vineri, 17 mai 2019

FUGARA - ALICE MUNRO


Provocarea În luna mai citesc doar cărți de cinci steluțe,  episodul doi. 
N-am desigur nicio garanție pentru numărul steluțelor atunci când încep o lectură, dar aș cam paria că multe dintre ele vor sfârși la capătul ăl bun. 
Slavă ție, Cerule ploios!

 ______________
Inventarul cărților în curs de citire
  • Deși planul lui 2019 poruncește să citesc doar dintre cărțile neterminate ale anului trecut, de la a doua carte am încălcat restricția. Păi ar însemna să trudesc la patru volume tot anul, căci  n-am descoperit butonu' care-mi dă dezlegare pentru cărțile sunt scrise și spre a fi abandonate înainte de ultima pagină. 

    În speranța că voi ajunge cândva să citesc doar o carte, treacă de la mine, hai, două, am introdus raportarea necititelor. Dintre cele începute în 2018 am 2 neterminate din 6 ș-am pornite din 2019 încă 4 bucăți. 


    De ce astă carte
    • Mi-am comandant volumul în campania dacă tot vor fi șase luni făr de salariu, ia să-mi cresc  stocuri de cărți,  în toate săptămânile,  cât mai îs bani.  Fu chiar în ultimul pachet, din februarie. 
    Pentru că erau ultimele titluri pe care le achiziționam (cel puțin pân la toamnă îndeletnicirea asta va lipsi din fișa dorințelor îndeplinite) nu puteam rata un autor preferat. 
    ***** FUGARA ȘI ALTE 7 POVESTIRI
    Uneori aș vrea să pricep de ce o iubesc atât de mult pe Alice Munro. Adică, da, e un autor premiat cu Nobel, dar e atât de departe de tiparul meu pentru o lectură grozavă. Nu are povești pe îndelete, nu mă bântuie scriitura sa nici cu zilele, dară cu anii, nu-i ca și când nu pot respira sub greutatea narațiunii și totuși de la prima întâlnire am căutat noi ocazii de testat admirația și nicio experiență ulterioară dragostei dintâi nu fu dezamăgitoare. 

     De-ar trebui să compar lecturile munroene c-o altă activitate ce-mi aduce relaxare ar fi asta: când nu sunt în fața televizorului pentru o emisiune anume (în 99% dintre situații sunt) mă joc urmărind fragmente din filme diferite. Încep cu cel de pe primul canal care-mi atrage atenția, la pauză sau mai devreme mă mut pe un alt film, după trei secvențe mă opresc la un altul nou și tot așa o oră, două câtă dispoziție am pentru exercițiul acesta. 

     Cam așa îs povestirile lui Alice Munro pentru mine, fragmente de film. Uneori pot prinde exact imaginile în care aflu trecutul personajului pân la prezent, alteori nu mă dumiresc cine este ce, pot zări doar o secvență încărcată de emoție, eventual și bocesc în alea 5 secunde și mi-i suficient cu asupra de măsură, nu-mi trebe cu două sute de pagini mai mult. 
    Fugara este o culegere cu 8 texte de proză scurtă. Prima dintre povestiri are exact titlul volumului. Faptul că următoarele 3 scrieri (Ocazie, Curând, Tăcere) au aceleași personaje n-aș zice că o împlinit nevoia mea de poveste continuă. Asta pentru că sunt atât de îndepărtate în timp etapele din viața personajelor încât anulează continuitatea după care năzui. Dar pentru a reveni la comparația cu filmele, aceasta este perfect susținută și-n ăst caz. Văz un moment de film, plec din fața televizorului pentru că este publicitate și revin mult după ce aceasta se sfârșește, adică pierd etape ale poveștii esențiale or ba.
    Ieri, doamna Box a început să facă tortul. Are de stat șase săptămâni la dospit, așa c-o să fie gata la mustață. A trebuit să amestec aluatul, ca să fie cu noroc, dar atât de greu de fructe era, că m-am temut să nu-mi cadă brațul. Ollie era și el de față, așa că m-am dat la o parte și l-a răsucit el puțin în locul meu, cât nu s-a uitat doamna Box. Nu știu ce fel de noroc o să-mi aducă așa ceva. (Puteri)

    Arhiva îmi spune că am mai citit de Alice Munro: Dragă viață, Prea multă fericire,  Dragostea unei femei cumsecade și Ură, prietenie, dragoste, căsătorie . Nu-mi amintesc nici eu un alt titlu. Chiar dacă în toate volumele este 100% stilul lui Alice Munro, ăla de ziceam la început, interioare domestice în proză scurtă, pentru mine Fugara este cel mai frumos dintre toate. Este primul pe care nu-l lecturez fascinată de câte detalii au descrierile și de cât de neimportante sunt pentru subiect multe dintre pagini, ci l-am citit aproape integral sub curiozitatea lui oare ce se mai întâmplă. Știut fiind că-n povestirile ei cam nu se întâmplă niciodată nimic. O tristețe apăsătoare a însoțit lectura și după ce am terminat cartea m-au copleșit gânduri grele. 
    Treaba cu viața, o lămurise Harry pe Lauren, era să trăiești în lume interesat. Să ții ochii deschiși larg și să vezi oportunitățile - să vezi umanitatea - în orice persoană pe care o întâlneai. Să fii conștient. Dacă era ceva ce-ar fi avut el să o învețe, asta era: fii conștientă. (Greșeli)
    Când timp de 400 de pagini intri în viața unor oameni e complicat să ajungi la capătul drumului făr de nicio emoție. După ce am plâns la două dintre povestiri și după ce la încă vreo trei m-o durut inima am terminat cartea epuizată emoțional. Clipele în care personajul de 70 de ani descoperă că și-a ratat marea iubire doar pentru că a renunțat prea devreme or pentru că nu a comunicat nicicând ce a năzuit sunt pentru mine dureroase. Faptul că pe pagina asta este povestea unei tinere, pentru ca peste două file ea deja să fie bătrână este răvășitor căci exact așa e și viața: te sucești de 3 ori ș-au mai trecut 40 de ani. Sunt încă măcinată de neliniști (când am terminat cartea am început să scriu textul acesta). În toate povestirile ei vorbește despre femei și dragostea lor în mii de feluri or eu azi mă gândesc că scrie doar despre căi de a muri în mii de feluri. 

    Viața e mereu așa de plină! Adunând și risipind ne irosim puterile. De ce ne îngăduim să fim atât de ocupați și omitem să mai facem lucruri pe care s-ar cuveni sau pe care ne-am dori să le facem? (Puteri)

     Despre steluțe
    5 steluțe pentru că Alice Munro, adică una dintre foarte marile mele iubiri. Mai am o carte necitită de a ei, sper să  și găsesc pe unde este în timpul Provocării lunii mai. Sunt atât de puțini autorii, din păcate,  pe care aș paria orbește că o nouă carte va adeveri marea dragoste. Ea este unul dintre cei aleși. 
    O povestire nu e ca un drum lung pe care mergi...ci mai degrabă ca o casă. Intri în ea și rămâi acolo o vreme, îi cutreieri încăperile, te așezi oriunde îți place și descoperi cum se leagă odăile și coridoarele între ele și cum se schimbă lumea de afară când o privești prin ferestrele ei. (Alice Munro)

    • Fugara / Alice Munro, traducere din limba engleză și note Mihnea Gafița, editura Litera, 2018, 464 pagini. 

    Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
    *          cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
    **        volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
    ***        cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
    ****       scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;
    *****    cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
    ________________
    În 2019 am mai citit:

    Publicat de la
    Etichete: , ,

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu

    Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)