marți, 7 august 2018

MAREA CASĂ - NICOLE KRAUSS




  • Iară am pierdut întreg textul, asta după ce inițial îl salvasem într-un document separat, pe care l-am șters de bună voie și nesilită de nimeni pentru că nu-mi mai era de folos, doară-l gătasem pentru Zambetania.

De ce astă carte
O să-mi permit să-ți recomand o carte, chiar dacă știm amândouă că eu sunt ultima persoană care ar trebui să-ți recomande ție cărți (din pricina gusturilor atât de diferite), o carte care simt că o să-ți placă mult: Marea casă - Nicole Krauss. Prima ei jumătate m-a necăjit tare mult și pe ea am dat vina că am avut rezultate slabe la maraton, dar până la sfârșit m-a bulversat atât de tare că și în acest moment îmi pun tot felul de întrebări în legătură cu ea. Și am terminat-o de câteva zile.

    Gata, am cerut-o pe calea Librisului, că de-o mutam pe liste de așteptare, nu-i venea rându' anu ăsta. Sunt tare curioasă, vreau să fiu bulversată!

    *** MAREA CASĂ - NICOLE KRAUSS
    Nu-s multe cărṭile despre care n-am habar a scrie și asta-i una dintre selectele alea. Nu mă refer de astă dată la cele pe care le iubesc atât de mult încât îmi doresc să conving pe toată lumea de sublimul lor și-i greu de nimerit atunci cuvintele. 
    Chiar crezi că viața o să se simtă rănită dacă o negi?

    Am citi-o trudit cum nu-mi amintesc să se mai fi petrecut cu vreo carte din lista anului, ci doar cu una neterminată din martie. Din fericire, am fost în imposibilitatea să o abandonez fiind la drum lung, făr de alte opțiuni lecturoase. De o lăsam din mână probabil depășea recorduri de finalizare. Sunt atât de multe fire ce ar trebui să se intersecteze într-un tablou complet încât le-am pierdut șirul. Adevărul este că nu m-am priceput niciodată să identific într-o pictură abstractă imaginea gândită de artist. Nu zic că nu-i cartea asta vro capodoperă, ci că nu-i una de nasul meu. Ș-apoi nu m-am priceput niciodată nici la descâlcit puzzle și nici aptitudini detectivistice n-am. Or Marea casă pe astea toate le-o vrut de la mine. 
Nici cu titlul nu m-am descurcat mai grozav în a-l pricepe. Iaca lămuriri:
''Două mii de ani au trecut de atunci, obișnuia tatăl meu să-mi spună, iar acum toate sufletele evreilor sunt zidite în casa care a ars în focul acela, atât de mare, încât noi toți nu putem să ne închipuim decât un fragment minuscul: un model de pe un perete, un nod din lemnul unei uși, o amintire despre cum cădea lumina. Însă, dacă toate amintirile evreilor ar fi puse laolaltă, toate fragmentele sacre adunate iarăși într-un întreg, Casa s-ar construi încă o dată, a zis Weisz, sau, mai bine zis, o amintire atât de fidelă a casei, încât în esență ar fi însuși originalul. ''   - pagina 291

Fiecare capitol comunică povestea unui nou personaj sau doar pe a aceluiași dar din alt punct de vedere, al soțului în raport cu cel al nevestei or al tatălui în oglindă strâmbă cu cel al copiilor. Fu interesant de urmărit cât de sucit judecăm același punct alb, negru or roz. Sunt atât de multe planuri trecut prezent încât  m-am rătăcit între ele încă de la început și neluminată am rămas și după ultimul rând. Nu știu să zic ce s-o întâmplat cu poetul chilian, Daniel Varsky,  de ce scriitoarea în relatarea soțului are alt nume și cu totul alt destin, ce s-o petrecut cu judecătorul, care fu sfârșitul celor doi frați. Și fu frustrant căci chiar am trudit să mă lămuresc timp de sute de pagini. 
Cel mai complet dintre personaje este un birou. Nici despre el nu există certitudini, doar presupuneri că ar fi aparținut cândva lui Federico Garcia Lorca. Restul eroilor parcă a rămas la nivel de schiță pentru un roman ulterior. Seamănă din ăst punct de vedere cu scriitura lui Alice Munro, doar la sfârșiturile ei de povestiri mă trezesc întrebându-mă: ce o mai fost și asta?! Diferența este că acolo trec ușor și cu plăcere printre rânduri, aci fu chinul naibii să citesc textul făr de cap și făr de coadă. 
''Birou e un cuvânt prea simplu pentru a-l descrie. Denotă un obiect funcțional sau casnic, care inspiră o familiaritate obiectivă, un obiect practic și altruist, întotdeauna dispus să-și pună cârca la bătaie pentru a fi folosit de proprietarul lui, și care, când nu e utilizat, își ocupă spațiul cu umilință. Ei bine, i-am zis eu lui Gottlieb, poți să-ți scoți imediat din minte imaginea asta. Biroul ăsta era cu totul altceva: un obiect enorm și intimidant, care îi cotropea pe cei ce stăteau în aceeași cameră cu el, prefăcându-se că e lipsit de viață, dar, aidoma unei plante carnivore, gata mereu să se năpustească asupra lor și să-i digere într-unul dintre nenumăratele lui sertărașe îngrozitoare.'' - pagina 259

DESPRE STELUȚE 
''Sunt momente când un soi de limpezime pogoară peste tine și brusc poți să vezi, prin ziduri, într-o altă dimensiune, pe care ai uitat-o sau pe care ai ales s-o ignori, pentru a continua să trăiești cu diferitele iluzii care te ajută să-ți duci viața, mai ales viața alături de altcineva.''  - pagina 21

Probabil trei steluțe jumate e imaginea fidelă lecturii. Am dat vina pe epuizarea mea  fizică și incapacitatea momentană de concentrare pentru truda de-o presupus-o astă carte. Dar am citit Casa în șase zile și volumul ce i-a urmat, Orbi, în trei ore. De n-ar fi atât de dificilă scriitura, aș reciti-o cu creionul în mână și fișe în căutarea lui grozavul ăla care mie mi-o scăpat la prima vedere.
Conform celor mai multe dintre citate, mi-au atras atenția fragmentele despre moarte, căci de astă dată e personajul crâncen, apăsător, sufocant și nu cel senin din Bunica ori Ovi, anterioarele lecturi spumoase. 
''De ce întotdeauna erau doar materii precum istorie, matematică, știință și Dumnezeu știe ce alte informații inutile, pe care foarte ușor le uiți complet și pe care le predați acelor elevi de-a șaptea, dar niciodată vreo materie despre moarte? Niciun exercițiu, nicio culegere, niciun examen final pentru singurul subiect care contează?'' - pagina 59
''Când o să murim, ai spus tu, o să ne fie foame. (...) Poate că atribui o prea mare semnificație cuvintelor unui copil de trei ani. Dar, chiar dacă au fost spuse într-o doară, există frumusețe în ele: când suntem în viață, stăm la masă și refuzăm să mâncăm, dar în moarte suntem permanent înfometați.'' - paginile 185, 186 

  • Marea casă / Nicole Krauss, editura Humanitas Fiction 2012, traducere din engleză și note de Carmen Toader, 300 pagini. 

Crisa dragă, nu-mi pierd speranța că s-au mai inventat pe lumea asta și cărți care să ne placă amândurora. Doar nu prea ne-mpiedicăm noi în ele amuș. Nu te-ntrista pentru atâta incompatibilitate. Ha!

  • Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
*           cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**          volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***         cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****       scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
*****     cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.


În 2018 am mai citit:
  1. Adolf H.: Două vieți / Eric-Emmanuel Schmitt ***** 
  2. Spuma zilelor / Boris Vian *****

4 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Nu-nțeleg pentru ce este mulțumesc-ul. Marea casă are foarte multe recenzii pozitive. Dacă eu n-am reușit să mă-nțeleg cu ea nu-i certificatul pentru o carte proastă :) De altfel, bun venit pe Zambetania, Tatiana!

      Ștergere
  2. Ca este o singura poveste eu m-am lamurit tarziu :D Dar si cand m-am lamurit, parca mi s-a luat un val de pe ochi :D
    M-a chinuit (si cand spun asta nu exagerez deloc!) prima jumatate a cartii. Parca nimic nu se lega cu nimic, apoi toate au avut sens.
    Nu ma asteptam sa o citesti atat de repede de la recomandare, mai ales ca nu trebuie sa ai incredere in mine cu recomandatul cartilor ce ti-ar fi pe plac :D Tot gasim noi cartea aia de ne da pe spate pe amandoua! Pun la socoteala Sfarleaza cu fofeaza? Parca ti-am dat ceva scris de Victor Ion Popa. Nu ai ajuns la ea?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. B da, mi-ai dat Cafeaua și chiar zilele astea m-am gândit la ea. Mai am câteva cărți începute, pentru care scadența e 1 septembrie și apoi sper să ajung iară la V.I.Popa.

      Ștergere