miercuri, 14 februarie 2024

LIBERTINUL


De ce astă carte

Aveam drum de două ceasuri cu trenul spre marele oraș. Cum taman ce căpătasem 14 Șmiți, prietena mea Crisa o renunțat la colecție (bogdaproste), ce volum să aleg mai întâi? Unul cu pulpe dezgolite și cu titlu desfrânat, simplu!! 

Păcatul îi c-am gătat cartea într-un ceas când drumul fu de două. 


***** O bucurie într-o comedie

O piesă de teatru, un singur decor, șase personaje ș-o temă unică: moralitatea. Distribuția: Denis Diderot - filozoful, soția Antoinette, fiica Angelique și prietena ei d' Holbach, secretarul lui Diderot - Baronnet,  doamna Anna Dorothea Therbouche - portretistă. 

Decorul: Un mic pavilion de vânătoare, la Grandaval, în fundul parcului. Baronul d' Holbach a pus casa la dispoziția lui Diderot care, în modul cel mai firesc, a instalat o harababură de nedescris în preajmă-i, ceea ce face ca încăperea să oscileze acum între birou, budoar și cabinetul unui savant. Cărți, telescoape, retorte se înghesuie în dezordine pe banchetă și fotolii, ori se lăfăie pe cuverturile brodate. 

28 de scene scurte și  în centrul tuturor Diderot. Filozoful tre să predea urgent pentru Enciclopedie un articol despre moralitate, timp în care să și pozeze nud pentru doamna Anna Dorothea Therbouche. Comicul rezultă din schimbările pe care interacțiunea cu femeile din jurul său le naște în textul așteptat. Bașca, un om înclinat a-și pune întrebări este asaltat continuu cu cereri de răspunsuri. 

În fața Doamnei Pictură, când șade despuiat,  promovează permisivitate individuală și libertate absolută. Totul este permis, cu excepția a ceea ce dăunează sinelui și celorlalți, făr de referenți religioși. Toate acțiunile, cu condiția să nu fie distructive, au dreptul să se exprime în viața unui bărbat sau  unei femei. Este interzis să interzici. 

... nu știți nimic despre femei, domnule Diderot.

Tot niște lighioane, ca și noi, bărbații. Ceva mai drăgălașe, nu zic, dar lighioane. 

Când tre să definească eticul în fața nevestei sătule de amantlâcuri (vagabondaj, crailâcuri), noi nuanțe se ivesc în discurs. Căsătoria nu ar trebui să fie împovărată de un sentiment absurd de fidelitate. Dorința fiind diversă, plurală, schimbătoare, ar fi împotriva naturii să o restricționăm. 

Spun ce simt: dorințe mă străbat fără încetare, femei îmi ies în cale la tot pasul, nu sunt decât o încrucișare de forțe ce mă depășesc și mă constituie.

Fraze frumos ticluite care nu spun altceva decât că ești un porc!

Sunt ce sunt. Și nu altul. Tot ceea ce este, nu poate fi nici contra naturii, nici în afara ei.

Bine zice lumea că ești un libertin. 

Libertinajul este facultatea care permite omului să disocieze iubirea de sex, cuplul de acuplare. 

Când fiica se prezintă cu credințe proprii, diferite de cele-n care o fost crescută, moralul ia altă formă iară, cea tradițională. Căsătoria nu este un tratat de conduită, o cămașă de forță juridico-religioasă, dar este un  contract reciproc de logodnă care privește în esență proprietatea și copiii.  Căsătoria rămâne necesară pentru educarea copiilor, viitorul legal al acestora or transmiterea proprietății. 

În concluzie,  mergând de la individ la societate, de la sine la  copiii săi,  libertarianul devine burghez, iară revoluționarul comunică reacționar. Lupta continuă între lege și dorință, între ceea ce este permis și ceea ce e interzis, între ceea ce spiritul aprobă și inima neagă îl animă și dezbină pe protagonist. Taman aceste contradicții sunt însă amuzante, pe alocuri emoționante și în totalitate umane.

Fiecare om caută fericirea. Nu există decât o singură pasiune, aceea de a fi fericit. Nu există niciun fel de datorie, decât aceea de a fi fericit. Morala este știința care desprinde îndatoririle și legile cele mai drepte care decurg din ideea fericirii adevărate. 

Este o lectură spumoasă, captivantă, chiar de acțiunea-i minimă și personajele doar fac paradă, pozează, făr de a ne permite să le cunoaștem profunzimile. O reușit Schmitt să nască o piesă de teatru între două coperte albastre. Vezi spectacolul în fața ochilor, chiar de acolo-s doar rânduri negru pe alb. Sunt multe zgomote, se trântesc uși, se deschid ferestre, e o vânzoleală continuă de personaje. Bietul Diderot obligat să mediteze în cele mai vitrege condiții. N-am niciun habar cât de autentice sunt rolurile, dar îmi fu bucurie inteligența, frumusețea, diversitatea celor patru femei care, deși la prima vedere par doar obiecte sexuale, sunt dintâi în toate ipostazele Inspirație pentru Creator. 


Despre steluțe

Nu știu cum aș fi notat cartea în orice alt moment. De eram cătrănită, starea mea naturală,  aș fi tunat și fulgerat că-i un volum ușurel, cu câteva glumițe și personaje abia schițate, ridicole, niște  caricaturi. M-o prins însă într-o zi roz după un sfârșit de săptămână cu oameni dragi ș-o liniște cum nu-mi mai amintesc de curând să fi atins. În tren erau 30 de grade, curat, liber, Jumbo mă aștepta cu inimi din bureți roșii pentru 14 februarie și iepurași mov pentru Paștele de peste trei luni, deci ioc motive de cheltuit bani aiurea.  Planetele aliniate pentru bucurie și zâmbete dară. 

Abia așteptam să ajung la finalul cărții pentru a citi filele de jurnal. Mă așteptam să fie anexate gândurile lui Schmitt despre cum a scris și de ce. N-or fost. Dar m-o trimis a doua zi Google la ele și n-am fost dezamăgită. Am aflat cu surprindere că Diderot este pentru autor:  scriitorul meu preferat, unul dintre cei mai mari prozatori francezi.  Că Eric-Emmanuel Schmitt este specialist în Diderot, căruia i-a dedicat o teză de filosofie la Sorbona,  în 1987. 

Când am ajuns la finalul piesei m-am gândit cu tristețe că dintr-o personalitate uriașă voi rămâne-n minte pentru totdeauna cu imaginea nerușinatului. Eu habar neavând despre operă și contribuții, ci doar presupunând că tre să fi creat ceva măreț de tot l-or pus ăia în manualele de școală, din care nu mi-o rămas nicio informație concretă. 

Schmitt mărturisește că i-a fost imposibil să folosească în piesă citate, cuvintele lui Diderot potrivindu-se ca nuca-n perete, ele fiind concepute în cadrul eseurilor, a tratatelor or articolelor. Le-a refăcut conform situațiilor, momentelor și le-a integrat firesc personajelor. 

Libertinul m-o lăsat cu dorința de-a căuta și aprofunda dincolo de anecdotă. Și nu crez să existe compliment mai mare pentru lucrarea unui scriitor.  


  • Libertinul de Eric-Emmanuel Schmitt, traducere din limba franceză de Paola Bentz-Fauci, Cartea Românească, 1998, 160 pagini. 

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:

*        cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**     volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****  scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.


➤ Celelalte  350 de volume  despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA

➤ Indexarea titlurilor din  2022 - 2024 este AICI. 

➤ În 2024 am mai scris despre:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu