File de șomaj #1

Vrei soare, soare îți dau

În prima dintre zile, care nici nu era lucrătoare, am pornit spre Buna cu unul dintre cele mai crâncene trenuri. Probabil există frigidere pe lumea asta în care este mai cald și de-s folosite ca mijloace de transport experimental, chiar îs mai confortabile. În anul Domnului 2017, pe căile ferate române mai circulă vagoane neîncălzite, cu scaune din plastic dur.

Aveam doar pantaloni și bluză,  pentru că în programul imediat viitor se prognozau 20 de grade. Trei ceasuri  m-am foit, țopăit, făr de a birui dârdâitu și clănțănitu. La coborâre, o venit șeful de tren, adică de două vagoane,  să-și ceară scuze pentru calitatea serviciilor. În clipa aia, m-o pălit o amintire la care n-am mai avut acces în ultimii ani îmi cer iertare că este atât de frig în biroul nostru din rai, scuzam io c-un deceniu în urmă geru. În capul meu se blochează sertărașe imediat ce nu mai fac parte din prezent, ceea ce este absolut înspăimântător. Rămân golită făr de ce fu. Apoi, din neant, se activează un buton și sertărașul nedeschis mii de ceasuri mă pălește-n moalele sufletului. După ăst ocol de lămurire, revin la momentul în care primeam scuze pentru cele trei ore de îngheț. Atunci mi-am reamintit că și la primul loc de muncă am degerat, nu doar la ultimul, așa cum erau arhivate situațiile în mintea mea. Și mă gândeam cu năduf că n-am primit niciodată scuze pentru calitatea condițiilor de lucru. Ei bine, în secunda aia, m-o îmbrățișat un soare de ăla de luna lu cuptor ș-am avut iară certitudinea că-s pe drumul ăl bun, târziu, dar mai bun.  Și cum mergeam  spre al doilea mijloc de transport cu zâmbet pân la urechi, văz la domnul de-mi vine din față aceeași apucătură, nu a flirt, nu libidinos, ci zâmbet bucurie răspuns.

Șomaj
În treizeci de secunde am primit adeverința de la ANAF necesară dosarului. Treizeci de secunde cuprind și timpul completării cererii. Am prins același microbuz pentru întoarcere. Tre să caut ghișeul ăla virtual unde poți trimite plângeri birocratice. Domiciliul meu este în localitatea X, ANAF-ul de care aparțin este la distanța X-30 km. Cu adeverința de la X-30, tre să ajung în localitatea X+30, acolo se depune dosarul. Nu poate X+30 să acceseze baza lu X-30 și io să nu mai prestez curierat?

Când am completat actele de șomaj m-o năvălit lacrimile a furie de le-am scris orbește.

498 lei indemnizația după cinșpe ani de plătit contribuții (uneori de pe trei contracte de muncă). 

Theodor, 4 ani și Ștefănuț, 8 ani

De dimineață, îmi prezice Neti la Horoscop că mă paște o zi grea la serviciu, cu multe probleme de rezolvat. Și-i arunc cu satisfacție ha, știam io că vorbești în dodii, nu muncesc, femeie. De parcă aș fi fost singurul scorpion de pe Pământ, așa m-am înciudat. 

Tre să-l trezesc pe Theo pentru grădiniță, deși nici pe mine nu-s în stare. Și-l văz cum ia scăunelul pentru spălat dinții, după ce ridicase capacul WC pentru pipi,  îi zic că nu-i recomandat să ude corpul periuței electrice, îmi replică tata asa fațe si doamna a zis să ascultăm de pălinți. Apoi pliază scăunelul pentru a-l piti în ascunzătoarea sa, culcă la loc capacul. Și eu îmi proiectez cu drag ce fericită o să-i fie fumeia că omu nu-i lasă lucrurile pe seama servantei. Când își mănâncă moțăind cerealele mi se face milă și  revoltă de ce un copil atât de mic trebuie să respecte trezitul matinal, chinul adulților, n-are vreme peste ani? La ieșirea din scara blocului, nepoțelul meu, cu toți cei patru ani ai săi, mă întâmpină deschizându-mi ușa cu domnisoalele întâi. Mă vait că va ploua și mă-mpăciuiește Malia, n-o să plouă! Când plouă, nolii plâng, ol azi nu-i loveste nimeni. 

Theo trebuie să plece la medic, Ștefănuț îl petrece cu să-mi păstrezi și mie o bomboană! Peste un ceas, se lovește ușa de perete cu cântec  Stefănicăăă, Stefănicăă, ți-am adus o bombonicăăă!

Apoi am trudit la Monopoly. Să-l supraveghezi pe Ștefănuț să nu mute 5 pași când zarul îi oferă 2, să nu socotească bancnota de 1 euro, ca 10 or 100 euro, după cum îi pică bine socotelile, e mai greu decât să verifici eroarea unui cont.

Malia, tu de țe nu ai copii? De țe nu ai soț?! Nu mai știu ce i-am răspuns, dar mi-am amintit de șocul lui Ștefănuț, când era exact de vârsta lui, Malia, tu de țe nu ai casa ta?!

Seara abia aștepta să ajungă mumă-sa de la serviciu Mămicooo, acum e ziua ta, la mulsi aniiiiiii! și hop o bălește-n pupături pân la gât.

Maria, am o idee grozavă ca să faci rost de bani! De Paște trebuie să pui într-o cană un ou roșu, o monedă de aur sau argint, asta aduce bogăție. Înțelegi că așa scapi de sărăcie? Da, Ștefănuț, exact așa fac. Când o să am o monedă din metal prețios, o să fiu deja bogată.

Apoi am tradus cu Google juma de zi jocul primit de la Niță cu instrucțiuni în limba germană. Ouă de crab preistoric se pun cu 10 pahare de apă, la temperatura camerei, pline pân la 25 ml și cu sare verde pân la nivelul 7 ml. După 2 zile, tre să   apară minunile, întâi luminoase și minuscule. 

O avut dreptate, Neti. Multe probleme de rezolvat pentru o singură zi dădăcească. Pentru mâine o prezis că reiau o activitate plină de satisfacții. 

O plouat cu găleata. Theo s-o-nșelat că norii nu se vor smiorcăi. Timp propice pentru traversat cu microbuzul tot orașul și apoi alergat cu mogâldeața prin toate bălțile căci uitaserăm karatistul cel mare la sala de sport.

Încă o dată m-am minunat cât de copie fidelă părinților sunt juniorii.
- Malia, tle să fați patu, nu mă pot juca asa.
- Păi, te joci în cameră, nu în pat, nu-l strâng că dormim în el la noapte și-i muncă-n zadar.
Ce făcea soră-mea după ce intra în casă după 12 ceasuri de muncă?! Patul! Era ora noușpe și la doidoi toată lumea  dormea în el redesfăcut.

Reîntâlniri
Prima dată m-am dus la nașii de cununie. Nu contează că nu-s măritată, că n-am copii. Dețin una pereche nași de cununie necununată și una pereche nași de botez nebotez. Ce-i fain la oamenii pe care-i iubești e că nu contează că nu v-ați văzut un an, te așezi la masa lor din bucătărie și-n timp ce este prealăudat salamul tău de biscuiți, tu turui cât n-ai făcut-o sigur în ultima lună la un loc. 

Mă găsii și cu a mea colegă de bancă din liceu. N-o văzusem de 20 de ani. Te-am recunoscut după mers, îmi zice. Ce-i cu ochelarii ăștia?! Mă așez lângă ea pe un pietroi și-ncep a mă spovedi rapid cu toți nervii de peste zi pe care-i bocisem.  Of, de parcă nu pricepi că nimeni n-o face cu răutate mă-mpacă înțelept și cald exact ca-n urmă cu două decenii, care parcă fură ieri. 

Hei, dar fumeia asta seamănă cu cineva drag la moacă, ce și-o fi vopsit  așa urât părul gândesc. Și doamna cea blondă, care traversa trotuarul, sare-n brațele mele și copleșită o aud pe soră-mea  ca printr-un vis drag împlinit surprizăăăă de ziua mea pentru tine.  Era prietena noastră din facultate, care tot de emoție m-o văzut cum nu-s ce slabăăă ești! Or eu ajung la 70 zilele astea, pe unde n-am fost niciodată.

Ticăloșii

- Bună ziua, în magazinul ăsta a lăsat mama perdelele la cusut?!

- Nu, în următorul! Mariaaaaaa, ce bucurie, ce faci?!

- Tre să ridic repede draperiile, mă așteaptă omuleții la școală, grădiniță... 

- Vreau să-ți povestesc ce mi-a făcut doamna noastră. Mă știi doar, sunt ca tine, de mă chema noaptea mă duceam, de trebuia pe 1 ianuarie, pe 1 ianuarie veneam, de era nevoie trei zile nonstop, așa făceam. Ei bine în perioada 2008-2011 m-a pontat o săptămână pe lună, în rest fără plată.

Nu exagerez, mi s-a făcut rău de la stomac. C. era unul dintre oamenii de bază la primul meu loc de muncă. Toți eram de bază pentru că era mult de lucru și noi eram puțini. M-am gândit la ultimul om pentru care am lucrat, în ziua de salariu și în cea cu datorii de achitat la stat nu dormea noaptea de griji. Și în primul caz nu a fost niciodată vorba despre lipsa banilor.

Apoi am preluat perdelele. Nouă milioane, bon fiscal și pentru produse și pentru manoperă. Dar de banii ăștia n-o ajuns să-mi dea și ambalaj, doar o pungă cu torți rupte.

Am vizitat aniversata la muncă, investiție pe fonduri europene. Minihotel pentru cazare angajați, mii de experimente pentru lansat produse de calitate, o bucurie a firescului care o zdruncinat lumea lui cum să-l fur pe ăla, cât de mult să-l înșel pe ălalaltu. Și am zâmbit gândului că atunci când ești corect pân la capăt nu poți pierde pe toate părțile, chiar de așa pare.