Zambetania: O VIAȚĂ IMPOSIBILĂ

6/31➤Provocarea lunii decembrie 31 de povești pentru 31 de zile.

Minune mare! Pentru a doua dată-n ăst an ajung a defila cu o carte imediat ce am sfârșit-o. Pentru a întări că se înregistrează o performanță, mai zic doar că încă-s volume ale lui 2023 în teancul restant, amânat, mult întârziat.

De ce astă carte

Am cumpărat O viață imposibilă de Black Friday, 2024 pentru că mi-s fan Matt Haig. Așa credeam despre mine după Umanii și Biblioteca de la Miezul Nopții. Reducerea fu de 40%, de la 70 de lei am plătit 42.

AICI am scris superlativele pentru Biblioteca de la Miezul Nopții.

Mă-ntrebam de-am întâlnit pân acum o carte despre cărți mai frumoasă decât cea inventată de Matt Haig. Nu crez. Protagoniști care iubeau cărțile, volume salvate în împrejurări dureroase, personaje care intră în povești și le schimbă cursul, cititori care-și iau prizonieri autorii preferați forțându-i să schimbe finaluri urâcioase am mai aflat. Dar Biblioteca vieților noastre netrăite este de foarte departe una dintre cele mai intense imagini. Splendidă lucrare!

DINCOACE pentru Umanii.

Poate că nu-i cea mai răvășitoare dintre lecturi, un cuvânt nu doare și bântuie mult după ultima pagină. Am mers însă pe 5 steluțe pline pentru una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste scrise Omului. Am rămas din Umanii cu o credință și mai fermă că e simplu de tot: întâi te ridică și apoi umblă fericit, Omule!

*** Despre o lectură aproape imposibilă

Nu știu a mărturisi de ce m-am chinuit două săptămâni cu O viață imposibilă. Poate-i de vină frica puternică și copleșitoare ce-o am în astă perioadă pentru cum dracu s-o ajuns aici. Și credința că de șarlatanul n-ajunge la Cotroceni acum, nu există garanții pentru data următoare.

Tiparul romanului este identic celorlalte semnate de autor. Întotdeauna există o soluție, mai ales când negrul este cel mai negru, niciodată nu este prea târziu, în viața asta câtă vreme respiri poți repara dezastrul, în cea mai cruntă depresie caută-ți sensul, ajută pe alții ca să te ajuți pe tine - crezurile lui Matt Haig, care m-or molipsit altă dată. Acuș m-or înfuriat. Degeaba bucățica ta de viață capătă nuanțe roz, tot în tonurile cenușii ale lumii te desfășori.

Când lucrurile sunt greșite, trebuie să ajungem, întâi, la fundul gropii ca să se întâmple schimbarea. Uneori trebuie să ne simțim în capcană pentru a putea găsi o cale de ieșire. Nu ne întâlnim pe noi înșine în lumină și aer. Nu înțelegem radioul când se aude cântecul. Uneori este nevoie să spargem lucrurile, pentru a vedea cum sunt făcute.

Din tiparul despre care începusem a scrie nu lipsesc elementele fantastice. Și ele foarte prezente în Umanii și Bibliotecă.

Grace Winters, protagonista cărții, este văduvă. Are 72 de ani, a pierdut un fiu mic într-un accident, un soț în urmă cu patru ani, un câine imediat după. A fost profesoară de matematică, trăiește în Anglia, într-un bungalou. De niciunde primește moștenire o casă, pe o insulă mediteraneeană, chiar Ibiza. Cu probleme de sănătate, minore în raport cu rănile sufletești, Grace pornește într-o călătorie care, firește, îi va suci viața.

Nu m-am lipit de personaje. Deloc. Bătrânica simpatică nu-mi fu simpatică. Bătrânul urâcios nu-mi fu urâcios. M-o-nduioșat olecuță o relație tată-fiică. De astă dată fu prea mult SF pentru mine. Ceea ce este o certitudine pentru faptul că n-am accesat cartea într-un moment prielnic basmelor. Niciodată n-am mai simțit că nu poci duce supranaturalul și că-i prea mult.

Am uitat exact de Ibiza. M-o fascinat. Desenele lui Matt Haig sunt departe de imaginea preconcepută din mintea mea. Sunt o poezie. Mult, mult m-o atras. Din fericire, Ibiza chiar fu un personaj. Aș zice că e cel care a primit cea mai mare atenție din partea autorului.

Ceea ce îți voi spune este o poveste care chiar și pentru mine este greu de crezut. Te rog să nu te simți obligat să mă crezi pe cuvânt. Dar să știi că nu am inventat nimic. Nu am crezut niciodată în magie și nici astăzi nu cred. Dar uneori ceea ce pare magic este pur și simplu o parte a vieții pe care nu o înțelegem încă.

N-am pomenit de un alt personaj care m-a uluit: matematica. Și el a primit multă dragoste din partea scriitorului. N-am putut să nu mă-ntreb, ce s-ar schimba de profesorii care predau matematica ar avea măcar o bucățică din pasiunea lui Matt Haig în a o promova și populariza. Poate că pare imposibilă perechea matematică - emoție, dar omul ăsta o desăvârșește cu fiecare nouă carte.

Ș-am uitat eu multe: portalul către o altă lume, reconfigurarea atomilor, magicul dintr-un borcan cu apă veșnică, călătoriile în trecut, pe cele în viitor, căutarea criminalului, forțele fotonice. D-apoi cum altfel să păstrez surprizele plăcute pentru cei care încă nu le-or aflat.

Viața cântă și arde. Chiar și atunci când suntem amorțiți, când ne ascundem de ea, când este prea zgomotoasă și prea dureroasă, când nu suntem echipați cum se cuvinte pentru a o simți – ea este acolo, așteaptă, pentru a fi prețuită și protejată, gata să ne ofere cel puțin încă o explozie de frumusețe înainte de căderea nopții.

De-aș căuta o singură etichetă pentru O viață imposibilă, aceasta ar fi poveste inspirațională. Tot ceea ce Matt Haig scrie capătă banderola aceasta. Cartea de azi nu-i excepție. Din toate ungherele-i forțată spre obținerea acestui titlu și pentru mine fu un picuț mult prea mult.

Da, salvând natura, ne salvăm pe noi. Da, interacțiunea umană este esențială pentru a ne menține capul pe linia de plutire. Da, da, te iartă și iartă. Da, da, dar nu...

Despre steluțe

La-nceput de decembrie, intenția fu să defilez doar cu romane de 5 steluțe. Îs multe! Cum de-am ajuns să înșirui de 3 steluțe, n-am habar!

Am citit greu ziceam O viață imposibilă, la final de noiembrie. De câte ori o atingeam, în pat, seara, mă lua instantaneu cu somn bun. Ceea ce sigur că nu-i rău. N-o sfârșit abandonată în teancul neterminatelor doar pentru că numărul renunțatelor e foarte mare și făr de ea.

Am cumpărat O viață imposibilă pentru că mi-s fan Matt Haig. Așa credeam despre mine după Umanii și Biblioteca de la Miezul Nopții. Mi-i zdruncinată zdravăn credința aceasta după O viață imposibilă. Din fericire, am deja achiziționate încă unul sau două titluri, care să decidă de dragostea noastră s-o sfârșit or ba.

Am decis, ca și în cazul romanului lui Chris Simion, despre care am povestit în episodul 5 al seriei festive, să nu scriu pe foarte îndelete despre dezamăgiri. Poate chiar nu fu în cazul meu momentul potrivit. Nu s-or aliniat stările, ceea ce nu anulează deloc bucuria cititorilor pentru care O viață imposibilă o sărit de 5 steluțe.

Ca și-n alte cazuri, propriul text dedicat unei cărți mă convinge să nu mai fiu atât de extremistă în a judeca o lectură. Nu există doar e foarte bună or e foarte slabă. Sunt cărți nici prea-prea, nici foarte-foarte și ce bine că sunt. De-aș fi continuat a cerceta-n mine despre O viață imposibilă m-aș fi convins că-i Cartea Lunii, taman acum când abia ce-am descoperit că premiul o fost deja ridicat de-o altă scriitură. De care am uitat complet, firește.

O viață imposibilă de Matt Haig, traducere din limba engleză de Irina Pricop, editura Nemira, 2024, 382 pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

➤ Cărțile despre care am scris, aproape 400, sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor (vreo 100) din 2022 - 2024 este AICI.

➤ În 2024 am mai povestit despre:

vineri, 6 decembrie 2024

O VIAȚĂ IMPOSIBILĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu