Spre oripilarea Omului, aceasta pentru mine este una dintre cele mai frumoase biciclete din lume.
O DIMINEAȚĂ OARECARE
M-am trezit cu junghiuri pe fiecare părticică a corpului, ca de multe dimineți încoace. Ce naiba să fac când am atât de multe trebi și nicio energie. Am decis să mă plimb cu bicicleta, ș-așa tre să-i fac poze pentru Olx, chiar de-i ultimu ceas.
Iubesc mersul cu bicicleta. Poate pentru că pe prima dintre ele am căpătat-o foarte târziu, după vro 5 premii trudite cu coroniță. Prima la zece ani, a doua la patruzeci, ce ritm! De fapt, înainte de Pegas-ul cel azuriu o mai fost o tricicletă kaki. Culoarea asta mi-o bântuit copilăria. Printre roșu și albastru io defilam cu geacă de fâș kaki, lungă pân la glezne, largă, nicio diferență față de cum aș fi arătat îmbrăcată-ntr-un sac. De închid ochii îi simt încă o căptușeală moale, o gaură în buzunar. Oi mai fi avut și altele, dar asta în amintirile mele e veșnică, nicio alta n-o ajuns până-n gândurile din prezent. Bicicleta din copilărie o foloseam ca obiect de șantaj de vrei să-ți dau voie cinci minute să te plimbi cu ea, trebuie să te joci și cu X data viitoare. Unde X era copilul întotdeauna exclus din jocurile noastre. Tre să mă caut și de boala asta. Dintotdeauna am simțit că-i obligația mea să fiu apărătorul din oficiu. Azi mai mult decât oricând mă lovesc de apucătura asta. Cum aud idiotul ăsta trece pe roșu, cum mi se activează: poate nu a fost atent, poate e luat cu un necaz, sunt o mie de cauze posibile, idiot e abia ultima. Ș-am avut la un moment dat un diagnostic, dar l-am uitat de atunci.
Pe roșcată am achiziționat-o-n urmă cu doi ani, tot de pe Olx, după foarte multe căutări și drumuri. Am găsit-o la un domn care locuia două blocuri mai încolo. Eu bântuisem cu C. toate coclaurile de peste cinci sate. Mi-o asigurat una dintre cele mai pline de farmec veri din viața asta, cu răsărituri pe drumul către baltă, apusuri la-ntoarceri și lecturi lungi pe ceasuri neîntrerupte de pescuit.
În oraș mă tem de oameni, mi-i frică de mașini, mai mult merg pe lângă ea, pe trotuar. O foloseam un ceas spre Auchan, dar o dispărut repede suportul de care o puteam lega. Tot plimbare trudită, mers 5 metri, coborât bordură, urcat bordură, dar măcar nu erau oameni.
Apoi o apărut Bogri ș-am biciclit în două zile 40 de kilometri câți nu adunasem într-un an jumate de Auchan și pescuit.
În dimineața asta am pornit pe drumul paralel cu bulevardul. Cum de nu m-am gândit niciodată la soluția asta oare. Nici mașini, nici oameni, nici borduri. Am ajuns în douăzeci de minute la parc. Pe trotuarul principal ajungeam și-n șaptezeci. Bravos, Mărie, o să-ți fie de mare folos acum când nu mai ești în orașul ăsta că ai găsit calea cea mai sigură și rapidă!
În fața mea doamna de la Spații verzi spală cu furtunul potecile din parc. Aoleu ce minune, și o fac pe ascuns, când nu-i nimeni. Apăi așa ceva trebe promovat îmi zic uluită. Și cum toate minunile se sfârșesc în trei minute, nici a mea nu fu excepție. Apropiindu-mă, căci eu nu prea văd bine de nici unde, zăresc că de fapt doamna uda florile și nu spăla drumurile după cum crezui. De aia Mărie tre să păstrezi distanța și să nu mai cauți tu nodu din papură.
Se tunde iarba și pentru mine miros mai grozav pe lumea asta nu există. Mă așez p-o bancă și mă gândesc cum mi-ar povesti G. momentul lumina trecea foarte puțin printre frunzele copacilor, se auzeau păsările, toate lalelele erau înflorite.. În clipa aia SMS de la G. mi-aș dori să fiu și eu acolo... Pam, pam!
La-ntoarcere m-am intersectat secunde și cu Vrăjitoarea. Făr de puterea pe care și-o lua de sub poala șefului, făr de troncănitu pantofilor cu toc și făr de mutra acră, am regăsit-o aproape solară.
M-am așezat în foișorul din fața blocului, avem două, n-am călcat în niciunul pân amuș și m-am bucurat de un crenvurșt în aluat. Mi-am notat mintal pe listă să caut rețeta doamnei Laura or de la Teo și să-l încerc acas. Ș-am început a inventaria semnele:
- Am multe momente, la cinșpe ani după, în care nu-mi vine a crede cât de minunată este viața mea de acum! (prietena mea care o plecat c-un bebeluș ș-o geantă dintr-o relație abuzivă).
- Maria, mama s-o țăcănit! Se poartă la optzeci de ani ca în tinerețe, invită cupluri, planifică Revelioane... Și eu râd de nădufu lu T. cu secția de geriatrie pentru că știu că-i pentru mine mesajul, nu pentru el, io credeam că la patruzeci de ani e capătul aproape.
- Da, asta e ce tre să reușesc! Să nu mă mai angajez. Să nu mai fiu la program când ceea ce-mi încarcă bateriile se petrece pe lângă. La un moment dat pe trotuar o apărut un preot Părinteee, la o parteeee! Am urlat făr să mai catadicsesc a coborî și ocoli obstacolul. Zece metri mai încolo i-am auzit răspunsul: Hristooooos a înviat! Ce bine că-n orașul cel nou pistele pentru biciclete sunt oarecum mai sfinte decât aci. Se plimba o madmoazelă cu ochii în telefon pe mijlocul ei, am mers încet și-n fața ei am claxonat. De ați pariat c-o scăpat tableta de spaimă, e varianta câștigătoare. Am privit-o senin și i-am zis e o pistă pisz..dar m-am încurcat în dicție și n-am mai terminat.
Am ajuns în casă tot cu junghiuri pe fiecare părticică a corpului, dar am observat repede că din caietul cu liste musai de făcut până predau apartamentul și orașul, adică-n câteva ceasuri, n-o mai rămas decât o filă și nici aia plină. Ș-am visat că primul potențial client fuge cu bițicla roșie când o testează și io-i răspund: Puteai s-o ceri, ți-o dăruiam, că n-o poci duce cu trenu la Timișoara. M-am trezit furioasă pe smintita din vis.
Arhivate la dosar:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu