-am amintit de lecturile copilăriei. Atunci ce mă mai piteam de la joacă pentru a putea savura în liniște volumele din Biblioteca pentru toți,  Poveștile nemuritoare or O mie și una din nopți. Văz limpede toate copertele acelea ce mărginesc în chenar gri tablouri cu prințese, cai, șalvari, covoare zburătoare,  balauri.

Orice aș povesti despre O mie de nopți știrbește din farmecul romanului. O fătucă, trăitoare în deșert împreună cu întreaga familie, decide să se sacrifice pentru salvarea locului de sub stăpânirea demonului care o ucis sute de fecioare. Pe când Răul se pregătește să-i subjuge sora cea frumoasă, eroina noastră făr de nume izbutește o schimbare de soartă miraculoasă. Va ajunge ea în palatul regelui cel posedat de Dracu.

Povestirea va curge pe două planuri, Pe cel dintâi gândurile Diavolului ce posedă mintea Regelui și care poveste mi-o amintit de Moartea cea savuroasă, personaj principal în Hoțul de cărți și pe al doilea momentele petrecute în palatul (qasr) ororilor  de către fata cea curajoasă.

Deșertul din ficțiunea lui E.K. Johnston este, aș zice, un alt personaj al aventurii. În capul meu deșertul era nisip, lipsa apei, deci a vieții, e moarte. Din povestirea aceasta fantastică aflu că-i una dintre cele mai eronate imagini pe care mi-o puteam construi. Cum scriitoarea o petrecut multe zile în deșert, nici nu mă miră că o reușit pagini document despre poporul povestirii sale. O fost fascinant pentru mine să iau contact cu atât de multe detalii despre supraviețuire, capacitatea extraordinară de interacțiune cu animalele, cele care le asigură traiul, ritualuri, zei, spirite, progres.

De la primul rând am citit sub credința pe care o am la toate basmele. Prințul și prințesa vor trăi fericiți pân la adânci bâtrâneți, broscoiul, bestia se va transforma sub forța binelui. Cu cât E.K. repeta mai des că Soața-și urăște soțul și Monstrul, Lo-Melkhin,  imagina căi de a o ucide, eu știam că astea-s fleacuri și că iubirea biruie pân la capăt.  Nu zic de m-am înșelat și nici cât, e o carte pe care o recomand pentru o lectură născătoare de relaxări și deconectări de la toate încrâncenările zilelor noastre.

...Mi-am adunat toate gândurile asupra fusului meu. și ăsta era un șiretlic învățat de la mama. Torsul nu cerea prea mare băgare de seamă și, când te obișnuiai cu greutatea furcii și începeai să simți lâna între degete, nici măcar ochii nu-ți mai făceau trebuință. În ultimii zece ani de viață, mama mamei mele torsese oarbă și totuși firele pe care mama le întrebuințase pentru broderia de pe dishdashahul ei de nuntă erau la fel de fine ca cele pe care tata le cumpărase, mai târziu. Torsul este o muncă a visătorilor, iar eu îmi doream să visez la soră-mea și la un tărâm care să nu fie pecetluit și copleșit de teamă...

Exact astfel de vorbe m-au purtat în anii în care băiam lână abia tunsă. Îi adunam cu degetele însângerate scaieți urâcioși, îmi strâmbam nasul de la mirosuri puturoase și o admiram pură pe culme la zvântat după multe ape. Și aveam și fus de lemn, firul tors de mine după ce scărmănam lâna nu era niciodată nici uniform, nici subțire. Or în clipele în care mamaie punea pe o învârtitoare, căreia acum i-am uitat numele, parcă vârtelniță, fire înfășurate scul și care acum trebuiau făcute ghemuri. Și mai ales la toate momentele în care întâlnirea cu oameni posedați de demoni nu s-a sfârșit niciodată ca-n povești și-n care Răul a triumfat, făr ca asta să distrugă credința mea că Binele e pe drum.

Crisa, mulțumesc!

* O mie de nopți - E.K. Johnston, editura Trei, 2016; Colecția Fiction Connection; Traducere din limba engleză și note Mihaela Apetrei - 298 pagini.

___________

Anu ăsta am mai citit:

1.  Shining - Stephen King
2.  Colorado Kid - Stephen King
3.  Misery - Stephen King
4.  Supunere - Michel Houellebecq
5.  Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
6.  Visul - Emile Zola 
7.  Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt
8. Adio - Honore de Blazac
9. Hituri celebre din epoca Showa - Ryu Murakami
10. Jurnal intim (1) - Marin Preda
11. Jurnal intim (2) - Marin Preda
12. Luni de fiere - Pascal Bruckner
13. Luminița, mon amour - Cezar Paul-Bădescu
14. Dragă viață - Alice Munro