Zambetania: RÂSUL DRACULUI | CRISTIAN TUDOR POPESCU

De ce astă carte

În iunie 2024 am cumpărat volumul. Am început să-l citesc în august 2025. Este vorba despre un autor pe care-l citesc cu Mare plăcere — de unde întârzierea aceasta?! Îmbătrânesc! Cu 20, 30 de ani în urmă m-aș fi dus în librărie să citesc cartea, până adunam bani suficienți s-o pot cumpăra. Acum o stat nedeschisă în traistă 15 luni. Urâte-s bătrânețile, îmi mor iubirile!

**** Literatură umană, de foarte umană calitate (I. D. Sîrbu)

Mi-s fan Cristian Tudor Popescu, începusem a mărturisi. Poate nu atât de fanatik ca la începuturi, dar încă mi-i mirare cât de mare scriitor e și cât de literatură-i este gazetăria. De nu-l suferi, nu va publica niciodată cartea care să te mulțumească. Așa-i omul acesta: ori îl iubești, ori îl urăști — nu suportă tonuri de gri.

Bine, nici nu pricep de ce ai citi cartea unui autor pe care-l înjuri la fiecare rând... Mi-s nițeluș necăjită. Am căutat reacțiile cititorilor la Râsul dracului și, desigur, dintre zecile pozitive, mi-or rămas în fața ochilor doar cele insultătoare.

Pornesc cu tabloul de pe copertă. În ziua-n care am început să citesc cartea, nu aveam acces la internet. L-am privit ș-am rămas cu nedumerirea: de ce CTP a ales o copertă caricaturală, în genul bulelor de le găseam despre el în Academia Cațavencu? Ha-ha! Ce amuzant, CTP urlă la Isus! Dar din informațiile interioare am aflat că Ecce Homo este ulei pe pânză, că-i aparține lui Quentin Massys, de pe la 1500. Ce naiba?! Am presupus că originalul a fost fotoșopat cu moaca furiosului de serviciu ș-am mers mai departe. Când m-o lămurit AI, mult mai târziu, că e chiar imaginea originală, m-am foarte mirat de potrivire.

Să-i îndemn să fie mohorâți? Ca fața mea cap de mort, ascuțită să te tai în ea, aflată deasupra unui scheletron numai piele și os, o înfățișare de amarnic dușman al veseliei omenești? (pag. 230)

Ca să și închei ce-am gândit în legătură cu coperta: sub titlul Râsul dracului, s-a ales o scenă clasică din iconografia creștină, în care Iisus este prezentat în fața mulțimii, batjocorit și cu coroana de spini pe cap. Mda... ce să mai zic despre suferință și cruzime, altceva decât: Iată omul în toată splendoarea sa!

N-am terminat încă. Ce frumos se leagă, în ăst cadru, bucățica din icoană cu citatul ales pentru deschiderea cărții: ...niciun vis, oricât de groaznic, nu putea fi mai rău decât realitatea lagărului care ne înconjura... Între Isus suferind și Dracu ce va urma să râdă, CTP l-a așezat pe Viktor Frankl — omul care a pledat întreaga sa viață pentru căutarea sensului ca esență a existenței.

Mă amuză ideea unei ecranizări. În capul meu este delicioasă — acuș să vedem ce rămâne din superbitate când o descriu. Întâi, titlul filmului (al cărții) pe tabloul întreg al lui Massys. Pictura e alb-negru: Isus cel blând și ticăloșii violenți năpustiți asupra lui. Caracterele sunt roșii, se scurg exact ca petele de sânge de pe fruntea încoronată. Litera L este o lumânare mare, care arde și-i ușor topită la bază și I e o lumânare mai mică.

Exact ca-n seria clasică a serialului Mr. Bean, coboară din cer, într-un fascicul de lumină, Viktor Frankl, în ultimele zile ale vieții. Are 92 de ani, este încă un bărbat cu o privire pătrunzătoare, ascunsă în spatele unor ochelari groși. Pe fundal, muzică bisericească, iar corul cântă în latină: Ecce homo qui est... Se derulează filmul, cu personajele sale întunecate — ori ba.

În timp ce curge genericul final cu numele actorilor (simionii, trumpii, șoșocii, putinii, Eminescu, Iosif Sava, Titu Maiorescu, Traian T. Coșovei, Andrei Pleșu, Asulică ), corul cântă: Vale homo qui est... Sfârșit!

Acuș, c-am terminat calupul intitulat Coperta, slavă Cerului!, să completez titlul: Râsul dracului — operă completă în trei acte, fiind vorba despre: interceptări, informații desecretizate, autodenunțuri. Cele trei direcții par să se raporteze la dosarele întocmite de Securitate. Ș-o fi zis prozetarul: Iată-mă-s! Faptele, gândurile și întâlnirile mele vi le pun pe masă, în carte. Eu nu mă ascund. Voi?!

112 texte publicate de CTP anterior sunt păstrate în Râsul Dracului. Nu-s datate, cu excepția unei ficțiuni speculative (sper că asta e), încheiate cu mențiunea 1983. E despre calculatoarele zilelor noastre, profețite de domnul inginer cu 40 de ani înainte. Se numește, cum altfel, Evoluție. Este încadrată de CTP atât la Autodenunț, cât și la Informații desecretizate.

Cele trei mari categorii de articole nu apar grupate în volum, dar am simțit eu nevoia să le inventariez și ordonez. Nu pot fi ușor diferențiate. Nu acoperă teme exclusiviste — dimpotrivă, în fiecare apar pomeniri de oameni luminoși, dileme, caricaturi, politică, artă, știință, tot tacâmul. N-am priceput de ce or fost botezate. Poate pentru a dovedi că multe-s relative, mai nimic absolut. Nu mai pomenesc că există pe ici, pe colo și Informații desecretizate. Autodenunț (o a patra categorie dară). Nevoia mea de sinteză o ia razna. Asta nedumerește și mai tare, venind de la un scriitor atât de extremist: asta-i bună, ăsta-i rău! Extremist doar în sensul de a încadra faptele și oamenii în sertarele corectului sau incorectului — nu altfel de radicalism.

Iosif Sava a doborât orice record, invitându-mă de vreo 7 ori la Serate, mult mai mult decât pe oricine altcineva. Era al treilea om, după Ovid S. Crohmălniceanu și I.D. Sârbu, care avea încredere în scrisul meu, dar și în capacitatea de exprimare audiovizuală. El m-a făcut să nu-mi fie rușine pentru că iubesc cultura mai mult decât viața. (pag. 17)

Mi-ar fi plăcut, ziceam, ca mai multe dintre articole să conțină anul publicării inițiale. Odată ajunse-n volum, e posibil ca să dăinuie, mai mult decât acolo unde au fost publicate inițial: ziarele Adevărul și Gândul sau platforma Republica. Aș paria că seria Asulică n-o apărut decât ca o continuare a splendidului dialog din Dumnezeu nu e mort, dar n-am dovezi.

Este tulburătoare lipsa asta a cronologiei, de parcă suntem etern sortiți lucrului făcut anapoda, iresponsabilității oamenilor politici, ticăloșiei și războiului. Degeaba aș citi 1997 sau 2004, dacă textul zugrăvește o realitate actuală. Mereu actuală.

Umanitatea va pieri în mai puțin de o clipită din timpul universal, nu prin expansiunea Soarelui sau a Universului, ci prin expansiunea eurilor omenești.

Actul I - Interceptări (11 scene)

Aici se aud vocile imaginate pe spețe reale. Mi-l închipui adesea pe Cristian Tudor Popescu cu câtă bucurie scrie, nu i-aș zice de-a dreptul fericire, deși cred că despre asta este vorba. Cel puțin, asta transmite seria Interceptărilor. Satisfacția maestrului pus în dificultate de ucenic: un partener de dialog, dacă nu la același nivel intelectual, foarte aproape — și adesea cu sclipiri peste.

— Melancoliva? Dorința nu neapărat de a muri, cât de a nu mai fi. Dorință de neființă.
— Și care e leacul?
— Vorbim altădată.

Sunt texte spumoase, pe care de le înțelegi (sau dimpotrivă) nu le poți trece cu vederea. Rămân asupra ta. Când autorul a ajuns deja la alt capitol și la alt personaj, tu încă ești bântuit de întrebări și mirări. Ș-apoi îs deja arhicunoscute interpretările sale pe teme biblice. Sigur, pentru unii îs blasfemii. Eu le savurez ca simple (mă rog, nu chiar simple) exerciții de gândire liberă.

Dumnezeu interzice să fie gândit, căci așa nu poate fi iubit cu adevărat.
De ce crezi că Isus, nicăieri în Biblie, nu are semnalmente? Nu știm dacă e înalt, scund, gras, vânjos sau firav, care-i sunt culorile părului și ochilor. Deși e Fiul Omului, nu știm nimic despre el ca ființă umană. Toate imaginile lui pictate și sculptate sunt închipuiri. Întreaga Sfântă Scriptură nu dă niciun indiciu material despre Dumnezeu, fie ca Tată, fie ca Fiu. Ca și Maria, El fuge de cuget. Imaginile sunt creații ale minții.
Lui Dumnezeu nu-I plac icoanele. El îi cere omului ceva supraomenesc: să-L iubească fără amestecul rațiunii și fără ajutorul simțurilor. Să aibă, cu toate că e o idee aproximativă până spre fals, dar n-am alta, o erecție metafizică. Căci erecția nu minte, așa cum minte mintea. (pag. 168)

Cele dedicate frumuseții fizicii și matematicii m-au învins. N-am priceput o boabă degerată din ele. Preferata mea rămâne rememorarea întâmplării cu Nenea Gabo: redactor-șef comunist, activist de omenie, ardelean de treabă. Nenea Gabo o-nchis ochii când omulețul CTP refuză înscrierea în PCR. N-am idee cum în realitate a fost posibil.

Când s-a întors Nenea Gabo, sticla cea neagră era goală, și foaia de hârtie la fel. L-am așteptat cu stomacul strâns, că, v-am spus, îmi era rușine de om. S-a uitat la sticlă, la ghemotoacele de hârtie, la mutra mea nevinovată. Apoi, breakins news, news alert, nucleara, n-o să vă vină să credeți, n-a zis nimic. Numa' a zâmbit, cu un soi de ușurare. Sau așa mi s-o fi părut mie. Gioni te face să vezi și ce nu crezi. (pag. 162)

Actul al II-lea – Informații desecretizate (77 scene)

Articolele adunate sub eticheta Desecretizărilor sunt mișto. Iertare, alt cuvânt mai potrivit nu găsesc. Sunt povestiri foarte personale, chiar și atunci când fac referire la un trecut colectiv. Nu le-aș numi chiar intimități sau cancanuri, deși chiar așa le-am receptat.

Uneori, când citesc o nouă carte publicată de Cristian Tudor Popescu cu texte vechi, tânjesc după o culegere din care să lipsească cu desăvârșire scrierile pe teme politice și sociale. Mai nou, se pare, și cele științifice îmi dau dureri mari de cap. Mi-aș dori un volum în care doar să rememoreze întâmplări ale căror protagoniști sunt Oameni. Nu contează dacă este giganticul filosof, extraordinarul om de televiziune, figura marcantă a manualului de Literatură, copilul de la colțul străzii sau femeia de la ghișeul cu pensii. Textele acestea au în structură multă emoție, foarte multă. Adică ingredientul pe care n-ai de ce să-l adaugi în ghiveciul sfânt: politic, social și economic. Treaba mea este să stau cu capul băgat zi de zi, de o viață, în dejecțiile României. Și să scriu despre ele.

Care-s dezvăluirile? Oho, ho! Păi de la domnul Eminescu, la povestea biblică a nunții fiului de împărat, la proverbele ca sentință, la președintele Nikolaus (Iohannis), Ciucă, omul lup, monarhia, Moscova, Spiru Haret, disidenți, matematică, Țuțea, Dumnezeu, Gheorghe Ursu, Coposu, Maiorescu...

Alții, nu mulți, au înțeles că nu au a-și pune nădejdea când sunt la necaz decât în ei înșiși sau în niște semeni de treabă. Sunt cei mai curajoși, cei care aleg să trăiască pe propriile picioare, fără propteaua Dumnezeu. (pag. 103)

Actul al III-lea – Autodenunțuri (24 scene)

Sunt evocate prietenii literare precum cea cu Ion (Nino) Stratan, Cristian Popescu sau Traian T. Coșovei. Există un poem inedit compus la patru mâini cu Cristian Popescu. Alte versuri îi aparțin lui Ion Stratan - Această carte subțire ca o aripă, Nino mi-a dăruit-o lux într-o seară din care s-a scurs tot timpul.

Citiți-o dintr-un foc, nu o lăsați. Dacă veți citi câte un segment, câteva pagini, veți avea o percepție diferită asupra acestei cărți decât dacă o citiți dintr-un foc.

Nu știu cum de crede CTP că recomandarea lui poate fi respectată. Adevărat e că poveștile oribile sunt urmate de splendide întâlniri, dar cât să și reziști într-un roller coaster? 400 de pagini — n-ai cum!

...există ceva ce omul are și Dumnezeu cu certitudine nu are: Umor. În toată Biblia, atât Dumnezeu Tatăl, cât și Dumnezeu Fiul nu au nicio fărâmă de umor. Tatăl Ceresc poate fi furios, gelos, răzbunător, omorâtor, răsplătitor sau salvator. Isus este înțelept, clarvăzător, trist, melancolic, îngăduitor, amenințător. Dar amândoi nu râd niciodată și nici nu-i fac pe alții să râdă. Cine face asta? O veche vorbă de duh arată că românii au bănuit de mult răspunsul: Dracul se ițește prin colțurile bisericii și se strâmbă ca să-i facă să râdă pe credincioși și astfel să-i îndepărteze de Domnul. Râsul e moștenirea genetică a omului de la Tătânele său negru ca smoala.

Ce mai atrage atenția este nivelul foarte diferit al scriiturii, pe fiecare articol în parte. Pe cele științifice nu le-am priceput neam, dar le-am admirat semnele de întrebare și răspunsurile inedite. Câteva texte sunt foarte slabe și nu pricep cum de și-or făcut loc în culegere. Sigur că-i imposibil de comparat o scrisoare de dragoste pentru un prieten poet cu un editorial despre năroziile unui politician. Dar ele-s grămadă, ș-atunci vârfurile-s ușor de observat.

Despre steluțe

Prima notiță pe fișa de lectură — după data achiziției, care e întotdeauna la punctul zero — se referă la faptul că am început cartea pe 16 august, la Băile Felix, lângă Lacul cu nuferi. Îmi așteptam băieții să-și termine bălăceala, ceea ce poate însemna și juma de zi. Nu contează, mie nu-mi place apa strop! Și ceea ce mi-o smuls zâmbetul, ca să nu zic râsul, că ala a stabilit CTP că-i al Necuratului, este această mâzgălitură: Șed cu Râsul Dracului, pe o bancă, între două biserici splendide. Nu se aud clopote. De ce oare?! Uneori, ca să citez dintr-un clasic în viață, tare-mi mai plac glumele mele...

Voi fi probabil ultimul mohican care își scrie nu numai articolele, dar și cărțile cu pixul, cu creionul sau cu stiloul. Cuvântul pe hârtie are carne și sânge, are viață pentru mine; are și moarte, când îl tai cu o linie orizontală. (...) Cuvântul pe ecranul computerului sau telefonului nu are greutate, se ivește ușor și poate fi aneantizat la fel de ușor, fără să lase vreo urmă, ca și cum n-ar fi existat...Am nostalgia literelor turnate în plumb fierbinte și zinc, din vechile tipografii... Sunt bătrân.

Mi-a plăcut puțin mai mult decât alte culegeri în care CTP a adunat la grămadă texte publicate anterior individual, pentru că în Râsul Dracului a prins și câteva amintiri prețioase pentru el, emoționante pentru mine. Nu știu de-aș putea duce pân la capăt o carte, la care ziceam că visez, în care să strângă doar astfel de întâmplări cu oameni de-i știu din manuale or de pe televizor. Nici nu contează de le-am aplicat deja judecata de îngeri ori de satane. I s-ar potrivi bine cărții titlul seriei lui Adrian Cioroianu: Cea mai frumoasa poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria romanilor sau 5 minute de istorie.

Râsul dracului: interceptări, informații desecretizate, autodenunțuri de Cristian Tudor Popescu, editura Polirom, 2024, 366 de pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturile abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

➤ Celelalte 430 de volume despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor din 2022 - 2025 este AICI.

______________________

În 2025 am mai scris despre:

vineri, 17 octombrie 2025

RÂSUL DRACULUI | CRISTIAN TUDOR POPESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu