VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI - TATIANA ȚÎBULEAC

De ce astă carte

Pentru că a primit coroniță de la toți oamenii care scriu despre cărți și pe care-i citesc.

M-am abătut de la misiunea Marea lichidare, care presupunea sfârșirea volumelor neterminate, pentru că de-o repartizam teancului de necitite nu știu când i-ar mai fi ajuns rândul. 

• Nu am mai comandat cărți din martie, dar în iulie am recuperat cu asupra de măsură. Păcat că Libris, la fiecare nouă comandă, mă apelează cu: Bună ziua! Cartea numărul unu nu mai este în stoc, nici numărul trei, ce să facem? Să faceți pe dracu în patru, zic,  ca la momentul comenzii să apară zero volume în stoc și eu să nu-mi mai pierd vremea cu așteptări! Din fericire, Vara mi-au trimis-o la o săptămână după zero stoc. 

***** Vara în care mama

Se întâmplă, foarte rar, să nu am habar ce să scriu în textul dedicat ultimei cărți citite. Nicio mărturisire nu se va ridica la nivelul de frumusețe pe care l-au atins cuvintele volumului respectiv, știu bine asta, dar tot mă paralizează teama că nici la unghia furnicii nu mă voi ridica prin ale mele vorbe.

În puțin peste 100 de pagini e atât de multă Viață! Deh, ca-ntotdeauna când personajul principal e Moartea.

• Of, de-aș fi avut cartea asta la îndemână pe parcursul Maratonului de lectură, ce ușor aș fi trecut linia de sosire și nu m-aș mai fi oprit cu trei metri jumate  înainte de ea. 

Aleksy este fiul unei familii de emigranți polonezi ce trăiește într-o suburbie a Londrei. În vara de după terminarea unei clase de liceu este convins de mama, pe care o disprețuia, să petreacă împreună vacanța într-un sătuc din nordul Franței. 

„În acea dimineață, în care o uram mai mult ca oricând, mama împlinise treizeci și nouă de ani. Era mică și grasă, proastă și urâtă. Era cea mai inutilă mamă din câte au existat vreodată.”

Dorința lui era să meargă cu cei mai buni doi prieteni, singurii, Jim și Kalo, la Amsterdam. Abandonează promisiunile erotice după care tânjea doar pentru că femeia îi jură, de trei ori,  că la capătul călătoriei va primi o mașină și bani. 

În foarte puține rânduri, și tot atâtea pagini, este zugrăvită viața adolescentului. Tatăl îi părăsise, dar nici înainte de asta nu a fost vorba despre o familie funcțională. După moartea Mikăi, sora mai mică, mama se închide o lungă perioadă în sine ignorând băiețelul de 8 ani care trăiește la fel de intens pierderea fetiței și de dureros nepăsarea mamei.  Depresiv, cu accese de furie și violență, urmează  de mulți ani tratamente de vindecare în instituții specializate.  

La destinație, m-am întors la sătucul francez, mama mărturisește motivul călătoriei:  suferă de cancer într-o fază terminală, rău și turbat.  Își dorește o ultimă - primă vară de împreună. 

Nu este cel dintâi roman care roiește în jurul morții și nici singurul construit pe schimbările pe care le asigură aceasta protagoniștilor. De foarte repede se dezvăluie finalul, nu că ar fi necesară absolvirea Facultății  de Ghicit Viitorul pentru a anticipa că mama moare și fiul, dacă tot scrie cartea, supraviețuiește drogurilor, accidentului. În aste condiții, făr de freamăt pentru ce va fi, urmează o călătorie fascinantă prin Viață. Da, este genul acela de manual care propovăduiește bucuriile simple: un castron cu floricele de porumb, un câmp de floarea soarelui, o noapte în care stelele abundă. Și nu doar din ăst punct de vedere, romanul ăsta este Poezie. 

„Ochii mamei erau geamurile unui submarin de smarald."

Deși este o carte extrem de emoționantă, eu bocitoarea nu am plâns deloc. Serios! Aoleu, nu am bifat astfel criteriul cel mai important pentru 5 steluțe! Nu am citit relaxată, dimpotrivă. Etichetele pe care Aleksy le pune mamei, destinului, lumii cu duritate la tot pasul m-au sugrumat. Bănuiesc că există multe mame care nu ar putea citi începutul cărții făr de groază și vomă.  Dar este și unul dintre firele poveștii care mi-a plăcut foarte mult. Nu desurâm pentru că așa cere gura lumii, urâm pentru că asta simțim și considerăm a fi drept. Aleksy m-a câștigat de partea sa de la primele rânduri. Nici nu fu greu să ajung la empatie câtă vreme am recunoscut repede alcoolismul și violența tatei și toate inacțiunile mamei. 

„Oamenii sunt bolnavi și putrezi, și știu asta, dar se prefac sănătoși și buni de frică. Și pentru că așa e mai ușor. Dar nu toți se pot ascunde mereu. Și uneori toată răutatea și boala și stricăciunea lor erupe și ei se simt bine și fericiți, chiar dacă toți cei din jur îi condamnă și le plâng de milă.”

Umorul negru, libertatea lui a gândi făr de etică, sublimul unei scriituri foarte greu de uitat, Viața care înflorește din Moarte sunt pentru mine direcțiile pentru care Vara în care mama a avut ochii verzi este una dintre cele mai frumoase cărți citite vreodată.

„Mi s-a făcut greață de Kalo, de Jim, de mine. Eram niște resturi umane - niște polipi și chisturi, și aceia operați -, însă aveam pretenția de rinichi și inimi. Întotdeauna mi-a plăcut anatomia. Mi se trage, probabil, de la mama, care ar fi trebuit să fie profesoară de biologie, însă a ajuns vânzătoare de covrigi. De la tata nu mi se trage nimic.”

„Nu poate să-ți lipsească ceva ce nu ai avut niciodată. Nu poți să transformi un gol într-un plin, dacă nu crezi. Și chiar dacă crezi, Aleksy, nu toți cei care fac vin din apă sunt Hristoși. ” 

 Despre steluțe

• Inițial m-am zorit să o termin pentru a o dărui. Apoi m-am sucit. 

Abia aștept să o recitesc! Foarte curând o voi relua. Iară mă voi abate de la toate regulile lecturoase ce mi le tot scornesc  doar pentru bucuria scriiturii făr de emoția lui ce va urma. Și, ce bine, Tatiana Țîibuleac mai are două cărți publicate în ăst moment!

„La moarte  te gândești doar când mori, Aleksy, abia când mori, și este o prostie, o mare prostie. Pentru că moartea este cel mai probabil lucru care i se întâmplă unui om în locul tuturor visurilor. De fapt, singurul care i se va întâmpla cu siguranță. De aceea, Aleksy, să nu faci niciodată lucrurile aiurea, cu gândul că mai ai timp să le îndrepți, pentru că nu vei avea. Timpul care va veni îl vei cheltui doar pentru a face și mai multe lucruri aiurea și pentru a muri și mai repede.”

O, da, ce an grozav pentru raftul cu cinci steluțe!

• Vara în care mama a avut ochii verzi / Tatiana Țîbuleac, editura Cartier 2018, 122 pagini. 

*

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:

*             cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

**           volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

***          cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

****         scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

*****      cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

În 2018 am mai citit:

1. Adolf H.: Două vieți / Eric-Emmanuel Schmitt ***** 
2. Arta războiului / Sun Tzu ***
3. Cimitirul animalelor / Stephen King *****
4. Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni / Ioana Chicet-Macoveiciuc ***
5. Revoluția iubirii / Gaspar Gyorgy *****
6. Ce-am pierdut în foc / Mariana Enriquez *****
7. Omul invizibil / H.G. Wells ***
8. Lizoanca / Doina Ruști *****
9. Jocul lui Gerald / Stephen King ****
10. Oameni sărmani * Dublul / F.M. Dostoievski ****
11.  Fata din tren / Paula Hawkins ****
12. Spuma zilelor / Boris Vian *****
13. Călătoria către sine / Irvin D. Yalom *****
14. Carte de identitate / Sanda Nicola *****
15. Visează androizii oi electrice? / Philip K. Dick ****
16. Un bărbat pe nume Ove / Fredrik Backman ***** 
17. Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău / Fredrik Backman *****
18.  După cutremur / Haruki Murakami ***