O venit și momentul unei lecturi dezamăgitoare, era și timpul, cartea cu numărul 13, ha!
Habar n-aveam că domnul acela carismatic, pe care-l urmăream pe televizorașul de pe pervazul din bucătărie, la Cartea cea de toate zilele, este scriitor. Multe dintre cărțile de le-am citit or urmează îs rezultatul poftelor de mi le-o iscat vorbele sale cu ani în urmă. Tot cu plăcută bucurie am aflat acuș că o fost multă vreme redactor-șef la ALIA, ziarul pe care-l colecționam cu sfințenie în tinerețe.
Am ajuns la Luminița, mon amour*, în urma unei cronici a filmului Ana, mon amour. Romanul e punctul de pornire al peliculei premiate în 2017, la Berlin. Cum e musai să văz ecranizarea poveștii cu tipa vindecată prin psihoterapie și salvată astfel dintr-o relație toxică, m-am zorit să-mi comand cartea, pentru a nu mă intersecta cu filmul înaintea lecturii. Nu poci altfel, așa mi-s construită, trebe întâi să vizualizez personajele din cuvinte, cu mintea, apoi cu ochii de-i caz de ecranizare. De-i o poveste lipită pentru totdeauna de sufletul meu, nu vreu să auz de film. Pân acuș în sertarul cu filme interzise îs Pădurea norvegiană și Hoțul de cărți.
Ei bine, n-am găsit nimic în carte din ceea ce-mi imaginam. Pentru asta nu-i vinovată cartea desigur. Abia aștept să-mi compar așteptările cele mari cu filmul, am încredere că nu voi mai pierde.
Am citit cele două sute de pagini în puțin peste o oră. Și asta doar pentru că, în gara Brașov, unde aveam sighișorean de poposit multe ceasuri, se auzea nonstop "Atenție la linia trei...", "Trenul regio cinci mii trei sute patruzeci și nouă...". Era un soare la jumatea lu martie importat de pe undeva de prin iulie, eu ronțăiam ridichi cu ochii în poveste, o clipă magică fu vinerea aia de concediu restant. Despre duminica aceleiași săptămâni în care o nins cu găleata, tot acolo în popas, nu mai comentez.
Mi-a plăcut mult scriitura lejeră, construcția cu început și final în oglindă, rândurile în care naratorul se adresează direct cititorului/spectatorului. Chiar de-s mai multe planuri pe care se petrec poveștile, de astă dată am reușit să mă dumiresc repede și să nu mă pierd, ca de atâtea alte ori, în timpi și spații. Și-s doar două personaje, Luminița și Cezar, ceea ce iară o contat la buna receptare a firelor narative.
Ghinionul cărții ăsteia fu că am citit-o imediat după ce am terminat ultimul rând din Luni de fiere. Pe undeva, prin esență, au aceeași temă, o relație disfuncțională. Cum la Bruckner nebunia-i maximă, sigur că asta mi s-o părut o poveste diluată, o dramă călie, făr de nimic șocant.
Povestea de dragoste dintre Luminița și Cezar, doi studenți la litere, se petrece într-un cadru foarte familiar mie. Căminul studențesc cu băi împuțite și onaniști, orașul de provincie în perioada comunistă, aceeași așezare astăzi mult mai oropsită decât în trecutul tragic, tatăl violent, necomunicarea între membrii familiei, pe toate le-am vizualizat corect, la virgulă, pentru că sunt parte și din viața mea. De aia nici nu m-o durut eșecul relației strâmbe de dragoste și ratarea unuia dintre parteneri, îs destine pe care le cunosc pe îndelete.
Foarte multe dintre rânduri m-au aruncat într-un trecut căruia deși nu i-am găsit leacul nu mai doare adânc.
...Sau poate că un ingredient al dragostei este compasiunea - cine știe? Și apoi, o fi fost dragoste, n-o fi fost? Desigur, după tot ce s-a întâmplat, sînt tentat să privesc trecutul cu umorile de acum. Acum aș zice că nici vorbă să fi existat așa ceva. Dar dacă aș face abstracție de ceea ce simt și gândesc astăzi, trebuie să admit că acea milă trebuie să se fi amestecat și cu ceva afecțiune - nu știu în ce dozaj...
Este o carte cu multe scene în care sexul nu lipsește, înțeleg că e una dintre cârcotelile care se aduc filmului, când vorbesc despre sex, nu o fac în mod programatic și mă refer la el ca la orice alt fapt obișnuit de viață. Ipocriziile și pudibonderiile - precum știi - mă calcă pe nervi destul de tare. Eu exact așa le-am receptat, momente din viața cuplului de amorezi. Nici înjurăturile nu lipsesc, unele-s savuroase și inedite.
Ușurința cu care am terminat paginile repede se datorează, pe lângă lejeritatea care emană din multe rânduri, umorului. În toate clipele, oricât de tragice îs, zâmbetul și hohotele născute din condei sunt delicioase. Sunt apoi numeroase fragmente născătoare de întrebări, experiențele cu biserica mi-au reamintit de propria nereușită, aș zice chiar în aceiași parametri, ticăloșia unor medici, impostura "specialiștilor" , toate-s din România noastră cea de toate zilele și amuș tragem linie și putem spune cea de toate zilele și din toate timpurile.
Vreu a spune mai nimic despre Luminița, mon amour. Traducerea celor întâmplate în roman eu o am din film, din cronica de film, nu știu ce aș fi priceput din carte înainte de asta, probabil mai nimic. Oricum cheia corectă n-aș fi identificat-o, asta-i și mai clar. E despre doi tineri care urmează parcursul firesc al lui casă-masă-copil. Cât de naturale sunt însă relațiile iscate pe drumul acesta, momentele fiecăruia dintre ei raportate la o prezumtivă fericire, care-i rezultatul analizei între ce fiecare dintre ei a visat când a pus primul pas și ceea ce a primit în relație și care-i deznodământul, cine-l regizează, astea-s firele de care ziceam.
Tare-s curioasă ce se va întâmpla cu astă carte în topul de la finele anului. O fost o lectură agreabilă, dar trebuia să mă năucească, să mă doară, să-mi dea dracu sufletu de toți pereții și pe astea nu le-o bifat.
...Știu că ți-e frică. Și eu mor de frică. Și mi-e ciudă că nu sunt în stare de mai mult, dar oare era musai să dăm mai mult, oare era obligatoriu să fi continuat cu orice preț?...
Mi-am notat și alte scrieri ale domnului Cezar Paul-Bădescu de căutat pentru dumirire.
* Luminița, mon amour - Cezar Paul-Bădescu, editura Polirom 2017, 222 pagini.
___________
Anu ăsta am mai citit:
- Shining - Stephen King
- Colorado Kid - Stephen King
- Misery - Stephen King
- Supunere - Michel Houellebecq
- Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
- Visul - Emile Zola
- Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt
- Adio - Honore de Blazac
- Hituri celebre din epoca Showa - Ryu Murakami
- Jurnal intim (1) - Marin Preda
- Jurnal intim (2) - Marin Preda
- Luni de fiere - Pascal Bruckner
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu