marți, 5 februarie 2019

MOZAICUL BUCURIEI #17 (IANUARIE)


Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa zic învățații, cine-s io să-i contrazic?  Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii:  marele  pot câștigat  la  loto, patru  copii, vacanța în  Patagonia, propria  cofetărie, cincizeci de kile, poate vor sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.
Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!


IMAGINEA DIN FEREASTRĂ
 ...B. deretica de zor la casa cea nouă. Mă pitisem într-un colț, lângă soba din singura cameră ce are un pat. Ș-avem  tot felul de dileme în timpul lecturii: să șed la orizontală picior peste picior, să mănânc alune și să sparg semințe simultan, să mă cocoloșesc mai bine pe gecile noastre saltea. Și B. avea aceleași năcazuri ca mine: ambelor lustre ce trebuiau montate le lipsea cârligul de susținere, în dormitor o porțiune nu era curată nici după a treia spoire, din cinșpe mii de șurubelnițe exact aia care-i trebuia, cea mai mică, îi lipsește. Deh, familie cu probleme multe! Bașca, din când în când, mă consulta: sigur nu vrei să-ți instalez televizorul? îți mai aduc lemne pentru foc? Grea viața mea, vă zic!
Prețuiesc, plutind pe norișori roz, toate clipele în care șed doar citind or scriind. Timpul MEU liber a devenit câștigul unei lupte (epuizante) pe care o duc infinit cu toate sarcinile ce-l conțin pe TREBUIE. 

Ce-am văzut, în amiaza despre care începe povestea, pe fereastra camerei c-un pat ș-o sobă? Ningea, nu ca și când Bunuțul își ciufulea jumulit găinile pe acoperișul casei noastre, cum se întâmplase adesea în ale zile, ci ca și când exista o mașină pentru suflat mingi de tenis din ceruri direct pe uliță.  Pe care uliță bănuiesc că era zarvă mare, dar fereastra noastră-i făr de sonor. 

Toți puștii din colțul nostru de stradă, îs patru case, doar una are juniori, vreo 4 or 5, încă nu le-am terminat inventarul, se străduiau să urce un Pandișpan pe o sanie. Pandișpan e o specie specială de cățel, ce nu se vrea plimbat pe zăpezi. Are culoarea plăcintei aurii abia coapte. Îl ridicau mânuță cu mânuță, cu chiu cu vai, pe mijlocul saniei și când se urneau să-l tragă la vale, patrupedul deja era la volan. Mai citeam cinci pagini din Cea mai frumoasă poveste, apoi reluam vederea misiunii imposibile: Pandișpan în truda de urcare or în fața saniei,eliberat în zăpadă. După încă vro patru povești, îi convinsese. Era înhămat în fața mașinăriei și aluneca în viteză cu atelajul doldora de chiote și urale. 


DISCUȚIA DIN LABORATOR ȘI INTERESUL ASCULTĂTORILOR
- Hai, Sonia, crește într-o zi cât altele într-o lună și-ți promit că te duc la mare. Ghiciți ce s-a întâmplat?
- A crescut! am răspuns în sincron cu A. 
De când o ajuns C. printre noi, poveștile dau năvală în toate momentele.  Ș toate-s fascinante, dar cum sunt cele despre droguri nu-s niciunele. Așa am aflat, de exemplu,  că ierburile mascul trebuie omorâte imediat după descoperire căci nu-s de folos. Sonia era una dintre ele desigur (dintre cele menite să trăiască).

Cum C. ajunge iară la iarbă, cum curiozitatea e făr de limite. Întrebăm câte-n lună și-n stele de zici că vom scrie un tratat. 

- C., eu de-aș fi în locul tău, n-aș povesti la două muieri toate astea. Dacă ne ducem la Poliție să vorbim despre dulciurile tale speciale?
- Nu-mi asum niciun risc. Creșterea pentru consum propriu este legală, comercializarea este infracțiune. 
- Deci, ziceai că le amesteci cu unt și apoi?!
ÎMI PROPUN CA DOAR AZI SĂ NU. MÂINE OM MAI VEDEA
- La grup am învățat să nu-mi propun țeluri imposibile. De acolo nu pornim cu dorința lui nu voi mai bea în vecii vecilor, ci cu dorința lui azi mă voi strădui să nu beau nicio picătură de alcool.

Ș-am avut o revelație ascultându-mi colegul povestind cât de greșit am abordat întotdeauna imposibilele. Când ziceam: de azi nu voi mai mânca niciodată zahăr deja era eșecul inclus. Cu fiecare ratare frustrarea creștea și de o luam de la capăt, urmam aceeași pași făr de alt rezultat firește. 

Astfel, de la începutul anului, nu mi-am mai propus să citesc 50 de cărți, ci doar să citesc în fiecare zi. De la capătul zilei am citit 3 rânduri ori 2 pagini, mi-am îndeplinit planul și satisfacția este uriașă. Faptul că am terminat 5 volume în ianuarie (dublu față de toate celelalte luni) este pentru mine dovada că metoda funcționează, nu că m-aș fi îndoit de ea.

- Azi, mă voi strădui să nu beau nicio picătură de alcool!
- Azi, mă voi strădui pân la doișpe să nu mă ating de zahăr și pân la unu să nu-l strâng pe șefu de gât! Hai să-ți zic un banc, l-am auzit dimineață, la B., și parcă-i dedicat ție. Sper să nu fi uitat exact poanta. Deci, un bețiv îi zice muierii: gata, am fost la instituție, unde m-ai tot trimis și, în sfârșit, am învățat cum să nu mai am chef de alcool. În cursul aceleași zile, mai târziu, omu bea și-l zărește fumeia. Mi-ai spus că ai fost, că ai dres, că ai făcut și când colo ești același bețiv ordinar. Ușurel, ușurel, nu te aprinde! i se răspunde. Eu am zis că m-au învățat să beau făr de chef și eu acum chiar n-am niciun chef când beau, serios, crede-mă, funcționează!

Să-l zăresc, peste zi, pe C. întinzând foi cu miere or fierbând creme cu mult zahăr mustăcind în timp ce rostește: beau făr de chef, crede-mă! fu minunat.  Unii dintre oameni chiar ajung pe drumul cel bun, după ce traversează iadul. Bunuțule, ajută-i, rogu-te, și azi să nu se abată de la calea cu lumină!

____________
 În arhivă:
Publicat de la
Etichete: , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)