Zambetania: OMUL ÎN CĂUTAREA SENSULUI VIEȚII

13/31 ➤ Provocarea lunii decembrie 31 de povești pentru 31 de zile.

De ce astă carte

Zice bilețelul atașat volumului că am cumpărat Omul... de Black Friday în 2023.

Am ajuns la Viktor Frankl foarte târziu în viața asta. Nici nu știu de-s doi ani trecuți de atunci. Probabil că nu. Recomandările entuziaste erau pentru Omul în căutarea sensului vieții. Ca-ntotdeauna, am notat titlul pe lista dorințelor ș-acolo o înțepenit.

Când am căpătat abonament la o bibliotecă audio pentru un an de zile, dintre titluri făr de număr mi-or atras atenția Memoriile lui Viktor Frankl. Am scris despre ele AICI. Titlul complet fiind Ce nu am scris în cărțile mele. Memorii. În continuare, pentru mine, cel mai bun volum al său. Era noiembrie 2023 și prima reacție după lectură fu să comand Omul, pe care-l tot amânasem pe liste.

Este un volum de memorii emoționant. Nu doar pentru că un om trage linie după nouă decenii de viață și publică rezultatele, ci mai ales datorită bucăților de Istorie care i-au fost destin. Cu umor, sinceritate și luciditate rezumă în cuvinte puține etape spectaculoase, uluitoare. Pare un om fericit ajuns la capăt făr de mari regrete, conștient de valoarea durerii, a iertării și, mai presus de toate, a iubirii de oameni.

Tot din biblioteca în care cărțile se ascultă, am ales apoi, în luna următoare, Spune da vieții. Orice s-ar întâmpla. La niciun an după eliberarea din lagărele naziste, Frankl a susținut prelegeri despre capacitatea de revenire la normalitate în urma unor șocuri, indiferent de natura lor. În esență, credința sa că viața are sens până la ultima suflare, în orice circumstanțe, indiferent cât de mizerabile ar fi acestea. AICI am scris despre lectura celui de al doilea volum.

Publicată mai întâi în Germania cu titlul Un psiholog în lagărele de concentrare, redenumită apoi Spune Da vieții orice-ar fi, cartea a fost îmbogățită în edițiile următoare cu o introducere în logoterapie și un post-scriptum despre optimismul tragic, sau cum să rămâi optimist în fața durerii, a vinei și a morții. Traducerea în limba engleză, prima din 1959, a purtat titlul Omul în căutarea sensului vieții.

**** Despre singura misiune: sensul

După ce am luat la cunoștință primele lucrări, și m-am îndrăgostit iremediabil de gânditorul lor, am continuat cu Omul în căutarea sensului vieții. Era ianuarie 2024. Deși sunt tot pagini din Spune da vieții și din Memorii, am fost ușor dezamăgită. Ce vremuri, trei Viktor Frankl în trei luni consecutive!

Așteptările-mi erau până-n ceruri pentru cartea aceasta, atât de populară și popularizată. Speram că mă va ridica de urechi din fără rostul meu și mă va purta într-o misiune din care doar să preamăresc Viața.

Nici nu terminasem bine cartea și m-am trezit bocind în brațe la doamna B.. Nu-mi amintesc de un alt moment în care să mă fi simțit atât de neputincioasă în fața durerii unui om drag. Doamna B., contabila mea bătrână, cum îi tot spun eu de vreo 25 de ani, de pe când ea era de vârsta mea de acum, adică 46. Întâi i-a murit fiul de seama mea. Cred că avea 30 de ani și sindromul Down. După o vreme, la distanță de puține luni, i s-or dus soțul și mama. Are o fiică plecată-n țările unde umblă câinii cu covrigii în coadă. Era ianuarie, cam rece în sufrageria ei transformată în altar, doldora-n tablouri mari cu oameni morți și funde negre. Făr să se plângă, făr să se vaite, mi-a spus neutru: Efectiv nu mai am pentru ce mă da jos din pat. Să fac mâncare, nu vreau. La serviciu nu merg. Nu vine nimeni, nu plec nicăieri.

- Păi, tre să vă luați o pisicuță! Îi rostesc încântată nevoie mare ideea mea salvatoare. O și vedeam, ca mine, înconjurată de blănoși iubitori și dătători de misiuni motivaționale.

- Ieri am picat de rău în ușa bisericii. Nici nu m-a văzut nimeni o vreme. A venit o vecină, m-a ridicat pe un scaun și a chemat Salvarea. Cât crezi că va dura până cineva va ajunge la animăluțele mele, când oi muri?

Ș-am început a boci că eu abia ce am citit o carte despre sensul vieții și că el există în tot și în toate, că niciodată nu tre să renunți, că orice s-ar întâmpla în viața ta, singura obligație e să trăiești fericit. Și că ce proastă sunt că nu găsesc vindecare pentru ea, când cartea era doldora-n exemple de succes. Ea o-nceput a râde ș-am sfârșit a plânge împreună.

I-am povestit că Oma, la 96 de ani, se trezea în fiecare dimineață fericită că mai există răsărituri pe pământ. Asta era și singura rugăciune. În zori: Mulțumesc, Doamne, că mai văd încă un soare, după o noapte! Și la culcare: Mulțumesc, Doamne, pentru încă o zi în care am simțit soarele. Am mai pomenit-o și pe sora cea mare a mamei. La 86 de ani trăiește singură într-un palat. A rămas văduvă de foarte tânără, cu trei copii mici. Băiatul când s-o însurat și-o luat nevasta la supărare și n-o mai apărut nici 30 de ani mai târziu. Fata cea mică este și ea departe, într-un loc străin, cu lapte și miere. Cea mare e supărată pe mumă-sa suficient cât să nu-i calce pragul, chit că-s în același sat pământurile și casele. Și-n fiecare dimineață, tot mai aplecată cu spatele, își târâie picioarele în fața casei, unde a creat un mic colț de rai. Din niște arbuști verzi, nu mă pricep eu, a decupat un coș foarte mare. Un uriaș cu toartă. Să zic, deși nu mă pricep iară, cât bucătăria mea. Trei metri diametrul bazei, doi jumate înălțimea. Ne arată toate culorile lumii în trandafiri bine îngrijiți și ne spune câtă fericire îi aduc în toate zilele, altfel amare.

Bucuria bunică-mii de 100 de ani și cinci luni n-am mai amintit-o. Este nepământeană.

Abia acum descopăr, ceea ce era atât de evident: relațiile cu alți oameni sunt un sens al vieții atât de puternic. Nu degeaba vorbesc cercetările despre calitatea vieții, a longevității și a fericirii în strictă dependență de relațiile sociale solide. Relațiile apropiate contribuie semnificativ la nivelul general de fericire și satisfacție în viață - parcă asta era concluzia studiilor.

Să scriu olecuță și despre carte, dacă tot m-am pornit pe drumul ei. Este cartea supraviețuirii lui Viktor Frankl timp de trei ani în lagărele de concentrare și de exterminare. Deși tema este, firește, abordată și-n celelalte volume, acum suferințele și pierderile sunt secundare, accentul cade pe sursa voinței sale de supraviețuire. Acordul deplin al medicului pentru crezul lui Nietzsche este de mai multe ori menționat: Cel care are un De Ce pentru care să trăiască, va suporta orice Cum.

Dar experiența supremă, pentru orice supraviețuitor, este sentimentul minunat că, după tot ce a suferit, nu se mai teme de nimic - în afara Dumnezeului său.

Nimeni nu neagă că pentru mulți dintre morții lagărelor a existat dorința supraviețuirii. Dar întrebarea cercetării nu este de ce cei mai mulți au murit, ci cum de au existat supraviețuitori. Odată pierdută, voința de a trăi era în foarte rare cazuri recuperată. Pentru Frankl teribila experiență a confirmat ideea deja esențială existenței sale: viața nu este căutarea plăcerii în primul rând (teoria lui Freud) și nici a puterii - lupta pentru superioritate (credința lui Adler), ci o căutare a sensului.

Noi, cei care am trecut prin lagăre, ne amintim de cei care mergeau din baracă în baracă ca să-i consoleze pe ceilalți, oferindu-le și ultimul lor colț de pâine. Poate că nu au fost numeroși, dar existența lor atestă faptul că un om poate să piardă orice, în afară de un singur lucru: ultima dintre libertățile umane - alegerea răspunsului în orice situație, alegerea felului propriu de a reacționa.

Ca posibile surse ale sensului, Frankl a identificat: munca - calea realizărilor și a performanțelor (a face ceva cu sens prin creație sau acțiune), iubirea (grija față de o altă persoană, experimentarea a ceva sau întâlnirea cu cineva) și curajul în momente dificile - atitudinea în fața suferinței inevitabile. Suferința în sine e lipsită de sens, dar sensul i-l acordăm noi, prin felul în care răspundem la ea. Forțele care acționează în afara controlului nostru ne pot lua tot, cu o singură excepție: maniera în care reacționăm la ce ni se întâmplă. Nu putem controla ce ni se întâmplă, dar întotdeauna putem controla sentimentele și acțiunile față de respectivele evenimente. Tocmai această libertate interioară - ce nu-i poate fi luată niciunui om - conferă sens și rost vieții.

Omul în căutarea sensului vieții cuprinde două mari părți: Experiențe într-un lagăr de concentrare și Logoterapia pe scurt. Acestora li se adaugă în volumul apărut la editura Vellant cu banderola de Cărți însemnate: Cuvânt înainte, Prefața ediției din 1992, Post-scriptum la ediția din 1984, Pledoarie pentru optimismul tragic și Postfață.

Intenția mea a fost de a scrie această carte sub anonimat și de-a o semna cu numărul de prizonier. Însă după ce am terminat de scris am înțeles că publicarea în anonimat îi va răpi jumătate din însemnătate și că trebuie să-mi asum curajul de a-mi exprima public convingerile. M-am abținut, așadar, de la a șterge anumite pasaje, oricât de mult mi-ar displăcea exhibiționismul.

Frankl a dezvoltat doctrina logoterapiei ca metodă de vindecare a sufletului prin ghidarea persoanei spre descoperirea scopului vieții. Viața are sens și omul trebuie să învețe să vadă asta dincolo de circumstanțe. Logoterapia se concentrează dară pe sensul existenței umane, precum și pe procesul căutării acestuia. Conform logoterapiei, efortul căutării sensului este principala forță motivațională a omului.

Accentul pe responsabilitate personală, conștientizarea întregului spectru al sensurilor potențiale, acestea-s câteva dintre principiile teoriei concepute și desăvârșite de Frankl.

Despre steluțe

Înțeleg bine de ce Omul în căutarea sensului vieții este o carte atât de populară și de ce este atât de cunoscută și de apreciată. Este scrisă într-un mod foarte accesibil și ușor de înțeles. Misiunea ei educativă răzbate din toate propozițiile. E publicată de un specialist făr de pic de complexitate a conceptelor și tehnicilor. Și asta în timpuri în care disciplinele pe care le abordează (filosofia, psihologia) nu erau atât de transpuse în limbajul comun ca-n prezent. Anul Domnului 1945. Scrisă în doar nouă zile. Intenția mea a fost aceea de a-i convinge pe cititori, prin exemple concrete, că viața conține un potențial de sens în orice împrejurare, chiar și în cele mai nefericite.

În Prefața ediției din 1992, Frankl menționează că volumul a fost tradus în 21 de limbi, că-n engleză or apărut aproape 100 de ediții și că totalul vânzărilor (numai cele în engleză) a depășit 3.000.000. ...dacă sute de mii de oameni cumpără o carte care încă din titlu promite să se ocupe de problema sensului vieții, atunci probabil că această chestiune îi macină profund pe oamenii aceștia. În Postfață cifrele sunt actualizate la: tradusă în 24 de limbi, vândută în peste 12.000.000 de exemplare.

Tre să mă și opresc. Motivez iară că penalizarea-i cauzată de incapacitatea mea de a învăța lecția sensului dintr-un tratat de practică aplicată. Făr de legătură dară cu meritele cărții, ci doar cu subiectivismul în forma sa cea mai pură.

Omul în căutarea sensului vieții de Viktor Frankl, traducere Florin Tudose, editura Vellant, 2018, 169 pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

➤ Cărțile despre care am scris, aproape 400, sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor (vreo 100) din 2022 - 2024 este AICI.

➤ În 2024 am mai povestit despre:

vineri, 13 decembrie 2024

OMUL ÎN CĂUTAREA SENSULUI VIEȚII

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu