De vro zece ani cochetez cu ideea a cât de grozav tre să fie a trudi în toate clipele dulcegării. Emoțiile pe care le-am făurit personalizând daruri dulci îs greu de egalat de multe dintre celelalte trăiri. Când am citit pe contract că semnez pentru ajutor de cofetar am simțit zborul după care tânjeam și teama căruia mă paralizase țintuindu-mă-n activități nepotrivite.
AM GĂSIT-O!
Dorința de a lucra într-un laborator de cofetărie o pornit de la nevoia de a nu mai rata acasă rețete dulci, făr de putința de a le identifica motivele eșecului, deci într-o bezmeticeală continuă. M-am lămurit repede că omul de la care ar fi trebuit să învăț adevăruri cofetăroase nu este cel pentru care lucrez, așa după cum simțisem în urma interviului dintâi. Și am fost extrem de dezamăgită pentru că am mutat neștiința din bucătăria mea la noul loc de prestat munci grele, fie ele și dulci. Și frustrarea a crescut pentru că nu mai stricam un tort de 16, ci unul de 31.
După o ultimă nouă perioadă epuizantă, m-am gândit tot mai des la renunțare. Mai des, adică nu doar în zilele cu șapteșpe ore, ci și în cele câteva mai libere. Am discutat cu șefu toate nemulțumirile pe care le am, cea mai gravă dintre ele, programul prelungit, mi-a tot promis că se rezolvă și eu am tot crezut. A apărut F., o scurtă vreme orele au fost în cote oarecum normale, apoi iară au luat-o razna. Aveam o singură placă în program, aia dintâi, o să renunț curând! Ș-o apărut Iola și-s fericită cum am fost de puține ori în viețile mele trecute.
O ajuns în laborator într-o amiază când eram praf. F. era de două săptămâni în concediu medical. Când o intrat pe ușă mă chinuiam să scot/bag niște tăvi în cuptor. O tras mult în spate masa care mă împiedica, făr să am habar, și a devenit mai simplu. Apoi trebuia să obțin nu mai știu ce culoare și mi-o zis ce să-i adaug, parcă pentru fistic galben și maron. Ea vorbea și povestea, eu care aveam trebi prin alte încăperi, tot îmi făceam drumuri să-i pot adulmeca vorbele. O plecat după vro trei ore.
- Dacă nu convingeți fata asta să rămână cu noi, se va alege prafu curând! i-am zis cu năduf de parcă ar fi eliberat un prizonier prețios.
- Maria, te rog, mai ușor, de juma de oră aștept să-ți scadă entuziasmul ca să nu mai țipi în urechea mea, înțeleg că-i omul pe care l-ai căutat toată viața, dar serios, m-ai surzit! Mi-o zis B. când ne-am regăsit după două zile de absență și eu nu mă mai dădeam tăcută.
Apoi șefu n-o mai amintit nimic de ea și eu n-am mai întrebat. Avem mulți vizitatori, doar F. o revenit, deci șansele erau oricum infime.
- Am o veste bună pentru dumneavoastră! mi-o zis la miezul nopții, atunci când punem la cale telefonic planul zilei următoare. N-am avut nicio emoție pentru că toate-s vești bune: fie că la prima oră ajunge brânza, fie că sunt bani pentru unt, ba chiar și faptul că a fost golit tomberonul mare, toate-s la nivelul veștilor bune pentru dânsu. Va veni fata cea nouă!
Oi, de n-ar fi fost B. trist că iară fu nevoie de două ceasuri de telefon, după cinșpe de laborator, l-aș fi invitat la un dans de mulțumire. Eu nu dansez, dar Universul merita recunoștință trudită.
Și a doua zi o venit Iola. I s-o tăiat prima cremă. Și-o ridicat ușor ochelarii mai sus pe nas ș-o analizat cu atenție eticheta de la frișcă, temperatura de la ciocolată. N-am mai fost atât de uimită de când am văzut pe televizor un medic de plante. La fel era aplecat asupra unei frunze bolnave după cum se arăta Iola peste ligheanul cu nes. Ș-atunci am știut că-i iară una dintre șansele alea strașnice pe care le-am avut în viață de a mă întâlni cu Profesionistul.
Și de atunci în toate momentele de la mine se aude doar: B., Iola e așa de minunată, o zis..., o făcut....! F., vezi ce grozavă e Iola? Șefu, Iola o zis că asta-i greșită pentru că..., asta nu așa deoarece...
Proteina animală, apa din frișcă, albumina, abatitorul, mărirea volumului, grăsimea vegetală, toate apar în explicațiile ei și toate-mi sunt necunoscute.
- Maria, totul e chimie, de aia e așa de simplu! De aia se numește laborator.
- Da, Iola, de aia am fost eu corigentă pe vară la chimie și de aia nu-mi ies rețetele. Of!
E la fel de greu, orele-s tot multe și eu cândva va trebui să renunț, dar e atât de grozav să ai în fața ochilor și urechilor Profesorul.
- O ador, pur și simplu mi-s Bucurie în toate cele opt ore pe care ni le dăruiește. Nu am întâlnit niciodată un om care să împărtășească atât de ușor din multul pe care l-a acumulat în urma miilor de ore de studiu. Îi mărturisesc lu șefu pentru a suta oară în ziua respectivă.
- Aveți grijă, cam sunteți îndrăgostită! îmi zice răutăcios, cu fața căzută.
- Dar fu dragoste la prima vedere și asta-i minunat! răspund doar pentru a-mi continua discursul: Iola o zis că avem prea mult ou în blaturi, de aia ni se strâng după coacere, de aia ne curg cremele și că ea nu vrea să intervină în rețete, dar eu vă rog să o implorați/obligați să o facă!
O terminat un master în Restaurare, ca și celălalt decorator cu care firma colaborează. Vorbește vro cinci limbi, croșetează or țese jucării, bijuterii. Pictează pe sticlă, pe lemn, pe fondant, pe biscuiți. Cu trei culori și royal icing a realizat cei mai frumoși biscuiți pe care i-am văzut în afara pozelor. Cu trei linguri o floare și cu un poș grilaje complicate. Este unul dintre cei mai veseli oameni pe care-i cunosc. Cel mai pasionat sigur. La ea nu există mai repede, ci doar mai bine, nu există acum, ci când se poate și eu o admir pentru că nu abdică de la perfecțiune.
- Iola, nu te-ai gândit să-ți deschizi propriul laborator?
- Nu voi avea niciodată bani pentru asta! Îmi răspunde cu credința mea din toate zilele când visul se ițește.
Da, o iubesc și da, Universule, ești MINUNAT! Știu că nu-i vina ta că salariul o crescut doar cu 50% la ore duble, deh, faci și tu ce poți și-ți Mulțumesc.
După o ultimă nouă perioadă epuizantă, m-am gândit tot mai des la renunțare. Mai des, adică nu doar în zilele cu șapteșpe ore, ci și în cele câteva mai libere. Am discutat cu șefu toate nemulțumirile pe care le am, cea mai gravă dintre ele, programul prelungit, mi-a tot promis că se rezolvă și eu am tot crezut. A apărut F., o scurtă vreme orele au fost în cote oarecum normale, apoi iară au luat-o razna. Aveam o singură placă în program, aia dintâi, o să renunț curând! Ș-o apărut Iola și-s fericită cum am fost de puține ori în viețile mele trecute.
O ajuns în laborator într-o amiază când eram praf. F. era de două săptămâni în concediu medical. Când o intrat pe ușă mă chinuiam să scot/bag niște tăvi în cuptor. O tras mult în spate masa care mă împiedica, făr să am habar, și a devenit mai simplu. Apoi trebuia să obțin nu mai știu ce culoare și mi-o zis ce să-i adaug, parcă pentru fistic galben și maron. Ea vorbea și povestea, eu care aveam trebi prin alte încăperi, tot îmi făceam drumuri să-i pot adulmeca vorbele. O plecat după vro trei ore.
- Dacă nu convingeți fata asta să rămână cu noi, se va alege prafu curând! i-am zis cu năduf de parcă ar fi eliberat un prizonier prețios.
- Maria, te rog, mai ușor, de juma de oră aștept să-ți scadă entuziasmul ca să nu mai țipi în urechea mea, înțeleg că-i omul pe care l-ai căutat toată viața, dar serios, m-ai surzit! Mi-o zis B. când ne-am regăsit după două zile de absență și eu nu mă mai dădeam tăcută.
Apoi șefu n-o mai amintit nimic de ea și eu n-am mai întrebat. Avem mulți vizitatori, doar F. o revenit, deci șansele erau oricum infime.
- Am o veste bună pentru dumneavoastră! mi-o zis la miezul nopții, atunci când punem la cale telefonic planul zilei următoare. N-am avut nicio emoție pentru că toate-s vești bune: fie că la prima oră ajunge brânza, fie că sunt bani pentru unt, ba chiar și faptul că a fost golit tomberonul mare, toate-s la nivelul veștilor bune pentru dânsu. Va veni fata cea nouă!
Oi, de n-ar fi fost B. trist că iară fu nevoie de două ceasuri de telefon, după cinșpe de laborator, l-aș fi invitat la un dans de mulțumire. Eu nu dansez, dar Universul merita recunoștință trudită.
Și a doua zi o venit Iola. I s-o tăiat prima cremă. Și-o ridicat ușor ochelarii mai sus pe nas ș-o analizat cu atenție eticheta de la frișcă, temperatura de la ciocolată. N-am mai fost atât de uimită de când am văzut pe televizor un medic de plante. La fel era aplecat asupra unei frunze bolnave după cum se arăta Iola peste ligheanul cu nes. Ș-atunci am știut că-i iară una dintre șansele alea strașnice pe care le-am avut în viață de a mă întâlni cu Profesionistul.
Și de atunci în toate momentele de la mine se aude doar: B., Iola e așa de minunată, o zis..., o făcut....! F., vezi ce grozavă e Iola? Șefu, Iola o zis că asta-i greșită pentru că..., asta nu așa deoarece...
Proteina animală, apa din frișcă, albumina, abatitorul, mărirea volumului, grăsimea vegetală, toate apar în explicațiile ei și toate-mi sunt necunoscute.
- Maria, totul e chimie, de aia e așa de simplu! De aia se numește laborator.
- Da, Iola, de aia am fost eu corigentă pe vară la chimie și de aia nu-mi ies rețetele. Of!
E la fel de greu, orele-s tot multe și eu cândva va trebui să renunț, dar e atât de grozav să ai în fața ochilor și urechilor Profesorul.
- O ador, pur și simplu mi-s Bucurie în toate cele opt ore pe care ni le dăruiește. Nu am întâlnit niciodată un om care să împărtășească atât de ușor din multul pe care l-a acumulat în urma miilor de ore de studiu. Îi mărturisesc lu șefu pentru a suta oară în ziua respectivă.
- Aveți grijă, cam sunteți îndrăgostită! îmi zice răutăcios, cu fața căzută.
- Dar fu dragoste la prima vedere și asta-i minunat! răspund doar pentru a-mi continua discursul: Iola o zis că avem prea mult ou în blaturi, de aia ni se strâng după coacere, de aia ne curg cremele și că ea nu vrea să intervină în rețete, dar eu vă rog să o implorați/obligați să o facă!
O terminat un master în Restaurare, ca și celălalt decorator cu care firma colaborează. Vorbește vro cinci limbi, croșetează or țese jucării, bijuterii. Pictează pe sticlă, pe lemn, pe fondant, pe biscuiți. Cu trei culori și royal icing a realizat cei mai frumoși biscuiți pe care i-am văzut în afara pozelor. Cu trei linguri o floare și cu un poș grilaje complicate. Este unul dintre cei mai veseli oameni pe care-i cunosc. Cel mai pasionat sigur. La ea nu există mai repede, ci doar mai bine, nu există acum, ci când se poate și eu o admir pentru că nu abdică de la perfecțiune.
- Iola, nu te-ai gândit să-ți deschizi propriul laborator?
- Nu voi avea niciodată bani pentru asta! Îmi răspunde cu credința mea din toate zilele când visul se ițește.
Da, o iubesc și da, Universule, ești MINUNAT! Știu că nu-i vina ta că salariul o crescut doar cu 50% la ore duble, deh, faci și tu ce poți și-ți Mulțumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu