JURNAL DE COFETAR ÎN DEVENIRE #3

De vro zece ani cochetez cu ideea a cât de grozav tre să fie a trudi în toate clipele dulcegării. Emoțiile pe care le-am făurit personalizând daruri dulci îs greu de egalat de multe dintre celelalte trăiri. Când am citit pe contract că semnez pentru ajutor de cofetar am simțit zborul după care tânjeam și teama căruia mă paralizase țintuindu-mă-n activități nepotrivite.

AJUTORUL AJUTORULUI DE COFETAR ȘEF

Bogrias, banii ăștia îi luam dincolo când stăteam degeaba opt ore, nu pentru șapteșpe muncite în zi nelucrătoare. 

Deși am avut o săptămână cruntă și-n ianuarie la laborator, nu se poate compara cu decembrie, pe care l-am terminat cu cincizeci (!)  de ore suplimentare în trei săptămâni. Când scriu aceste rânduri sunt încă foarte dezamăgită de salariu, dar îmi doresc să păstrez în fila de jurnal doar bucuria lucrului. 

Am ajutor acum, așa cum am tot fost amenințată, ceea ce n-am crezut c-o să se mai petreacă după ce câteva persoane au dispărut înainte de a debuta. Se numește F. și este o femeie de un metru jumate și patruzeci de kile, minunată! Mi-i atât de dragă c-aș lua-o acasă. Și sunt fericită că-i pot plasa toate îndeletnicirile care nu-s activitatea mea preferată. Înainte s-o cunosc mă tot gândeam că nu voi reuși în veci să-i dau sarcini. Așa-mi aminteam eu despre mine, că prefer să fac singură decât să deleg. Frate, m-am apucat de lansat comenzi din secunda unu de ziceai că-s tata șefilor. Din păcate, n-am învățat de la șefu să vorbesc cu "te rog",  "mulțumesc",  "dacă se poate". Când îmi dau seama, încerc să repar, dar de cele mai multe ori este prea târziu. 

În prima zi când a ajuns F. mi-am dorit nici să nu ajungă dintâi la vase, cum a fost intrarea mea și nici să-i plasez  cea mai împuțită operațiune, aceea a curățării cutiei antigrăsimi. Așa că am rugat-o, sper c-am rugat-o, să-mi împerecheze macaronși. Sunt mult mai ușor de umplut când sunt așezați lângă perechea potrivită. Și-mi ordonează, nu exagerez, vro cinci sute de bucăți. După care mă trezesc că nu am ciocolată albă pentru a-i umple. O rog, sigur n-am omis pasul ăsta, să-i adune înapoi în cutii și mă apuc de vro șaptezeci de miniblaturi. După ce întind compoziția în toate formele, sunt unele de minitorturi din silicon, văd pe aragaz rămas untul caramelizat, deci nefolosit la blaturi. Adun iară laolaltă toate umplerile, o rog pe F. să-mi șteargă tăvile și o iau de la capăt pân la șaptezeci. Cred că astea au fost primele două ore ale lui F. în laborator, lângă mine. I-am povestit că-i blestemu care mi se trage de la toate motivele pentru care l-am criticat pe șefu: n-am înțeles niciodată cum se poate trezi că-i lipsește un ingredient exact când e în mijlocul rețetei și nici cum poate să uite taman de sirop la tort or de portocale la crema de portocale. Pare-se că Universul mi-a crezut spovada căci pân la final n-am mai ratat nimic.

Cofetăria a participat la o prezentare foarte importantă și pentru prima dată am văzut și eu un tort îmbrăcat integral în fondant negru. Cred că-i cel mai frumos tort pe care l-am întâlnit vrodată. Pe o parte era plin cu maci roșii, mari și pe cealaltă cu liliac movuliu. O splendoare! Tot pentru evenimentul acesta am testat tot felul de fursecuri delicioase, printre care și crinkleșii. M-am simțit ca atunci când încerc acasă rețete de pe internet. Nici în laborator rata de succes nu-i de 100%. 

De câte ori decorează un tort,  șefu mă întreabă de zeci de ori dacă-mi place, cu tonul omului care așteaptă să fie condamnat căci știe că e vinovat. Eu sunt încântată de fiecare în parte, sunt tehnici care habar n-aveam că există. 

- Nu înțeleg de ce pufniți așa, chiar e un tort vesel!

- Pentru că nu e un tort perfect!

- Păi, perfect chiar nu există! Repet  poezia pe care mi-am auzit-o de zeci de ori făr să cred în ea și făr să-mi aline dezamăgirile.

Șefu are daru de a găsi vorbe pozitive, chiar cred că e un dar. Și după ce am gata toate prăjiturile pentru cofetărie începe: ce înalt a ieșit blatul ăsta, ce bine arată secțiunea asta, vă zic că foarte curând mă întreceți! Vine a doua ocazie pentru pregătit toate prăjiturile și se pornește: aveți grijă să nu mai iasă strâmbă, blatul ăla să nu mai fie crud, poate reușiți să topiți gelatina, poate o asamblați când e caldă să nu mai cadă și nu se mai oprește juma de ceas anulând cât de minunată am fost prima dată la milimetru.

Mă voi strădui să rămân până-n martie cofetăreasă. Atunci mă fac șomeră făr de șomaj. Mă apuc de cultivat grădina și de crescut păsări. Și cu salariul meu de azi și făr de el, îi tot aia. 

*

Am ales pentru fotografie una dintre cele mai frumoase decorațiuni. Simt că nu blaturi-creme mai e visul, ci fondantul pare a fi capătul și abia aștept să ajung acolo. Cândva.

Celelalte file ale colecției:

• (1)
• (2)