Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa zic învățații, cine-s io să-i contrazic? Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii: marele pot câștigat la loto, patru copii, vacanța în Patagonia, propria cofetărie, cincizeci de kile, poate vor sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.
Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!
CASA CEA NOUĂ
Va fi a noastră când vom achita ultima rată, adică peste douăzeci și patru de ani fix. Pân atunci ne este obligație de plată, dar ăsta-i un detaliu atât de minor. Am refuzat să o văd pân la semnarea contractului. M-am îndrăgostit de toate posibilele case de pe Olx, a căror achiziție a picat din varii cauze. Am acceptat într-un final doar să o zăresc de la stradă. Am gândit că-i cea mai urâtă dintre toate. Nu are fațadă finalizată, nu are gard. Da, zona e minunată! Suntem la poale de deal, sus e o bisericuță, dar nu are sigur biroul acela verde cu ferestre uriașe de la prima casă vizată și nici iazul de la a doua. Așa că prima dată am colindat-o când deja era a noastră. Stăteam pe un taburet în bucătăria mare, spărgeam și mâncam nuci din grădină. Foștii proprietari ne povesteau ca și când ne știam de cel puțin două vieți, ceea ce simțeam și noi. Afară ploua cu găleata, focul mocnea în sobă, priveam tavanul înalt și scândurile lăcuite, îmi imaginam câinele urcat pe pervazul masiv al ferestrei, chiar și Fiul îl puteam asculta buchisind o poveste și oamenii aceia calzi aflați în vizită în propria casă erau o binecuvântare. Într-o amiază de luni, în care am refuzat să donez laboratorului orele mele libere, l-am găsit pe Acasă pe o uliță neasfaltată, într-o casă ce are la poartă o bancă ruptă și în tot locul spații ferecate cu lăcate mari, ruginite.
Ne-ntorceam de la semnarea contractului cu acasă. Pentru că-mi doresc ca măcar o parte dintre demonii ce-i tot umblu prin lume să rămână în casa cea veche citeam o carte de terapie. Eram pesemne tare prinsă în vindecare căci n-am auzit-o când a intrat în compartimentul nostru. Când am ridicat ochii din pagină, deja se agita. Am zâmbit căci avea cizme din cauciuc, exact ca mine, cam nepotrivite pentru toamna blândă târzie. Talia mică era încinsă cu un brâu lat, vișiniu. Avea atât de mult păr vâlvoi în cap încât personajul Ioanei, în cocul căruia își făceau păsările cuib, nu mai părea inventat. M-o năpădit dorința uriașă de a o cunoaște. Era o imagine hipnotizatoare de energie și zâmbet larg. Cum avea o cutie foarte mare în care se agita un ceva, nici nu fu greu de inițiat socializarea. Așa am aflat că zgomotul vine de la un porumbel bolnav salvat de pe stradă. Ea, studentă la Agronomie, are cu o prietenă deschis un centru pentru salvarea păsărilor. Duce războaie regulate cu mediciniștii care nu-i dau rezultatele corecte privind cauzele morții ciorilor "care sigur au fost otrăvite". Ca și noi nu se poate acomoda în Timișoara și ne-a vorbit cu atât de mult drag despre orășelul cel nou încât B., care-l cunoaște de patruzeci de ani, l-a iubit cu puțin mai mult.
Cartea mea de terapie i-a atras atenția și am descoperit în fetița care salvează găinile o credință extremă privind puterea minții de a vindeca tot și toate. Din energia pozitivă și zâmbetul cu care umpluse compartimentul când intrase, de le simțisem pe toate fizic făr s-o văd și să le văd, după un ceas o rămas un echilibru fragil al omului care-i născut cu o misiune imposibilă, într-un veac nepotrivit sensibilității sale. Truda pe care apoi a dus-o pe stradă fetița de un metru jumate și patruzeci de kile cu papornițele cele multe și cutia cea mare de carton, în care se afla un porumbel ce trebuia adesea alinat, era imaginea fidelă a vieții pe care și-a ales-o cu patimă.
UN BĂIEȚEL PE CARE L-AM ÎNTÂLNIT NICIODATĂ
"Ce-a mai făcut Samuel?" e-ntâmpinarea pentru mama lu' șefu la toate sfârșiturile de săptămână. Dintre toți pruncii de la clasa zero, despre care aflăm vești din septembrie încoa, el este preferatul meu. S-a detașat de năzdrăvăniile celorlalți în urma ăstui dialog:
- Samuel, compune, te rog, o propoziție din două cuvinte!
- Câinele face caca.
- De ce nu este corectă? Gândește-te, te rog!
- Pentru că face pipi?!
La închiderea ediției:
- Samuel ieri a fost poștaș. Toată ziua a zburat cu un avion din plastilină și a împărțit sclisolici. A venit și la mine cu una. Am luat bucata de plastilină și l-am întrebat dacă îmi dă voie să citesc tuturor scrisoarea pe care am primit-o. "Sigur că da!", mi-a răspuns. "Aici zice că Samuel este un băiețel din ce în ce mai atent și mai ascultător". "Exact așa scrie! De unde ai știut? Cum de le știi tu pe toate?!"
VOI FI ÎN VACANȚĂ CÂND TEXTUL SE VA PUBLICA PROGRAMAT
Oi, Doamne, două săptămâni făr de dulcegării după un an întreg! Slavă, Bunuțule!
_____
Pe sosele? Sunteti cu masina in concediu? :D
RăspundețiȘtergereSa va fie de bine si casa sa va fie acasa pentru amandoi( trei, patru...)!!!
Abia astept sa te vad! :*
Gata, ne-am văzut! Pentru cititorii mei: doamna aceasta gătește dumnezeiește. De nu aveți idee cum să vă-ngrășați 3 kile în 2 zile, ofer link spre rețetele delicioase.
Ștergere