joi, 5 iulie 2018

MOZAICUL BUCURIEI #10 IUNIE


Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa zic învățații, cine-s io să-i contrazic?  Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii:  marele  pot câștigat  la  loto, patru  copii, vacanța în  Patagonia, propria  cofetărie, cincizeci de kile, poate vor sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.

Prin colecțiile File de șomaj și Despre lucrurile simple mă strădui să-mi păstrez intacte câteva dintre emoțiile cele puternice. Nu întotdeauna am disponibilitatea de a le așterne-n cuvinte și atunci pier sub asaltul momentelor de le urmează.

Seria Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!

  • Am fost fericită când am nimerit peste versurile acestea soresciene. Sunt concluzia perfectă pentru introducerea mea: un viitor luminos, pe care l-am trăit, murindu-l! 

EA E OMA, BUNICA SA!

Oma a împlinit, nu cu multă vreme în urmă, 93 de ani. De a doua zi, după cea aniversară, numără 94. Eu abia când se face ora la care am fost născută mai adaug un an. Astfel,  pe 19 noiembrie 2018 la 13.29 am 39 de ani și abia la 13.30 ajung la 40. De-aș fi Oma, la 13.31 aș aduna 41. Ar merita să-ncerc, abia atunci ar fi 3 ani cât o clipă.  O fost la noi pentru o săptămână, m-am întors cu textu la bunică, darul de ziua ei, și nu doar că nu s-o mai dat dusă, dar abia așteaptă să revină. Sigur că eu în toate zilele am plecat în zorii lui șase și m-am întors la miezul nopții, iară ea o rămas singură pân la revenirea lui B. spre seară. Timp în care nu s-o atins de frigider:     - Păi de ce să-l deschid?! Nu-i al meu! 
- Să mănânci, Oma, de AIA!!!

Am două imagini de care-mi amintesc cu zâmbet.  Deh, am lipsit la celelalte!

Se așează picior peste picior pe canapeaua din birou, își trage ochelarii peste nas, în ochi, cu un deget își ordonează după ureche niște zulufi neascultători și începe să cânte   zdrăngăne  chitara.  
- Dragă, dar este foarte dezacordată, cum o puteți ține așa?! se revoltă cu năduf. 
- Păi, noi adunăm praf pe ea și ăsta nu-i pretențios, stă și pe astea făr de armonizare! azvârl  adevărul adevărat.

Merg cu ea la magazinul de pe ulița noastră. Evit cât pot discuțiile cu oamenii de pe acolo și acum îmi pare rău că nu am cu ei o relație în care să mă pot lăuda cu de alde  câți ani credeți că are bunica? 
- Dragă, câți ani îmi dai? O aud pe Oma rostind în fața vânzătoarei,  care deja o privea fascinată cum face armata cu mine: rădăcina asta nu e bună, trebuie și aia, caută și ailalta. 
- Probabil șaptezeci, răspunde fata.
Bătrâna începe a chicoti și a se fandosi și alinta exact ca o femeie de patruzeci de ani căreia-i atribuii jumatea lor.
- Nouăzeci și patru am! însoțiți cu zâmbet larg. 
De cealaltă parte a cântarului, femeii ce-o primit răspunsul i se umplu ochii  de emoție. 
Mai mult decât fericirea bătrânei de peste zi când am reluat la infinit dialogul acela, îmi amintesc ochii umezi ai vânzătoarei: poate ca și mine avea o bunică nonagenară care este cu totul din alt film decât Doamna în pantaloni de catifea și tunică roz.

În rest, adică atunci când n-o gătit, făcut curățenie, grădinărit, o șezut pe banca de sub bolta de viță cu Veve în brațe și Rita la picioare. De nu moțăia cu capul pe masă, se auzea constant:
- Rita dragă, știi că te iubesc, dar te rog să nu mă mai lingi, chiar nu-mi place!


JUCĂRII

Pe ulița plină de gropi și praf se aud chiote și urale, e zarvă mare. Unul stă pe motocicletă, celălalt îl împinge, apoi fac cu schimbul. Au ochii luminoși și obrajii bujorii. Sunt epuizați de efort și emoție. Motorul este abia cumpărat, dar au reușit să-l omoare în prima încercare de a-l testa. Așa că au decis că ei oricum nu au nevoie de mai mult decât cele două roți ș-o șa. Pe ulița plină de gropi și praf se aud chiote și urale, e zarvă mare. Unul stă pe motocicletă, celălalt îl împinge, apoi fac cu schimbul. Unul dintre bărbați are patruzeci de ani, celălalt cincizeci, dar pariez că nepoții mei de zece, respectiv cinci ani, s-ar juca asemeni. 

Da, B. ș-o luat o Honda și luna ce trecu în curtea noastră nu se auzi decât bârâit de motor pe moarte și strigăte de nu am loc de rufe, te rog, strânge-le! 

Băi, are Omu ăsta un dar de a se bucura, incredibil! Bine, nici cu mine nu mi-i rușine, pot fi atât de ciufută cu mult peste nivelul său de radiază...

DOAMNE, CE FRUMOASĂ EȘTI CÂND ÎI ZÂMBEȘTI!

Dintre toate cuplurile cele nou apărute-n viața mea  pe acesta l-am îndrăgit din prima clipă, poate și pentru că m-am îndrăgostit de băiețelul lor adorabil dintâi. B. își amintește că-s împreună de pe vremea liceului, deci de cel puțin douăzeci de ani. Într-una dintre dimineți, eram cazați împreună, am auzit, făr de intenție, una dintre cele mai emoționante declarații de dragoste. A trecut pe lângă ea, s-a întors o fracțiune de secundă, i-a îndepărtat ușor câteva fire de păr căzute pe frunte, i-a șoptit ești atât de frumoasă, ea o roșit devenind pentru totdeauna cea mai frumoasă femeie îndrăgostită din lume. 
Minunată secvență de împreună!

________
 În arhivă:

4 comentarii:

  1. Draga Maria, talentul tau la cofetarit este nimic fata de cum scrii, deci concentreaza-te si scrie o carte! Si tine cont ca apreciez in cel mai inalt grad dulciurile tale. Te imbratisez, G.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, G.! Și eu sunt fanul Mozaicului :) Cartea e puțin probabil să fie scrisă, dar dulcegăriile îs amu la alt nivel, tre să-ți demonstrez :)

      Ștergere
  2. Faina fila asta ♥♥♥ Imi place sa te citesc si cred ca ti-am mai zis :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e o filă dragă mie pentru că nu-i despre mine. Mult mai frumos scriu poveștile celorlalți. Poți să-mi mai zici :)

      Ștergere