sâmbătă, 21 iulie 2018

DESPRE LUCRURILE SIMPLE (47) - NU SINGURĂ IARĂ!

Se ia un borcan și sub capacul lui se depozitează pe bilețele toate fericirile anului. Sau se ia un blog și i se dă misiunea asta. Ia să mai completez c-o liniuță planul lui 2016/2017/2018.

- exerciții de echilibru: a se identifica cel puțin o fericire în șapte zile curgătoare!


CĂȚELUȘA NOASTRĂ ESTE MARE FOTBALISTĂ
Asta nu se traduce decât prin: nimeni nu se atinge de mingea ei! 
Mai zic doar că are cincizeci de kile pentru a  motiva de ce ea câștigă întotdeauna posesia balonului. De curând, și-o săpat o ascunzătoare, pentru comoara cea rotundă.  Nu era suficient că o păzea zi și noapte, acuș are o groapă ce înghite perfect obiectul disputei. De mă duc să întind rufe la mai puțin de trei metri de lăcaș, e prezentă la pază. De am ieșit în curte cu mătura în mână, hopa și dânsa peste minge cu tot corpul. De încerc să o ating, de minge zic, mă îndepărtează cu forță, uneori chiar rănindu-mă foarte ușor.

Ce vroiam voiam a zice?

Mai întâi să completez tabloul cu frustrările și nervii pe care i le nasc plecările noastre dese, uneori de trei zile, alteori  pentru o zi de muncă în afara casei, timp în care rămâne singură, doar cu pisoiul. Cel mai adesea, după un episod de furie iscat de nu vreau să rămân singură acasă iară, ne trezim că o ferfenițit tot ce i-o picat în cale, de la cataloage promoționale pân la salteaua ei din foaie dură de cort. După astfel de episoade, nu mai dărâmă poarta când ne știe bâjbâind după chei la întoarcere, nu mai schelălăie, ci doar ne așteaptă în prag, cuminte, în poziția șezând executată corect, făr de ordin!

Mă-ntorc la ce voiam a zice.

Într-una dintre diminețile trecute nu doar o scâncit, cum face întotdeauna când îmi scot bicicleta de o aud și  după ce am lăsat ulița în urmă, ci o  venit cu mingea și o lăsat-o în poartă, la picioarele mele, nesupravegheată.

Mi-au dat lacrimile în fața declarației sale. 

  • Căutând o fotografie cu personajul principal în arhiva blogului, am găsit-o pe aceasta publicată pe 21 iulie 2017, AICI. Mi-a plăcut semnul acesta primit după fix un an.   

________________
Alte fericiri din borcănaș:
38. Dragă Moș Crăciun (ultimul bilețel din 2017 cu trimiteri spre întreaga colecție a primilor doi ani)
39. Muntele
40. G. 
41. ShoeBox
42. 447,01
44. Nedarul
46. Primul maraton

5 comentarii:

  1. Na ca m-ai facut sa plang soro...
    Draga de ea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt și eu încă uluită de câtă nevoie de afecțiune are și-n câte moduri și-o exprimă. Pe 1 august a împlinit 2 ani.

      Ștergere
    2. La multi ani!!!! Poate ii facem cunostinta cu Pufica - un crai cu mare lipici la fete :D

      Ștergere
    3. O întâlnire între Omătul tău și Tăciunele nostru ar fi istorică nu doar la nivel gabaritic :)

      Ștergere