sâmbătă, 5 august 2017

ȘOIMUL RĂTĂCITOR - O POVESTE DE DRAGOSTE




Îs la mama toată luna iulie, la îndemână dară mi-i  Colecția Literatura a Cotidianului și citesc  cu  nesaț  de  parcă  nu-i  nimic  altceva  de  făcut  pe  lume. Și  chiară  nu e nimic altceva.
Deși mă dureau ochii, citisem prea mult într-o perioadă foarte scurtă, n-am vrut să abandonez lecturile. Vor urma invariabil săptămâni făr de număr în care nu voi mai citi nici măcar un rând. Am ales o cărțulie pe care îmi aminteam c-am mai început-o de câteva ori. Am găsit în ea un bilet din 2010. Sigur că era pentru 20 de kilometri, nu ca ale altora din familie către Lisabona, Ciudat de Panama. Când l-am întrebat pe Google ce părere are despre Șoimul rătăcitor și mi-o răspuns că-i o carte plină de bla-bla-uri mi-am dorit și mai mult să o sfârșesc.

Iaca, am citit ultimul rând al romanului și iară n-am habar către ce dosar să o trimit: spre ăla cu eticheta poveste plictisitoare or în ăla cu așa și așa. 

Din capu locului, asta se traduce cu atunci când m-o lămurit Google despre ce va fi vorba, am știut că nu va fi o lectură răvășitoare. O zis că-i un microroman metaforă, or deloc nu mă pasionează să-mi dau cu presupusu în a descifra lecții care nu-s scrise negru pe alb c-un subiect ș-un predicat.

Parțial povestea asta mi-o plăcut. Se întinde pe durata unei amieze, de pe la două pân puțin după apusul soarelui. Se petrece într-un conac de pe lângă Paris. Alwyn Tower are oareșce veleități de scriitor și se află la conac în vizită la prietena sa, Alexandra, o americancă bogată. Tot în vizită ajung în amiaza aia doi prieteni de-ai Alexei în drumul lor spre Ungaria, familia Cullen împreună cu șoferul lor, Ricketts și șoimul doamnei, Lucy. În casă se mai găsesc doi servitori marocani, Jean și Eva. Astea-s personajele toate și pentru o secvență de teatru îs suficiente. Oricum mai mult de două scene n-ar avea piesa asta. Din cele o sută de pagini am aflat că Larry Cullen este bețiv, că urăște șoimul nevestei și că e gelos pe șofer. Se adaugă ăstor ecuații faptul că și servitorul va fi gelos pe șofer. Asta-i tot.

M-o-nfuriat partea de relație în care partenerul nu-i spune jumătății ce-l doare în privința ei, nu, la băutură se spovedește primului străin. Apăi nici ea nu-i din alt aluat, doar că mărturisirile ei sunt către o prietenă. Deh, ca-n viață, trist!

Povestea asta de-am schițat-o eu în triunghiuri, englezul  - irlandeza - șoimul și servitoarea - șoferul -servitorul,  este umplută cu multe informații despre viața șoimului: ce mănâncă, cât poate fi dresat, cum șede. Io trebea să identific în ale vorbe adevărul raportat la destinul oamenilor. Or nu-s în stare să gândesc cu capu meu de astea: la fel cum Lucy, neîndurătoarea pasăre de pradă, e condamnată să se întoarcă la mănușa însângerată a stăpânei sale, toți cei care încearcă să scape din lațurile nevăzute ale dragostei vor rămâne de bunăvoie prizonierii ei. Pentru mine ăia erau doar oameni incompatibili de la cinci poște, care în deplină cunoștință a lipsei de afecțiune  au ales compromisul, iară la viața șoimilor nu mă pricep.
...Aproape întreaga viață se desfășoară stând la locul tău. Nu există nici un cuib, nu este nimeni cu tine exact pe aceeaşi stâncă sau ramură. Situaţiile pline de pasiune sunt prea meschine pentru a-ţi da nişte companioni adevăraţi. Aşa că stai acolo şi încerci să nu te mişti, aţipind şi visând pentru a te scuti de necazuri. Este genul de lucru despre care nu trebuie să vorbești, de dragul celorlalți, de dragul politeții: palme care te mănâncă, o limbă urâtă, ochi orbi și o filozofie emfatică, alcătuind un întreg, iar tu țipi de dorință, au-au răsunându-ți în urechi. Nimeni altcineva nu aude, iar tu devii atât de obosit de acest sunet, încât abia aștepți să îmbătrânești...(pag. 45)
Poate că nu cred în libertate, sau poate că o consider ca fiind doar ceva episodic în viață, o situație pe care trebuie să fii capabil să o înduri și de care să profiți atunci când se întâmplă; un fel de rău necesar. Când însăși dragostea este în joc, în general, dragostea de libertate este doar teama de captivitate...(pag. 86)  
Câteva comentarii, ale celor care au citit-o, se refereau la faptul că din carte lipsește taman povestea de dragoste ce este promisă din titlu.  Eu n-aș zice asta. În jurul nostru e plin cu povești de dragoste: vedem o femeie, un bărbat și un copil și ne închipuim ce familie frumoasă, zărim un bătrân și o bătrână ținându-se de mână și ne spunem că ei îl vor împlini negreșit pe până moartea îi va despărți, dar în spatele acestor tablouri habar n-avem câte mărturisiri de neiubire există la beție or către prieteni. Ș-apoi, eu prefer, pentru adus cu picioarele pe pământ,  cărțile care au astfel de povești de dragoste decât alea cu aiureli de suflet pereche care-s specii pe cale de dispariție în realitate dintotdeauna.


 * Șoimul rătăcitor - o poveste de dragoste, Glenway Wescott, editura Univers 2009, traducere de Dana Covăceanu, 107 pagini. 
_____________________
Am mai citit în 2017:
  1.  Shining - Stephen King
  2.  Colorado Kid - Stephen King
  3.  Misery - Stephen King
  4.  Supunere - Michel Houellebecq
  5.  Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
  6.  Visul - Emile Zola 
  7.  Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt
  8. Adio - Honore de Blazac
  9. Hituri celebre din epoca Showa - Ryu Murakami
  10. Jurnal intim (1) - Marin Preda
  11. Jurnal intim (2) - Marin Preda
  12. Luni de fiere - Pascal Bruckner
  13. Luminița, mon amour - Cezar Paul-Bădescu
  14. Dragă viață - Alice Munro
  15. O mie de nopți - E.K. Johnston
  16. Bel-Ami - Guy de Maupassant
  17. Să fii român! - Dan Puric
  18. Pobby și Dingan - Ben Rice 
  19. Einstein - Francoise Balibar
  20. Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți - Salman Rushdie
  21. Sărutul dinaintea morții - Ira Levin
  22. Viața și Opera - Cristian Tudor Popescu
  23. Galaad - Marilynne Robinson 
  24. Roșu ucigaș - Jerden Brouwers 
  25. Golem - Gustav Meyrink
  26. Noi - Evgheni Zamiatin
  27. Consumatorul de suflete - Codin Maticiuc
  28. O vară la țară - J.L. Carr

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu