JURNAL DE COFETAR ÎN DEVENIRE #10

De vro zece ani cochetez cu ideea a cât de grozav tre să fie a trudi în toate clipele dulcegării. Emoțiile pe care le-am făurit personalizând daruri dulci îs greu de egalat de multe dintre celelalte trăiri. Când am citit pe contract că semnez pentru ajutor de cofetar am simțit zborul după care tânjeam și teama căruia mă paralizase țintuindu-mă-n activități nepotrivite.

Ș-a mai venit un cofetar, ura, drăguța mea! 

Și ce mai cofetar, frate!! 

De astă dată, șefu n-o mai zis nimic anticipat. O adus-o, noi am plăcut-o, ea o rămas. După prima ei zi cu normă întreagă mă întreabă la ședința noastră telefonică nocturnă de toate zilele:

- Sper că ați făcut azi multe glume, că i-am zis că sunteți tare amuzantă și c-o să vă placă mult!

- Păi, șefu, nu mi-ați spus că fac parte din oferta promoțională a anunțurilor de angajare, că-mi pregăteam un moment special de stand up comedy. Deja nu ați respectat oferta. Ghinion!

A. este de douăzeci de ani dulcegăreasă, ea are patruzeci cu toții. E atât de frumoasă! Cu tot echipamentul de lucru în alb, e singura care respectă legea asta 100%, eu abia ce mi-am luat papuci lila (a treia pereche: prima de la Profi era incomodă, d'aia albă medicinală, a doua, de la chinezi, tot albă cu două numere mai mari am presupus  că mai lejeră din ăst motiv și amu ăștia de la Lidl, saboți lila,  care mi-s tot cu două numere mai mari și pe verticală și pe orizontală, mama și tata lu' confort laolaltă). Pornisem, înainte să deschid dosarul încălțaților, a zice de A. în alb, o fumeie normală, făr de a ieși cu ceva anume în evidență. Bre, dar când pleacă sau intră în laborator, adică terminarea programului, respectiv începerea lui, parcă defilează o ducesă: picioare lungi, perfecte, păr în vânt, și ăla lung, ochi migdalați, zâmbet. N-am zis gratuit ducesă, are o noblețe pe care șorțul pătat de ciocolată și cipilica i le șterg complet. Are un soț cu cinșpe ani mai tânăr, ceea ce pentru mine se traduce în maximum de curaj pe lumea asta. Și-i rapidă, soro, da' rapidă e un calificativ prea lent pentru ritmul ei de muncă. Vine să mă întrebe ce să mai facă, îi zic să-și pregătească umplutura pentru ceșcuțele din ciocolată, cât m-am întors eu cu spatele, apare iară pentru o nouă misiune, pe aia veche o dus-o pân la ultimul nivel, pe care nici nu îndrăznisem să-l comand, le-o umplut și decorat perfect, de poveste, poți jura că-s ceșcuțe cu spumă de lapte peste capucino. Deși F. o lipsit o zi întreagă, deci făr de ea, cum i-am zis nu doar făr de mâna mea dreaptă, ci și de ambele picioare, sâmbătă la prânz aveam toate evenimentele gata, pe când programul nostru obișnuit se traducea prin gătare  sâmbătă la miezul nopții or duminică la prânz. 

Ca și Iola vine dintr-un colectiv agresiv, abuzator. Ș-o găsit în mâna asta de oameni exact ceea ce nici nu mai spera să existe. Sâmbătă,  când stăteam împreună la masa, pentru a doua oară în nici șase ore (sâmbăta e ziua noastră de răsfăț culinar maxim, vine mama lu șefu cu tot ce poftim c-o zi înainte: salate de vinete și conopide, sarmale, în ziua de zic de ea ne-o adus caltaboși și cârnați de casă și plăcinte cu brânză) ne-o mărturisit: soțul meu nu crede că sunteți atât de faine pe cât îi povestesc eu, adică de la cele mai rele să ajung la cele mai bune în nicio săptămână, evident că le văd eu pe toate acum exagerat îmi zice. Păi,  ăsta e firescul lumii, răul îl trăim de cele mai multe ori prelung pentru că îl acceptăm prelung. Un pas de am face stânga, dreapta, el n-ar mai avea nicio putere, dar ar însemna să renunțăm la frică ceea ce e a dracu de greu m-am aruncat eu în a filosofa credința ce-o am de la momentul întâlnirii cu Dumnezeul lui Walsch, vara ailalta. 

Au trecut șase luni de la momentul zero în care eram singură în laborator. Acum suntem patru și se mai caută. Mă uit cum crește afacerea asta de la zi la zi, exact ca legumele mele din grădină după ploile dese ale săptămânii ce trecu. Mi-ar plăcea să rămân aci pân la adânci bătrânețe, dar pentru mine este în continuare un program infernal c-o muncă îngrozitor de grea. Sunt la capătul puterilor, ceea ce joi s-o tradus c-o plecare după doar opt ore, altfel aș fi picat acolo. Weekendul trecut am dormit la Oma douăzeci (20!) de ore ziua, deci făr de alea de noapte, tot pe atâtea. Gigel, dacă două zile au 48 de ore și Maria a dormit 40, câte i-au rămas trăite? 

Doar pe strada laboratorului sunt alte patru cofetării. Și totuși îi loc și pentru asta noua. Mă fascinează încă adevărul acesta. Cu Iola și cu A. s-au atins praguri de frumusețe care înainte lipseau cu desăvârșire. Iola se poate ocupa integral doar de partea finală, decoratul, oricum și cu timpi și făr de ei nu dădea drumul la nimic de nu era impecabil, acum are vreme pe îndelete pentru desăvârșiri și ne uităm la lucrările ei fascinate. Are un Dar, ăla nu-l poți învăța, eventual știi că de nu ai vopsea albă pentru machete, poți cumpăra pastă de dinți de la magazinul din colț or pentru decupator stea lipsă

colțunești petalele de la decupatorul flori, dar restul, totul este talent și pe ăsta nu-l mai găsești la magazinul din colț, aș zice că din fericire. 

F. o lipsit o zi întreagă pentru a suplini lipsa vânzătorilor de la cofetărie. Fetele presupuneau, turna cu găleata, că F. șede pe terasa de la cofetărie c-un ceai fierbinte și se joacă pe telefon. A doua zi, la revenire:

- F., ieri toată ziua te-ai răsfățat cu hodină și ceaiuri calde or după cum sunt eu  sigură  te-ai apucat de lustruit podele și geamuri?

- Păi, frate, când am ajuns ș-am văzut dulapul ăla tot plin de stropi și apoi scaunele și vitrina, de aveam vrun client nici nu terminam până noaptea! Dar stați așa că am și eu una: m-o întrebam șefu de ce joi ați plecat după doar opt ore și i-am spus că v-ați dus să scoateți ochelarii. Păi asta durează cinci minute, apoi o mâncat la chinezi? (adesea merg cu B. și cu cine mai e dispus la Marele restaurant chinezesc care este peste drum de laborator și ne lăfăim pe acolo vro trei ceasuri cu bere chinezească, înghețată prăjită și sosuri de iuțeala cărora  io nu mă poci atinge, da-mi place orezul lor). 

- Și tu ce-ai zis? o întreb pe F. cu gândul la amiaza în care leșinam în laborator dar m-am trezit că în afara lui nu sunt chiar pe moarte motiv pentru care am mai cheltuit trei milioane jumate la Lidl. Sigur că i-am mulțumit din inimă lu DD că am atât de puține amiezi libere,  că alfel mi-ar fi și mai mare falimentul de cât îmi este deja. 

- I-am zis că sigur apoi v-ați dus să smulgeți buruienile din grădină.

- Ha, exact asta am făcut, F.! Am stat pân pe la opt în pat, nici chef de pâine cu unt n-am avut, deși îmi era foame, dar am zis măcar să văd de mai pot intra în grădină după atâtea ploi hrănitoare de ierburi neroditoare. Frate, erau atâtea buruieni că până o venit întunericul n-am reușit nici pe jumate din parcele să fac lumină.

Asta-i munca mea în care-n toate zilele-mi dau demisia pentru că eu nu mai pot. Pentru ca la fiecare șase de dimineață să mă urc pe bicicletă, prima oră s-o lucrez doar cu A. pe muțește, apoi vin radiourile noastre cu program vesel neîntrerupt. Seara mă prăbușesc în pat făr de niciun rând scris or citit, ceea ce mă frustrează teribil și mă duce iară la eu nu mai pot așa, îi zic că de la întâi nu mă mai duc. Apoi o văd pe Iola în genunchi în fața unui tort din polistiren pe care pictează concentrată cu pastă de dinți și cristale, pe F. care are puțin peste un metru cu doișpe, treișpe blaturi suprapuse în brațe, un turn de exact juma de metru și A. care cu două bomboane și trei secunde colorează o sută de pahare pân la ea cenușii. Și-mi zic că mai vreau, că iară trăiesc ceea ce mi-am dorit o mie de ani și iară când mi-o fost livrată comanda io n-o poci duce.

E ziua mea liberă, fug la somn iară!

*

Am ales pentru fotografie una dintre cele mai frumoase decorațiuni. Simt că nu blaturi-creme mai e visul, ci fondantul pare a fi capătul și abia aștept să ajung acolo. Cândva.

Celelalte file ale jurnalului:

• (1)
• (2)
• (3)
• (4)
• (5)
• (6)
• (7)
• (8)
• (9)