Crăciuniţă. Examen. Virtual Hug

Am mai avut  tremurături şi nesomn cu alte câteva scrisori ce le-am dorit surpriză, declaraţie de draguri or chiar teiubescuri, dar asta de amu îi una paralizantă pentru deştele şi simţurile mele. Există în viaţa mea oameni dumnezei. Care-mi ascultă toate rugile, chiar mofturile, care-mi ghidează paşii, care-mi sunt aproape deşi nu i-am întâlnit real niciodată, pe care de nu-i contactez cu lunile tot e ca şi când n-am lipsit niciodată, pe care-i am în familia mea reală ca membri cu drepturi depline. Un astfel de om este Lissa. Pentru cei mai mulţi  dintre cei care se joacă cu pasta de zahăr Lissa e dumnezeul torturilor. Şi pentru mine.

Pentru că am o căruţă de emoţii când destăinui povestea noastră, cer îngăduinţă pentru multele vorbe.

 De nu era Lissa atât de generoasă, de răbdătoare cu nedumeririle mele, de caldă şi entuziastă la primele mele făuriri dulci, eu astăzi n-aş fi aflat cât de multă împlinire  poate aduce această pasiune. Acum când lumea aceasta este atât de populată, nu ca-n 2007-2008, mie îmi este mult mai greu să-mi aflu răspunsuri. Am zeci de întrebări la care aştept lămuriri ce nu vor fi date nicicând. 

Prin 2009 îi arătam doamnei A., cu tutorialul Lissei în faţă, cât de uşor se fac trandafirii:
- Fata asta e proastă?! Cum să ofere informaţiile astea gratis?!

Atunci am rămas făr de grai, nici nu-mi trecuse prin cap aşa bazaconie.

Când în 2011 am plătit 200 de euro, doar ca să văd cum se lucrează la nivel profesionist şi apoi G. alţi 30 ca să citesc pe un CD despre începutul şi sfârşitul trebii ăsteia complicate am cam priceput care fu revolta doamnei A, fumeie de afaceri prin toate genele ei.

Să răspund amu de ce o iubesc pe Lissa e ca şi cum ar trebui să motivez de ce mi-am adorat profesorii, or de ce iubesc lumina. 

Fie de o întreb cum se face un ceva spectaculos de pe un tort ce-l publică, fie de doar îi scriu că aş face ceva ce habar n-am, dar sigur ştie ea or  plusez cu "Lissa,  am văzut un tort cu Tom şi Jerry pozat într-o grădină , ai idee unde l-am văzut?!", draga de ea îmi răspunde conştiincios cu detalii multe, poze, linkuri neutînd niciodată să-mi trimită gândurile ei pentru omul meu drag ce-l aniversez c-un tort pentru care am început atacul întrebăcios cu multe săptămâni în urmă. Căci eu aşa lucrez: Lissa, vreau să fac pentru tata în mai, un tort butoi, amu suntem în februarie, da-i urgent tare să aflu cum îl fac bombat". Eu până în mai trec de la butoi la electrician şi înapoi, ea-mi face dosar la toate problemele mele închipuite, io dispar o vreme, şi-n mai citesc "La mulţi ani tatălui tău Maria, cum a ieşit tortul?!" or c-o zi înainte de examen "Baftă!" deşi o anunţasem cu multe zile înainte de el şi d'astea de pe mine mă topesc sub mult drag.

Amu,  de când am mai crescut,  n-o mai deranjez pentru toate năzbâtiile ce mi le imaginez înfăptuibile dar tot îi trimit câte un mesaj cu subiectul "Lissa, ardeeeeeeeeeee!".

Blogul Lissei este pentru mine lecţie. De la truda ce ştiu c-o ascunde fiecare tutorial cu pasta de zahăr, eu în 3 ani n-am fost în stare de niciunu complet,  până la zecile de răspunsuri din care să afli sute de informaţii. Nu urmăresc multe bloguri, dar n-aş şti să mai dau încă un aşa exemplu.

Şi când Lissa munceşti 10, 15 ore la un tort cu postare şi vine Măria Sa Anonimul şi îţi atrage atenţia că virgula ta e prea spre stânga şi nu te iau toţi dracii ăia mari, dar ţi-i tot mai greu să te împotriveşti generos şi cald şi politicos, atunci îţi înţeleg abandonul. 

Ba chiar îmi spuneai zilele trecute că amu nu doar de scăpările cele fireşti se prind scandalagii, ci de reţete din caietul propriu şi personal care-s sub drepturi de autor virtuale. Mă doare amărăciunea ce ţi-o nasc toate comentariile cele şi mă întristează cumplit că toate gândurile bune ce vin de la noi ceilalţi nu mai ţin balanţa-n echilibru.

De până amu am ţinut secretă zambetania mea, îi doar pentru că nu-s deplin mulţumită de ce meşteresc p' aci. Mă bucur că m-o forţat Crisa cu provocarea ei să ţi-o dezvălui înainte de pensie. Bine ai venit, lady L.! De nu te descurci pe aci, nici io nu reuşesc asta, urmăreşte doar covorul roşu, pentru tine l-am aşternut. 

Lissssssssssa, îs cofetar cu diplomă! Iaca tortul de la examen! Ăl mai curat tort al anilor ăstora, ăl mai făr de pliuri, petice, împopoţonări şi alte amprente d' astea personale. 

Am pornit de la cele 2 tutoriale ale Lissei pentru Poinsettia. Modificarea mea fu că am  folosit ca tipar pentru petale şi frunze o crăciuniţă reală. Am decupat 3 petale de mărimi diferite, am aşezat folie, am întins fondantul Odense roşu cu sucitorul, am decupat cu foarfecul.  Identic frunzele. Toate le-am vopsit cu colorant gel diluat cu apă. Nu ştiu de ăsta fu motivu', da' pictatele s-o uscat instant, nu ca atunci când foloseam vodca şi nu se uscau cu săptămâna.

E ciocolatosul Lissei în combinaţie cu blat Kinder. Intraţi la ea să vedeţi cum arată o secţiune perfectă de cremă şi blat identic egale. La mine-n cratiţa de asamblare nu m-am priceput mai perfect de atât.

Trebea aşezată pe mijlocul tortului, dar îmi fu teamă că-n faţa comisiei nu voi fi în stare să-l feliez şi s-o trezi vrunu cu vro bucată de sârmă-n farfurie ca să aibă ce examina.

Crăciuniţa mea cea dulce lângă cea maltratată în scopuri de asigurat succesuri examinoase.

Lili, te-mbrăţişez cu recunoştinţa şi dragostea pe care cuvintele mele au fost neputincioase în a le  zugrăvi, îţi doresc un ăst an mai bun ca ăi de fură, ţi-aş gândi a recupera din bucuria cu care ai construit blogul, dar aş fi egoistă, fie să se întâmple şi să vină sănătate multă pentru tine şi ai tăi, restul îs detalii! Mă înclin întru mulţi ani!

Vitual Hug este provocarea lansată de Crisa şi găzduită luna aceasta de Lili.