vineri, 22 martie 2024

BARIERA

 


De ce astă carte
Pe când scriam anul trecut despre Maidanul cu dragoste (AICI), am aflat că-i parte dintr-o serie,  ciclu epic al celor patru anotimpuri. Maidanul fu primul volum, Bariera este ultimul și cel care dă numele lucrării. Cum primele ediții or cuprins două volume pe anotimp, Bariera ar fi însemnat volumele 7 și 8, toamna. 

Când am căutat să cuprind în bugetul din decembrie al cărților (200 de lei) dintre titlurile lipsă, n-am fost atentă la ordinea în care or fost publicate, așa m-am trezit că după primul volum îl citesc pe ultimul. Nu fu cu bai, chiar nu par să fie legături puternice. Personajele mor cam toate în părțile-n care apar. 


**** Doar despre moarte după moarte
În timpul vieții, a murit tânăr (la 41 de ani, foarte sărac, pe un pat de spital după o serie de internări - diabet, tuberculoză), G. M. Zamfirescu a publicat primele trei părți, iară Bariera o apărut postum, la 7 ani după moartea sa. Sănătatea i-a fost grav afectată de lipsuri materiale, suferință. Pentru că nu avea ușurința scrisului era presat de termene, chinuit. 

Născut și crescut într-un cartier industrial, văzusem atâta mizerie și atâtea orori, trăisem atâtea momente de spaimă și de revoltă, că trebuia să mă ocup cu ceva, ca să nu mă mai gândesc la nimic și să mă dosesc cât mai mult, în tot cursul zilei, ca să pot dormi noaptea. Altminteri, copil cum eram, stam toată noaptea cu ochii în tavan și mă gândeam la fel de fel de drăcovenii: de ce mor lucrătorii și cum e când mori, cum stau în pământ și cum vin la ei șerpii și viermii, cum am să mor și eu, cum am să stau în mormânt, sau cerul și, dincolo de el, alt cer și pe urmă altul, până unde? După cum vezi, fel de fel de nimicuri, foarte tragice pentru copilul de atunci…
Trebuia să mă ocup, simțeam nevoia să inventez mașini și să instalez, pe pălimarul caselor de pe șoseaua Basarab No. 56  o fabrică în miniatură, ca să dau posibilitate fanteziei să lucreze într-un fel oarecare. Frica de a rămâne sau de a mă simți singur a fost învinsă, în cele din urmă, prin lecturi.

Se născuse în 1898 și a murit în 1939. Primele texte literare le-a scris la 14, 15 ani. Debutul  s-o petrecut la 20 de ani, când i-au fost publicate versuri într-o revistă literară.  În 1933 a publicat Maidanul cu dragoste, prima parte a seriei spuneam, iară-n anul morții, 1939, volumul cu numărul trei - Cântecul Destinelor.

Nu am habar în ce condiții au apărut alte ediții ale Barierei, la mine o ajuns ce-a mai năpăstuită dintre toate, cea a editurii Hoffman din 2021. Atât de multe greșeli nu-mi amintesc să mai fi fost adunate într-o singură carte.   Nici nu mai zic că-i parte din Jurnalul cărților esențiale, care la Bariera cuprindea deja 479 de titluri. Autorul o terminat (abandonat?) manuscrisul în 1925. L-o lăsat în următorii ani de viață la pritocit. Să ajungă la cititori atât de neglijent tipărit este atât de trist. 

În Prefață Florence G.M. Zamfirescu, soția, ea însăși scriitoare, mărturisește că asprul critic al operei sale, autorul, n-ar fi tipărit romanul în forma actuală. 
El scria încet, chinuit, muncea la o pagină nopți și zile întregi, până reușea să dea frazei armonia necesară, până să toarne, în tiparul slovelor, gândurile șlefuite, trecute prin flacăra sufletului. 
Tot din primele pagini se lămurește că în 1925 G.M. Zamfirescu a început a scrie romanul, dar că în următorii ani a tot adunat material - O năvală de oameni și fapte cuprinzând o lume necunoscută până atunci, o lume în care se împletesc, deopotrivă, păstrând același tragism: dragostea și moartea, lumea de dincolo de barieră, periferia..

Mi-aș fi dat seama că-i doar un schelet de roman, de nu s-ar fi menționat acest detaliu? Probabil că nu, deși diferă foarte mult de structura Maidanului cu dragoste. Se păstrează același mediu pestriț și sordid, aceleași personaje pitorești - mahalaua bucureșteană. Puritatea, fericirea din prima parte s-a diluat foarte mult, iară mizeria materială pare a depăși cotele de avarie în astă ultimă parte. 

Deși sunt doar 200 de pagini, m-am lungit cu lectura o lună întreagă (ultima jumătate a lui februarie, prima din martie).  Pentru că Maidanul l-am recitit, posibil să fi fost ușor imunizată la duritatea poveștilor. Ceea ce nu se mai petrecu în cazul Barierei. Multe întâmplări sunt descrise  în stare crudă, violentă, greu de dus paginile. Foarte greu. 

Dacă în prima parte, tot la Maidanul cu dragoste mă duce mintea să raportez, există multe personaje memorabile, povești distincte și nu toate deznodămintele sunt tragice, în Bariera  tonurile sunt negre. Există câteva puncte luminoase, unde-i iubirea-n rol principal, dar sunt extrem de puține și ușor de dominat de către restul episoadelor doldora-n: foamete, revoltă, neuman, sărăcie lucie, ură, cruzime. 

Pe foarte scurt, pe îndelete nici nu m-aș pricepe. Suntem după Primul Război Mondial, trupele germane se retrag, nu pașnic, ci cu jafuri și distrugeri. În Capitală sistemul de aprovizionare cu alimente este grav afectat, autoritățile sunt depășite. Mișcarea muncitorească ia amploare. Pe Maidanul de lângă barieră, ca și-n restul fabricilor, muncitorii de la topitorie se revoltă și declanșează grevă generală. Armata și Poliția ripostează cu măcel în rândul oamenilor care demonstrau pentru o viață mai bună și libertate. Cei care nu sunt uciși vor fi arestați  și maltratați crunt. G.M. Zamfirescu povestește întâmplările de atunci cu simplitatea și cutremurarea martorului ocular care a fost. 
- ...și m-au luat pe mine. Cu pumnii: în fălci, în nas; cu picioarele: în pântec, în șale în gură. Spune! Ce să spui? Ce-ai făcut! Îmi scuipam dinții și mă trecuse udul, mi se-mplerticea limba: n-am făcut nimic... M-au legat de o scândură, mă loveau cu vâna de bou: spune! Mi se părea că am un guzgan în țeastă. Cu fiecare lovitură, guzganul sărea, se lovea de pereții capului și zgâria - să iasă. Mă podidise sângele: pe nas, pe gură. Nu mai vedeam. Făceam ochii mari și nu mai vedeam. Râcâiam podeaua cu unghiile și mă rugam: tatăl nostru carele ești în ceruri... - și nu mai știu. A doua zi, m-au bătut la tălpi și iar m-am rugat: tatăl nostru carele ești în ceruri. 



Despre steluțe
Au fost câteva episoade în Bariera atât de puternice încât le-aș fi acordat mai mult de 5 steluțe. M-am sucit pentru că tot atâtea steluțe fură acordate splendidului Maidan
Grajdul e lipit de casă. O scară de lemn (calci cu teamă, să nu se prăbușească în pivniță) urcă într-un coridor îngust. Miros acru, de mucegai. Întuneric. Un pat de scânduri, acoperit cu țoale; un ochi de geam, cu privirea frântă în frunzișul pomilor. Coridorul adună lumina (risipă uitată de soare pe creștetul sălciilor) în pragul unei odăi scunde. Ioana coase un petic verde la un suman. Un liliac, amețit, se izbește în fereastră. Două aripi vinete au tremurat, s-au strâns. Fata sare în picioare, albă. Liniște. Șoarecii își împletesc cărările, prin coridor. Lacrimile Ioanei cad pe cusătură, rar...

Pentru că personajele apar în cadru doar pentru a muri, nu știu de unde vin, care le sunt poveștile de viață, le știu doar acum-ul tragic.  Repede se va așterne uitarea peste volumul pe care mi-am dorit atât de mult să-l aflu. Abia aștept să aflu și restul scrierilor din serie. Și nu numai. 

  • Bariera - G.M. Zamfirescu, editura Hoffman, 2021, 200 pagini. 


Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:
*        cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**     volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****  scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.


➤ Celelalte  380 de volume  despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA

➤ Indexarea titlurilor din  2022 - 2024 este AICI. 

➤ În 2024 am mai scris despre:
  1. Dirijoarea - Maria Peters ****
  2. Ophanim - Ana Barton *****
  3. Spune da vieții - Viktor Frankl ****
  4. Fă-ți patul - William McRaven****
  5. Eu sunt 70072 - Lidia Maksymowicz *****
  6. Celălalt pasager - Louise Candlish ****
  7. Moașa de la Auschwitz - Anna Stuart *****
  8. Furia - Alex Michaelides ***
  9. Vânătorii de zmeie - Khaled Hosseini *****
  10. Bântuind prin Veneția - Agatha Christie ****
  11. Libertinul - Eric-Emmanuel Schmitt *****
  12. Florile soarelui - Martha Hall Kelly *****
  13. Când înflorește liliacul - Martha Hall Kelly ****
  14. O librărie în Berlin - Francoise Frenkel ****
  15. Păpușa de porțelan - Kristen Loesch ****
  16. Ce nu am scris în cărțile mele. Memorii - Viktor Frankl *****
  17. De vorbă cu criminalii în serie - Christopher Berry-Dee *****
  18. Trei - Valerie Perrin *****
  19. Privighetoarea și trandafirul - Oscar Wild *****
  20. Toată dragostea dintr-o fotografie arsă - Maria Orban *****
  21. Sfârșitul nopții - Petronela Rotar ****
  22. Fata cu părul roșu - Buzzy Jackson ****
  23. Neortodox - Deborah Feldman ***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu