De vro zece ani cochetez cu ideea a cât de grozav tre să fie a trudi în toate clipele dulcegării. Emoțiile pe care le-am făurit personalizând daruri dulci îs greu de egalat de multe dintre celelalte trăiri. Când am citit pe contract că semnez pentru ajutor de cofetar am simțit zborul după care tânjeam și teama căruia mă paralizase țintuindu-mă-n activități nepotrivite.
CEVA OI FACE EU BINE, BUNUȚULE, DE-MI DĂRUI ATÂȚIA OAMENI MINUNAȚI, UNUL DUPĂ ALTUL!
Plecarea lu' F. m-o șocat pentru că o fost atât de neașteptată și pentru că a rămas cu atât de multe semne de-ntrebare. Ne despărțim acum, ca-n toate zilele, cu gândul la revederea imediată și apoi dispari ca și când doar te-am visat cândva și aievea nu ai existat niciodată.
F. e prima și singura persoană cu care am lucrat și s-o dus pe alte drumuri, nici măcar dulcegăroase. E omul cu care am muncit cel mai mult în cele 9 luni de laborator. E una dintre cele mai harnice femei de le-am întâlnit în toate viețile. Chiar nu o exageram când îi ziceam că-i mâna mea dreaptă și ambele picioare.
Pe locul rămas disponibil o venit un bărbat. E soțul lui A., cel care în trecut o refuzat multe dintre ofertele noastre. I-am șoptit lu' șefu care-i e salariul la cofetăria în care trudește 6 zile din 7 și că de-l propune pentru 5 zile îl va convinge. Așa fu, exact ca la A.. Moment care i-a oferit prietenei mele concluzia: bine că negociezi salariile tuturor ș-al tău e complet neinteresant pentru tine. Dar eu simt ca-n momentul interviului din decembrie, aș plăti doar ca să am acces la locul ăsta.
Cum e Moad?
Pare desprins din serialele alea turcești cu bărbați frumoși. Da, cei mai frumoși bărbați io acolo i-am zărit. Are 25 de ani și până să se căsătorească, în urmă cu 5 ani, cu A., a trăit în Maroc.
- Maria!
- Zâi!
- Nu înțeleg ce spui! Vrei să explici mai rar?
- Ce nu pricepi, bre mata?
- Ma-ta?! Ce e ma-ta asta?
Mă amuză teribil că Moad nu apucă să se nedumerească la "boscorodi" or "abțiguit" sau "mijlociu" că din toate celelalte trei surse îi și sar explicații în limba engleză. Pocește adorabil cuvinte. Tre să-mi inventariez câteva pentru episoadele următoare. Deși vorbește foarte aproape corect, are un stil de a inversa ordinea cuvintelor încât de cele mai multe ori am nevoie de traducerea lui A. din română în română. De exemplu, "ce e în fabricație" înseamnă întotdeauna "eu ce trebuie să mai fac".
- Cum ai zis, Maria?
- Bacău.
- Ba-cau? Stai, nu zi! Ba-cou? Hai, zi!
- Ba-cău.
- Așa, Maria! Bravo! Nu pot!
- Cum ai zis, Maria?
- Bacău.
- Ba-cau? Stai, nu zi! Ba-cou? Hai, zi!
- Ba-cău.
- Așa, Maria! Bravo! Nu pot!
De când a intrat în laborator, în urmă cu două săptămâni, misiunea lui a devenit spune-mi ce mai trebuie făcut e în fabricație ca să nu mai rămâi după program. Dacă în trecut eram stresată de cum naibii scoatem comenzile la capăt, acum mă tem că voi ajunge să nu mai am ce să-i dau de lucru lu' Moad.
Îl trimit să separe 60 de ouă, cât mă întorc c-un lighean, e iară lângă mine. Îi repet rar: șai-zeci de o-uă. Maria, lasă vrajeala! Sunt gata. Este cel mai rapid, deși are tot metoda Iolei: sparge ouăle întregi, c-o singură mână și pescuiește de acolo gălbenușurile imediat.
O-nțeles ce era de priceput: cu cât el învață să lucreze mai repede singur, cu atât eu am mai mult timp pentru celelalte sarcini. De atunci nu-mi aud decât: fu-gii de aici, mă descurc!
E un partener minunat pentru glumit. Sigur, pentru când nu-i nevoie de traducere. Deși A. e de vârsta mea, îi simt copii și așa le și spun. Sunt un cuplu grozav și mi-i bucurie să descopăr că doi oameni care se iubesc pot lucra atât de frumos împreună. E un sentiment copleșitor recunoștința pe care o simt pentru Universul care-mi expediază astfel de interacțiuni, absolut speciale. Când va fi vreme de scris, voi reveni cu un moment emoționant sau după cum i-o zis sor-mea Iară ai bocit! Serios?!
Ședem toți patru, a câta oară-n zi, adunați în laborator. Iola e în vizită din camera ei cu fondant. (Încă nu știe ce drum nou să înceapă în viața ei și, din fericire, s-o nimerit să se gândească taman cât încă mai este la noi). Nu se aude prea bine acolo, m-am întors la locul cu pasta de zahăr, dar când se râde e suficient sunet cât să se repeadă să prindă momentul plin. De Iola zic. N-o trecut nici juma de ceas de când am fost scoși la careu să ni se raporteze că nu suntem eficienți. Șefu e prezent dar e prea important pentru el să fie serios după episodul anterior, ăla cu ședința leneșilor. Noi ne hăhăim cu lacrimi și-n liniștea în care fiecare își recapătă respirația decretez:
- Șefu, tre să recunoașteți, poate că spor prea mare nu avem, dar super simpatici chiar suntem!
S-o mustăcit doar, ocazie să-mi notez în cap imaginea ciufutului pentru viitorul în care boala asta mi-ar mai da târcoale.
Abia aștept zilele de muncă! Mă bucur de ele nu doar pentru că sunt numărate și mi se împuținează cu fiecare care se încheie, dar mai ales pentru echipa grozav întregită.
Cum e Moad?
Un zâmbet continuu.
La mulți ani, A., fată frumoasă! Sau cum o zis Moad, doamna cu birthday. Să vă trăiți fix așa o dată patruzeci și apoi iară câți or mai fi pân la o mie!
Când am îmbrățișat-o în dimineața lui 27 am lăcrimat. Îi lăsasem o orhidee pitică, în flori verzi, la intrare. Când a ajuns eu spălam vasele. Darul a fost atât de surprinzător pentru amândoi încât le-am simțit emoția făr să mă-ntorc să-i privesc. Când m-a-mbrățișat pe la spate, înfofolită toată și rece, mi-au dat lacrimile: e cam grozav patruzeci ăsta, ți-am zis de ieri, copilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu