JURNAL DE COFETAR ÎN DEVENIRE #6

De vro zece ani cochetez cu ideea a cât de grozav tre să fie a trudi în toate clipele dulcegării. Emoțiile pe care le-am făurit personalizând daruri dulci îs greu de egalat de multe dintre celelalte trăiri. Când am citit pe contract că semnez pentru ajutor de cofetar am simțit zborul după care tânjeam și teama căruia mă paralizase țintuindu-mă-n activități nepotrivite.


Încă sunt fascinată și încântată de munca din toate  cele mai multe dintre zile. Din fericire salariul a fost ușor ajustat și programul s-a reglat considerabil, sunt multe zile cu mai puțin de 8 ore. Din aprilie încep marile evenimente și se pare că toate sâmbetele vor fi lucrătoare și lunile libere. Încă nu știu cum să procesez informația aceasta, aștept să se înfăptuiască mai întâi. 


Ce am mai bifat strâmb în laborator de la ultima filă?! 
Păi:

1. Am defectat vro șase ture de Șuhaida. Curios era că până-n momentul ăla fură reușite. După ce am bătut mătănii pentru un tort mare ce se ceru perfect, rugăciunile erau să fie comestibilă crema eșuată, am descoperit că nu citeam ultimul rând, ăla unde scria că mai există și unt printre ingrediente. Am vaga impresie c-am mai pățit trăsnaia asta undeva pe la începuturi.  Revin cât de curând, adică pe când ne-om lăfăi sub soare, cu Șuhaida. Nu am gustat-o niciodată într-un preparat final și-s tare curioasă de unde i se trage succesul.
2. Am reușit isprava de a asambla o prăjitură cu partea de blat însiropată jos. Ceea ce n-o însemnat decât că baza i-o rămas lipită de hârtie și nu era decât mărturie dăruită la un botez. Futu-i! 
3. Atât de multe creme am tăiat într-o dimineață încât disperată am sunat-o pe draga de Ana să mă salveze. Ana nu-i cofetar, dar cunoaște mai multă teorie decât oamenii printre care mă învârt eu. Săru mâna, bogdaproste, doamnă!
4. În mod frecvent încurc elemente. Fie din cauză că F. asamblează pe lângă mine o dulcegărie cu blat or cremă de aceeași culoare, fie din neatenție, deci doar din lipsă de concentrare întotdeauna. De cele mai multe ori le dezasamblez, dar uneori pe motiv de blat foarte însiropat or cremă rapid-întăritoare este imposibil. Atunci îl sun pe șefu și de i se pare că nu a existat o comandă foarte rigidă, îl predăm cu alt conținut.
5. Încă ne trezim că-s blaturi la copt și noi mai avem uitate dintre ingrediente pe masă: o parte din zahăr or untul caramelizat. În funcție de rezultatul final le folosim or ba, de cele mai multe ori nu-i mare diferență.
6. Stai juma de ceas să învârți într-o cremă or un zahăr și-n secunda-n care ai plecat doi metri mai încolo s-o ars. E îngrozitor de frustrant. Încă nu avem deprinderea de a înțepeni lângă ele pân la capăt.

• Încă mi se pare incredibil cum gestionează Șefu toate aceste greșeli. Pe banii și imaginea lui, pân acum o trecut peste toate cu zâmbet. Ceea ce mie îmi asigură un confort de care am mare nevoie pentru Binele de-l trăiesc la muncă. La cât de mult mă consum singură pentru toate cele care nu-s perfecte, reproșurile din acea direcție mai lipseau ca să dau bir cu fugiții.

Cu ce mă laud?

1. Am început să tai bine, spre foarte bine, orizontal blaturile. Pe cele cu diametru foarte mare 28, 35 centimetri le înțăpușez în continuare cu scobitori și apoi le tai pe sub semne. Dar pe cele mai mici le reușesc liber, ceea ce n-aș fi crezut în decembrie că mai e posibil.
2. Izbutesc să îmbrac în glazură uniform, în strat subțire. Greu m-am prins că trebuie să pornesc din centru și să torn până toate laturile sunt complet acoperite din prima. Și nu cum reparam eu anapoda, peticeam ulterior golurile de se vedeau zece rânduri de glazură.
3. Sunt câteva creme tăiate de unt pe care le salvez: una care are ouă fierte, o reîncălzesc puțin și o frec energic și cea caramel o mixez la viteză maximă zi lumină. Nu exagerez, ultima dată de dimineață pân la două de câte ori mi-am adus aminte am mixat-o. Nu există imagine mai frumoasă în laborator decât aceea a transformării unei mase de unt separate de sirop în cremă omogenă, perfectă. O mai rămas făr de soluție tăierea cremei cu brânză și unt a tortului cu morcovi.
4. N-am mai ratat macarons de când am observat că e nevoie de suplimentat cu 3 minute timpul de coacere și compoziția trebuie să rămână moț, nu să se niveleze instant. 
5. Tartele pe care în ianuarie le făceam în 6 ore, săptămâna aceasta le-am umplut într-un ceas jumate. 

F. este în continuare marea mea Bucurie din laborator. Doamne, are un ritm de muncă absolut năucitor. Uneori din fișa zilei, ea a trudit zece liniuțe din doișpe. Urăște în continuare fondantul, pentru că e treabă de bibileală, deci nu-l poate găta în trei secunde, iar eu iubesc să-i las ei toate sarcinile pe latura aceasta. Urăște să facă hârtiile și aci n-o forțez. Mi-i bucurie să întocmesc toate actele pe care în viețile mele anterioare n-o vrut n-o avut cin să le scrie făcând din munca mea de atunci cea mai urâcioasă dintre trebile lumii. 

Mă pregătesc pentru vacanța de Paște. Asta de-oi mai trăi în zilele de dinainte. Nu aș fi plecat căci drumul e de două zile, și chiar nu-mi lipsește, dar oamenii tot mor făr de anunțuri prealabile și tre s-o mai văd o dată pe Buna. 

Am în plan pân atunci să revin cu câteva rețete pe care eu le pregătesc pentru darurile pascale cu două săptămâni înainte. Să vedem ce are Soarele de zis la agenda mea. Făr de el nicio rețetă nu poate ajunge pe Zambetania.

*

Am ales pentru fotografie una dintre cele mai frumoase decorațiuni. Simt că nu blaturi-creme mai e visul, ci fondantul pare a fi capătul și abia aștept să ajung acolo. Cândva.

Celelalte file ale colecției:

• (1)
• (2)
• (3)
• (4)
• (5)