vineri, 30 martie 2018

NUCI UMPLUTE CU CREMĂ DE CIOCOLATĂ


Aveam nevoie de vro 7, 8 dulcegării pentru darurile de Paște. Primele alese au fost nucile cu cremă caramel , ASTEA, rețeta din 2014. Am început lista cu ele, nu doar pentru că sunt delicioase, ci mai ales pentru că pot fi pregătite cu multe zile înainte de consum. După ce am copt vro 100 de coji, am văzut că mai am caramelul într-o altă combinație.   Căutam o cremă care să-l substituie cu succes. Google m-o trimis la Savori urbane, ACI, drept care m-am sucit și cu aluatul. 
  • Blogul Oanei Igrețiu este pentru mine cel dintâi pe care-l cercetez, indiferent că-s în căutare de rețete sărate or m-am împotmolit în laborator la vro cremă. 
Rezultatul final aproape că mi-o întrecut toate așteptările. Mă gândeam că-s niște nuci cu o altă cremă și asta-i tot. Aroma de lămâie din aluat și cea mai ciocolatoasă dintre creme sunt de 5 steluțe. Ceea ce prima variantă are cu plus se referă la frăgezime. Poate pentru că umpleam cojile cu caramelul fierbinte și ciocolatoasa fu rece, dar nici după câteva zile nu au fost mult mai fragede. A nu se înțelege că-s uscate, căci nu-s.

ALUATUL pentru cojile de nuci (80 de bucăți, deci 40 de nuci după umplere):

  • 300 grame făină
  • 80 grame zahăr pudră
  • 1 gălbenuș
  • 50 grame untură (90 g untură, zice sursa, pentru cazul în care nu se folosește unt)
  • 60 grame unt cu minim 80% grăsime (130 g dacă nu se folosește deloc untură)
  • 3 linguri apă rece
  • 3 linguri zeamă de lămâie
  • un praf de sare
  • vanilie
  • coajă rasă de lămâie
FACEREA cojilor de nuci:




  1. Untul rece, tăiat cubulețe, se amestecă cu untura, tot rece, zahărul, sarea și făina. Se obține o compoziție nisipoasă.
  2. Se adaugă gălbenușul,  vanilia, coaja de lămâie. Se frământă scurt ca toate aluaturile fragede.
  3. Se adaugă treptat zeama de lămâie și apa. Oana atrage atenția că poate nu va fi nevoie de toată apa pentru a obține un aluat compact. La mine fu nevoie de cele 3 linguri.
  4. Aluatul obținut l-am înfoliat și  lăsat 30 de minute la frigider. 
  5. După ce a stat la rece, am tăiat bucățele de 7 grame pe care le-am rotunjit și apoi modelat sub formă de ghindă. Deși se coceau făr de margini și biluțe, mi-a plăcut ideea aceasta cu ovaluri.  
  6. Eu le coc câte 30-40 de secunde la foc mediu. În rețeta originală sunt alți timpi și alte trepte.  Pentru prima dată, a fost nevoie la primele ture să ung forma cu ulei, altfel se rupeau lipindu-se cojile. 


CREMA DE CIOCOLATĂ pentru umplerea cojilor:

  • 2 ouă
  • 100 grame zahăr pudră
  • 100 grame ciocolată amăruie (Oana recomandă minim 45% cacao, eu am avut Ecuador 70%)
  • un praf de sare
  • vanilie
  • 150 grame unt cu minim 80% grăsime
  • 15 grame cacao (nu le-am mai folosit tocmai pentru proporția mare din ciocolată)
FACEREA cremei:

  1. Toate ingredientele, făr de unt și ciocolată, se țin pe baie de aburi până ajung la 80 de grade, zicea rețeta. Le pregătesc direct pe foc, ca în laborator, când se îngroașă, după primele clocote, le strecor peste ciocolata rasă pe răzătoarea mică. Și cât sunt pe foc, și înainte, și după, le amestec continuu cu telul pară. Se topește repede și integral ciocolata răzărită, dar poate fi lăsată și bucățele.
  2. Eu bat crema cu mixerul când compoziția de  ciocolată este călduță și untul moale. Dacă untul e mai mult tare, îl pun câteva secunde pe foc. De la Oana am învățat că nu există cremă de unt care să rămână tăiată. Orice cremă distrusă își revine de este mixată la viteză mare, uneori durează 15 minute, dar tăiată nu rămâne.
  3. Nu i-am mai adăugat nicio aromă, romul era indicat și nici nuci mărunțite or firimituri din marginile de coji. Este o cremă pe care o voi folosi adesea, este delicioasă, mă bucur c-am descoperit-o. 

UMPLEREA cojilor de nuci coapte cu crema de ciocolată:
  1. Cu o linguriță am umplut toate jumătățile și le-am unit câte două.
  2. Erau tăvălite cu zahăr pudră pe blogul Savorilor, mie îmi plac mult nude

În loc de încheiere, poate cea mai frumoasă dintre fotografiile pe care mi le-a reușit B. pentru Zambetania. Toate celelalte, cu tăieturi și centrări anapoda, umbre, lumini, sunt ALE MELE.  ale mele. 


5 comentarii:

  1. M-ai facut curioasa :D Pentru ca am timp maine, poate fac si eu o tura si revin cu pareri post degustare :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mine-n casă au avut deja mare succes, mă pregătesc pentru următoarele case :)

      Ștergere
  2. Aceasta este si reteta mamei,eu nu prea o folosesc la torturi pt ca imi ,,fug,, blaturile.in rest e f buna la gust.Torina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O foloseam la început la torturi, am renunțat că nu s-au mai comandat. Cred că am să umplu și niște foi cu ea.

      Ștergere
    2. Am uitat să-ți spun: crema o ții puțin pe aburi, se înmoaie și foarte ușor o întinzi pe blat apoi.

      Ștergere