Inventarul cărților în curs de citire
Ptiu, ptiu, să mă stuchi pentru a nu mă deochea! Am izbutit pân acuș în aproape toate zilele anului ăstuia să citesc, de nu mai multe pagini, măcar câteva rânduri.
Deși planul lui 2019 prevede să citesc doar dintre cărțile neterminate ale anului trecut, deja la a doua carte am încălcat restricția. Păi ar însemna să trudesc la cinci volume tot anul, căci încă n-am descoperit butonu' care-mi dă dezlegarea pentru unele cărți sunt scrise și pentru a fi abandonate înainte de ultima pagină.
În speranța că voi ajunge cândva să citesc doar o carte, treacă de la mine, hai, două, am introdus noua rubricuță în textele despre cărți. Dintre cele începute în 2018 am 5 neterminate din 6 ș-am pornite din 2019 încă 4 bucăți.
De ce astă carte
Pentru că mi-o dăruit-o noul coleg de muncă pe când era nou, amuș nu prea mai e. Și doi dintre cei vechi, la începuturi, au gândit așa dar, ceea ce mă bucură făr de măsură. Și nici măcar n-am așteptări să fie cărți ce să le iubesc. De se petrece, săru' mâna, bogdaproste! De nu, tot săru' mâna, bogdaproste!
Aveam multe cărți începute, nu și terminate, când m-am pornit și cu volumașul ăsta. Ba am citit din el chiar pe drumul spre casă, cum nu am mai făcut-o de douăzeci de ani. Adică verificat de-i vro groapă pe următorii metri, citit trei rânduri, iară nasu după hârtoape, iară cuvinte negru pe alb. Am mai povestit la Suflete cusute, în ianuarie, traseul acesta. Sfaturile au fost primele din seria lecturilor urbane, chiar de le-am sfârșit abia acuș, după o lună.
****Unde spre sfârșit Sfredelin propune o închinare
Sfredelin, diavolul bătrân (Sublimitatea Sa Abisală, Subsecretarul Sfredelin), discută prin scrisori cu nepotul său, Amărel. Epistolele, de doar câteva pagini fiecare, au același expeditor, Sfredelin și același destinatar, Amărel. Demonul novice are în fișa postului ispitirea unui tânăr londonez, numit pacientul de către ambii corespondenți, și pare să nu se descurce prea grozav dacă e să dăm crezare judecăților unchiului său.
După Sfaturile unui diavol, adică cele 31 de scrisorele, urmează câteva pagini sub titlul Sfredelin propune o închinare. Voi cita toată partea de început.
Despre steluțe
Băi, mi-o plăcut foarte mult cărțulia asta!
Recomand tuturor, și ălora de-s de partea Tatălui și celor din tabăra Dușmanului!
Tare mulțumesc, Clau!
****Unde spre sfârșit Sfredelin propune o închinare
Sfredelin, diavolul bătrân (Sublimitatea Sa Abisală, Subsecretarul Sfredelin), discută prin scrisori cu nepotul său, Amărel. Epistolele, de doar câteva pagini fiecare, au același expeditor, Sfredelin și același destinatar, Amărel. Demonul novice are în fișa postului ispitirea unui tânăr londonez, numit pacientul de către ambii corespondenți, și pare să nu se descurce prea grozav dacă e să dăm crezare judecăților unchiului său.
...adevărata ta misiune: aceea de a-i săpa credința la rădăcină și de a împiedica formarea definitivă a virtuților.M-o amuzat teribil să-l citesc pe Dracu Cel Mare cu alintul Tatăl Nostru și pe Dumnezeu cu apelativul Dușmanul. Mai sunt și alte personaje pitorești pe acolo: Balelungi, Ciupelin, Pișcămâl, Brosconea. Se face dară referire în toate citatele la Bunuțul cu numele de Dușmanul.
Regula la oameni e că, după ani de trai împreună, fiecare ajunge să găsească în celălalt tonuri ale vocii și expresii ale feței care îi repugnă cumplit. Folosește amănuntul. Fă-ți pacientul conștient până la durere de felul caracteristic, care-l irita încă din grădiniță, în care mama lui ridică din sprâncene și pune-l să-și alimenteze singur neplăcerea. Sugerează-i că ea știe cât de enervant e gestul și face tocmai ca să-l enerveze - dacă te pricepi, nici nu va observa cât de neverosimilă e presupunerea. Și, firește, nu-l lăsa să se întrebe dacă nu cumva are și el tonuri ori expresii care o pot enerva pe ea. Cum nu se poate vedea sau auzi pe sine, treaba nu e complicată. (Pag. 23)Mărturisirea lui C.S. Lewis că nu a avut nicio bucurie să scrie textul și că tot vorbind în numele dracilor s-o trezit cu o crampă spirituală într-o experiență sufocantă (Aproape că m-a dărâmat înainte să-i pun punct) mi-a amintit de ceea ce a pățit Eric-Emmanuel Schmitt gândind cu mintea lui Hitler. Mă fascinează cum unii autori devin scribii poveștilor ce-i bântuie.
Ne convine de minune să-l știm încolțit de cea mai mare nesiguranță, așa încât mintea lui să se umple de imagini contradictorii ale viitorului, fiecare dintre ele izvor de speranță sau teamă. Nimic nu învârtoșează mai bine mintea omenească împotriva Dușmanului precum incertitudinea și neliniștea. (...) pacientul, și aici intervii tu, nu trebuie să înțeleagă că frica de azi e crucea pe care o are de purtat, el trebuie doar să se gândească la lucrurile de care îi e frică. Ele să-i fie lui crucea: fă-l să uite că, fiind incompatibile, nu i se pot întâmpla toate deodată... (Pag. 33)E savuros monologul lui Sfredelin. Eu de-aș putea obliga toți credincioșii mei să citească astă carte aș face-o cu mare bucurie. Dar am în parohie doar dintre cei care-și stuchesc în sân numai când aud cuvântul Diavol, le-ar pica astă carte cu tot cu mână de s-ar intersecta.
...ei nu cunosc viitorul, iar cum privesc viitorul depinde în mare măsură tocmai de acele alegeri pe care încearcă să le rezolve invocând viitorul. Așa încât, în timp ce ei se perpelesc cu mințile bâzâind în vid, ne vine nouă mult mai ușor să ne strecurăm coada și să-i îmbrâncim pe calea pe care noi am ales-o pentru ei. (...) I-am învățat să vadă viitorul ca pe un tărâm al făgăduințelor la care doar eroii aleși de soartă au acces - iar nu ca pe ceva către care fiecare se îndreaptă în ritmul de șaizeci de minute pe oră, indiferent ce face și indiferent cine e. (Pag. 120-121)Am rămas cu o ciornă întreagă, A4, cu notițe către paragrafe din carte ce mi-aș fi dorit să le defilez pe Zambetania. Am limita spațiului din păcate.
...Dușmanul spune, pedant, că totul este "al său", pe baza argumentului avocățesc că El a creat totul. Tatăl Nostru speră ca la sfârșit să spună că "ale sale" sunt toate într-un sens mult mai realist și mai dinamic: ca pradă de război.
*
Scena se petrece în Iad, la dineul anual al Înaltului Colegiu de Pregătire a Tinerilor Ispititori. Decanul, Dr. Balelungi, tocmai a ridicat paharul în sănătatea oaspeților. Sfredelin, care este invitat de onoare, se ridică și întoarcere închinarea:Textul a fost gândit la mulți ani după Sfaturi, atunci când experiența asfixiantă a scrierii acestora se atenuase. Nu mai este folosit stilul epistolar, Profesorul ține de astă dată o cuvântare.
Domnule Decan, Iminența voastră, distinse Scârboșenii, dragii mei Împielițați și Necurați, iubiți Diavoli....
Aș zice, prieteni, că ne așteaptă vremuri de restriște dacă vreodată ceea ce oamenii numesc îndeobște "religie" ar dispărea cu totul de pe pământ. Ea încă ne poate dărui păcate dintre cele mai fine și mai nobile. Minunata floare a nesfințeniei nu poate să crească decât în imediata apropiere a Celor Sfinte. Nicăieri nu avem mai mare succes în ispită decât anume pe treptele altarului. (Pag. 180)
Despre steluțe
Băi, mi-o plăcut foarte mult cărțulia asta!
Cap, câștig eu, pajură, pierzi tu.Lewis e de credință că Doamne-Doamne, de Ăla Bunu zic, chiar iubește oamenii și printre nenorocirile de toate zilele e o gură grozavă de limpezime scriitura asta.
...cea mai respingătoare și mai inexplicabilă trăsătură a Dușmanului nostru: El chiar le are la inimă pe bipedele astea fără păr ce i-au ieșit din mâini, cărora le dă întotdeauna înapoi cu dreapta ce le-a luat cu stânga.
...ei sunt animale și că tot ce se întâmplă corpului lor are directă influență asupra sufletului.
Oamenii sunt amfibieni - jumătate spirit, jumătate animal. (A ținut morțiș Dușmanul să producă așa hibrid revoltător: ceea ce l-a determinat, printre altele, pe Tatăl Nostru să-și retragă asistența).
O religie moderată e la fel de bună pentru noi ca absența religiei - ba poate chiar mai amuzantă.
Cu adevărat, cel mai sigur drum spre Iad este cel treptat - panta ușoară, mole la călcat, fără curbe bruște, fără kilometraj, fără indicatoare.Parcă mi s-o așezat în ochi o oglindă în care să mă văd mai dreaptă decât îmi zice conștiința că se cade, ceea ce nu-i deloc puțin lucru. La asta s-o adăugat slăbiciunea continuă pe care o am pentru conversațiile dumnezeilor or ale dracilor, făr de multe discriminări în preferințele mele dară.
- Multe volume am citit în viața asta, dar una care să dezvăluie
negru pe albalb pe negru, pe ultima copertă, cum se sfârșește cartea n-am mai găsit. Tristă alegerea editurii.
Recomand tuturor, și ălora de-s de partea Tatălui și celor din tabăra Dușmanului!
Tare mulțumesc, Clau!
- Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, unde spre sfârșit Sfredelin propune o închinare / C.S. Lewis, traducere din engleză de Sorana Corneanu, editura Humanitas 2017, 180 pagini.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut niciun zâmbet or emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu năzui să le recitesc;
***** cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
________________
În 2019 am mai citit:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu