Nu c-ar face diferența, dar să mărturisesc că parte din absențe sunt motivate de prima vacanță a anului. Deși am multe restanțe, chiar și din ianuarie 2023, astăzi voi scrie despre primul roman terminat în februarie 2024.
De ce astă carte
Rătăcind prin biblioteca audio în căutarea unor noi titluri mi-o atras atenția un nume: Alex Michaelides. L-am ales imediat pentru că primele întâlniri din 2022 fură de neuitat. Cele 5 steluțe pentru Pacienta tăcută (romanul său de debut) le-am acordat AICI. Fecioarele îs DINCOACE.
*** Mult teatru și puțină crimă
Aceasta este povestea unei crime. Sau poate că asta nu-i cu totul adevărat. În miezul ei e o poveste de dragoste, nu-i așa?
Lana Farrar este o vedetă de cinema retrasă din activitate și una dintre femeile faimoase din lume. În fiecare an își invită prietenii apropiați să fugă de vremea urâtă englezească și să petreacă Paștele pe insula ei idilică din Grecia.
Vă spun asta deoarece ați putea crede că știți despre ce e vorba. Probabil ați citit în ziarele de scandal – povestea a făcut senzație, dacă vă aduceți aminte. Avea toate ingredientele necesare: o celebritate, o insulă privată la care vântul nemilos împiedică accesul... și o crimă.
Ne-am trezit izolați acolo peste noapte. Vechile noastre relații de prietenie ascundeau ură și o dorință fierbinte de răzbunare. Ceea ce-a urmat a fost un joc de-a șoarecele și pisica – o bătălie a inteligențelor plină de răsturnări de situație, cu un punct culminant zguduitor. Noaptea s-a sfârșit în violență și moarte.
Cine sunt eu? Numele meu este Elliot Chase, și vă voi spune o poveste cum n-ați mai auzit niciodată.
Nu prea știu cum să scriu despre cartea asta. Abia ce-am gătat-o și mi-s furioasă. N-aș vrea să-i îndepărtez nedrept cititorii. Nu sunt o admiratoare a cărților polițiste. Pe canalul de crime mi-i blocat televizorul nonstop, dar la romane am cu totul alte preferințe. Michaelides m-o lăsat făr de grai cu primul său volum, tot ce va scrie se va raporta la Pacienta tăcută. O misiune imposibilă pare acum a mai atinge acel nivel de suspans și complexitate a poveștii.
Mă strădui să mă-ntorc făr de furie la Furia. Nu-s multe personaje și jumate îs făr de consistență, abia schițate. De e să găsesc un plus scriiturii, acesta ar fi că vinovatul nu-i ales dintre personajele diluate. Atunci chiar m-ar fi apucat toți dracii. Despre Lana și Elliot apar câteva informații în primul citat.
Lana Farrar este retrasă de 10 ani din activitatea cinematografică. E un mister de ce. Avea 40 de ani și era în culmea gloriei. A avut succes de foarte tânără, a primit o nominalizare la Oscar, a fost căsătorită cu un producător de filme la Hollywood, decedat de atac de cord, care i-a dăruit o insulă privată de 80 hectare în Grecia și un copil, Leo. Lara e din California și s-a mutat la Londra.
Elliot Chase e un prieten apropiat al Lanei, pân la proba contrarie și un dramaturg talentat, care la rându-i a avut o relație cu o femeie mult mai în vârstă, acum făr de viață. Este vocea care relatează întâmplările Furiei ș-o face haotic, dar ăsta cică-i un stil care garantează succesul poveștii. Pe motiv de Elliot povestitor dramaturg, volumul nu are capitole, ci acte.
Leo ziceam că-i fiul Lanei. Are 17 ani, nu bea, dar se cam droghează și visează să devină actor. Pentru că Leo are o bonă menajeră să o pomenesc aci și pe Agathi. Pe fișa ei nu mi-am mai notat decât prietenă bună a Lanei, confidentă, are 45 de ani.
Jason e soțul actual al Lanei. Are arme de foc, vânează și-n rest bate vântul în dosarul lui de protagonist.
Kate e actriță, fosta iubită a lui Jason, cam alcoolică de există-n boala asta jumătăți de măsură, prietenă la rându-i a Lanei.
Am uitat de Nikos grădinarul pescar și gata lista personajelor piesei de astăzi. Nikos este de 25 de ani îngrijitor al insulei pe care familia Lanei ajunge de două ori pe an.
Nu-i gata, un personaj ce se vrea important, dar o cam picat ca nuca-n perete de cele câteva ori când e pomenit este Furia, o furtună violentă, cu vânt puternic botezată astfel de bunica menajerei.
Pentru că insula e bântuită și blestemată, știe toată lumea (cum altfel?!), când grupul celor șapte se întrunește pentru sărbătorile pascale, are loc o crimă. Așa-ncepe petrecerea și-n jurul stabilirii vinovatului roiesc întâmplările. Roiesc e un fel de a zice, mai degrabă o alba - neagra la infinit. Uite vinovatul - Te-am păcălit extrem de obositor și plictisitor.
Indiferent de câtă reclamă laudativă mi-o aruncat Google în fața ochilor, e un roman foarte slab. Personajele sunt fluide, lipsite de personalitate, emoție. Prin fapte și dialoguri n-au consistență. Unul e caustic pentru că așa-l etichetează dramaturgul, altul e dus cu pluta, dar nu ai de unde aduna informații pentru propriile concluzii. Furia este gândită ca o piesă de teatru tragică, se și petrece povestea în cadrul unor ruine romane, dar pare că regizorul și actorii sunt amatori.
Dar înainte să vă apucați de pariat cine a făcut‐o, simt că este datoria mea să vă informez că aici nu‐i vorba despre „cine a făcut‐o“. Mulțumită Agathei Christie, știm cu toții cum trebuie să se desfășoare acest soi de poveste: o crimă urmată de o investigație tenace, o rezolvare ingenioasă – și apoi, cu puțin noroc, o întorsătură surprinzătoare la sfârșit. Aici este vorba despre oameni în carne și oase, într‐un loc real. Dimpotrivă, este o poveste despre „de ce a făcut‐o“ – un studiu al caracterului, o examinare a personalităților noastre și a motivelor pentru care facem ceea ce facem.
Despre steluțe
Pe 31 ianuarie am început să ascult cu mare îndoială Furia. Nu-mi plăcea deloc vocea naratorului: prea teatrală, prea crizat și făr de rost afectat. Cum de la începutul anului mi-am propus să nu mai ascult doar voci confortabile, nu era cale de abandon. Speram să pățesc ca și-n cazul altor volume, povestea să fie atât de captivantă încât vocea antipatică să nu mai primeze. Deloc nu fu așa.
Din prima secundă am pariat pe criminalul adevărat. Nu exagerez, de la cele dintâi cuvinte. Și nu pentru că mi-s un detectiv înnăscut ci pentru că am simțit că-i o găselniță pe care autorul ar putea-o folosi. M-o uluit când o fost întrebuințată de Agatha Christie în Asasinarea lui Roger Ackroyd - ACI am povestit cât am bocit când am ajuns la verdict, pentru că nici măcar nu-mi trecuse prin cap vinovatul.
Dar în cazul Furiei dezamăgirea o fost uriașă. Nu m-a prins povestea, niciunul dintre personaje n-o avut nimic de transmis, mi-s tare curioasă cum aș fi primit romanul de-l citeam și nu-l ascultam. Posibil diferit, dar nu cu mult.
Făr de acțiune, făr de umor or suspans, după nouă ore am rămas doar cu rolul interpretat de naratorul antipatic. Poate că nu-i chiar așa puțin.
Aș vrea să întâlnesc cititorul pentru care cartea aceasta o reprezentat mai mult de 2 or 3 steluțe. Eu nu am recunoscut scriitura lui Michaelides decât prin personajul comun celor trei romane ajunse la mine pân acum. Jos, tot mai jos, merg notele către domnul Michaelides.
- Furia de Alex Michaelides, narator George Ioan Hodor, durata 9h41m.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu