- Am ajuns la volumul cu numărul 8 citit în decembrie și probabil numărătoarea se oprește aci. Fu o lună grozavă pentru lectură căci așa îi fură cărțile!
De Crăciunul lui 2018 mi-am comandat un pachet doar cu volume ale scriitorilor preferați. Boris Vian și Nuvele inedite din acel colet festiv sunt. Deși mi-aș fi dorit să-mi pregătesc darul în același mod și pentru Crăciunul lui 2019, am reușit să mă abțin chiar în ultimul moment, ăla-n care lista era gata și se încadra în suma disponibilă. Mă gândesc că-i un dar mai prețios a citi dintre cărțile ce șed în teancuri neatinse, decât de a le crește stocurile, oricât de mari mi-ar fi iubirile pentru cei de le-au scris.
**** Despre nuvelele inedite ale domnului Vian
- Maria, ce înseamnă psihedelică?
- Copile, ceva ce nu știu să-ți explic, starea aia de ți-o dau drogurile, o știi?!
- Nu prea!
- Așa ca un delir de fapte deformate de la realitate, exact ca în cartea de-o citesc eu acum, în care mașinile pasc iarbă și tot ele miros tufe înflorite.
Nu știam atunci că psihedelică era cel mai potrivit cuvânt pentru lectura asta. Și nu doar pentru că mințile personajelor sunt limpezi arareori.
N-aș paria c-am înțeles corect din Notița asupra ediței ce apare la finele volumului, dar culegerea pare să conțină texte publicate după moartea autorului. Vian a decedat la 39 de ani din cauza unui stop cardiac. Zice traducătorul că s-o-ncercat respectarea unei ordini cronologice în măsura în care s-or putut identifica astfel de date pentru fiecare povestire-n parte.
Nuvelele sunt foarte scurte, ceea ce-nseamnă că-s multe (25 de bucăți). Pe primele le-am citit ca pe niște bancuri seci ori cu ceva umor negru. M-am minunat de finalul lor desăvârșit, complet neintuibil, dar un oareșce disconfort cam fu pe drumul ăla. Povestiri scurte, făr de timpi pentru iluminare dară, personaje multe și gălăgioase, vorbesc, frate, eroii lui Vian cât n-au făcut ăia din ultimele 10 cărți la un loc, mult alcool, mult sex de același sex, pân la urmă o zarvă, care o fi având ea fond, da-i greu de pătruns la el. Primele cincizeci de pagini le-am citit pân la urmă căutând bucurii literare, stilul lui Boris Vian este absolut încântător ș-am renunțat la a întâlni povești nemuritoare.
Apoi, ceva s-o petrecut, ca-ntotdeauna la cărțile cărora le rezerv penalizări crâncene. Textele au devenit mai pline, au adunat mai multe pagini, numărul personajelor s-a redus la câteva. Deși stilul era în continuare năucitor m-or captivat poveștile, s-o declanșat butonul de a le prevesti finalul, de două ori l-am și nimerit pe răspunsul corect, lectura a devenit o sfântă sărbătoare, cum zilele din calendar n-au putut garanta.
Sunt pe deplin îndrăgostită de scriitura domnului acesta. Are o ușurință de a scrie năzbâtii făr de a-și pierde din credibilitate cum n-am habar să mai fi găsit pe undeva. O găină are creasta coafată, un melc este îmblânzit, pâinea are un ochi și ochiul are gene lungi și roșii, ciorile vorbesc, un lup are coșmaruri și activitatea sa preferată este urmăritul mașinilor, mașinile pasc și pornesc de-s speriate cu bau, toate astea-s firești, doar le vedem cu ochiul liber în toate zilele vieților noastre. Și caracteristica mea preferată la un text, tristețea, a fost bifată în multe dintre rânduri. O tristețe dureroasă, printre zâmbete, printre singurătăți și cel mai adesea pe lângă moarte.
Iată ce lămuriri aduce ultima copertă:
Nuvelele sunt foarte scurte, ceea ce-nseamnă că-s multe (25 de bucăți). Pe primele le-am citit ca pe niște bancuri seci ori cu ceva umor negru. M-am minunat de finalul lor desăvârșit, complet neintuibil, dar un oareșce disconfort cam fu pe drumul ăla. Povestiri scurte, făr de timpi pentru iluminare dară, personaje multe și gălăgioase, vorbesc, frate, eroii lui Vian cât n-au făcut ăia din ultimele 10 cărți la un loc, mult alcool, mult sex de același sex, pân la urmă o zarvă, care o fi având ea fond, da-i greu de pătruns la el. Primele cincizeci de pagini le-am citit pân la urmă căutând bucurii literare, stilul lui Boris Vian este absolut încântător ș-am renunțat la a întâlni povești nemuritoare.
Apoi, ceva s-o petrecut, ca-ntotdeauna la cărțile cărora le rezerv penalizări crâncene. Textele au devenit mai pline, au adunat mai multe pagini, numărul personajelor s-a redus la câteva. Deși stilul era în continuare năucitor m-or captivat poveștile, s-o declanșat butonul de a le prevesti finalul, de două ori l-am și nimerit pe răspunsul corect, lectura a devenit o sfântă sărbătoare, cum zilele din calendar n-au putut garanta.
Sunt pe deplin îndrăgostită de scriitura domnului acesta. Are o ușurință de a scrie năzbâtii făr de a-și pierde din credibilitate cum n-am habar să mai fi găsit pe undeva. O găină are creasta coafată, un melc este îmblânzit, pâinea are un ochi și ochiul are gene lungi și roșii, ciorile vorbesc, un lup are coșmaruri și activitatea sa preferată este urmăritul mașinilor, mașinile pasc și pornesc de-s speriate cu bau, toate astea-s firești, doar le vedem cu ochiul liber în toate zilele vieților noastre. Și caracteristica mea preferată la un text, tristețea, a fost bifată în multe dintre rânduri. O tristețe dureroasă, printre zâmbete, printre singurătăți și cel mai adesea pe lângă moarte.
Iată ce lămuriri aduce ultima copertă:
După ce fură inima de aur a unui preot, un asasin ajunge să fie urmărit de poliţişti pe acoperişuri şi să fie ucis, în joacă, de un copil de şase ani. Lupul Denis, un animal civilizat şi vegetarian, se transformă în om şi are accese de ferocitate inexplicabile. O maşinărie se îndrăgosteşte de o fată şi îi recită versuri de dragoste. Peste Paris se lasă o inexplicabilă ceaţă albă, cu proprietăţi afrodisiace, care-i face pe oameni orbi şi mai fericiţi ca niciodată… Un univers fantast, cu accente de umor negru şi poezie intensă, cu care cititorii lui Boris Vian sunt deja obişnuiţi. În 1949, Boris Vian a publicat volumul de nuvele Les Fourmis (care a apărut în româneşte sub titlul Blues pentru o pisică neagră). Dar în afară de acestea mai avea o serie de nuvele publicate în reviste, şi alte câteva care au rămas inedite, cum ar fi Licantropul sau Omul de zăpadă. Aceste excelente proze scurte au fost reunite de Fayard în volumul IX al Operelor complete de Boris Vian şi sunt propuse de Editura Univers publicului românesc sub forma acestei cărţi.
Și iată un fragment ce mi-o plăcut strașnic (cu riscul ca Blogspot să mi-l editeze ca dracu iară):
La cinci august, ora opt, ceața acoperea orașul. Ușoară, nu împiedica deloc respirația și avea o înfățișare deosebit de opacă; dar părea colorată puternic în albastru. Căzu în straturi paralele; mai întâi, plutea la douăzeci de centimetri de sol și oamenii mergeau fără să-și mai vadă picioarele. Unei femei care locuia la numărul 22 din strada Saint-Braquemart îi scăpară cheile pe jos când se întorcea acasă și nu mai reuși să le găsească. Șase persoane, printre care și un bebeluș, îi veniră în ajutor; între timp al doilea strat căzu și găsiră cheile, dar pierdură bebelușul, care-și luase lumea-n cap sub acoperirea ceții, nerăbdător să scape de biberon și să cunoască bucuriile senine ale căsătoriei și ale unui cămin. Trei sute șaizeci și două de chei și paisprezece câini se pierdură astfel în prima dimineață. Săturându-se să se uite zadarnic la plutele undițelor, pescarii înnebuniră și plecară la vânătoare. (Pag. 74 - Iubirea este oarbă)
M-am tot gândit dacă să păstrez o steluță or să le dărui pe toate. Deși fu o lectură care m-o făcut cu capul, năuceală ce se întâmplă atât de rar, pân la urmă fu una dificil de urmărit, firele fiind foarte scurte și extrem de multe, chiar de facil citibilă ziceam. Și, apoi, are domnul Vian volume de cel puțin 5 steluțe, nu-i cazul să plusez gratis. Din păcate le am neatinse în pachetele ce așteaptă biblioteca și astfel se sfârșește 2019: făr de niciun titlu în top 10 cărți ale anului pentru Boris Vian. Ghinion, Măria Ta Scriitorule!
Ceața asta era caldă ca o dropie cu febră.Nu știu cum de m-o pălit obiectivitatea taman în sfântă zi de Crăciun, îs sigură că multe volume de 5 steluțe ale anului, le-am și uitat deja, nu mă vor bântui cum o va face cărțulia asta.
- Nuvele inedite - Boris Vian, traducere Diana Crupenschi, editura Univers, 2012, 179 pagini.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut niciun zâmbet or emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;
***** cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
În 2019 am mai citit:
- An/Organic - Florin Pîtea ***
- Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
- Suflete cusute - Anne Lamott ****
- Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
- Efemeride - Irvin D. Yalom *****
- Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
- Insula roboților - Petre Brown ****
- Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***
- Povestea mea - Michelle Obama *****
- Culorile rândunicii - Marius Daniel Popescu ***
- Regula de 5 secunde - Mel Robbins ***
- Terapia Integrării Trecutului - Ingeborg Bosch (Text 1); (Text 2) *****
- Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman *****
- Drum sângeros către moarte - Sven Hassel **
- Zuleiha deschide ochii - Guzel Iahina *****
- Fugara - Alice Munro *****
- Chipul - Alice Munro *****
- Terente - Zodia Zmeului / Doina Popescu - Brăila****
- Ochii dragonului - Stephen King *****
- Uciderea Comandorului (2) - Haruki Murakami *****
- Haruki Murakami - Ascultă cum cântă vântul *** Pinball. 1973 ****
- Evanghelia după Pilat - Eric Emmanuel Schmitt ****
- O logodnă foarte lungă - Sebastien Japrisot *****
- Semn că te am - Ioana Chicet-Macoveiciuc ****
- Câmpul cu iarbă neagră - Belinda Bauer ****
- Fuga spre câmpul cu ciori - Savatie Baștovoi ****
- Nu putem evada din Istoria noastră. Cea mai frumoasă poveste, vol. II - Adrian Cioroianu *****
- Orașul fetelor - Elizabeth Gilbert ***
- Simona - Dara Codescu, Alice Năstase Buciuta ****
- Solenoid - Mircea Cărtărescu ***
- Visul călătorului - Stelian Zamora ****
- Frankenstein - Mary Shelley ****
- Inocenții - Ioana Pârvulescu ***
- Podul de lut - Markus Zusak *****
- Femei care iubesc prea mult - Robin Norwood *****
- O lună de duminici - John Updike****
- Viața lui Darwin - Michael White și John Gribbin****
- Manuscrisul fanariot - Doina Ruști ***
- Strigoi fără țară - Mircea Daneliuc *****
- Tommy și prietenii săi - Jerome K. Jerome **
- Convorbiri cu Mircea Daneliuc - Alexandru Petria *****
- Iepurii nu mor - Savatie Baștovoi *****
- Un om îndurerat - Victor Ion Popa ****
- Carrie - Stephen King ****
- Pe când eram o operă de artă - Eric-Emmanuel Schmitt ***
- Răzbunarea iertării - Eric-Emmanuel Schmitt ****
- Asasinarea lui Robert Ackroyd - Agatha Christie *****
- Șoareci și oameni - John Steinbeck *****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu