marți, 27 februarie 2024

PRIVIGHETOAREA ȘI TRANDAFIRUL

De ce astă carte

Pe la jumatea lunii rătăcind prin biblioteca audio mi-o atras atenția un nume: Marius Manole. Am dat start câteva secunde lecturii. Fain! Apoi o trecut peste momentul de încântare o pauză de-o săptămână. Pur și simplu după 32 de volume ascultate în trei luni atinsesem nivelul de saturație. 

Oi, dar ce poftă mi-o crescut Privighetoarea și trandafirul pentru descoperit noi comori narative. 


***** Trei povestiri de 5 steluțe

Fișă de prezentare:

Marius Chivu a tradus, pentru acest audiobook, trei dintre cele mai frumoase și mai triste povești ale lui Oscar Wilde: Prințul fericit, Privighetoarea și trandafirul, Uriașul egoist. În lectura lui Marius Manole, cu traducerea lui Marius Chivu, audiobookul acesta nu mai este unul doar pentru copii.

Voi începe prin a ordona basmele într-un clasament eminamente subiectiv și nedrept. Cea mai frumoasă Prințul fericit, urmată de Privighetoarea și trandafirul, iară pe ultimul loc Uriașul egoist.  Exact ordinea intrării pieselor în scenă.

În perioada în care viața-i era netulburată și cei doi prunci îi erau micuți,  Oscar Wilde a născocit pentru aceștia câteva povestiri, care ulterior au fost  rescrise spre a fi publicate. De nu le știți, foarte recomand aflarea lor. 

Pe foarte scurt despre cele trei bijuterii. Par atât de diferite de le rezum, dar sunt aproape identice în profunzimi. Toate sunt manifest pentru   bunătate, compasiune, dragoste, puterea prieteniei, altruism, recunoștință, sacrificiu în timp ce oglindesc răutatea, nepăsarea, egoismul, superficialitatea. Și cel puțin în două dintre ele, nu-mi amintesc dacă și în a treia, există întâmplări minunate cu Doamne Doamne într-unul dintre roluri. 

Spre uimirea mea, omul care nu are contact cu poveștile în care păsările vorbesc și personajele îs cu inimi de piatră (în sensul propriu de rocă), basmele lui Oscar Wild diferă foarte puțin de cărțile pe care le frecventez. De exemplu, acum ascult un roman despre invadarea de către naziști a Țărilor de Jos, în mai 1940. N-am terminat-o, adică abia ce am început-o, dar pot cu ușurință identifica: Rândunelul, Căpcăunul, Privighetoarea. După un veac și mai bine de la inventarea povestirilor, lupta e tot între Bine și Rău, între Frumos și Urât. Chiar n-am putea exista și Altfel?! NU!

Prințul fericit e posibil s-o mai fi auzit pe undeva, cândva. Mi-a fost familiară. Inconștient  s-o fi votat pentru marele premiu din acest motiv? O statuie a unui Prinț fericit într-un oraș al oamenilor săraci. Crăișorul trăise în  Palatul fără griji o viață fericită, făr să aibă habar de amărăciunile oamenilor ce viețuiesc în afara clădirii luxoase. 

Sus, deasupra cetății, pe o coloană înaltă, se ridică statuia Prințului Fericit. Era acoperită cu frunzulițe subțiri de aur, drept ochi avea doua safire luminoase și la mânerul sabiei lui strălucea un rubin mare și roșu.


Prințul de pe soclu privește oamenii din oraș și necazurile acestora. Chiar de are inima de plumb, le deplânge durerea. O rândunică, înainte de marea migrație în Egipt, se aciuează întârziată pe statuia aurită și-i simte lacrimile. Ce misiuni acceptă Rândunel de la Prinț, cum schimbă împreună viețile câtorva suflete nefericite și mai ales ce se întâmplă cu cei doi la finalul menirii, rămâne de descoperit într-un basm  emoționant, chiar de finalul e ușor de anticipat. 

Rândunica zbură peste râu și zări felinarele licărind atârnate de catargele corăbiilor. Trecu în zbor peste Ghetou și îi auzi pe bătrânii zarafi evrei tocmindu-se gălăgios în timp ce măsurau monezi de aur în balanțele lor de aramă. În cele din urmă ajunse la căsuța aceea sărmană și, privind pe fereastră, zări băiețelul cum se zvârcolea în pătuț, scuturat de friguri, pe când mama adormise, doborâtă de oboseală. Pătrunse în odăiță ...

În Privighetoarea și trandafirul se desfășoară iară însărcinări. Un student are nevoie de un trandafir roșu pentru fata de care este îndrăgostit. Cumva, în lumea-n care trăiește, trandafirii au toate culorile, doar roșul lipsește cu desăvîrșire. 

"Ea mi-a spus că va dansa cu mine numai dacă-i aduc trandafiri roșii", s-a plâns tânărul student, "dar în toata grădina mea nu este nici un trandafir roșu".

Din cuibul său din stejar, privighetoarea l-a auzit, a privit printre frunze și s-a minunat.


"Nici un trandafir roșu în toată grădina mea!", s-a lamentat el, iar ochii săi frumoși s-au umplut cu lacrimi. "Ah, de ce lucruri mărunte depinde fericirea. Am citit tot ce au scris oamenii înțelepți și dețin toate secretele filosofiei și, cu toate astea, lipsa unui trandafir roșu este ceea ce-mi face viața nenorocită".             

Privighetoarea empatică își face destin din a izbuti să găsească unul pentru fata la care inima băiatului se închină. Ce preț are de plătit privighetoarea pentru trandafirul roșu, ce se va întâmpla cu studentul care și-a împlinit cea mai mare dorință, dar cu fata? 

Moartea este un mare preț de plătit pentru un trandafir roșu, a strigat privighetoarea, iar viața ne este cea mai dragă tuturor. Este plăcut să stai în crângul verde și să urmărești soarele în carul său din aur și luna în carul său din argint. Totuși, Dragostea este mai bună decât viața, și ce este inima unei păsări în comparație cu inima unui om?

Google mă deșteaptă despre faptul că basmul a fost interpretat pe scena TNB chiar de către Marius Manole. În piesa de o oră el fiind singurul care vorbește vocea tuturor persona­jelor și a povestitorului. Se menționează că fu o piesă de teatru experimental (mimă, dans, proiecții multimedia, muzică electro), ceea ce presupun că o face  cu atât mai interesantă. 

Uriașul egoist ș-un loc 3 nemeritat.   Uriașul se reîntoarce acasă după șapte ani și găsește în grădina castelului său, aparent abandonată, un grup de copii care se joacă fericiți. Nesuferitul îi alungă și îngrădește cu un zid mare grădina. Vine iarna. Singurătatea și tristețea îl doboară. E prea târziu să schimbe faptele? Există un salvator al iernii veșnice ș-al inimii egoiste? Povești, dar ce povești splendide!

Într-o dimineață de iarnă, în timp ce se îmbrăca, Uriașul a privit prin geam. Acum nu mai era supărat pe Iarnă. Știa că Primăvara e doar dusă la culcare, iar florile se odihnesc.
Deodată și-a deschis mai larg ochii și a privit îndelung. Ceea ce vedea era un adevărat miracol. În cel mai îndepărtat colț al grădinii văzu un copac doldora de flori albe. Ramurile îi erau aurii și fructe argintii atârnau de ele, iar la poalele lui stătea micuțul băiețel...


Despre steluțe

Nu-mi amintesc să fi citit în 45 de ani Oscar Wild. Știam că există și nimic altceva. Există în sensul de operă, nu că ar  împlini curând 170 de ani. Am de mulți ani în bibliotecă și în intenție Portretul lui Dorian Gray,  poate-l și mut pe noptieră cu ocazia aceasta fericită.

Mi-ar fi plăcut să-mi citesc singură poveștile? O, da! Aș fi reușit să fiu atentă la cuvinte, la așezare, la culori și mirosuri. Deși ritmul lecturii l-am ales 0.8x, tot trebuia să transform vorbele în imagini cu viteza luminii.  N-am mai citit în ultimii ani povești, dar scriitura de astăzi mi-a făcut mare poftă. 

Pân la urmă am decis să repet ascultarea făr să amestec în oale de căței or pisoi pretențioși. M-am întins pe canapea, am închis ochii și am călătorit pe vocea suferindă a lui Marius Manole. Chiar de m-am ridicat la fiecare cinci secunde să-mi suflu nasul, fui într-o nesfârșită răceală, tot a fost o experiență perfectă, cum foarte puține s-or petrecut în ultima vreme. Marți după prânz, bilețel de păstrat în Borcănașul cu fericire. 

Am păstrat Privighetoarea și trandafirul pentru Cartea lunii februarie. Diferită de ceea ce citesc frecvent mi-a transmis energia perioadei în care poveștile-mi erau lecturi zilnice și din ăst motiv îmi fu Bucurie și Dor Bun. După câteva zile, o altă carte mi-a sucit premiul. Încă nu simt că i-am făcut dreptate lui Oscar Wild răzgândindu-mă. 


  • Privighetoarea și trandafirul de Oscar Wild, narator Marius Manole, durata 59m. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu