Leapşa despre cărţi

      Am regăsit  la Zu o leapşă ce o circulat printre bloguri anu' trecut.  Or una foarte asemănătoare, de nu-i taman asta.
M-am agăţat şi io de ea, făr să mă lepşuiască nimeni, doar pentru că a mea Crisa m-o nominalizat  să scriu un top 10 cărţi citite în 2013.  Misiune complicată, nu aşa de azi pe azi.
Fu grozav să răspund celor unşpe întrebări !

1. Prima amintire cu mine citind

    Poate că aveam 7 ani, or doar 6, că nu mai ţiu minte.

Era o carte mare, avea coperţi cartonate lucioase, movo-negricioase, ce ascundeau povestea celor 3 muşchetari  şi atârna vro 3 kile.  Pe ea buchiseam zi lumină. Mi-o dăruise nana Maria la aniversat 6 or 7 ani că nu mai ţiu minte. Bunicu' mă ameninţa c-o să orbesc de nu iau pauze de respirat. Am dăruit-o pentru biblioteca şcolii împreună cu alte 2 cărţi mari, copertate lucios. Una subţire c-o zgripţuroaică, nu-mi mai amintesc povestea, poate Hansel şi Gretel, poate că nu  şi una cu cei 3 purcelusi, tot grea tare, avea o căsuţă în fundal verde pe prima copertă.  Toată adolescenţa am regretat pachetul ăla, al celor mai drag răsfoite cărţi. 

2. Prima carte pe care am citit-o şi recitit-o

      N-o fi prima, amu îmi amintesc că la o serbare de la gradiniţă  am primit o carte, parcă Mariuca se numea, era despre Ecaterina Teodoroiu, dar cu siguranţă nu e cartea pe care am recitit-o pân la rufoşenie. Aceea este  Cuore, inima de copil.  Am cumparat-o anul acesta pentru fetiţa căreia i-am dăruit cutia de pantofi, dar n-am îndrăznit s-o mai răsfoiesc.

Oricum, de-as fi amu în camera copilăriei şi pe langa  vitrina cu cărţi (n-am avut niciodată o bibliotecă, ci doar vitrina de pahare a mamei căreia i-am înlăturat geamurile din faţă) altele mi-ar fi gândurile  de spovadă. 
   Am fost un copil norocos. Restaurantul cu autoservire din gara nod important de  cale ferată unde era mama vânzătoare avea un chioşc de cărţi.  Eu mă ascundeam printre consumatorii cei mulţi ai locului şi îmi făceam liste cu cărţile de pe rafturi.  Posibil că le alegeam doar după copertă, ce alt criteriu?!  Apoi, mergeam la mama şi-i dădeam lista drept cea pe care "ne-o cere tovarăşa la şcoală". Năcazul ăl mare era când tanti Geta, vânzătoarea de  cărţi,  rostea aspru “ăştia-s nebuni, cum să ceară aşa carte de la un copil?!”. Tot ghinion era când vorbele-i erau “o am eu acasa, i-o împrumut!” . Or  tanti Geta avea  o biblotecă cu fişe în care trecea cărţile ce ajungeau în ghiozdanul meu, de fişa era lungă noi împrumuturi nu mai primeam pân la restituiri, era treabă complicată! De cele mai multe ori mă lecuiam stins “o zis tovarăşa că nu-s toate obligatorii”.

3. O carte pe care fiecare copil ar trebui să o citească

      Nu ştiu a spune. Eu am iubit Cireşarii, colecţia Jules Verne şi a Poveştilor nemuritoare, Cutezătorii. Eram în primul an de liceu, ascultam programul de sâmbătă noaptea de la Radio România Tineret ( parcă se numea Radiodiscoteca în blue jeans)  şi tot reciteam Povestile de aur ale lui Nicolae Batzaria.

Apoi,  Aventurile lui Tom Sawer şi Aventurile lui Huckleberry Finn de care amu uitasem complet.

4. Locul meu preferat de citit

    În tren. Din anii, mulţi, în care am făcut naveta cu trenul mi-o rămas bucuria de a citi în zgomot de roţi, fluiere şi zumzet şi fum şi mirosuri grele.

    În natură. Din anii, mulţi, în care vacanţele erau pe dealuri şi prin grădini, mi-o rămas bucuria de a citi sub umbre de copaci, prispe de lut, leagăne cu scânduri şubrede, acoperişuri cu ţigle încinse. Vara trecută am citit la Buna, într-un vişin olecuţă de Murakami, iară-n toamnă, cu Dănuţ, sub nucul de la Oreavu tot un fel de Murakami junior fumeie Ruth Ozeki.

   În pat. La trezire şi-n adormire. Cu lampa cea nemeşterită aţos încă .

   Nu poci citi pe wc, în cadă,  la birou cu poziţia şcolarească cea corectă.

   Citesc încă pe stradă, în autobuz, la masa când mănânc, dar tot mai rar.

   Tre să simt cartea, s-o ating, s-o-ntorc, s-o cad, nu poci citi electronicele.

5. Accesorii obligatorii în timpul lecturii

Cartea şi cheful. Uneori toana asta chef  îi chiar mai importantă decât cartea.

6. Numărul cărţilor de pe lista mea de lecturi viitoare

Listă n-am! Pe noptieră şed 5 cărţi începute anul trecut. În geantă e  Copiii fiarei cumparată ieri doar pentru că am zarit-o pe un raft când traversam în căutarea unei căni de ceai cadou. Şi Kafka-ul lui Murakami  care e cel dintâi  la căutări de vro 2 ani.

La care se adaugă jumate din colecţia Cotidianul cărată în casa cea nouă plus vro 10 aduse de la mama spre recitire.

7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o

Cumpărata de ieri am zis-o. Înaintea ei n-am habar. Probabil Vălul pictat. Ultima primită e În noapte, darul murakaiam de la Dănuţ pentru Maria 35.

8. O carte care mi-a schimbat viaţa într-un fel

Schimbat viaţa n-o fi fost.  Dar, să le port în gânduri multe zile şi nopţi îs vro câteva.

Manuscrisul lui Cortazar l-am recitit în toate momentele crâncene pân l-am dăruit Crisei.

Sven Hassel l-am devorat în ultimii ani de liceu până mult după începerea facultăţii.

Murakami,  de la prima carte citită-n  2011, m-o fermecat. 

Jurnalul Oanei Pellea m-o răvăşit, convorbirile jurnal ale lui Octavian Paler mi-s linişte. 

Cărţile legionare ale bunicului m-au schilodit şi golit în zeci de furii, neputinţe, nepriceperi.

9. O carte care îmi place dar care pare să nu placă nimănui

Oscar si Tanti Roz  o fost pentru mine iluminare. Asta  trebe trecută la alea de m-o lovit în inimă. Nu pare să nu placă nimănui,  ci doar s-o-ntâmplat să nu fie pe gustul prietenilor cărora le-am dăruit-o cu mult drag. Oi, ce m-o durut!

10. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare să o iubească

Nu citesc nimic din  ce pare a fi la modă.  Nu-i un principiu, aşa se întâmplă întâmplător.

11. O carte care mă intimidează

Intimidat nu. Sunt cărţi pe care le citesc foarte greu.  Oricât de greu le citesc, mă încăpăţânez să ajung la ultimul cuvânt. Chiar de asta poate dura 1 an. Mi s-o-ntâmplat, drept e că de puţine ori, un început poticnit să aibă un sfârşit minunat!

12. Trei dintre scriitorii mei preferaţi

N-am veşnici. Azi îmi place o carte mult, mai caut una. Manuscrisul lui Cortazar l-am adorat. A doua carte Un oarecare Lucas nu mi-o mai transmis nimic. Oricum, foarte rar reţin nume de autori, titluri de cărţi. În mine rămâne o poveste or ba.

Pădurea norvegiană m-o copleşit, următoarele Murakami au fost mult peste ea, abia a zecea, În noapte,  m-o mai potolit în fanatism murakaiam.

Iubesc scrierile lui Cristian Tudor Popescu. Romanele nu mi-s pe suflet.

Dacă e să găsesc o intersecţie a ăstora toate de le zisei şi par ghiveci, atunci povestea e cheia lor comună. Iubesc poveştile! Visez poveşti, trăiesc printre poveşti şi într-o poveste, mi se nasc dureros şi-mi mor zâmbet, totul pare a fi o poveste, dar mie mi-s suflet cele de-ncep după graniţele lui pare.

O-nsărcinez pe Crisa şi blogu neculinar să poarte mai departe leapşa aceasta minunată.