De vro zece ani cochetez cu ideea a cât de grozav tre să fie a trudi în toate clipele dulcegării. Emoțiile pe care le-am făurit personalizând daruri dulci îs greu de egalat de multe dintre celelalte trăiri. Când am citit pe contract că semnez pentru ajutor de cofetar am simțit zborul după care tânjeam și teama căruia mă paralizase țintuindu-mă-n activități nepotrivite.
ZILELE RENUNȚĂRILOR PE BANDĂ
Încerc să adun, pe foarte repede înainte, câteva dintre momentele ultimei perioade. Nu-i vreme de povești pe îndelete. Sunt continuu între două case, una din care se scad munți de pachete și o alta în care ei se adună.
- Bună ziua! Mă numesc Icsulescu. V-am sunat să vă spun că vom lucra împreună și să vă întreb când putem începe.
- În ce domeniu vom colabora? N-am nicio idee despre ce e vorba.
În secundele alea, în care n-o ajuns răspunsul, mi-am imaginat că m-o recomandat cineva pentru vreo apucătură de-a mea hobbyistică, că oi fi depus vreun C.V. de care am uitat...
- În cofetărie desigur. Lucrați altceva?!
Pentru că șefu nu mă anunțase nimic, și el n-ar fi pierdut ocazia să-mi umple capu cu vești de astea grozave, scenarita a luat-o de la capăt: cred că-i un spion de la concurență. Cum același șef n-o răspuns la apelul de identificare a lu' Icsulescu, l-am primit în laborator, ce dracu să fac altceva?! Să mai zic că tot șpioni aveam în cap și că în trei secunde îi făcusem turul laboratorului și îl scosesem în stradă de unde venise?!
A doua zi, când mi-o văzut arsurile de pe ambele brațe, Icsulescu mi-o recomandat ca pe viitor toate fripturile să le îmbrac în făină. Cât o fost Moad în concediu, adică toată luna ianuarie, am izbutit performanța de a-mi scăpa două tăvi din cuptor pe mâini. Rănile cele noi adăugate unora vechi de la creme și fondant ar putea fi făr de tăgadă mărturii într-un dosar de abuz domestic.
- Cum crezi că mă descurc, Maria?
Chiar de mă privea direct așteptând răspunsul, am reușit ca o parte din ceea ce gândeam să nu-mi iasă pe gură.
- Cred că ești foarte încet și foarte lipsit de coordonare, dar este firesc pentru primele două ore într-un loc nou cu oameni noi.
- Îți testam sinceritatea, foarte mulțumesc!
Partea de răspuns rămasă nerostită era: frate, ești a dracu de încet, mă enervează că la tot pasul vrei să te așezi și că ai nevoie de atât de multe pauze. Judecata din capul meu ar fi fost și mai dură de-aș fi avut vreme de gânduri. I-aș fi pus repede eticheta de puturos, dar apoi, tot în capul meu, ar fi trebuit să-l aud pe Moad: Maria, puturos înseamnă că pute, nu? N-am mai auzit cuvântul ăsta până acum, dar e ușor de înțeles. Și v-am zis că nu era vreme pentru dialoguri imaginare.
A doua zi, Icsulescu și-o dat demisia. I-am explicat lui Moad că puturosul nu pute, m-am mângâiat pe frunte că iată ce dreaptă sunt eu că l-am identificat pe leneș din prima secundă și mi-am văzut de treburile mele, adică de facerea a noi arsuri.
- Băi, trupă! Atenție! Mi-am dat cu făină exact cum mi-a spus Mihai ieri să fac și mi-a dispărut durerea instant. Nu mai ustură! Și-mi zic pentru mine: Tipul ăsta a venit cu singura misiune pe care a avut-o, să ne lase mesajul ăsta și să meargă mai departe.
- Maria, nu crezi că Mihai a trecut pe la noi special ca să ne împărtășească secretul ăsta?! O aud pe A. dublând propria-mi credință.
- Mdea, putea să facă mai multă treabă dacă tot și-o pierdut o zi întreagă, nu doar să stea pe scaun la fiecare sfert de ceas. V-am mai povestit că-s judecător de doar alb or negru nonstop?!
- Din păcate, Mihai este foarte bolnav și a trebuit să renunțe! Ieri a avut câteva crize și a avut nevoie de câteva momente de pauză pentru a-și reveni.
Când l-am auzit pe șefu luminând cu adevărul toate strâmbele mele judecăți am știut că Mihai și-a îndeplinit cu succes misiunea.
- Mulțumesc, Mihai! O zi și ce de lecții!
MĂ DUC SĂ-MI CAUT DE LUCRU DAR DĂ DOAMNE SĂ NU-MI GĂSESC!
Primesc două fete noi. Deși sună c-aș fi bordelăreasă, nu-s! Iară nu știam ce vorbise șefu cu ele așa că pe cea care zice că-i venită pentru curățenie o rog să șadă p-un scaun până el apare ș-o luminează, iară pe cealaltă o iau pe lângă mine.
Nu-s un profesor bun. Nu am răbdare, nu am timp. Mă strădui și-mi iese mai bine decât mă aștept cunoscându-mă, dar tot e puțin. Noua mea mână dreaptă mă întreba la fiecare lingură de cremă de-o așează corect. Pân la urmă o trebuit să-i dezvălui adevărul adevărat: nu lansați o navă în spațiu, nu stricați Feng Shui-ul clientului de umpleți mai repede cupele!
A doua zi n-o mai venit niciuna. Nici nu mi-am bătut capu, dădusem deja sentința: nu s-ar fi descurcat.
- Maria, știi de ce nu au mai venit fetele alea două de săptămâna trecută? Mă întreabă A. amuzată.
- Alea care m-au asigurat cu cerul și cu pământul că ele nu renunță?!
- Îhî! Una i-o zis lu' șefu c-ai ținut-o pe scaun de n-o putut să se ducă nici la WC.
- Păi de aia o fi plecat și Mihai. (În momentul ăla nu știam motivul real).
- Ailalta i-o zis că ești o femeie imposibilă...
- Măcar asta o spus adevărul adevărat.
Primesc o fată nouă. Deși sună c-aș fi bordelăreasă, nu-s! În prima clipă nu mă pot opri din judecare și mă duc să-i zic lu Clau: tipa asta mi se pare mie sau e copia identică a ălora două?! Ai grijă să-i arăți unde-i toaleta! mă sfătuiește ștrengărește.
- Doamnă scumpă, ce știți să faceți că n-aș risca să plecați în următoarele două ore doar pentru că am stabilit la start un nivel greșit.
- Sunt cofetar, nu vă faceți griji!
- Sunteți îmbrăcată ca un cosmonaut, o să fie greu să vă mișcați cu zece rânduri de haine.
- Mă descurc!
- Desigur!
Nu-mi mai amintesc ce moșmondeam la bancul meu când am auzit oalele lovind gresia, țipete și urlete. M-am aruncat pe pantalonii lu Clau pentru că avea echipamentul subțire de lucru și un crac era ud de sus până jos. Mi-a făcut semn că-i în regulă, apa era călduță doar.
Apare și eschimoasa:
- Am lucrat chiar două săptămâni în cofetărie și n-am mai pățit așa ceva! Intru la mine-n bucătărie de douăzeci de ani și n-am mai pățit așa ceva!
- Doamnă, uitați un spray pentru arsuri, să dați pe prima pereche de pantaloni reiați, că la piele sigur n-o ajuns un gram de apă îi zic cu năduf. Știu că v-ați speriat și mie mi-o sărit inima din piept căci nu vedeam decât zahăr ars pe piele sfârâind...
- Eu plec.
- Chiar vă rog mult să o faceți. Și vă mai rog să nu mai spuneți nimănui că sunteți cofetăreasă după doar două săptămâni într-un laborator. Că mai acuș veți sta două săptămâni într-un spital făr a ieși medic de acolo.
Să mai zic circul care-o fost când o venit șefu să mă scoată în fața clasei pe motiv de asta ce-o mai avut? (Circul în sensul de hăhăială). Și nici nu trecuseră două ore de când intrase în laborator. Da, da, să vină ăia toți care cred că gândurile atrag energiile Universului spre împlinire să arunce cu pietre!
Primesc două fete noi. Deși sună c-aș fi bordelăreasă, nu-s! Va urma...
- Cum crezi că mă descurc, Maria?
Chiar de mă privea direct așteptând răspunsul, am reușit ca o parte din ceea ce gândeam să nu-mi iasă pe gură.
- Cred că ești foarte încet și foarte lipsit de coordonare, dar este firesc pentru primele două ore într-un loc nou cu oameni noi.
- Îți testam sinceritatea, foarte mulțumesc!
Partea de răspuns rămasă nerostită era: frate, ești a dracu de încet, mă enervează că la tot pasul vrei să te așezi și că ai nevoie de atât de multe pauze. Judecata din capul meu ar fi fost și mai dură de-aș fi avut vreme de gânduri. I-aș fi pus repede eticheta de puturos, dar apoi, tot în capul meu, ar fi trebuit să-l aud pe Moad: Maria, puturos înseamnă că pute, nu? N-am mai auzit cuvântul ăsta până acum, dar e ușor de înțeles. Și v-am zis că nu era vreme pentru dialoguri imaginare.
A doua zi, Icsulescu și-o dat demisia. I-am explicat lui Moad că puturosul nu pute, m-am mângâiat pe frunte că iată ce dreaptă sunt eu că l-am identificat pe leneș din prima secundă și mi-am văzut de treburile mele, adică de facerea a noi arsuri.
- Băi, trupă! Atenție! Mi-am dat cu făină exact cum mi-a spus Mihai ieri să fac și mi-a dispărut durerea instant. Nu mai ustură! Și-mi zic pentru mine: Tipul ăsta a venit cu singura misiune pe care a avut-o, să ne lase mesajul ăsta și să meargă mai departe.
- Maria, nu crezi că Mihai a trecut pe la noi special ca să ne împărtășească secretul ăsta?! O aud pe A. dublând propria-mi credință.
- Mdea, putea să facă mai multă treabă dacă tot și-o pierdut o zi întreagă, nu doar să stea pe scaun la fiecare sfert de ceas. V-am mai povestit că-s judecător de doar alb or negru nonstop?!
- Din păcate, Mihai este foarte bolnav și a trebuit să renunțe! Ieri a avut câteva crize și a avut nevoie de câteva momente de pauză pentru a-și reveni.
Când l-am auzit pe șefu luminând cu adevărul toate strâmbele mele judecăți am știut că Mihai și-a îndeplinit cu succes misiunea.
- Mulțumesc, Mihai! O zi și ce de lecții!
MĂ DUC SĂ-MI CAUT DE LUCRU DAR DĂ DOAMNE SĂ NU-MI GĂSESC!
Primesc două fete noi. Deși sună c-aș fi bordelăreasă, nu-s! Iară nu știam ce vorbise șefu cu ele așa că pe cea care zice că-i venită pentru curățenie o rog să șadă p-un scaun până el apare ș-o luminează, iară pe cealaltă o iau pe lângă mine.
Nu-s un profesor bun. Nu am răbdare, nu am timp. Mă strădui și-mi iese mai bine decât mă aștept cunoscându-mă, dar tot e puțin. Noua mea mână dreaptă mă întreba la fiecare lingură de cremă de-o așează corect. Pân la urmă o trebuit să-i dezvălui adevărul adevărat: nu lansați o navă în spațiu, nu stricați Feng Shui-ul clientului de umpleți mai repede cupele!
A doua zi n-o mai venit niciuna. Nici nu mi-am bătut capu, dădusem deja sentința: nu s-ar fi descurcat.
- Maria, știi de ce nu au mai venit fetele alea două de săptămâna trecută? Mă întreabă A. amuzată.
- Alea care m-au asigurat cu cerul și cu pământul că ele nu renunță?!
- Îhî! Una i-o zis lu' șefu c-ai ținut-o pe scaun de n-o putut să se ducă nici la WC.
- Păi de aia o fi plecat și Mihai. (În momentul ăla nu știam motivul real).
- Ailalta i-o zis că ești o femeie imposibilă...
- Măcar asta o spus adevărul adevărat.
Primesc o fată nouă. Deși sună c-aș fi bordelăreasă, nu-s! În prima clipă nu mă pot opri din judecare și mă duc să-i zic lu Clau: tipa asta mi se pare mie sau e copia identică a ălora două?! Ai grijă să-i arăți unde-i toaleta! mă sfătuiește ștrengărește.
- Doamnă scumpă, ce știți să faceți că n-aș risca să plecați în următoarele două ore doar pentru că am stabilit la start un nivel greșit.
- Sunt cofetar, nu vă faceți griji!
- Sunteți îmbrăcată ca un cosmonaut, o să fie greu să vă mișcați cu zece rânduri de haine.
- Mă descurc!
- Desigur!
Nu-mi mai amintesc ce moșmondeam la bancul meu când am auzit oalele lovind gresia, țipete și urlete. M-am aruncat pe pantalonii lu Clau pentru că avea echipamentul subțire de lucru și un crac era ud de sus până jos. Mi-a făcut semn că-i în regulă, apa era călduță doar.
Apare și eschimoasa:
- Am lucrat chiar două săptămâni în cofetărie și n-am mai pățit așa ceva! Intru la mine-n bucătărie de douăzeci de ani și n-am mai pățit așa ceva!
- Doamnă, uitați un spray pentru arsuri, să dați pe prima pereche de pantaloni reiați, că la piele sigur n-o ajuns un gram de apă îi zic cu năduf. Știu că v-ați speriat și mie mi-o sărit inima din piept căci nu vedeam decât zahăr ars pe piele sfârâind...
- Eu plec.
- Chiar vă rog mult să o faceți. Și vă mai rog să nu mai spuneți nimănui că sunteți cofetăreasă după doar două săptămâni într-un laborator. Că mai acuș veți sta două săptămâni într-un spital făr a ieși medic de acolo.
Să mai zic circul care-o fost când o venit șefu să mă scoată în fața clasei pe motiv de asta ce-o mai avut? (Circul în sensul de hăhăială). Și nici nu trecuseră două ore de când intrase în laborator. Da, da, să vină ăia toți care cred că gândurile atrag energiile Universului spre împlinire să arunce cu pietre!
Primesc două fete noi. Deși sună c-aș fi bordelăreasă, nu-s! Va urma...
*
Am ales pentru fotografie una dintre cele mai frumoase decorațiuni. Simt că nu blaturi-creme mai e visul, ci fondantul pare a fi capătul și abia aștept să ajung acolo. Cândva.
Reao care esti tu! :)))
RăspundețiȘtergereImi aduci aminte de doua doamne ce mi-au fost date spre dadaceala acum cativa ani (firma in plina expansiune, fara noima). Incerc sa fiu draguta. De fapt mint. Nu incercam deloc. Aveam mult de lucru si prima cucoana imi pazea spatele sa nu ma ia curentul. Indiferent ce-i aratam se uita la mine de ziceai ca-i vorbesc de fizica cuantica. La tastatura cauta literele, la bani se incurca de numa, de vorbit ziceai ca acum invata. A doua zi nu a mai venit.
A doua cucoana. Am bagat-o direct in paine, adica ii pazeam eu spatele sa nu o ia curentul :D Bate bine la tastatura, la bani are nevoie de ajutor, da din gura sa nu taca... A doua zi ma intreaba sefa care-i treaba, eu ii zic exact ce gandesc, iar dupa doua zile ma trezesc cu tanti ca vine si-mi striga in birou ca ea n-a venit aici sa-mi ia nici scaunul si nici barbatul si ca n-ar trebui s-o barfesc pe la spate cu sefa :)))))
Le-am povestit foarte relaxată, dar adevărul este că sunt foarte încrâncenată spre disperată: îmi doresc foarte tare să rămână, în același timp însă îi citesc repede pe cei care vor renunța.
ȘtergereTe cred ca vor sa plece,avind in vedere ca este un oras mare si se gaseste munca bine platita pe toate drumurile!Torina
RăspundețiȘtergereTori, din fericire pentru angajații din acest domeniu exact așa este. Un coleg îmi spune că e un minus de personal de 400%, îți dai seama cât de ușor este pentru un profesionist să-și găsească EXACT ce caută.
ȘtergereMa refeream in toate domeniile ,nu numai in domeniul tau de lucru. Iar elevii mei vor sa mearga catre aceasta specializare dar nu stiu cu ce se ,,maninca,,.Torina
RăspundețiȘtergere