sâmbătă, 26 august 2017

URĂ, PRIETENIE, DRAGOSTE, CĂSĂTORIE - ALICE MUNRO


Pân s-ajung a iubi scriitura unui autor pașii sunt puțini și întotdeauna identici: prima carte pe care o citesc mă determină să caut  o a doua, apoi o a treia. Uneori se întâmplă ca numărul doi or trei sau patru să nu mai primească premiul coroniță, dar datorită momentelor de bucurie născute la prima intersecție să stărui în a le găsi și-n cele de-i urmează.  Alteori prima carte mă nedumerește de-i faină scriitura ori ba și atunci iară caut o a doua, o a treia. Alice Munro a devenit, după două volume, a căror lectură o fost mai mult poticnită, scriitorul căruia mă strădui să-i citesc toată  opera. N-are decât vro cinci cărți tipărite-n limba română. Cazna ține de capacitățile mele financiare, nu de calitatea scriiturii.

Așa se face că deși mi-am interzis să mai cumpăr cărți, e musai să-ncep a le citi în format electronic, când am dat nas în nas cu Alice Munro pe rafturile din Auchan am abandonat interdicțiunea pentru câteva momente, cât să cumpăr cartea de la raft și să-i comand online un alt volum.  Pe cât de inspirată a fost achiziția aceasta o dovedește faptul că deși începusem un Murakami mult râvnit (Haruki este scriitorul căruia pentru o carte bună i-aș citi șase slabe), mă pornisem a zice că am citit Alice Munro în paralel cu 1Q84, ceea ce nu e flatant pentru romanul domnului japonez, dar ăsta-i adevărul adevărat. 

Sunt încă fascinată cum de povestirile lui Alice Munro mă captivează făr de a fi spectaculoase, răvășitoare, năucitoare. Pentru mine sunt ca momentele în care un om drag îmi povestește clipe din viața sa și nu întotdeauna viața bate filmul. Mă surprinde încă rezultatul obținut de scriitoarea cu Nobel pe câteva pagini. Întotdeauna reușește să concentreze poveste cât un roman chiar de-i acordă cinșpe file. Pentru nevoia mea neostoită de poveste nu-i cea mai grozavă dintre rețete asta-n care rămân cu dorința de a ști ce s-o petrecut înainte și după episodul relatat. Dar izbutește cumva, cu talent desigur, ca să nu zic cu geniu, deși chiar asta cred,  să adune într-o secvență atât de mult trecut și prezent încât îmi mai potolește poftele de care ziceam.
Ei bine, fiecare povestire de Alice Munro e fix un miniroman cu timpi suficienți și pentru adulmecat detalii și pentru înfulecat acțiuni. În cele  40 de pagini ale unei povestiri îi concentrată viața personajului,  cel mai adesea,  de la tinerețe pân la bătrănețe,  vorba cântecului.
Și mai este o trăsătură a tehnicii sale pe care o ador. Nu-și judecă personajele, nu le desenează-n alb și negru, nu există ticălosul ticăloșilor și nici preacuvioasa, există doar oameni care reacționează strâmb și drept la viață, nu doar strâmb, nu doar drept. Sigur că verdictele de strâmb or drept îs ale mele, Alice Munro doar le expune faptele. Și tot de pe lista cu de asta o iubesc este inventivitatea de a folosi doar câteva teme majore în toate povestirile: infidelitatea, religia, boala, dragostea. De aș rezuma eu scrierile sale, n-ar rămâne nimic miraculos din ele pentru că oricum nu-s spectaculoase ziceam. Frumusețea le constă în cum sunt scrise, ce scrie e uneori departe de ceea ce are-n teorie șablonul pentru poveste. 

Ură, prietenie, dragoste, căsătorie cuprinde nouă povestiri. Una dintre cele mai frumoase este cea care poartă numele cărții, e totodată dintre cele mai emoționante și crude. Ca regulă, scriitoarea canadiană nu prea întoarce din condei povestea, finalul nu prea te lasă cu gura căscată, destinele sunt liniare, cu puține secunde de ieșire din cadrul conformismului. În Ură, prietenie, dragoste, căsătorie taman asta se petrece. Două fătuci, Edith și Sabitha pun la cale o farsă pentru menajera uneia dintre ele, Johanna e menajera. Pân la finalul fericit, ceea ce iară cam lipsește prozei munroene, am citit cu inima la gât despre drumul Johannei către Ken Boudreau, tatăl uneia dintre fetele care pun la cale înșelăciunea.

Sunt tot temele din lecturile anterioare: boala incurabilă, prima experiență extraconjugală, relații șchioapăte de familie, credința și necredința, șansa de a consuma acum un moment rămas nefinalizat în trecut. N-aș fi pariat în urmă cu doi ani c-o astfel de scriitură va deveni preferata mea atât de repede. Cum n-aș fi mizat vrodată că proza scurtă va detrona romanul. Viitorul lecturilor mele sună foarte interesant din aste puncte.

N-aș ști să fac un top al celor trei culegeri, dar cea de astăzi ar putea câștiga doar pentru că a ajuns la mine în ăst moment și în niciun altul diferit de el. Că citesc multe bloguri de mămici perfecte, eu nefiind mamă, ci doar în contact zilnic cu un băiețel,  am mai zis. În viața mea de acum mă învârt doar printre familii cu un copil. Deja mă ia cu rău fizic când aud e cel mai grozav fapt din viața mea și doar asta aud. Să citesc la Alice Munro despre femei pentru care copilul există și el acolo, nu a anulat personalitatea părinților, nu a devenit centrul universului grupului, este o realizare printre alte câteva, mi-o oblojit lehamitea.

Pentru că nu vreau să povestesc cu subiect și predicat cele nouă texte și cum nici n-aș repeta ceea ce deja am mărturisit la Dragă viață - ACI sau la Prea multă fericire - DINCOA, nu-mi rămâne decât să închei acum episodul de astăzi dedicat cărților.
...Certându-se pentru că nu se puteau învoi dacă zeul lor suprem se numea Iehova sau Krișna (aici limbajul devenea colorat) sau dacă aveau voie să mănânce carne de porc, îngenunchind și urlându-și rugăciunile către un Moșneag excentic din ceruri, care era foarte interesat de cine câștigă războaiele și meciurile de fotbal. În fine, în mod uimitor, reușind să înțeleagă câteva lucruri, începând să se cunoască puțin pe ei înșiși și universul în care se treziseră că-și duc veacul, apoi hotărând că le-ar fi mai bine dacă ar da pe apa sâmbetei toată cunoașterea aceasta obținută cu greu, l-ar aduce înapoi pe Unchiașul cel excentric și ar sili pe toată lumea să îngenuncheze din nou, ca să asculte iar predici și să creadă în toate balivernele de dinainte, și, dacă-i pe așa, de ce să nu ne întoarcem la pământul plat din mijlocul Universului?... pag.158
Am uitat să zic c-a venit toamna aci. Dacă până mai ieri mă piteam de soare în hamac, sub bolta de struguri, astăzi ultimele pagini le-am citit cu geaca pe mine, tot în hamac desigur. Strugurii nu-s copți. Magazia ni-i burdușită cu lemne.


* Ură, prietenie, dragoste, căsătorie - Alice Munro, editura Litera 2017, traducere  din limba engleză și note Justina Bandol, 367 pagini
__________________
Am mai citit în 2017:
  1.  Shining - Stephen King
  2.  Colorado Kid - Stephen King
  3.  Misery - Stephen King
  4.  Supunere - Michel Houellebecq
  5.  Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
  6.  Visul - Emile Zola 
  7.  Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt
  8. Adio - Honore de Blazac
  9. Hituri celebre din epoca Showa - Ryu Murakami
  10. Jurnal intim (1) - Marin Preda
  11. Jurnal intim (2) - Marin Preda
  12. Luni de fiere - Pascal Bruckner
  13. Luminița, mon amour - Cezar Paul-Bădescu
  14. Dragă viață - Alice Munro
  15. O mie de nopți - E.K. Johnston
  16. Bel-Ami - Guy de Maupassant
  17. Să fii român! - Dan Puric
  18. Pobby și Dingan - Ben Rice 
  19. Einstein - Francoise Balibar
  20. Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți - Salman Rushdie
  21. Sărutul dinaintea morții - Ira Levin
  22. Viața și Opera - Cristian Tudor Popescu
  23. Galaad - Marilynne Robinson 
  24. Roșu ucigaș - Jerden Brouwers 
  25. Golem - Gustav Meyrink
  26. Noi - Evgheni Zamiatin
  27. Consumatorul de suflete - Codin Maticiuc
  28. O vară la țară - J.L. Carr
  29. Șoimul rătăcitor - O poveste de dragoste - Glenway Wescott
  30. Studii despre iubire - Jose Ortega Y Gasset

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu