Zambetania: MEMORII DIN BIBLIOTECA IDEALĂ

Astăzi la paradă se adaugă o carte de doar trei steluțe, care-mi va rămâne-n minte multă vreme după ce unele dintre cele de cinci steluțe mi se vor fi șters...

De ce astă carte

Iară un titlu extras la-ntâmplare din anticariat. Deși pare că toată ziua ajung pe acolo, în fapt am fost de trei ori și m-am căpătat cu vreo douăzeci de volume.

Am ales Memorii din biblioteca ideală în primul rând datorită titlului (memoriile sunt viața mea) și mai apoi pentru că e scrisă de un autor român în carne și oase, nu oale și ulcele prin cimitire. Mi-s mare fan al literaturii române contemporane. Încă mă uluiește fiecare nou scriitor pe care-l descopăr. Ce trist că se publică scriitură valoroasă și eu nici măcar numele autorilor nu le-am întâlnit până acum.

De răsfoiam puțin cartea, de-i citeam cele câteva rânduri de pe ultima copertă și, mai ales, dacă-i aplicam testul paginii 99, nu cumpăram în veci volumul acesta. Fie el și redus de la 26 de lei la 10 lei.

*** Matematica, dragostea lui

Mă amuz amintindu-mi c-am dat cu lectura asta din lac în puț. La-nceput de martie, disperată că nu reușesc să termin romanul lui Teleșpan, m-am aruncat cu speranță asupra Memoriilor. De la primele rânduri mi-am dat seama c-am ajuns iară la un volum imposibil de citit, dar mi-am propus ca-n 2026 să nu mai cedez de bună voie și nesilită de nimeni în fața niciunei scriituri, oricât de imposibile. Noptiera mi-i plină cu unele ce adună praf încă de prin 2023, 2024.

Dacă-n Seinfeld și sora lui Nobokov, Simona Șora m-o făcut KO cu Literatura, o venit, iată, rândul lui Bogdan Suceavă să mă-nfrângă și cu Matematica. Să mai merg pe la anticariat... sigur există și Istorie, și Geografie, pe care să nu le poci înghite...

Memorii din biblioteca ideală s-a scris, practic, între 2006 și 2013. Am tot adăugat eseuri lângă eseuri, am simțit că lucrurile se leagă, iar de la începutul anului 2012 am început să elaborez acel plan care mi-a permis trasarea unei istorii a unor idei fundamentale în geometrie.

Ca să descriu pe foarte scurt volumul de astăzi, este suficient să notez câteva date biografice: Bogdan Suceavă este doctor în matematică și predă la California State University cursuri de geometrie diferențiată, fundamentele geometriei și topologie. Cel puțin în 2013, când a apărut cartea, asta profesa. Autor de articole de matematică și de istorie a matematicii, a publicat și proză (nuvele, romane), dar și eseuri pentru care a primit multe distincții literare.

AI, ce înseamnă topologie? Este o ramură a matematicii care studiază proprietățile formelor care nu se schimbă atunci când le deformăm prin întindere sau îndoire, atâta timp cât nu le rupem și nu le lipim. Pentru un topolog, o gogoașă cu gaură și o cană de cafea cu toartă sunt identice. Aha, exemplul ăsta putea fi dat și de Bogdan Suceavă!

...practic am crescut scriind literatură, citind literatură și, în același timp, făcând și matematică și pentru mine dualitatea aceasta a fost naturală. Și nu cred că sunt singurul care s-a format așa. Mulți adolescenți din anii ’80 au crescut instruiți și în matematică și în literatură. Nu e nimic neobișnuit să te formezi așa. Doar că eu am continuat să fac asta foarte multă vreme. Și, la un moment dat, am avut suficientă experiență, încât să urmez anumite proiecte și să termin un roman, și apoi l-am terminat și pe al doilea. Și, în timpul ăsta, mergeam și la școală. În continuare lucrez cu studenții mei, fac matematică, am proiecte de cercetare, îmi predau cursurile și, în timpul vacanțelor de vară sau iarna, îmi termin proiectele literare. (Sursa)

Nu mi-o trecut prin cap să întocmesc o statistică, aș fi tare curioasă care ar fi raportul matematică/literatură în memorii. Ele se întrepătrund continuu, dar așa, la prima impresie, geometria are câștig de cauză. Or poate doar pentru că eu nu am priceput pasajele respective, să le acord o contribuție pe care nu o au cu adevărat.

Avem așadar în geometria triunghiului istoria unui trib pe cale de dispariție. Te poți apropia de el cu interes și dragoste. Pentru mine, experiența mea a depins de acest fel de a face matematică: pe aici am intrat într-un teritoriu secret. Am față de acest subiect o înțelegere dublată de nostalgie. Mai mult, sunt profund îndatorat intelectual unor geometri care s-au format la rândul lor la școala geometriei triunghiului, de la Euler până la Țițeica și Barbilian.

Când eram tânără îmi plăcea să urlu, de câte ori aveam ocazia, cât de frumos este muntele și cât de mult urăsc plictiseala mării. Între timp, spatele meu nu mai găsește decât durere în drumeții și de multe ori mă imaginez lenevind pe o plajă pustie, doar în sunet fierbinte de valuri și păsări. Căci, între timp, și frigul a devenit a doua mea natură...

Cam așa mi-am imaginat Memorii din biblioteca ideală. Curbura suprafețelor, parcă mă înjunghie olecuță, mai fac un pas și dau nas în nas cu teorema lui Euler, apoi se ajunge la suprafață în spațiul tridimensional - aoleu, asta doare de rupe! Și cât mai e până sus...

Așa că pe un traseu cu urcare, activitatea mea preferată sunt pauzele. B. nu le aprobă, cică se relaxează mușchii și devine tot mai grea continuarea. Dar pentru mine nu-i nimic mai frumos decât să admir un copac, un petic de soare, o furnică. Și nici nu prea mai înțeleg care-i fascinația vârfului. Îmi amintesc că eram pe traseul de la Crucea Albă din Băile Herculane. Toată lumea era sus și eu la nici zece metri mai jos. Urcă un domn foarte în vârstă și se crucește: cum poți renunța atât de aproape de vârf?! Păi simplu, pân aici mi-am luat bilet, nu-s interesată deloc să merg mai departe pe porțiunea cu lanțuri și stânci. Sigur, la un nivel mai profund, exemplu ăsta este perfect pentru nereușitele mele-n viață. Dar să mă-ntorc la literatură, dragostea mea.

După ce treci de obstacolele cu spațiile metrice, Hilbert îl depășește pe Euclid, obstrucția la minimalitate, ajungi în oaze de poveste. Destinul unui om care nu avea nicio șansă la educație, darămite la genialitate; imaginea profesorului dedicat care va schimba nu doar viața elevului său, ci și pe a învățăceilor ucenicului său, care-și depășește maestrul; despre chipul unui specialist pe care-l cunoșteai din manualul de română doar ca tipul ăla cu Riga Crypto și Lapona Enigel....

Cartea aceasta este frumoasă, foarte frumoasă. Voiam a repeta că multe nu le-am înțeles. Păi ce, la un tablou ca să spui că-i magic, tre să pricepi ce uleiuri, ce lumini, ce legături?!

Parcă trei luni m-am chinuit cu volumul de critică literară al Simonei Șora, deja nu-mi mai amintesc exact, și-mi încheiam atunci fila de jurnal mărturisind că mi-ar fi plăcut să am o astfel de profesoară de limba și literatura română. Că-mi fu greu să bunghesc despre ce scrie, dar de la zece poște se vedea pasiunea și dedicarea omului, iar acestea fură molipsitoare.

Exact așa și-n cazul matematicianului de astăzi. Am avut doi profesori de matematică pe care i-am iubit și care, pentru scurtă vreme, mi-au schimbat soarta. Domnul Sarivan, omul care m-o-nvățat într-o lună de zile toată matematica celor patru ani gimnaziali pierduți cu doamna Pavelescu. Și doamna Pastia, profa din liceu, care la corigența din vară nu mi-o zis decât: Matematica este atât de ușoară încât ai putea cu foarte puțin efort să devii o elevă de nota zece, nu una de patru. Drept e că-n următorii trei ani, n-am reușit apoi decât vreo doi de nouă și niciun zece. Dar m-o trimis pe drumul ASE-ului, care câtă vreme fu să mi se potrivească, fu cu bucurie. Și ca să nu uit, taman ceea ce voiam a scrie: fain o fi să-l ai profesor de matematici pe Bogdan Suceavă.

Pân mă gândesc despre ce să mai scriu, făr să mă lungesc iară până-n noapte: Despre ce este testul paginii 99? Am aflat de el din cartea Simonei Șora și teoria spune că, pentru a-ți da seama dacă o carte merită citită, nu trebuie să începi cu începutul, ci să o deschizi direct la pagina 99. Acolo, în mijlocul cărții, fără artificii de început sau final, vezi adevăratul ton, ritm și calitate a scriiturii. Dacă pagina 99 te prinde, cartea e pentru tine. Dacă nu, probabil nu se va schimba nimic mai încolo.

Răspunsul la test al lui Bogdan Suceavă: De la Programul de la Erlangen, al lui Felix Klein, la poemele lui Ion Barbu din Joc secund. Pentru mine, citatul acesta de la pagina 99, este reprezentativ pentru întreaga carte: când este vorba despre noțiuni geometrice, mi se blochează mintea, dar când omul își scrie memoriile, fie ele și din jurul matematicii, mi se deschide calea spre literatura curată și altceva nu-mi poci dori mai mult.

Multă vreme nu am înțeles adevărata importanță a contribuțiilor în matematică ale lui Gheorghe Țițeica și Dan Barbilian, și nu am înțeles așa cum mi-aș fi dorit nici legătura dintre cercetarea lor matematică și poemele din Joc secund, volumul semnat de Ion Barbu și apărut în 1930. Am întâlnit pentru prima oară definiția suprafețelor Țițeica pe când eram student, în anul II, la Facultatea de Matematică a Universității din București. Așa cum ne era prezentată la curs, definiția respectivă era doar o caracterizare metrică, lipsită de semnificația ei originară, cea care ilumina ideile în contextul grupurilor de transformări.

Am făcut vreo 16 ani de matematică, de mai știu măcar socoteala asta simplă să o fac acum, dar habar n-am avut că există matematicieni români de nivel internațional. Să nu mai spun că despre Ion Barbu era doar o mențiune, la și altele, că a fost și altceva decât om de litere.

Bogdan Suceavă nu a negat sau minimizat nivelul de educație primit în România. Pe ici, pe colo, menționează ce fu/este greșit, dar nici pe departe să anuleze calitatea unui întreg sistem de învățământ cum mi se pare că se tot poartă pe la noi. A și avut șansa întâlnirii unor somități, dar n-aș crede deloc că fu vorba de excepții. Or poate că doar așa a fost pe vremea noastră, epoca Gazetei matematice. Scriitorul este născut în 1969.

Mă cam nedumerește noțiunea de bibliotecă ideală. De când am citit prima dată titlul, am cam strâmbat din nas la asta. Care-ar fi pentru mine biblioteca ideală? Una care să conțină cărțile pe care le-am citit și pe care-mi doresc să le recitesc. La Bogdan Suceavă pare că biblioteca ideală conține, pe lângă cărți, și filme ale căror teme, odată descoperite, au plămădit omul din prezent. E mai degrabă o colecție interioară decât una utopică. Biblioteca lui e alcătuită și din întâlnirile cu personajele cărților cu care s-a intersectat profesional sau nu. Un film, o carte, un om...

Abia aștept să citesc și un roman semnat de Bogdan Suceavă. Slavă Cerului c-o publicat câteva, care zice Google că-s foarte apreciate.

Pentru studentul venit în 1996 de la București în Michigan ca să urmeze studii doctorale, ideea că la finele secolului XX au fost descoperite noi invarianți de curbură a reprezentat o atracție intelectuală irezistibilă. Gândul că se pot face cercetări fundamentale asupra acestui subiect și că istoria continuă și în zilele noastre mi s-a părut un dar pogorât din cer.

M-o fascinat personajul Bogdan Suceavă încă de la primele rânduri. Am bine implementată ideea prostească potrivit căreia matematica și literatura sunt extreme, că la profil uman matematica e la coada disciplinelor, exact ce se petrece cu româna la real. Să găsesc un om care-mbină cu succes ambele discipline e rar.

Abia acum îmi dau seama că mai am un mare scriitor pe lista mea de favoriți care întrunește condițiile astea: Cristian Tudor Popescu. De ceva vreme, la finalul editorialelor propune (printre alte genuri) și probleme de matematică. Mă uit la ele ca la OZN-uri ș-apoi la rezolvările cititorilor lui la fel.

Perioade de profundă concentrare pe seturi de probleme sau pe lectura articolelor publicate lunar în Gazeta matematică, pe care la 15 ani ajunsesem să o citesc cu fidelitate, alternau cu perioade când citeam literatură aproape continuu. Acesta e și ritmul pe care-l am acum. Cred că cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat crescând în cultura română a fost această dualitate.

Despre steluțe

De răsfoiam puțin cartea în anticariat, de-i citeam cele câteva rânduri de pe ultima copertă și, mai ales, dacă-i aplicam testul paginii 99, nu cumpăram în veci volumul acesta.

Aș fi ratat astfel ocazia de a afla despre existența unui matematician care se hrănește cu literatură la micul dejun, prânz și cină și a unui scriitor de cursă lungă a cărui viață este matematica.

Fiind atât de mult limbaj de specialitate, Bogdan Suceavă s-o străduit să-mi deseneze matematica la nivel de grădiniță, dar pentru mine tot o limbă străină fu. Poate că-n urmă cu 20, 30 de ani, pe când eram la școală, altfel aș fi receptat memoriile sale. Acum... m-am cam împotmolit.

Pe 15 martie, după două săptămâni, terminam fericită volumul și-mi notam amuzată pe fișa de lectură: m-am trezit la trei și a fost atât de fain finalul! Pentru că despre literatură am priceput cam tot și despre matematică... cam nimic.

Cartea cu numărul 17 din 2026.

📚🧩 Pe foarte scurt despre coperta închipuită de la începutul textului. L-am rugat pe Copilot să-mi sintetizeze două contribuții majore ale matematicienilor Gheorghe Țițeica și Dan Barbilian. I-am dat lui Grok ce mi-o zis Copilot. Copilot nu se pricepe să genereze poze. Grok montează tablouri, dar habar n-are să respecte cu strictețe textul de adăugat. Așa se face că al meu Copilot mă certa c-am greșit formulele, eu îi transmiteam mustrarea lui Grok, care la rându-i corecta făr să schimbe nimic.

Ceea ce mi-o amintit de anii în care, la fabrică, ni se returnau blugii Levi's pe motiv că modelul nu este corect (se frecau cu șmirghel pentru efect de tocire). Ce făceam după o zi-două cu pachetele nedesfăcute? Le trimiteam înapoi chipurile corectate. Deci, nimic original, la AI-ul meu pictor.