Se ia un borcan și sub capacul lui se depozitează pe bilețele toate fericirile anului. Sau se ia un blog și i se dă misiunea asta. Ia să mai completez c-o liniuță planul lui 2018.
- exerciții de echilibru: a se identifica cel puțin o fericire în șapte zile curgătoare!
ȘTIU CUM SUNT PRIETENII TĂI, PENTRU CĂ ȘTIU CÂT DE GROZAV EȘTI TU!
Eram ostenită. Deja în prima săptămână din ianuarie, după o ultima foarte grea din decembrie, adunasem lucrat dublul orelor legale. Era prima zi liberă după șase muncite. B. avea planuri pentru un munte dus-întors. Nici n-am vrut să aud! Era singurul moment disponibil pentru spălat, gătit, curățenie. Hodină, deci! Tu decizi de mergi or rămâi mi-o spus dezamăgit când deja se pornea și după mutre, mutre de parcă mi-ar fi cerut să-l însoțesc la arat cu plugu. Hai să mă duc mi-am zis cu gândul că așa nu voi mai avea mustrări de conștiință, când voi refuza următoarele cinci oferte care nu conțin superacțiunea hai să dormim de la nouă până dimineață! Și a fost minunat, așa cum este întotdeauna.
- De ajungeți pe Semenic, recomand mâncarea de la "La Măria". Nu pentru că a fost gluma zilei cea cu: "Da, măi, e al meu, m-ați deconspirat, în sfârșit!", ci pentru că a fost delicioasă. Grupul, făr de mine, o ajuns a doua oară într-o săptămână să prânzească acolo și calitatea a fost aceeași. Deși era foarte aglomerat, servirea a fost rapidă și ireproșabilă. Ăsta în sine fu pentru mine un bilețel din Borcănaș, căci rar ne e dat să bifăm cu plus toate aspectele care contează pentru noi: gustul, servirea, prețul - mult mai mic decât ce plătim în Timișoara pentru o cină cu un singur fel.
- Bogri, te rog, te du în vârf să-mi faci niște poze pentru blog. Eu o să șed aci, nemișcată, pe banca asta!
Ș-am stat un ceas ș-am privit cu nesaț la oamenii care se bucurau de sănii cum eu n-am mai făcut-o-n ultimii treizeci de ani. Și nu cred că greșesc de estimez că adulții, ce alunecau cu chiote, erau în număr apropiat de cel al copiilor care aveau aceeași îndeletnicire.
Apoi, când n-au mai fost leneși lângă care să staționez, o trebuit să urc ș-aș fi jurat că-i cel mai greu lucru din lume, asta de n-aș fi asudat a doua zi, la frământatul fondantului, așa cum muntele n-o izbutit.
Aceasta este singura fotografie făcută de mine. Pe oriunde am ajunge adunăm zeci făr ca B. să apară. La noi în familie nu se practică selfie-urile și doar el pozează pentru că doar el se pricepe.
- Bogriță, urcă acolo să-ți fac o poză! Ș-o urcat Omu cu bună credință.
Când am descărcat acasă lucrarea, la fel de nereușită ca toate pozele mele, am fost încântată: când io-ți zic că tu ești soarele meu, tre să mă crezi, altfel scot dovada asta!
_________________
Alte fericiri din borcănaș:
38. Dragă Moș Crăciun (ultimul bilețel din 2017 cu trimiteri spre întreaga colecție a primilor doi ani)
Mai, ce declaratie faina! ♥
RăspundețiȘtergereSunt foarte invidioasa pe tine ca ajungi, chiar daca nici macar nu vrei, in locuri atat de frumoase. Tu macar ai pe cineva sa te traga dupa el, dar noi suntem amandoi pe aceeasi lungime de unda cand vine vorba de petrecut timpul liber. El asteapta sa zic eu, eu astept sa zica el, pana ne hotaram stam fiecare la calculatorului lui cu castile pe urechi si apoi spunem ca oricum se intuneca curand si nu mai are rost :))
Sper ca ati inceput anul cu bine si sanatosi!
Mă gândesc uneori că n-ar fi deloc rea viața pe care și-o dorește B.: toată ziua pe coclauri. Dar, cred că din păcate, nevoile mele de bază sunt curățenia și gătitul, îmi stau pe creier, de-s neasigurate, oricât de grozavă ar fi ieșirea. Nu mai sunt la nivelul cel mai drastic cu apucăturile astea, dar nici n-au dispărut.
Ștergere