- Se întâmplă adesea ca o imagine zărită-n grabă, un cuvânt abia auzit, o emoție care nu-mi aparține, să mă bântuie zile-n șir. Am decis să mă apăr de astfel de năluci inventându-le povești cu harul meu de cofetar-contabil, nu cu altul.
În toate diminețile trec pe lângă o curte în care se află un coteț de câine asemănător cu locuința cea mare a stăpânilor din cărămizi roșii. Inclusiv gardul este copia la scară mai mică, din fier forjat negru. Câinele, pare o ea, are curtea plină cu jucării de pluș. Când trec pe trotuarul său, îl văd de la un capăt cum se hodinește tolănit pe lângă casă. Întâi ridică nasul, apoi capul, în final e tot în picioare pentru ca în fracțiune de clipă să ajungă la gard. Are culoarea pandișpanului copt, nu l-am văzut niciodată murdar și cât durează traseul meu pe lângă el, poate 15 secunde, își scoate capul de câteva ori prin spațiile de la gard ca să-l mângâi. În diminețile în care porțile sunt larg deschise, pentru că abia ce o ieșit o mașină pe acolo, trece pe lângă ele, făr să iasă, tot prin gard vine la alintat. Și oricât de mare mi-ar fi graba, mă opresc să-l ating și să-i vorbesc. Și oricât de mare i-ar fi graba lui B., mă opresc să-l ating pe Pandișpan și să-i vorbesc.
În toate trecerile am emoții: dacă nu mai vine, dacă mă ignoră, dacă nu-i mai simt freamătul de drag și nerăbdare.
În toate trecerile am emoții: dacă nu mai vine, dacă mă ignoră, dacă nu-i mai simt freamătul de drag și nerăbdare.
De vro săptămână, Pandișpan nu a mai apărut pentru drăgălit. Am presupus că din cauza frigului stăpânii l-au mutat departe de drumul meu. Apoi am observat, din autobuz, cărămizile cotețului dărâmat. Într-una dintre zile, pe când era poarta deschisă pentru mașini, am întrebat unul dintre stăpâni:
- Ce s-a întâmplat cu posesorul jucăriilor de pluș? Nu l-am mai văzut deloc de câteva zile.
- ?!
- Cățelul de culoarea grâului copt care ședea sub măsuța aceea de la colțul casei, de-mi imaginam în toate zilele că-și lasă cafeaua neterminată pentru mine.
- ?!
- Serios! Câinele, ce-i cu el?
- Nu avem câine, nu am avut niciodată!
Mă îndepărtez năucă. Pe-nserat analizez iară curtea. Cărămizile cotețului dărâmat au dispărut, în locul jucăriilor de pluș au apărut iepurași din ipsos. Măsuța albă cu vopsea sărită e în același loc. Sub ea nu mai șede nimeni.
- B., am vorbit cu stăpânul lui Pandișpan...
- Pandișpan, ce nume simpatic, pariez că l-ai inventat!
______________
Din arhiva seriei:
Daca este prea frumos, atunci nu exista :D
RăspundețiȘtergereDacă este prea frumos, atunci se termină repede :)
Ștergere