O LOGODNĂ FOARTE LUNGĂ

* Fiecare 5 al lunii este dedicat Mozaicului Bucuriei.  De până luni nu izbutesc să-l scriu, principala cauză fiind varza emoțională care mi-s, pentru prima dată în doi ani îl voi întrerupe pentru o vreme.

Inventarul cărților în curs de citire

Deși planul lui 2019 poruncește să citesc doar dintre cărțile neterminate ale anului trecut, de la a doua carte am încălcat restricția. Păi ar însemna să trudesc la patru volume tot anul, căci n-am descoperit butonu' care-mi dă dezlegare pentru cărțile sunt scrise și spre a fi abandonate înainte de ultima pagină.

În speranța că voi ajunge cândva să citesc doar o carte, treacă de la mine, hai, două, am introdus raportarea necititelor. Dintre cele începute în 2018 am 2 neterminate din 6 ș-am pornite din 2019 încă 5 bucăți. 

De ce astă carte

• Mi-am comandant volumul în campania dacă tot vor fi șase luni făr de salariu, ia să-mi cresc  stocuri de cărți,  în toate săptămânile,  cât mai îs bani.  

Nu găsesc pe blogurile, cele două, trei, de unde-mi culeg recomandările de lectură despre cartea de azi. Îmi amintesc sigur că o recenzie detaliată m-o convins de la primele rânduri că-i o carte pentru mine, dar n-o găsesc și pace. 

***** CEA MAI LUNGĂ DINTRE LOGODNELE LUMII
Război, Primul Război Mondial. 5 condamnați la moarte. O tânără în căutarea adevărului. Și tot timpul din lume. N-aș zice c-am uitat ceva din inventarul poveștii lui Sebastien Japrisot. 

Mathilde, în urma unui accident petrecut pe când avea 3 ani, este prizonieră într-un scaun cu rotile. Povestea ei se întinde, din frânturi, pe vreo 50 de ani. Eu am citit toate paginile având în mintea imaginea unei copile. De la primele detalii am asociat-o cu Elsa, fetița de 8 ani, din Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău. E la fel de isteață, amuzantă, smulgătoare de bucurii din toate clipele, oricât de negre. Atât de frumos duce în plan secundar handicapul încât de cele mai multe ori până și eu am uitat de scaunul ei cu rotile. 

Manech este cea dintâi iubire și cea de pe urmă a Mathildei. Nu mai știu câți ani avea când a fost înrolat, poate nici 20. Se împușcă în mână crezând că astfel va evita războiul din prima linie. Ca el mai gândesc alte zeci de persoane. După ce este judecat de un tribunal de război, este condamnat la moarte, adică trimis în tranșee, fix acolo unde șansele de a fi executat de inamici îs de 200%. Face parte dintr-un lot de 5. 

În următorii vreo 10 ani Mathilde cercetează ce s-a întâmplat cu adevărat. Hercule Poirot e mic copil pe lângă câtă detectivistică face femeia care nu renunță la aflarea adevărului oricât de multe piedici îi apar. Cu fiecare detaliu dezvăluit apare o nouă viață, un nou personaj. Din frânturi de scrisori și documente, mărturisiri și realități Mathilde zugrăvește o lume, cea în care războiul înseamnă prostie, nedreptate și mai ales făr de rost. Mini-poveștile dosarului său sunt emoționante, dar nu în termeni de crâncen, odios, criminal, ci în culori de flori de câmp, de iubire dusă pân la capătul ăl egal, de multă lumină printre tonuri cenușii.

Pentru mine, care nu-s deloc fana romanelor polițiste, a fost complicat să pricep toate răsturnările de situație. Aveam în cap un final, intuiția mea suprapusă amintirilor recenziei convingătoare, așa că am citit relaxată toată zarva. Din fericire, pentru numărul steluțelor, n-am pariat pe varianta câștigătoare a deznodământului. 

Atât am fost de prinsă de tonul scriiturii încât am fost șocată la final să descopăr ca a fost imaginația unui bărbat. Eu aș fi jurat că-i o femeie autoarea. N-am fost atentă la semnătura de pe copertă, dacă nu e un scriitor cunoscut, n-am de ce să preanalizez. Naratorul este o femeie, pe ici, pe colo, chiar Mathilde. Eu am iubit-o pe Mathilde și am fost uimită că vocea ei a fost mânuită, cu atât de multă finețe, de un bărbat. Zic astea în sensul că am auzit-o pe Mathilde, am asociat-o cu autoarea, căci nararea se face la persoana a III-a și apoi, pe ultima copertă, am dat nas în nas cu un bărbat. Șoc, deci! 

Nu am multe citate pentru că întreg filmul e construit din detalii, din câteva replici, nu are profunzimi înșiruite. Este ultimul roman al autorului, a murit în 2003, scris în 3 ani (1989 - 1991), asta după ce l-a avut în vise 20. 

Cu bustul aplecat înainte, agățată cu o mână de fotoliu, iar cu cealaltă mângâind mahonul lădiței de la Manech, Mathilde le spune coborând vocea, ca să le atragă mai bine atenția: În această cutie se găsește istoria uneia dintre viețile mele. Și vedeți voi, o povestesc la persoana a treia, ca și cum aș fi altcineva. Știți de ce? Fiindcă mi-e frică și mi-e rușine că atât pot eu și că nu voi ajunge la capăt.

Despre steluțe

Am citit cartea amintindu-mi bine subiectul. Chiar ș-un final, ce s-o dovedit neadevărat ziceam, aveam în minte de la recenzia din urmă cu un an. Nu a fost o lectură pe atât de dureroasă pe cât o presupune tema.  Ceea ce uneori, de astă dată, e o alegere fericită a culorilor tabloului de către autor. Despre război cu dureri în piept și cinci rânduri de lacrimi, am tot citit. Poate că nu-s multe legături între Hoțul de cărți și scriitura lui Fredrik Backman din Bunica mi-s zis să-ți spun că-i pare rău , dar O logodnă foarte lungă cam spre bucuria celor două lecturi m-o purtat. 

Tre să văz filmul!

Am mers pe 5 steluțe pentru: Mathilde și tatăl său, pentru Manech, pentru Sylvain, pentru Tina, pentru toate personajele grozave ale unor timpuri de umanitate irepetabile poate în aste vremi. Și pentru scriitură. N-am avut bolovani în piept, n-am avut șervețele pentru muci, doar un singur colț de lacrimă și totuși e o poveste apăsătoare, pe care n-o voi uita pe atât de repede pe cât mi-i năravul. 

Nu știu ce fel de hârtie o fi având cartea, sigur e că doar întorcând paginile am rupt vreo 5. 

• O logodnă foarte lungă - Sebastien Japrisot, editura Nemira, 2018, 323 pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:

*          cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

**        volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

***        cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

****       scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;

*****    cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

________________

În 2019 am mai citit:

1. An/Organic - Florin Pîtea ***
2. Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
3. Suflete cusute - Anne Lamott ****
4. Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
5. Efemeride - Irvin D. Yalom *****
6. Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
7. Insula roboților - Petre Brown ****
8. Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***
9. Povestea mea - Michelle Obama *****
10.  Culorile rândunicii - Marius Daniel Popescu ***
11. Regula de 5 secunde - Mel Robbins ***
12. Terapia Integrării Trecutului - Ingeborg Bosch (1) ***** 
13. Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman *****
14. Drum sângeros către moarte - Sven Hassel **
15. Zuleiha deschide ochii - Guzel Iahina *****
16. Fugara - Alice Munro *****
17. Chipul - Alice Munro *****
18. Terente - Zodia Zmeului / Doina Popescu - Brăila****
19. Ochii dragonului - Stephen King *****
20. Uciderea Comandorului (2) - Haruki Murakami *****
21. Haruki Murakami - Ascultă cum cântă vântul  *** Pinball. 1973 ****
22. Evanghelia după Pilat - Eric Emmanuel Schmitt ****