ZULEIHA DESCHIDE OCHII

Provocarea În luna mai citesc doar cărți de cinci steluțe,  primul pas. 

N-am desigur nicio garanție pentru numărul steluțelor atunci când încep o lectură, dar aș cam paria că multe dintre ele vor sfârși la capătul ăl bun. 

_______________

Inventarul cărților în curs de citire

• Deși planul lui 2019 poruncește să citesc doar dintre cărțile neterminate ale anului trecut, de la a doua carte am încălcat restricția. Păi ar însemna să trudesc la patru volume tot anul, căci  n-am descoperit butonu' care-mi dă dezlegare pentru cărțile sunt scrise și spre a fi abandonate înainte de ultima pagină. 

În speranța că voi ajunge cândva să citesc doar o carte, treacă de la mine, hai, două, am introdus raportarea necititelor. Dintre cele începute în 2018 am 2 neterminate din 6 ș-am pornite din 2019 încă 4 bucăți. 

De ce astă carte

Pentru că am citit la superlativul absolut despre ea la oameni în credințele cărora mă regăsesc. 

• Mi-am comandant volumul în campania dacă tot vor fi șase luni făr de salariu, ia să-mi cresc  stocuri de cărți,  în toate săptămânile,  cât mai îs bani.  Fu chiar în ultimul pachet, din februarie. 

***** ZULEIHA DESCHIDE OCHII SAU IUBIRE ȘI TANDREȚE ÎN INFERN

Or trecut vreo două zile de când am terminat povestea Zuleihăi. În capul meu e ușor de scris despre ea căci e una dintre cele mai grozave la care am ajuns în ultima vreme. E a dracu de greu însă să-i scriu declarații de dragoste public, parcă toate vorbele îs făr de esență în ăst caz.

Pentru că este o poveste despre deportare, pe care am regăsit-o și în alte volume devenite de suflet, cadrul atrocităților mi-i familiar. Seamănă ușor cu Printre tonuri cenușii, ACI am scris despre ele (acum văz: text la care Zuleiha apare în două recomandări de la cititorii comentatori). Acolo era vorba despre exilul lituanienilor, aici despre al tătarilor. 

Aș vrea să bat câmpii făr să dezvălui povestea adevărată (Guzel Iahina a avut o bunică ce o supraviețuit 16 ani în surghiun, de la ea a primit sămânța din care a crescut cu rod volumul, chiar cel de debut). Din ăst motiv (ăla de l-am zis, vreau ca cititorii ei să fie surprinși) n-am citate. Multe dintre detalii sunt informații reale și pentru mine asta e copleșitor la o carte. Chiar de cele două personaje principale sunt inventate, nu văz de ce n-ar fi existat și-n realitate, făr ca pân acum cineva să le fi scris viața. 

Există cărți, aceasta e una dintre ele, a căror ecranizare nu mă interesează chiar de există. Sunt atât de cinematografic scrise ( Guzel Iahina e scenarist cu diplomă sau ceva în genul ăsta) încât nu am nevoie de vizualizat pelicule care să-mi arunce-n aer toate imaginile ce mi le-am format din lectură. Ș-apoi nu s-o inventat filmul care să poată cuprinde toate puterile cuvintelor.

E o carte frumoasă pentru că:

• din răul cel mai rău o extras bucăți de umanitate splendide;
• nu există negru intens și alb imaculat ci multe griuri, extrem de multe;
• doare, la fel ca toate scriiturile deasupra cărora îți e imposibil a mai respira;
• narează despre un destin care trece prin toate treptele iadului (și sunt vreo câteva și-s toate crâncene) dar le depășește ca și când raiul e la-ndemână-n toate clipele, există lumină-n iad dară;
• lupta dintre dumnezeii copilăriei, ăia de ni-i injectează familia, mediul, și maturizare, dispariția acestora, este întotdeauna revelatorie (pentru mine și  ușor amuzantă);
• este despre puterea de a schimba totul, pas cu pas, mai ales atunci când toți sorții par că se-mpotrivesc;
• este despre forța uriașă a lui a deveni atunci când alegi, de fiecare dată când alegi;
• tabloul nu se transformă în vesel și optimist doar pentru că printre toate tonurile de cenușiu apar într-un colț cinci mure, un ceaun în care fierbe un cocoș și un pumn care strânge trei firimituri de pâine, dar nici nu-i este asta intenția; 
• spune o poveste frumoasă de dragoste.

Trăim în cele mai bune vremi posibile, nu-i meritul nostru, dară o carte ca aceasta e o lecție crudă despre cât de multe am primit pe tavă din oficiu și le neglijăm tocmai din ăst motiv. Zău că-i mare păcat. 

Despre steluțe

Am început cartea într-o dimineață și pân n-am gătat-o nu m-am oprit (undeva mult după miezul nopții, căci mai am și alte trebi din păcate). 

Are finalul deschis, de ăla de-ți dai cu părerea ce s-o fi petrecut după ultimul punct, or mie cărțile astea nu-mi plac. Am vrut să penalizez c-o steluță faptul că autoarea, după ce o inventat un milion de detalii și cinșpe milioane de emoții,  ș-o lăsat baltă personajele exact în ultimele rânduri ca și când ar urma alte volume pentru lămuriri. 

Apoi, tare ar fi fost nedrept pentru limpezimea scriiturii, pentru documentarea ce reiese din toate minipoveștile întregului, pentru o lectură dureroasă și prin asta absolut fascinantă. 

Abia aștept să apară în limba română următoarea carte, deja publicată în Rusia și care are același fundal, doar apropie lupa lui Guzel Iahina de un alt destin de poveste. 

„Zuleiha deschide ochii. E întuneric ca-n mormânt. După perdeaua subțire, niște gâște suspină somnoroase. Mânzul de-o lună plescăie din buze, căutând ugerul mamei. Dincolo de ferestruica de la capul patului, geme surd viscolul de ianuarie. Dar nu trage prin crăpături – asta mulțumită lui Murtaza, care a pus câlți la ferestre până să vină frigul. E gospodar bun Murtaza. Și un soț bun. ”

• Zuleiha deschide ochii / Guzel Iahina, traducere din rusă și note Luana Schidu, editura Humanitas Fiction,  2018, 415 pagini. 

Ce s-a tăiat la montaj :

(Blacky și Whitey în prima zi de lucru casă nouă)

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:

*          cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

**        volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

***        cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

****       scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;

*****    cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

________________

În 2019 am mai citit:

1. An/Organic - Florin Pîtea ***
2. Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
3. Suflete cusute - Anne Lamott ****
4. Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
5. Efemeride - Irvin D. Yalom *****
6. Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
7. Insula roboților - Petre Brown ****
8. Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***
9. Povestea mea - Michelle Obama *****
10.  Culorile rândunicii - Marius Daniel Popescu ***
11. Regula de 5 secunde - Mel Robbins ***
12. Terapia Integrării Trecutului - Ingeborg Bosch (1) ***** 
13. Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman *****
14. Drum sângeros către moarte - Sven Hassel **