Zambetania: SOLAR | IAN McEWAN

Textul cu numărul 1600 pe Zambetania. Deh, doar un număr oarecare.

De ce astă carte

De Crăciun am intrat pentru prima dată după foarte mulți ani, aproape 30, într-un anticariat. Mi-am ales cărțile aproape la întâmplare, după titlu sau autor. Cumva, ceva am făcut bine, căci alegerile s-au dovedit inspirate. Despre Zelenski: chipul unui erou deja am scris, cum am făcut-o și despre Lumea ca literatură a lui Ioan Groșan. Solar l-am ales datorită lui Ian McEwan și prețului. A costat 10 lei.

Astăzi, în librării, deși prețul recomandat de vânzare (RRP) este de 32 de lei, în multe se găsește cu reduceri de 70%.

M-am ramolit de tot, am uitat taman de cea mai frumoasă carte a lui Ian McEwan, Visătorul - nici măcar citită cu cinșpe ani în urmă, ci în 2024. AICI, povestea pe îndelete a splendidului volumul dedicat oamenilor mari și oamenilor mici deopotrivă. Metamorfozele sunt firești, cuvintele sunt simple, orice năzbâtie închipuită este credibilă, e o bucurie lectura aceasta! N-aș zice că-i chiar recomandată tuturor micuților. Autorul său este tatăl unor romane întunecate; asta nu s-o schimbat.

Cea mai frumoasă rămâne Visătorul, pentru că nu am la îndemână Ispășire ca să verific de senzațiile îmi sunt corecte și nici arhiva nu mă ajută.

*** Mult amor și mai multă fizică

În adolescență am citit Grădina de ciment și, deși nu-mi mai amintesc foarte multe despre ea, n-am uitat că a fost o lectură șocantă. Pe acest criteriu tot caut cărțile scriitorului. Câini negri, următoarea întâlnire, din 2019, nu m-a convins la nivelul Grădinii de ciment, dar nici nu m-a determinat să-l abandonez, deși am alintat-o ca fiind cea mai trudită lectură a anului - AICI povestea pe larg.

Îmi reamintește arhiva că am mai citit și Durabila iubire - AICI povestea, în 2015. Recitind, mi-am amintit oarecum întâmplările și mi-a atras atenția că am judecat cartea cam prin aceiași ochi: În momentul parcurgerii rândurilor însă m-a fascinat cât de fragile sunt și cele mai trainice relații, cât de ușor se trece de la te iubesc! la să te ia naiba!, de la ei, la ea și el. E interesantă legătura aceasta între omul de știință, rațional, urâțel și femeia visătoare, fotomodel, deloc prostuță.

Pe parcursul lecturii Solarului am avut un puternic sentiment de deja-vu. Parcă mai citisem pe subiectul cercetătorului necinstit, parcă era o crimă de pe televizor, parcă nu semăna cu nimic și semăna cu toate. A fost foarte, foarte ciudată senzația.

În februarie 2005, Ian McEwan este invitat într-o excursie la Spitsbergen, una dintre cele mai nordice zone locuite permanent, cu peisaje spectaculoase, dar și condiții extreme - acest roman își are începuturile pe un fiord înghețat. Având în vedere că a fost publicat în 2010, e limpede câtă muncă de documentare a necesitat.

Ca-n toate scrierile lui Ian McEwan, planurile se intersectează nebunește: trecutul prezent, prezentul trecut se diluează unul într-altul la infinit, pân te fac cu capul. De-ar fi doar atât, ce simplu ar fi! Dar se adaugă, pe palierele alea de când înainte, când înapoi, tone de fizică, climă, energie regenerabilă, inginerie, încălzire globală, matematică în teorii, experimente, calcule. Brr!

Ce-i atât de complicat? Păi avem un fizician laureat cu Nobel, chiar pentru o formulă de completare a uneia dintre teoriile lui Einstein - firește că n-am reținut care dintre ele. Premiul este pentru fuziunea Beard-Einstein. Geniul se numește Michael Beard. Acțiunea se desfășoară pe vreo nouă ani (2000-2009) și Michael are în jur de 60 de ani. Este născut în 1947.

Nu este premiat de Academia Regală de Științe a Suediei în zilele noastre, ci-n urmă cu vreo două decenii. De atunci trăiește profesional de pe urma reputației sale: participă la conferințe în întreaga lume (contra unor sume mari de bani), își împrumută numele și titlul diverselor instituții de știință, bașca acum conduce o organizație guvernamentală în căutarea soluțiilor împotriva încălzirii globale.

Ce cuprinde dosarul pe care scrie Planeta în pericol? Nimic din ceea ce ne este străin: creșterile de temperatură asociate cu dublarea cantității de dioxid de carbon față de standardele preindustriale, ghețarii care se topesc, deșerturile care se extind, dispariția recifurilor de corali, creșterea nivelului mării. Soluția de cercetat? Energia solară fotovoltaică. Cam acesta este scenariul celor opt-nouă ani despre care pomeneam: găsirea și implementarea soluției salvatoare pentru omenire de către echipa condusă de Michael Beard.

Dacă aș crede în Dumnezeu, aș spune că ăsta e cel mai mare dar pe care ni l-a oferit. Din moment ce nu cred, voi spune că legile fizicii sunt nemaipomenit de generoase! Mai puțin de o oră din toată lumina solară ce cade pe pământ ar satisface nevoile lumii întregi pentru un an. O fracțiune din deșerturile noastre încinse de soare ar putea să ne alimenteze civilizația. Nimeni nu poate lua în proprietate lumina soarelui, nimeni nu o poate privatiza sau naționaliza. În curând, toată lumea o va recolta, de pe acoperișuri, din vârful catargelor, de pe ghiozdanele copiilor.

Ai zice că nu-i loc de viață personală printre atâtea performanțe profesionale. Greșit! Este foarte mult loc. Michael este deja la a cincea căsătorie, iar la amante nu le-am reținut numărul. Parcă fură, la un moment dat, vreo 14 - exact câte cărți am citit eu în ianuarie. Și nici premiul ăsta, de Nobel zic, nu vine doar cu succese, pare-se: Premiul său, care pe jumătate îi binecuvântase, pe jumătate îi ruinase viața.

Patrice era de departe cea mai frumoasă dintre toate nevestele sale sau, mai degrabă, era, cu părul ei blond și fața ascuțită, așa cum i se părea lui acum, singura nevastă frumoasă pe care o avusese vreodată. Celelalte patru rataseră frumusețea la milimetru - un nas prea subțire, o gură prea lătăreață, o bărbie sau o frunte ușor teșite sau cu mici imperfecțiuni -, fapt care le făcea atrăgătoare, pe aceste neveste oarecum inferioare, numai dintr-o singură perspectivă, printr-un efort al voinței sau imaginației ori pentru că dorința în sine putea fi amăgitoare.

Este delicios jocul acesta în oglindă: vine apocalipsa, nu există încă soluții pentru limitarea încălzirii globale, iar la nivel de individ boala, înșelatul, furtul, crima - toate prevestesc un sfârșit predeterminat. În același timp, este și foarte trist: chiar când sfârșitul omenirii bate la ușă, preocupările oamenilor rămân tot lumești: hai să divorțăm, hai să ne judecăm, tu ești prost, ptiu!

De n-ar fi fost atât de multe detalii scorțoase (c-așa-s științele exacte), ar fi fost o lectură savuroasă. Cine ar putea crede că încălzirea globală - amanta numărul trei - cancerul - amantul numărul doi - nevasta numărul cinci - crima - furtul intelectual - lipsa emoțiilor - obezitatea ca traumă - genialitatea - sarcasmul - umorul nebun încap toate în aceeași carte de buzunar? Eu nici într-un caz.

Parcă am adunat la final de ianuarie toate lecturile lunii într-un singur volum: Agatha Christie cu Și din zece n-a mai rămas niciunul, America văzută prin ochiul critic și afectuos al lui Isabel Allende, cronicile Simonei Șora scrise într-o limbă română străină mie și, mai ales, amintirile lui Ioan Groșan și Anthony Hopkins, descrise cu un umor de-ți dă uneori fiori pe șira spinării. N-am găsit corespondent, în comparația mea ușor exagerată, pentru imaginea puternică a lui Michael Beard. Poate doar Stephen King să-și mai iubească atât de mult personajele negative.

Michael Beard mi-a amintit de un muncitor de pe unul dintre șantierele noastre, nea F. Nu-mi amintesc câtă carte avea, nici funcția, dar n-am uitat succesul pe care-l avea la femei. Sigur că se și lăuda și inventa, dar nici realitatea nu se lăsa mult mai prejos. Un bărbat trecut binișor de prima tinerețe, chiar și de a doua, cu un cap și un păr foarte mari, dolofănel, făr de situație materială, doar din vorbe și șarm, prindea la tinerele exact ca mierea la furnici. Avea nevastă, nu-mi amintesc dacă avea copii, avea amantă oficială și câteva alte iubiri mai dosite.

...lui Beard îi era imposibil să renunțe la obiceiul de-o viață întreagă de a liniști spiritele feminine cu surpriza îngropate în hârtie de împachetat. Fără cadou, era ca și cum ar fi venit în pielea goală, expus unor pretenții aspre, de neprevăzut, incapabil să-și răscumpere absența, cerându-i-se să se exercite inconfortabil în dimensiune personală, obligat să-și ia angajamente.

Michael Bird nu-i muritor de foame, dar nu în asta-i constă atracția pentru sexul opus. Trăiește mult în capul lui - așa or fi toate geniile, poate că nu toate obsedate sexual - este dezordonat, lipsit de înțelegere, rece, mediocru, greu de pierdut în necazurile vieții, spumos, leneș, documentat, manipulator, purtător al traumelor generațiilor anterioare.

Pe la începutul căsniciei lor, din motive rămase personale, Angela încetase să-l mai iubească. Trăia numai pentru fiul ei, iar moștenirea pe care i-o lăsa în cele din urmă era lipsită de orice dubiu: avea să devină un grăsan, tânjind neostoit după atenția femeilor frumoase care se pricepeau să gătească.

Despre steluțe

Mi-a plăcut mult personajul detestabil. Foarte mult. Însă a fost o lectură chinuită, aproape buchisită. Mi-am dorit mult să-i pricep teoriile, dar îmi fu imposibil. Probabil este singura carte care a primit vreodată trei steluțe și nu o voi uita prea curând. Parcă ar fi meritat patru steluțe pline, îmi zic cu mintea omului care înțelege câtă documentare cuprinde, dar cu inima de cititor îmi justific: nu a fost o lucrare de doctorat și nici una de popularizare a științei.

Pe 31 ianuarie, m-am trezit de la trei jumate noaptea, ca să fiu sigură că o termin și o cuprind în recordul lunii. Mai aveam încă un volum aflat în aceeași situație (memoriile lui Anthony Hopkins), deci multă treabă în ceasul 24. A fost cartea cu numărul 13 și, din multe puncte de vedere pe care la jurizare am decis să le ignor, a fost o bucurie. De-aș fi avut puterea de a citi doar despre viața personală a omului de știință, n-aș fi stat pe gânduri. A nimerit Solar în tură cu Teleșpan, pe care-l citesc greu. Curat ghinion, căci de s-ar fi sincronizat cu lecturi mai ușoare, sigur alta mi-ar fi fost receptarea.

Din fericire, există foarte multe romane publicate de Ian McEwan de cercetat și de lămurit ulterior. Sper să nu uit pân atunci că nu scrie povești de citit în maratoane și că-i musai de disponibilitate pentru a și primi ceea ce un scriitor atât de complex oferă.