Zambetania: NIMENI NU SCAPĂ

5/12 ➽ Cartea lunii mai

Trebuie să completez și anul, 2024, căci tare multe restanțe o adunat din 2023 proiectul acesta atât de special.

După o lună întreagă de vacanțe aș fi zis că-i simplu să mă-ntorc la blog. M-am înșelat. Iară.

În iulie, august și jumatea asta de septembrie n-am citit/ascultat nicio carte, da-s rămase nepovestite 30 din urmă.

Îs tare frumoase unele dintre cărțile ce urmează a defila pe Zambetania!

De ce astă carte

B. lucră de acasă cam în toate zilele. Uneori, la trei luni, îi mai pică o săptămână de mers la birou. Deși-s doar 60 de kilometri, ce se dublează pe dus-întors, naveta nu-i mai e confortabilă. Când o propus să ne cazăm în orașul cel mare, am fost de acord. Am căpătat o superputere la-nceputul anului: nu mai refuz din comoditate tot ce poftește, mai și aprob în alb una din cinșpe.

Pentru o oră jumate de mers cu trenul spre locul său de muncă, am ales Nimeni nu scapă. Am și gătat-o pân la destinație. Mai mult o durat să-l lămuresc pe B. cât mi-s de încântată de lectură.

Era final de mai când am citit cartea. Ședea în așteptare din decembrie.

***** Scriitura ca experiment sublim

Doar pe 100 de pagini se desfășoară romanul polițist vedetă astăzi pe blogul meu. Și-s suficiente. Chiar îs!

În decembrie 1950, Boris Vian scrie sinopsisul și patru capitole. Deși este el însuși uimit și cuprins de o ușoară admirație, proiectul Nimeni nu scapă va fi abandonat. Nimeni nu scapă era fraza de final a rezumatului gândit de autor. Descurajat de lipsa succesului, Vian în 1953 renunțase la scris. În 39 de ani de viață o fost și: traducător, compozitor, poet, inginer, actor.

După 60 de ani și mai mult, moștenitorii lui Vian oferă unui grup literar provocarea de a continua romanul neterminat. Oulipo gruparea care acceptă misiunea imposibilă are ca principala caracteristică inventarea de constrângeri în scrierea textelor. Oulipo n-o fost ales la-ntâmplare. Membrii săi fondatori au acordat mare importanță operei lui Vian în vremurile în care foarte puțini o făceau. I-au scris Prefața la Smulgătorul de inimi or Spuma zilelor ș-au trudit reabilitări pe când confuzia dintre viața scandaloasă și operă era la cote înalte.

Nu încape îndoială că, dacă Vian ar fi primit un credit de viață suplimentară, ar fi fost unul dintre fondatori și, în sânul familiei sale elective, unul dintre cei mai fervenți animatori ai Oulipo.

Pân la capăt volumul adună 16 capitole, primele patru fiind publicate neschimbate. Cum le-o scris Vian, așa s-or tipărit. Și Sinopsisul este cuprins integral în cărțulie. Are o pagină și apare mai spre sfârșit. Mai sunt mențiuni despre raportul dintre Boris Vian mort în 1959 și Oulipo creat în 1960. Preferatele mele sunt mărturisirile despre scriitura colectivă, culisele continuării experimentale. Există și anexe despre crearea copertei în ediția originală și multe note privind noțiuni folosite în roman, cuvinte și informații scrise eronat de către Boris Vian.

Întotdeauna m-au fascinat comunicările din culisele scrierii unei cărți. La Eric-Emmanuel Schmitt sau în volumele biografice mai apar uneori mențiuni. Alteori în capul meu somez autorul să dezvăluie filmul facerii. Și nu pentru că mă perpelesc misterele ci pentru că întotdeauna se derulează în paralel o poveste cel puțin la fel de fascinantă ca cea inventată.

Pentru că Nimeni nu scapă este o bucurie, să destăinui câteva dintre secretele experimentului: paragrafe întregi or fost scrise utilizând cuvinte care cuprind doar literele conținute de numele și prenumele unui autor, apoi există multe fraze și formule care conțin cuvinte ce se deosebesc printr-o literă - paronime. Sigur, pentru limba română toate astea s-or pierdut la traducere. Un capitol (VIII) este scris doar din fraze publicate de Vian în nuvele, romane or articole. Și pentru că era prea simplu, condiție suplimentară: nicio frază nu este luată din același text ca precedenta. La capitolul X or existat spații libere - găuri - ce-or fost completate ulterior de oulipieni cu: informații (numele câinelui), comparații or arătarea unor emoții și nu spunerea lor. Unul dintre capitole a integrat fraze oferite de membri Oulipo ce nu au participat la scrierea romanului. Este, ziceam, latura romanului care m-o încântat. N-or ajuns la mine prea multe experimente literare și acesta direct de suflet o rămas prins.

Romanul este scris la persoana I. Așa l-o-nceput Vian, așa l-or dus la deznodământ oulipienii. În ciuda inconfortului: naratorului i se întâmplă acțiunea, în loc să o provoace. Oulipo a respectat la virgulă sinopsisul. Membrii or mai adăugat: polițiști, victime, suspecți. Deh, carte despre crime și criminali! Acțiunea fu plasată de colectiv pe 15 decembrie 1950, ziua în care Vian mărturisise soției ideea pentru Nimeni nu scapă.

Pentru că e aproape un roman marca Sullivan, conține violență și scene cu bătăi. Evident, și sex. Sexul e omniprezent și am avut grijă să ocolim cenzura epocii.

Sub semnătura Vernon Sullivan, Vian publicase patru romane polițiste. O mai folosit spre ascunderea numelui real și câteva anagrame ale numelui său: Brisavion, Bison Ravi sau Baron Visi.

Ca să pomenesc ceva și despre acțiune, iaca fraza lui Vian atotcuprinzătoare: Un tip se lansează pe o pistă când își dă seama că, una după alta, toate femeile pe care le-a iubit cad sub loviturile unui asasin. Ajunge de fiecare dată prea târziu, dar va sfârși prin a descoperi autorul crimelor...

Pentru mine, mare consumatoare de crime pe televizor, mult mai puțin interesată de cărțile ce le conțin, Nimeni nu scapă fu una dintre cele mai intense lecturi ale anului. M-o prins povestea iubitelor căsăpite, am fost foarte departe de a identifica adevăratul vinovat, m-a lăsat făr de cuvinte experimentul care a născut cartea. Lămuririle privind capitolele sunt tipărite la finalul volumului, dar le-am citit în paralel cu acțiunea. Astfel constant am fost sub asaltul celor două tabere: aflarea criminalului și năzbâtiile inventate în scrierea faptelor. Ambele or fost copleșitoare.

Mi-s fan Boris Vian, dar nu mi-s specialistă. Nu știu cât Boris Vian or izbutit oulipienii cu Nimeni nu scapă. N-am citit niciuna dintre cărțile sale polițiste, n-am habar de le-o așternut pe tiparul nuvelelor, romanului de dragoste. Din cele prime patru capitole nu m-am dumirit asupra stilului. Zâmbesc imaginându-mi că-n lumea-n care o dispărut pentru vecie o citit cu bucurie continuarea. Și-o fi zis: bună treabă, băieți! Nu pe cât de bună o reușeam eu, dar orișicât.

Despre steluțe

Boris Vian este unul dintre autorii mei preferați. Lista volumelor publicate-n scurta sa viața nu este infinită dară. Dacă la Stephen King cărțile din bibliotecă ocupă cinci răftulețe și lista celor necumpărate este încă lungă, la Boris Vian abia de am cinci bucăți de toate. Am fost acum tentată să fac un top. Din păcate, nu-mi prea mai amintesc conținutul celorlalte titluri. Din fericire, tocmai uitarea pare cel mai puternic motiv pentru recitire.

Cartea lunii mai fu dară Nimeni nu scapă. Atunci mai multe volume am premiat cu 5 steluțe, dar fu simplu să aleg dintre ele coronița. O fost o lectură năucitoare. La fiecare nouă informație despre experimentul care a născut-o jubilam. Mi-i tristețe că scriiturile neterminate ale atâtor mari autori nu vor vedea niciodată lumina tiparului. Câți de alde Nimeni nu scapă or murit împreună cu cei de le-or adus pe lume?

Nimeni nu scapă de Boris Vian, traducere Alina Hlinski, editura Univers 2023, 140 pagini.

⧪ În arhiva zambetană am mai scris despre Boris Vian la:

1. Smulgătorul de inimi

De n-ar fi fost scrise c-un umor nebun, toate astea ar fi fost suficient de crâncene cât să-mi crape mintea. Alternează umorul savuros cu momente de atrocitate, oripilare cum io rar am mai întâlnit în cărți și n-aș zice despre mine că-s o sensibilă. Chiar ador lecturile cu subiecte șocante. Și patologia mamei este echilibrată de duioșia poveștilor în care micuții cred și care-i adăpostește de efectele devastatoare ale adorației materne. E înfricoșător modul în care mediul în care trăim ne înghite, cum îi asimilăm firescul, care până mai ieri ne oripila, cât de fragilă e granița dintre iubire bună și ne-bună, cât de facil vinovații sunt alții, noi doar făr de vină.

2. Blues pentru o pisică neagră

Pentru prima dată m-am întrebat serios dacă eu nu-s mai bolnavă decât omul care a scris-o. M-am amuzat teribil în toate situațiile critice în care zâmbetul ar trebui să fie ultimul element al tabloului. Or, la mine, înaintea ororilor, urâtului, grozăviilor inumane, o ajuns zâmbetul. Și aici nu mai fu vorba de o poezie a urâtului care m-o fascinat la alte scrieri, ci chiar de Răul în forma cea mai pură.

3. Nuvele inedite

Sunt pe deplin îndrăgostită de scriitura domnului acesta. Are o ușurință de a scrie năzbâtii făr de a-și pierde din credibilitate cum n-am habar să mai fi găsit pe undeva. O găină are creasta coafată, un melc este îmblânzit, pâinea are un ochi și ochiul are gene lungi și roșii, ciorile vorbesc, un lup are coșmaruri și activitatea sa preferată este urmăritul mașinilor, mașinile pasc și pornesc de-s speriate cu bau, toate astea-s firești, doar le vedem cu ochiul liber în toate zilele vieților noastre. Și caracteristica mea preferată la un text, tristețea, a fost bifată în multe dintre rânduri. O tristețe dureroasă, printre zâmbete, printre singurătăți și cel mai adesea pe lângă moarte.

4. Spuma zilelor

Nu știu de-i cel mai sfâșietor roman de dragoste din literatura contemporană, după cum zice ultima copertă, dar eu l-am bocit de mi-o sărit cămeșile. Nu voi detalia niciunul dintre firele cărții, îs câteva și-s toate strașnice, mărturisesc doar că e în top trei cărți citite în viața asta...

⧪ Iară titlurile premiate la Cartea lunii sunt adunate AICI.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

➤ Cărțile despre care am scris, puțin peste 390, sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor (vreo 90) din 2022 - 2024 este AICI.

➤ În 2024 am mai povestit despre:

miercuri, 11 septembrie 2024

NIMENI NU SCAPĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu