- Astăzi, textul cu numărul 999 pe Zambetania.
Inventarul cărților în curs de citire
Deși planul lui 2019 poruncește să citesc doar dintre cărțile neterminate ale anului trecut, de la a doua carte am încălcat restricția. Păi ar însemna să trudesc la patru volume tot anul căci n-am descoperit butonu' care-mi dă dezlegare pentru cărțile sunt scrise și spre a fi abandonate înainte de ultima filă.
În speranța că voi ajunge cândva să citesc doar o carte, treacă de la mine, hai, două, am introdus raportarea necititelor. Dintre cele începute în 2018 am una bucată neterminată din 6 ș-am pornite din 2019 încă 7. Cam cel mai mic stoc al necititelor pe anul ăsta, ceea ce-mi naște speranțe pentru lichidarea integrală până-n decembrie.
De ce astă carte
Nu mai știu dacă Podul de lut e achiziționat în campania celor 100 de volume pentru vremuri făr de bani ori apoi când am încălcat restricțiile. E ușor de verificat în contul librăriei online momentul, dar dacă tot nu-mi amintesc, înseamnă că nici nu prea contează. Ceea ce știu este că am dat numele autorului în căsuța de căutare ș-am ales de acolo Podul de lut.
De când i-am citit lui Markus Zusak Hoțul de cărți, cu foarte mulți ani în urmă, i-am dat în urmărire scrierile chiar dacă Mesagerul (am povestit aici despre el) n-o mai fost o poveste răvășitoare. Se pare că are deja 6 volume publicate, în românește n-am găsit mai mult decât cele trei (Hoțul de cărți, Mesagerul, Podul de lut).
Apoi am citit tot felul de recenzii negative ale Podului și luată cu alte zece titluri începutul nu m-o prea prins. Am abandonat volumul vreo 3 luni în teancul neterminatelor. În campania de lichidare a lecturilor nesfârșite, l-am plimbat pe ultimul drum lung pe care l-am avut și l-am iubit cum s-o mai întâmplat cu puține cărți în viața asta.
***** PODUL DE LUT - povestea unei familii la care moartea șede în capul mesei.
Iaca, structură de roman (din păcate nu mă pricep să le editez identic, mi-au amintit de formulele ce le toceam la chimie pe principiul doi plus la dreapta, unu jos, trei sus):
Am spus de multe ori că nu sunt cititorul detectiv. Nu-mi place să fac eu legături, să așez informație lângă informație p-un șir trecut-prezent care lipsește cărții, să anticipez criminalul. Ăsta a fost norocul meu la astă carte. Le-am citit pe toate de-a valma, exact cum au venit, făr să mă doară mintea că nu pricep despre ce-i vorba, că nu știu să zic măcar câte personaje sunt și ce s-o întâmplat cui. Am privit doar fascinată cum scriitorul așează fiecare piesă și până când el nu a gătat întreg tabloul eu nu l-am scăpat din ochi pentru a-mi da cu părerea. Nu știu de-aș putea urmări un film care să redea fidel cartea. În primul moment un bărbat se îndrăgostește, în al doilea plânge moartea unei iubite despre care nu știm nimic, nu-i aia de-o văzurăm în primul cadru, apoi un copil îl urăște, nu știm care-i mă-sa, posibil o a treia iubire despre care nu s-o desenat încă, un măgar se plimbă prin cadrul 1 și 4, o apă curge în 2 și 5, un tricou murdar apare într-un colț la imaginile 3 și 6. Am exagerat doar puțin, cam așa arată pe hârtie Podul de lut.
Cum o fi putut să taie prin durere atât de adânc și de precis? Asta-i întrebarea ce mi-o tot pun după ce am terminat cartea asta. Au trecut 2 săptămâni spre 3.
E musai să-ncep tot cu Hoțul de cărți pentru că am fost fermecată de modul de scriere. Subtitlurile întinse pe mai multe rânduri, ce anunțau evenimente importante asupra cărora nu se mai revenea în capitol, mă fascinează astăzi ca și atunci, la prima lectură. Podul de lut e o telegramă de peste 550 de pagini. Da, știu, telegramele sunt scurte. Romanul acesta adună atunci mai multe telegrame între copertele sale. Cum poți din două cuvinte să transmiți atâta emoție?! Tre să fii vrăjitor! Cam așa o ajuns la mine Podul de lut. Un puzzle din bilețele scurte: a murit mama. stop, m-am îndrăgostit. stop, îl urăsc. stop. E greu să pricepi ceva când firele sunt multe și toate întortocheate. De aceea îi înțeleg pe cititorii care n-au putut trece de primele pagini.
Iaca, structură de roman (din păcate nu mă pricep să le editez identic, mi-au amintit de formulele ce le toceam la chimie pe principiul doi plus la dreapta, unu jos, trei sus):
- Înainte de început Bătrâna MS
- Prima parte Orașe
- Partea a II-a Orașe + ape
- Partea a III-a Orașe + ape + criminali
- Partea a IV-a Orașe + ape + criminali + arce
- Partea a V-a Orașe + ape + criminali + arce + povești
- Partea a VI-a Orașe + ape + criminali + arce + povești + supraviețuitori
- Partea a VII-a Orașe + ape + criminali + arce + povești + supraviețuitori + poduri
Poate o ciornă să aibă peste 500 de pagini? La Zusak totul e posibil și de aceea totul e fascinant la scriitura sa. Îs schițe peste schițe, doar creionări de personaje, doar fragmente de întâmplare. Chiar mă gândeam că așa a și publicat cartea. A luat toate paginile, le-a aruncat să zboare care pe unde, apoi le-a adunat alandala și le-a dat editurii să le publice. Nu-mi pot imagina că a reușit altfel să întortocheze atât de mult povestea. Și din ăst punct îi înțeleg pe cititorii care nu i-au suferit Podul.
Am spus de multe ori că nu sunt cititorul detectiv. Nu-mi place să fac eu legături, să așez informație lângă informație p-un șir trecut-prezent care lipsește cărții, să anticipez criminalul. Ăsta a fost norocul meu la astă carte. Le-am citit pe toate de-a valma, exact cum au venit, făr să mă doară mintea că nu pricep despre ce-i vorba, că nu știu să zic măcar câte personaje sunt și ce s-o întâmplat cui. Am privit doar fascinată cum scriitorul așează fiecare piesă și până când el nu a gătat întreg tabloul eu nu l-am scăpat din ochi pentru a-mi da cu părerea. Nu știu de-aș putea urmări un film care să redea fidel cartea. În primul moment un bărbat se îndrăgostește, în al doilea plânge moartea unei iubite despre care nu știm nimic, nu-i aia de-o văzurăm în primul cadru, apoi un copil îl urăște, nu știm care-i mă-sa, posibil o a treia iubire despre care nu s-o desenat încă, un măgar se plimbă prin cadrul 1 și 4, o apă curge în 2 și 5, un tricou murdar apare într-un colț la imaginile 3 și 6. Am exagerat doar puțin, cam așa arată pe hârtie Podul de lut.
Cum o fi putut să taie prin durere atât de adânc și de precis? Asta-i întrebarea ce mi-o tot pun după ce am terminat cartea asta. Au trecut 2 săptămâni spre 3.
A fost odată, în urzeala trecutului Dunbar, o femeie cu multe nume - și ce mai femeie era!
Mai întâi numele cu care venise pe lume: Penelope Lesciuzko. Apoi, cel cu care fusese botezată la pian: Greșelnica.În trecere, toți îi spuneau Sărbătorita. Porecla ei autoasumată era: Mireasa cu nasul rupt.În final, numele cu care a murit: Penny Dunbar. Și, foarte adecvat, venea dintr-un loc ce putea fi descris cel mai bine printr-o frază din cărțile cu care crescuse.Venea dintr-o pustietate a apelor.
Ca întotdeauna aleg să scriu mai nimic despre povestea-n sine. Ori o adori or ți-i indiferentă este mai valabil pentru astă carte decât pentru oricare alta. Deci, un tată își abandonează cei cinci fii după ce soția îi moare de cancer. Despre ce se-ntâmplă cu el, cu ei, cu familia lor înainte de boală și după ea sunt bilețelele telegramă despre care ziceam. Sub multă nepăsare este multă durere, peste multă fericire se așterne multă suferință, sub toate lacrimile îs zâmbete și toate momentele devin amintiri. Cam asta-i viața familiei Dunbar, adică viața noastră. Din ăst motiv am iubit cartea atât de mult, pentru nuanțe. Nu există doar roz, nu-i totul negru, un ochi râde, celălalt plânge.
Penny cânta la pian.Continuase să cânte la răsărit și printre certurile noastre. Cântase la micul dejun și mult după el, și niciunul dintre noi nu cunoștea muzica aceea. Poate că avea o logică greșită, aceea că atunci când cânta, nu murea - fiindcă știam că în curând totul avea să se întoarcă, sărind de pe un fir pe altul. N-avea niciun rost să tragem perdelele sau să încuiem vreo ușă. Fiindcă era acolo afară, era acolo înăuntru, așteptând.Moartea trăia pe veranda noastră.
Sunt multe secvențe atât de puternice încât doar gândul la ele îmi naște dureri în stomac. Este una dintre cele mai frumoase cărți despre ce este cu adevărat important într-o viață atât de scurtă. Da, la mine, Podul o ajuns tot cu mesajul Hoțului: este atât de mult zgomot de fond în jurul secundelor esențiale atât de puține.
Despre steluțe
Poate că nu-mi mai amintesc toate emoțiile Hoțului de cărți, e firesc, au trecut mai mult de 5 ani de la acea lectură, dar Podul de lut este în acest moment peste povestea lui Liesel.
5 steluțe pentru toate momentele în care nu-mi puteam stăvili lacrimile chiar de eram într-un compartiment de tren, lângă cinci oameni care nu pricepeau de ce mă mucesc deasupra unei cărți din senin, după zâmbet, pentru toate clipele dimineților și serilor în care m-am pitit în odaia bunicii doar pentru a mai merge trei pași mai departe pe urmele lui Clay, pentru frumusețea simplă a unei scriituri atât de puternice și astfel dureroase, pentru că nicicând o carte de 500 de pagini nu fu mai scurtă.
Pentru că rămăsesem făr de pagini noi, pe unul dintre drumuri am recitit începutul cărții. Nu reținusem niciunul dintre detaliile acelea. Fu o lectură nouă, chiar de citeam povestea pentru a doua oară în nici 3 luni. Nu fu vreme pentru alte reveniri de pagini, dar sunt sigură că ar fi o experiență grozavă recitirea integrală acum când cunosc finalul și toate firele sunt limpezi.
Am fost atât de prinsă de povestea scrisă de Mathew încât nu mi-am notat nimic pe fișa cărții. Am răsfoit acum, la întâmplare, volumul pentru citate. Am iubit-o pe Penny cel mai mult și-s recunoscătoare cărții că m-a repurtat spre ea. Din păcate blogspot nu mi-o permis să editez citatele precum sunt în carte, fiecare propoziție pe un rând nou, ca într-o mare poezie.
- Podul de lut / Markus Zusak, traducere din limba engleză Adriana Bădescu, editura Rao Distribuție, 2019, 552 pagini.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
________________
În 2019 am mai citit:
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut niciun zâmbet or emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;
***** cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
________________
- An/Organic - Florin Pîtea ***
- Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
- Suflete cusute - Anne Lamott ****
- Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
- Efemeride - Irvin D. Yalom *****
- Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
- Insula roboților - Petre Brown ****
- Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***
- Povestea mea - Michelle Obama *****
- Culorile rândunicii - Marius Daniel Popescu ***
- Regula de 5 secunde - Mel Robbins ***
- Terapia Integrării Trecutului - Ingeborg Bosch (1) *****
- Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman *****
- Drum sângeros către moarte - Sven Hassel **
- Zuleiha deschide ochii - Guzel Iahina *****
- Fugara - Alice Munro *****
- Chipul - Alice Munro *****
- Terente - Zodia Zmeului / Doina Popescu - Brăila****
- Ochii dragonului - Stephen King *****
- Uciderea Comandorului (2) - Haruki Murakami *****
- Haruki Murakami - Ascultă cum cântă vântul *** Pinball. 1973 ****
- Evanghelia după Pilat - Eric Emmanuel Schmitt ****
- O logodnă foarte lungă - Sebastien Japrisot *****
- Semn că te am - Ioana Chicet-Macoveiciuc ****
- Câmpul cu iarbă neagră - Belinda Bauer ****
- Fuga spre câmpul cu ciori - Savatie Baștovoi ****
- Nu putem evada din Istoria noastră. Cea mai frumoasă poveste, vol. II - Adrian Cioroianu *****
- Orașul fetelor - Elizabeth Gilbert ***
- Simona - Dara Codescu, Alice Năstase Buciuta ****
- Solenoid - Mircea Cărtărescu ***
- Visul călătorului - Stelian Zamora ****
- Frankenstein - Mary Shelley ****
- Inocenții - Ioana Pârvulescu ***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu